4,003 matches
-
fugi și explică la facultate, cine să te creadă, „violatorule!”, tocmai acum când este psihoza asta cu Râmaru, și te exmatriculează cât ai zice pește și visul tău se năruie la nici un an de la Împlinire și abia când lucrurile se potolesc și un procuror te scoate din cauză, „că nu s-a aruncat, ci a căzut, iar blugii i-au funcționat ca o parașută”, și povestea cu Însurătoarea pe care tatăl fetei ți-o bagă sub nas, tu fără să o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
automatului lângă toate celelalte păhărele de cafea abia atinse, lăsate probabil de colegii lui ale căror pagere le tăiaseră pauza de cafea de asemenea. Ea Îl privea o lua Înspre secția de Radiografie. Pentru o clipă rușinea i se mai potoli În timp ce observa felul În care bumbacul albastru al halatului lui Îi sublinia perfecțiunea fundului. Capitolul 3tc " Capitolul 3" Când Ruby ajunse Înapoi la Les Sprogs, nu era nici picior de client În magazin. Chiar dacă afacerea mergea extrem de bine, nu putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
-
cum te prind așa... Pun pariu că-i un doctor minunat. Și pare genu’ de tip care chiar poți vorbi. Chanel se duse să servească un client. Când Sam se Întoarse, zece minute mai târziu, cu cappucino-uri, aglomerația se mai potolise, și Ruby Îngenunchease pe podea despachetând o cutie plină cu păturici pentru pătuț care abia ajunsese. Știi, spuse el, locul ăsta e așa de... Se uita În sus la candelabrul de cristal uriaș și la pătuțul Rococo din aur și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
-
și nu se putea deschide deloc și s-o roage pe Jill să pună pe unul din oamenii responsabili cu treburile astea să Îl repare. A bătut În ușă Încet de două ori. —Intră. Era Jill. Avântul lui Ruby se potoli. Când deschise ușa, Jill stătea la biroul ei, perfect curat Îmbrăcată Într-un sacou gri-cărbune și cu o bluză albă imaculată. Se uită la Ruby și zâmbi. Bună, Ruby, poftește Înăuntru, te rog. Cu ce pot să te ajut? Ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
-
Ruby? —OK, recunosc, asta a fost acum 32 de ani. —Ei, vezi, chicoti Dr. Jane. Probabil că durerile erau la fel de puternice atunci cum sunt și acum, dar pur și simplu nu-ți mai aduci aminte. Pentru că durerea nu se mai potolea și Ronnie Încă mai părea Îngrijorată, doctorița Jane se decise s-o țină peste noapte sub observație. După ce plecă, Ronnie se Întoarse către Ruby: —Du-te acum acasă și odihnește-te, spuse ea. Eu sunt În regulă. Nu, e devreme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
-
și cu Chanel renunțară pentru că că le-ar fi fost imposibil să răzbată prin buluceala din jurul lui Saul așa că se retraseră la bar către șampania gratis. O să aibă destul timp să-l felicite pe Saul mai târziu, după ce se mai potolea agitația. — Mereu am știut că o să răzbată Într-o bună zi, Îi spuse Ruby lui Chanel În timp ce se cățăra pe un scaun de bar. Un chelner apăru cu o tavă cu aperitive. Chanel refuză, dar Ruby nu se putu abține
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
-
în brațe. O îmbrățișez și caut liniște cu nasul ascuns în părul ei. Ce o să mă fac cu ea? Vântul alungă departe de tot ceea ce credeam că vreau. Sunt un mizerabil la plimbare prin viață. Beau un whisky, vântul se potolește și îmi îngăduie să ajung până la divan, să mă așez. Elsa se ghemuiește la capătul celălalt, își pune o pernă la spate. Discul s-a terminat, dar ea l-a pus din nou și muzica aceea de apă, pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
muncă a mușchilor care ajutase însă spiritul. Mă simțeam liniștit, învăluit de vântul cald. Mâinile mele azvârliseră prima țărână pe sicriul Italiei și acum lopata paznicului se mișca ritmic, încărcând pământul și descărcându-l. Durerea mai exista încă, dar surdă, potolită de oboseală. Rămânea chipul inexpresiv al șchiopului cu ciuful lui de păr blond, ca o ceapă dezgropată și abandonată pe un strat. Fraternul om de la pompe funebre parea să se simtă în pace cu sine însuși, își terminase treaba până la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
manifestă zgomotos, generalul strigă (într-un consens cu toate totalitarismele, inclusiv cu cel bolșevic, simptomatic resurgent în Piața Universității bucureștene, în 13-15 iunie 1990): „Trăiască moartea“, „Moarte intelectualilor“ și „ Moarte inteligenței“, după care, într-un moment în care vacarmul se potolește, Unamuno își reia nimicitor intervenția: „Această universitate e templul inteligenței și eu îi sunt marele preot. Voi sunteți cei care-i profanați incinta sacră. Veți învinge pentru că aveți forța brută, dar nu veți convinge, pentru că vă lipsește rațiunea. Socotesc inutil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
Și dacă nu m-aș fi trezit la timp și nu ne-am fi băgat mințile în cap, mi-aș fi încrucișat mâinile pe piept. M-am vindecat însă în ambele sensuri, m-am întors la nevasta mea, ne-am potolit și ne-am resemnat. Și-ncetul cu încetul în casa noastră a reînceput să domnească nu numai pacea, ci și fericirea. La începutul acelei noi vieți, la vreo patru, cinci ani de la căsătorie, ne lamentam uneori de singurătate, dar foarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
Doamne-ajută și să fie-ntr-un ceas bun! Dar acum, acum? Ascultă-mă pe mine, e-o glumă proastă. Dacă n-ar fi... — Ce, dom’le, ce? — Ți l-aș face cadou, ca să-i ție tovărășie lui Orfeu. — Dom’le, potolește-te și nu mai spune tâmpenii... — Ai dreptate, spun tâmpenii. Iartă-mă. Dar ți se pare normal, după aproape doisprezece ani, când ne mergea așa de grozav, când ne vindecaserăm de vanitatea ridicolă a celor proaspăt luați, să ne pomenim
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
cer așa și pe pământ“ și la „Sfântă Marie, maică a lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi păcătoșii acum și în ceasul morții noastre“. Le repetă de trei ori, se închină și așteptă, înainte de a deschide cartea, să i se potolească inima. Simțea că timpul îl devorează, că viitorul acelei ficțiuni romanești îl înghite. Viitorul acelei creaturi fictive cu care se identificase; simțea că se cufundă în sine însuși. Calmându-se oarecum, deschise cartea și-și reluă lectura. Uită total de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
franceza? Fima răspunse afirmativ la ambele Întrebări, deși habar n-avea unde era apa și nu știa decât câteva cuvinte În franceză. Din clipa aia Începu s-o urmărească prin tot Ierusalimul, În ciuda tuturor rugăminților ei politicoase, și nu se potoli nici măcar când șeful grupului Îl avertiză că va depune plângere Împotriva lui. Când se ducea să se roage la Biserica Adormirii, o aștepta afară, ca un câine vagabond, o oră și jumătate. De fiecare dată când ieșea din Kings’ Hotel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
spuse provocator: — Oricum peste o sută de ani nu va mai fi nimic aici. Totul va fi distrus. Și adăugă: —Tu să taci. Cine a vorbit cu tine? Atunci amuțiră amândoi, și Yoezer, și el, până și dorința i se potoli. Îi luă locul o explozie de energie nocturnă, o luciditate tăioasă, ascuțită, un val de forță interioară și limpezime a minții. În clipa aceea se simți capabil să-i Înfrunte pe cei trei complotiști de la cafeneaua Savion și să-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
bine, șterse cuvântul „conflict“ și expresia „cerc vicios“. Apoi tăie furios „progresia geometrică“ și „avântul catastrofal“, dar nu reuși să se hotărască ce să pună În loc. Amână pe a doua zi. Ceaiul și pastila contra arsurilor nu reușiră să-i potolească greața. Poate că ar fi trebuit chiar să facă ce propusese Dimi, să găsească o lanternă puternică, să coboare În valea Întunecată, să caute câinele rănit și să Încerce să-l salveze. La două și jumătate se dezbrăcă, intră la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
pentru că ei au terminat deja, iar noi, ticăloșii, continuăm. Cine te crezi? George Steiner? Radio Damasc? Ăsta e exact genul de comparație murdară pe care până și Grass, absolventul Wehrmachtului, Îl stigmatizează și Îl consideră demagogie. Furia lui Fima se potoli. În locul ei veni tristețea. Și Îi vorbi pe tonul cu care te adresezi unui copil care s-a rănit cu șurubelnița pentru că s-a Încăpățânat să se joace cu ea, cu toate avertismentele adulților. —Țvika, vezi și tu cât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
masă și să caute ghemotocul. N-avea rost. Oricum totul va fi Întors cu susul În jos În cursul pregătirilor de renovare. Se duse să-și mai facă o cafea, Înghiți câteva felii de pâine neagră cu dulceață, ca să-și potolească foamea, apoi trebui să-și domolească arsurile stomacale cu două pastile, după care se duse la toaletă. Se enervă cumplit pe propriul său trup, care Îl plictisea tot timpul cu necesitățile sale interminabile și din cauza căruia nu putea duce niciodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
Burne-Jones (fiul lui sir Edward), romancierul William Norris și Gosse. Pe lângă plata unor mai vechi datorii de ospitalitate, se gândise că ar putea fi interesantă o dezbatere a montării cu câțiva prieteni binevoitori, după ce agitația premierei se va mai fi potolit. Intenționse să Îl invite și pe Du Maurier, dar hotărâse că nu era corect să Îl oblige să facă o a doua călătorie de la Hampstead la Londra În numai două zile. — Mă gândeam la o friptură de miel? propuse dna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
deosebire Înfricoșător, dublată de Întoarcerea de dincolo de mormânt pentru a le reclama sufletele, dar știuse instinctiv că Îngroșarea răului, explicitarea lui grosieră avea să diminueze efectul. Povestirea „ținea“ pentru că natura actului de corupere nu era specificată, iar manifestările supranaturale erau potolite, adaptate contextului casnic al unei idilice case de țară - ar fi putut fi (după cum spunea dna Grose, realista menajeră) Închipuirile febrile ale unei guvernante tinere și influențabile, care era și narator și unic centru al conștiinței. După cum Își dăduseră seama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
la țară, la rudele care mai trăiau. Acolo, în ușa unei căsuțe țărănești, am fost întâmpinat de mama poștașului împușcat, stră-mătușa mea Anna, cu propoziția invariabilă: „No, Ginterchen, da’ mare te-ai mai făcut.“ Mai înainte fusesem nevoit să-i potolesc neîncrederea și, la cererea ei, să-i arăt pașaportul, atât de străini eram unul față de celălalt. Pe urmă, însă, m-a dus să-mi arate câmpul ei de cartofi pe care astăzi îl acoperă pistele betonate de decolare și de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
de tămâie a Bisericii Inima lui Christos din Langfuhr îmi alimentau credința, care era mai degrabă de natură păgână decât creștină. Fecioara Maria îmi era carnal de apropiată: în rolul lui Curând-altfel, eram arhanghelul care o recunoștea. Pe lângă asta, îmi potoleau foamea acele adevăruri care-și duceau, în cărți, propria lor viață bogată în înțelesuri și din ale căror răsaduri încolțeau poveștile mele mincinoase. Dar ce anume citea băiatul de paisprezece ani? Cu siguranță, nu tratate pioase, nici scrieri propagandistice, ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
ca lectură constrastantă la Afinitățile elective de Goethe, cuiva care era înnebunit după cărți din motive cu totul altfel stratificate, pentru ca, pe baza unei asemenea mixturi explozive, să-și însușească micul și marele alfabet. Toate astea și altele încă îmi potoleau foamea de lectură. Oare din comoara ascunsă după perdeluțe făceau parte și Coliba unchiului Tom sau Portretul lui Dorian Gray? Ce anume aveam la îndemână din Dickens, ce anume din Mark Twain? Sunt sigur că mama, care, pe măsură ce grijile prăvăliei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
ziua. Cafeaua se face de partea cealaltă a pădurii, în baraca în care se află bucătăria. Și noi, recruții, primim de acolo o fiertură din malț sau din orz în care, așa se șușotește, se amestecă și bromură, ca să ne potolească anumite pofte. Dar ceea ce trebuie eu să livrez jumătății de duzină de sergenți și sergentului major cât mai fierbinte cu putință a ajuns să aibă gust datorită boabelor de cafea adevărată. În orice caz, din cănile mari vine miros de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
glas încă tărăgănat să-i dau o țigară, pe care am extras-o, împreună cu bricheta, dintr-un pachet șifonat din buzunarul lui de la piept. Eu, nefumătorul, i-am aprins-o, i-am vârârt-o între buzele al căror tremur s-a potolit imediat. A tras lacom câteva fumuri, a închis ochii, i-a deschis din nou speriat, ca și când abia acum ar fi înțeles în ce stare era. Asta m-a înspăimântat, fiindcă era o noutate la el: pe chipul său se citea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
și până târziu, până-n vise, pofteam cu lăcomie la fete, cu siguranță și în ziua eliberării. Orice gând se ducea într-acolo, doar într-acolo. Pipăiam, voiam să fiu pipăit. Această altă foame a mea, care a putut fi oricum potolită pentru scurt timp cu mâna dreaptă, a durat mai mult decât cea care rodea. Aceea m-a luat în stăpânire abia atunci când, după mesele îndestulătoare de la spitalul militar și care, tocmai de asta, nu mi-au rămas în memorie - vor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]