3,139 matches
-
cum ar trebui s] aplan]m conflictul dintre acele credințe și deliber]rile unei teorii morale. Corpul credințelor noastre poate fi privilegiat, dar din această nu rezult] c] fiecare credinț] este privilegiat] sau c] acele credințe care sunt privilegiate sunt privilegiate în mod egal. Astfel nu rezult] (de exemplu) c] utilitarismul ar trebui respins sau revizuit pentru c] are cerințe pe care mulți le consider] excesive. Opiniile conservatoare în epistemologia moral] sunt consistente cu presupunerea c] (unele dintre) credințele noastre morale
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
și lucid vizionar, e mîngîiat de cele două lampioane cu lumină caldă, băncile de sub el sînt gata oricînd să-i primească pe cei ce vor să se reculeagă întru vrednică istorie. Ne-a fost dat să trăim o minune. Sîntem privilegiați. Colț de atelier, dedicat (altar și memento) pictorului de rasă H.H. Catargi, căruia puteam, aveam acest privilegiu, să-i calc pragul atelierului din Pangrati, în anii șaptezeci: o eboșă de pe Valea Prahovei, în care se vede gheara leului, o fotografie
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
vizual să-mi îngăduie a-i relata, cu asumată desuetudine, tocmai scena de mai sus. 16 mai Evadări din periferie. Ce reconfortant e să părăsești, periodic, mediocritatea, meschinăria periferiei și să mergi, profilactic, la cele cîteva figuri emblematice ale picturii, privilegiat apărute în drumurile repetate spre un București al totalității valorice, spre un Cumpătu al fericitei recluziuni! Revenirea la țanțoșa periferie, după stenicele întîlniri cu numele sonore ale centrului valoric, pare ceva mai suportabilă. Întîlnit într-o vară în edenica stațiune
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
chiar impropriu pentru el, totuși, de neocolit (cel judicativ, sub convențiile căruia lucrăm cu toții, încă), ne vom putea folosi de unele analogii cu conceptul spațiului (mai bine spus, al "locului"), superficial tematizat în istoria filosofiei, tatonat însă ca "obiect intențional" privilegiat în analizele fenomenologilor contemporani. Dar acest fapt reprezintă numai o tehnică de lucru, care nu poate interveni decât strict analogic și "local". Prima analogie se referă la relația de cuprindere, de incluziune. Astfel, logos-ul este cuprins în fiecare act
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
redus deja la timp, ci aceluia regulativ, a cărui situație logică și fenomenologică se va lămuri prin aplicarea primei reducții este, în esența sa, de tip hermeneutic, fiindcă recuperează originea istoric-naturală a evenimentului autonomizării gândirii, "lumea vieții" umane care a privilegiat, la un moment dat, "fenomenul" timp judicativ (gândirea autonomizată prin ea însăși), și care a fost, cumva, suspendată în chiar istoricitatea sa, prin aplicarea reducției judicative (concentrată către ceea ce am putea numi "lumea logică"). Tipului de vizare pe care îl
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
concentrare a logos-ului (însemnând gândire și rostire, într-o unitate ea însăși de sine stătătoare 48) în aspectul său formal. Numai astfel concentrat și de-naturat, logos-ul a făcut cu putință constituirea unui instrument al ordinii (corectitudinii) gândirii care privilegiază doar o parte a acesteia, anume partea formală; în ultimă instanță, a devenit posibilă instituirea planului de întemeiere a unei științe normative (logica) privind modalitățile de rostire a gândurilor și de acreditare strict formală a celor corecte și de discreditare
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
a propus aplicații ale ideii de corectitudine și pentru operațiile cu noțiuni, pentru relațiile dintre acestea, de asemenea. Dar și operațiile și relațiile noționale își capătă sensul, chiar atunci când sunt vizate din perspectiva corectitudinii, așadar dintr-un unghi care le privilegiază "ființa", adică ceea ce ele sunt, de la judecată, adică de la relația originară judicativă și de la "pozițiile" pe care noțiunile le pot avea în alcătuirea acesteia. Operațiile și relațiile noționale își dobândesc sensul prin "participarea" la judecată. Iată încă un motiv pentru
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
că și aceasta din urmă are semnificații fundamentale în orizontul judicativului constitutiv. Faptul de a condiționa un proiect filosofic pe calea "evidențierii temeiului" este însă semnificativ pentru felul în care poate fi croită o interpretare a proiectului în cauză, pentru că privilegiază el însuși o anumită "cale de expunere a sa", în acord cu "evidențierea temeiului". Dincolo de toate acestea, mai trebuie observat că trimiterea către presocratici este firească, în judecarea unei construcții filosofice în privința posibilelor sale temeiuri judicativ-constitutive, dată fiind această operație
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
unei căi de reconstrucție "scoatere la iveală ..." -, care pre-formează punerea de întrebări, fiind, din acest motiv, o veritabilă "formă", are, desigur, o îndreptățire la Heidegger, legată de semnificația pre-ontologică a Dasein-ului, care îl plasează pe acesta într-o poziție cumva privilegiată față de ființă dar numai privind întrebarea despre ființa însăși și îi deschide un orizont unde este posibilă însăși formularea acestei întrebări. Tocmai de aceea, "scoaterea la iveală ..." devine un veritabil act-de- principiu, care conservă celelalte calități ale sale, semnalate mai
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
o luminare care îngăduie vederea/înțelegerea ființărilor!). Al propriilor sale fapte de a fi, am putea spune, așadar și al "scoaterii la iveală ...", în genere, al predicației ca modalitate a acesteia etc.: doar în orizontul analiticii existențiale. Tocmai această relație, privilegiată la Heidegger, dintre predicație și actul- de-principiu "scoatere la iveală a temeiului prin punerea sa în evidență", ne constrânge să dăm o atenție specială acestuia din urmă. Desigur, problematică este, și pentru acest caz (pentru această aplicație), sensul de
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
ontologic de constituire este deschis; și chiar către sensul de adevăr. Enunțul, așadar, poate fi tocmai acest topos al constituirii sensurilor propriu-zis ontologice ale lui "este" și, în această măsură, al adevărului (dar al adevărului întreg?). De aici poziția sa privilegiată pentru constituirea structurii (existențiale a) Dasein-ului. Neuitând, desigur, limitele sale în această privință, semnalate mai sus, precum și alte limite ale sale descinse din condiționările (existențial-ontologice) diverse sub care se află, de exemplu, de așezarea sa într-o anumită poziție în
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
sa să constituie preocuparea principală pentru ceea ce urmează. "Fenomenul" care păstrează în unitatea sa diferența în cauză este enunțul. Măsura importanței enunțului pentru analitica existențială este precizată de Heidegger de la începutul paragrafului care îl vizează: "... analiza enunțului are o poziție privilegiată în problematica ontologiei fundamentale, deoarece în perioada decisivă a începuturilor ontologiei antice, λόγος-ul a funcționat ca unic fir călăuzitor pentru accesul la ființarea autentică și pentru determinarea ființei acestei ființări."187 Importanța pare a fi în primul rând istorică; dar
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
nu ca timp propriu-zis ("ceva" care el însuși timporizează), sunt semnificative pentru toate raporturile posibile dintre cele trei tipuri de operații temporale, dintre "prezentuire", "chemarea trecutului", "survenirea viitorului". E drept, acești doi termeni care definesc aspectul alethic al dictaturii judicativului privilegiază un anumit raport: acela dintre prezentuire și survenirea viitorului (așa cum aspectul formal privilegia raportul prezentuire chemarea trecutului). Ei actualizează judicativul (în judecată), actualizându-se pe ei înșiși, dar o astfel de operație nu este posibilă decât dacă ei sunt "ceva
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
raporturile posibile dintre cele trei tipuri de operații temporale, dintre "prezentuire", "chemarea trecutului", "survenirea viitorului". E drept, acești doi termeni care definesc aspectul alethic al dictaturii judicativului privilegiază un anumit raport: acela dintre prezentuire și survenirea viitorului (așa cum aspectul formal privilegia raportul prezentuire chemarea trecutului). Ei actualizează judicativul (în judecată), actualizându-se pe ei înșiși, dar o astfel de operație nu este posibilă decât dacă ei sunt "ceva" înainte de actualizare. Dar ar putea avea ei un sens non-judicativ? Așadar, ce anume
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
Pe de altă parte, gândirea lor s-a înscris, tocmai datorită aplicației sale la problema timpului, pe cursul firesc al istoriei dictaturii judicativului; în mod "natural" discursul filosofic ajunge la problema timpului, fiindcă el aparține orizontului dictaturii judicativului, iar aceasta privilegiază "tema" judecății ca formă a gândirii, formă a cărei structură operațional-obiectuală, în sens fenomenologic, este alcătuită, cum am precizat de mai multe ori, din aspectul formal (S P) și aspectul alethic, acesta din urmă având drept elemente ale sale verbul
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
faptului ei de a fi (datorită însuși raportului său cu ființa), nu aduce un spor de înțelegere a timpului, ceea ce înseamnă că rosturile constitutive ale timporizării sunt în mod necesar legate de orizontul ființării în genere, nu al unei ființări privilegiate în vreo privință. De fapt, un asemenea spor nu poate fi întâlnit atâta vreme cât nu sunt depășite granițele dictaturii judicativului. Iar depășirea despre care vorbesc nu scoate la iveală, în privința timpului, altceva care este tot timp, ca timp originar, sau ca
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
fi binevenit. Știm cât de ofensivă este filosofia heideggeriană și, la fel, o parte a celei postheideggeriene în privința lipsei de vocație filosofic-ontologică a conceptelor de "subiect" și "obiect" și a relației dintre acestea. Dar cum ar putea pierde "subiectul" poziția privilegiată în orizont judicativ, atâta vreme cât "ființarea conștientă" este socotită privilegiată, iar ea, altfel numită decât a fost în tradiție, chiar altfel gândită și reconstruită decât s-au petrecut acestea (gândirea și reconstrucția sa) în tradiție, rămâne preeminentă, sub un motiv sau
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
dat fiind faptul că determinarea "conștient" a ființării conduce către acest înțeles. Dar "conștient" semnifică așa cum de altfel s-a sugerat mai sus reflexiv. Ceea ce înseamnă că și altă ființare decât cea umană, în măsura în care este reflexivă ("conștientă"), are o relație privilegiată cu timpul, acesta fiind, în primul rând, ființare reflexivă. A fi în primul rând nu înseamnă a fi exclusiv: nici în sensul că este identificată deja o ființare reflexivă, nici în acela că zona de acoperire "semnificativă" a expresiei în
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
ale "expresiilor" și "gândurilor" rămânând, totuși, surse inepuizabile de întrebări, probleme, aporii, "puzzles" etc. De fapt, "este" are "locul" său potrivit în orizontul acestui fenomen de reformalizare a logos-ului, însă el nu mai apare cum apărea ca element judicativ privilegiat de actele de timporizare, fapt care îl expune interpretărilor non-ontologice în sens semantic (sintactic, el rămâne "ceva"). Și atunci, ce sens ar mai putea căpăta, în acest nou orizont de constituire judicativă, ființarea, ființa ființării, ființa, obiectualități pline de sens
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
de elemente absolut noetice, care au sensul "putinței unui ceva nou", cu o formulă a lui Noica, potrivit intuiționismului. Pozițiile de "subiect" și de "predicat" (așa cum ele au fost "reduse" și precizate ca "poziții" logice in judecată) nu mai sunt privilegiate în noul context al logicii; ele, oricum, nu mai au o legătură directă cu adevărul ceea ce, într-un fel, se petrecea și în logica veche și, în plus, separația lor față de adevăr este justificată, uneori, prin utilizarea criteriului "timp", așa cum
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
fizic, și destinul, ca timp trăit. Teoria lui Lucian Blaga despre orizonturile temporale, ca factori ai matricei stilistice, se înscrie în aceeași tradiție a tematizării timpului; și aici avem de-a face cu un timp care are o anume relație privilegiată cu omul, căci matricea stilistică, din care fac parte cele trei orizonturi temporale: timpul-fluviu, timpul-cascadă și timpul-havuz, determină "pecetea stilistică" a oricărei creații; iar ansamblul creațiilor formează cultura, ca orizont existențial specific uman: orizontul întru mister și pentru revelare. De
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
sa, capătă sensul de substrat; cel de-al doilea termen, pe aceeași bază, capătă sensul de general, după cum am observat deja. Această structură semantică justifică anumite trăsături ale discursului de tipul dictaturii judicativului, cel puțin pentru istoria filosofiei: a) locul privilegiat pe care îl are teoria categoriilor în filosofie (fapt care întărește și impune caracterul de generalitate al predicatului, ca element al judecății); b) accentul formal al regulilor care constrâng gândirea și separarea conținutului ("obiectului") acesteia pentru a fi recondiționat strict
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
este altceva, în exercițiul acestei funcții, decât timp care timporizează, care trece în condiția de ființare, dar chiar în ființarea care acum este timporizată, în-ființată, prin urmare, și privilegiată sau neprivilegiată. Odată produsă însăși părtinirea, cu rostul său de a privilegia o parte, ordonarea este și ea în act: consemnează ivirea privilegiului și are așezată deja ierarhia părților. Dar ea nu are, în primul rând, un sens dat de prezentuirea chemării trecutului, ci mai degrabă unul dat de prezentuirea ca atare
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
poate aplica și construcției intranzitive (pasivul impersonal este foarte răspândit în limbile lumii); nu există o construcție asemănătoare în cazul antipasivului; (c) pasivul modifică radical alinierea prototipică a rolurilor semantice și a rolurilor discursive, dar antipasivul menține și augmentează relația privilegiată dintre agent și topic; (d) tipologic, pasivul e mai răspândit decât antipasivul. 6.1. Definiția și funcțiile antipasivului Definiția pe care o dă Dixon (1994: 146) antipasivului este paralelă cu cea a pasivului (vezi supra, 5.1.): (a) antipasivul funcționează
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
agentul, și nu pacientul, va fi ales ca subiect în majoritatea limbilor. Muller (2002: 159) este de părere că subiectul nu se confundă nici cu un anumit rol actanțial (Agent), nici cu nu caz anume (nominativul), ci noțiunea de subiect privilegiază unul dintre termenii enunțului în raport cu verbul. Astfel, anumite limbi par să aibă două subiecte, unul scenic (localizare) și unul actanțial (terminologia este preluată de la Lazard). Levin și Rappaport-Hovav (2005: 24, 50) observă că Agentul și Pacientul nu sunt singurele noțiuni
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]