8,957 matches
-
Kitagawa and K. G. Logan, Myths and Symbols, Studies in honor of Mircea Eliade", Chicago, 1969. A nu se confunda, desigur, autorul nostru cu omonimul lui, Mircea Popescu, critic de artă, cu textele albumelor Nicolae Grigorescu, Ștefan Luchian, Buc. 1964, prozator, autor care apare imediat după exilatul nostru, în fișierul de la Biblioteca Nazionale Centrale di Roma. Câteva studii ne dau măsura cercetătorului relațiilor culturale româno-italiene, care a fost Mircea Popescu. Astfel, " D'Annunzio e i romeni", din Acta Philologica, 1964, pag
Mircea Popescu, exilatul din Via Chiabrera by Adrian Popescu () [Corola-journal/Memoirs/9819_a_11144]
-
va avea filiale comunale, e greu să mai găsești un loc scriitorului. Și român, pe deasupra, mai ales că, vorba multor librari de top, nu vinde, n-aduce public, nu a auzit nici dracu de el.” Evident, dat fiind subiectul, tânărul prozator și editor aduce în discuție și Uniunea Scriitorilor. Și o face în cunoștință de cauză: „...nu văd o perioadă în istoria postdecembristă a Uniunii în care să fi existat o serie comparabilă de evenimente pentru scriitori și publicul lor. Și
Ochiul magic by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/3869_a_5194]
-
la doar 19 ani, scria ca un jurnalist perfect format. în paginile revistei „Lumea nouă" (1896-1898), sub nume propriu și sub pseudonime, urmărea cu ochi de reporter melancolic viața politică și socială a Capitalei, evenimentele culturale, aspectele frapante ale cotidianului. Prozatorul s-a format prin ridicarea ziaristului la contemplarea detașată și dezinteresată a lumii. La Petică, proza artistică - sub forma poemului în proză - începe acolo unde se sfîrșește jurnalistica. Pe parcursul unui singur an decisiv, anul 1900, metamorfoza poate fi urmărită cu
Ștefan Petică – suavul visător by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Memoirs/6807_a_8132]
-
Studiul limbilor străine l-a atras cu deosebire și probabil că pe această cale a ajuns la literatură. A scris literatură pe românește, dorind să transforme astfel limba noastră, ridicînd- o la nivelul unei limbi europene de cultură. Talentul de prozator și de poet s-a situat la el, poate, mai jos decît cel poliglosic. Nu a posedat vocația de scriitor a singurului său veritabil precursor, Dosoftei, dar a avut o forță de a scrie cu totul excepțională, manifestată în cele
Barocul pe malul Bosforului: DIMITRIE CANTEMIR by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/4073_a_5398]
-
prea puține pagini din Istoria ieroglifică și este de scurtă durată. Barocul elegant pune din nou stăpînire pe text, Cantemir uită că este nepot de răzeși moldoveni și redevine elevul snob al Academiei. Ghidat de un simț superior al echilibrului, prozatorul încearcă să fugă totuși de monotonie, alternînd pe cît posibil tonalitatea relatării. Cînd, de exemplu, înduioșat de propria-i soartă, Inorogul vedea în nefericirea sa un cataclism cosmic, compus din „sunete jealnice, eleghii căialnice și traghicești ca acestea prin poticile
Barocul pe malul Bosforului: DIMITRIE CANTEMIR by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/4073_a_5398]
-
deși scriitorului Cantemir această vocație îi cam lipsea. Să mai adăugăm numeroasele sentenții, variațiile stilistice pe temă dată, totul pentru a face Istoria... mai puțin monotonă. Pentru cititorul căruia i se adresa Cantemir, adică pentru eruditul trecut prin școli înalte, prozatorul are la dispoziție o încărcătură livrescă fără măsură comună cu cea din alte opere ale perioadei noastre medievale. Mai ales în sentenții, dar nu numai acolo, figuri ale Antichității grecești (Aristotel, Pitagora, Porphyrios, Hesiod) îl plasează pe spectatorul avizat într-
Barocul pe malul Bosforului: DIMITRIE CANTEMIR by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/4073_a_5398]
-
pe departe cele literare. Ba nici măcar culturale. Politicul a invadat cu violență și acest ultim refugiu al normalității și frumuseții. Ion Iliescu face și azi rating ca-n zilele de glorie ale mineriadelor. Vedetă a Târgului n-a fost vreun prozator, poet sau eseist, ci ditamai intelectualul Adrian Năstase! Ceea ce arată ori că politicienii fac parte dintr-o categorie capabilă să se adapteze instantaneu interesului public, ori că ei scriu mai bine decât autorii de profesie! Acestea fiind zise, m-am
Încă o seară la Operă by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/4112_a_5437]
-
nu v-am zis, în curând vor ieși îngerii să se iubească prin cârciumi, vor coborî sfinții de pe pereții bisericilor să conceapă copii prin șanțuri...“. O carte cu un soi de drame bufe, care reține atenția prin dexteritatea literară a prozatorului.
Drame bufe by Gabriela Gheorghișor () [Corola-journal/Journalistic/4113_a_5438]
-
alte nuanțe și alte planuri, amestec de real și fabulos, literatură și în același timp poveste despre literatură, Hotel Universal este un roman la fel de bine pentru cititori „inocenți” și pentru cei dedați la rafinamente. Odată cu el, literatura română câștigă un prozator redutabil.
Femei povestind by Luminița Corneanu () [Corola-journal/Journalistic/4162_a_5487]
-
Cosmin Ciotloș În scurt timp, la Casa de Pariuri Literare va apărea o carte din toate punctele de vedere remarcabilă. Este vorba despre Operele lui Sorin Stoica, probabil cel mai înzestrat prozator realist al tinerei generații. Trebuie spus că, deși dispărut mult prea devreme, înainte de a împlini treizeci de ani, Sorin Stoica a scris și a publicat relativ mult. (Fără a fi, cumva, prin asta, industrios.) Spre surpriza tuturor, inclusiv a editorilor
O limbă comună by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/4163_a_5488]
-
în materia unei cărți de proză. Nu e nimic reprobabil în asta. Preluările vizează anumite blocuri de text, anumite paragrafe cărora, probabil, Sorin Stoica le căuta acustica perfectă. Dicția. Formularea exactă. Adică tocmai acea limbă comună. La finețea auditivă a prozatorului au făcut referire toți criticii. Senzația e că Sorin Stoica prinde (acesta e cuvântul cel mai potrivit) ritmul și ticurile vorbitorilor de azi și le transcrie savuros. Fără infatuare parodică și, evident, fără intenții fastidios pedagogice. Scrie, de pildă, exclusiv
O limbă comună by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/4163_a_5488]
-
în spațiul și în spiritul marii literaturi ruse, în acest eseu, ca și în alte, nu puține, texte, Aura Christi se mișcă cu dezinvoltură între cei care au construit și fondat marele secol rus, al XIX-lea, poeți, filosofi și prozatori, începând, desigur, cu Lermontov, Pușkin și Gogol, până la vârfuri amețitoare, ca L.N. Tolstoi și F.M. Dostoievski; și atinge apoi, cu o cuceritoare insistență, opera și personalitatea extrem de diversă și de puțin cercetată încă, a modernilor, a unor Block, Bahtin, Ahmatova
Atracția adâncurilor by Nicolae Breban () [Corola-journal/Journalistic/4166_a_5491]
-
pare a avea inhibiții ori tabuuri, măcar până la anumite niveluri. Nu ezită să sancționeze „prostia” lui G. Călinescu și Al. Piru, care scriu „bășcălios” despre paginile religioase ale lui E. Poteca. Și nici să exalte pe C. M. Ionescu, „distinsul comparatist”.Prozatorul și eseistul, pe moment marginal, secundar, A. D. Munteanu, îi trimisese în timpul regimului comunist un articol despre „religia ca forță iluminatoare”. Nu tot acolo ajung M. Eliade și Joseph Campbell, cu scrierile lor agreate de New Age ca „religiozitate uniformă”. Și
Virgil Nemoianu și implicările religiei by Marian Victor Buciu () [Corola-journal/Journalistic/4185_a_5510]
-
Poteca, arhimandritul „exilat în Oltenia de Vest”, la Mănăstirea de la Gura Motrului, romanticul și iluministul, un autor complex, iată, aproape complet ignorat nu doar ca atare, dar oricum. Nemoianu crede că nici în comunism nu prea există literatură blasfemiatoare, când prozatorii reiau în operele lor unele pilde evanghelice. Câți critici și istorici literari mai gândesc așa pe la noi? Constată, deloc neutru, disputa de azi, între creștinism și naționalism. Nu există și un amestec al lor? Nemoianu înaintează spre un vădit ecumenism
Virgil Nemoianu și implicările religiei by Marian Victor Buciu () [Corola-journal/Journalistic/4185_a_5510]
-
De ce, la același, inventarul de culori e în așa măsură divers? Întrebări gratuite, desigur, întrebări menite însă să perceapă modelul după care e lucrată cusătura scrisului, nu doar să se entuziasmeze de melodrama peliculară. În general, însă, aici, Brumaru e prozator. Unul extraordinar, obsedat de concretețe, comparabil deopotrivă cu Radu Cosașu (în paragrafele analitice) și cu Mircea Horia Simionescu (în cele livresc fantaste). De altfel, o fasciculă din aceste Opere, III, e dedicată corespondenței cu un alt târgoviștean, Radu Petrescu, al
Un mare scriitor by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/4187_a_5512]
-
ritualizând hierofanii. Între tineri, Alexander Stoicovici, Anca Mizumschi, Daniel Silvian Petre, Marius Aldea, Ana Pușcașu ar putea fi bune repere ale anului. Primul mai realizează antologii, traduce, publică segmente dintr-un roman. Dacă Ioana Pârvulescu își continuă curajoasă aventura de prozator, Simona Sora inaugurează, cu al ei Hotel Universal, o promițătoare carieră de romancier, ca și Alexandru Mușină. Eminentul poet și teoretician propune, în romanul său despre Dracula, câteva importante teme de studiu pentru draculalogi. În drum spre sud e debutul
Ce rămâne? by Cornel Ungureanu () [Corola-journal/Journalistic/4029_a_5354]
-
acțiunea romanului lui Michal Viewegh, Cum se educă fetele în Boemia, narațiunea urmând pas cu pas strădaniile protagonistului de a o învăța câte ceva pe capricioasa Beata, evitând astfel sentimentul nedorit că ar toca de pomană banii murdari ai tatălui ei. Prozatorul ceh construiește de la bun început o satiră inteligentă, în care, în ciuda aparențelor, miza nu cade pe acțiune, pe relația dintre personaje (care devine, previzibil, una amoroasă), ci pe ironizarea sistemului educațional din Cehia anilor ’90. Respectul elevilor față de profesori lipsește
Îmblânzirea scorpiei din Praga by Răzvan Mihai Năstase () [Corola-journal/Journalistic/4039_a_5364]
-
până în măduva oaselor, parcă la ultima celulă glială din mine - cu acea senzație din vremea grădiniței, când alergam cu opt biscuiți la leu într-o gentuță de tablă.” Mărturisim că n-am prea înțeles ce înseamnă vîrsta de mijloc pentru prozatorul ieșean. Mult mai interesant ni s-a părut textul Cristinei Popescu, care ne reamintește ce făcuseră/ ce scriseseră unii scriitori celebri până la vârsta de 40 de ani: „După un zguduitor al Doilea Război Mondial, Orwell scria Ferma animalelor. Mai avea
Ochiul magic by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/4045_a_5370]
-
ai esteticului în istoria literară) și mărturisind că, pentru nici un scriitor selectat „n-a existat salvare în afara performanței stilistice”, iată, mai încolo, el renunță complet la criteriu și îi exclude pe Ureche, pe Costin și pe Neculce, mare stilist și prozator excepțional, din rândul descălecătorilor. Cronica ultimului e mai plină de subiectivitate decât tot ce a scris Cantemir, Istoria ieroglifică inclusiv. Stilistic, Neculce nu are rival înainte de Sadoveanu. Cât despre subiectivitate, lui, nu lui Dosoftei, i-au făcut istoricii literari, de la
Când începe literatura română? by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/4046_a_5371]
-
aveau scrisorile francate «Par avion». Toți preferam într-o vreme aceste plicuri, le cumpăram de la papetărie cu duzina, hârtia era mai bună și stiloul aluneca atunci când scriai adresa, apreciam cum arătau aceste răvașe în chintesența lor poștală.” Pornind de aici, prozatorul clujean face de fapt „cronica unei morți anunțate” - e vorba despre moartea unei forme de comunicare, scrisoarea, fără de care, până de curând, viețile noastre erau de neconceput. De citit, nu doar fiindcă ne trezește nostalgii. Din sumar Numărul 12 al
Ochiul magic by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/4066_a_5391]
-
câtă se face simțită. Căci Florina Ilis se arată conștientă de dificultatea de a construi verosimilul, de a se insinua credibil în mintea personajelor sale. Aceasta e ambiția ei ascunsă (și aceasta ar trebui să fie ambiția ascunsă a oricărui prozator adevărat). Numai că mărturisirea e abil camuflată îndărătul unui joc, și el profund cultural, care, practic, îi dublează puterea. Avem nu o confesiune, ci două, într-un tandem eficace. „Să stăm de vorbă ca doi amici” (am subliniat special cuvântul
Visuri trecute, uscate flori (II) by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/4070_a_5395]
-
totuși pentru sinceritatea din partea a doua a declarației. Mai ales că e confirmată pe deplin de finalul editorialului, adevărat pamflet, debordând de spirit sectar și de generalizări tendențioase. Demult nu mi-a fost dat să constat un asemenea dispreț față de prozatorii și eseiștii de azi. Au scăpat poeții, din cine știe ce capriciu al cenzorului improvizat. Urmărițimă: autorul socotește că trăim în „cea mai tulbure epocă” din cultura română, în care ar triumfa „forme fără fond”, precum o „proză delirantă, exhibată de tot
Noua direcție a „Tribunei“ din Cluj by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/3937_a_5262]
-
poate fi mai bine înțeles citind memoriile tatălui. Acestea nu elucidează numai biografia paternă a scriitorului, oferind un bogat și documentat arbore genealogic. Amintiri-le...ne dezvăluie și secretul mediului în care s-a născut și s-a format viitorul prozator: unul burghez, bine așezat, în care cultura clasică (în sensul bun al termenului) se întâlnea cu un stil de viață modern, de tip mittel-european. Astfel, putem explica mai convingător amestecul de experiment postmodern și livresc clasic de cea mai bună
Memoriile tatălui by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/3948_a_5273]
-
asemănarea sonoră cu marca de mașini coreeană, Matiz. Incultura crasă din vremea noastră este păgubitoare, iată, chiar și pentru tagma hoților. Orizonturi în Orizont Am citit în revista ORIZONT (nr.1, 2013) interviul lui Robert Șerban cu Cătălin Dorian Florescu, prozatorul care, pentru romanul său Jacob învață să iubească (recent apărut și în limba română, la Polirom), a primit în Elveția Premiul Cartea Anului 2011. Cătălin Dorian Florescu, născut în Banat, vorbește, între altele, despre raporturile sale cu spațiul natal, dar
Ochiul magic by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/3956_a_5281]
-
facă parte dintr-un întreg, cu perspective diferite. La mijloc e o singură, eternă problemă: „Cele mai multe necazuri mi s-au tras de la femei”, mărturisește spășit naratorul Radiografiei... Nuvelele urmează un comandament interior asemănător. Decojirile necontrolate ale textelor, însă, dăunează unui prozator cu certe calități. Microromanul Radiografia unei zile de mai este istoria unui depresiv candid povestită chiar de el. Ajuns într-un sanatoriu, eroul trăiește mereu la limite absurdiste experiențele mistice și erotice. Un înger se transformă într-o femeie materialistă
Debuturi și radiografii la minut by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/3964_a_5289]