3,561 matches
-
repatrieze în URSS toți cetățenii sovietici pe care aveau să-i găsească în zonele lor de ocupație. Această hotărâre îi privea prizonierii sovietici de război eliberați de Aliați din lagărele germane, dar a fost extinsă la toți refugiații din Europa Răsăriteană. Pe 31 martie 1945, Secretarul General al Partidului Comunist al URSS, I. V. Stalin, Premierul Regatului Unit, Winston Churchill și Președintele SUA, Franklin D. Roosevelt, au căzut de acord asupra formei finale a planurilor lor postbelice într-un codicil secret
Operațiunea Keelhaul () [Corola-website/Science/318461_a_319790]
-
de respect a acestora pentru dorința de libertate a celor care aveau fie să ajungă în lagăre de concentrare, ori în fața plutoanelor de execuție sau în ștreang. Milioane de refugiați căutau să fugă din regiunile ocupate de sovietici în Europa Răsăriteană și Centrală. Printre aceștia se aflau diferiți anticomuniști], membrii familiilor lor, civili din Uniunea Sovietică și Iugoslavia, și colaboraționiști. La sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, în Europa Occidentală se aflau aproximativ cinci milioane de „persoane strămutate” din Uniunea
Operațiunea Keelhaul () [Corola-website/Science/318461_a_319790]
-
Sovietică și Iugoslavia, și colaboraționiști. La sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, în Europa Occidentală se aflau aproximativ cinci milioane de „persoane strămutate” din Uniunea Sovietică, dintre care aproximativ trei milioane fuseseră muncitori aduși la muncă forțată (OST-Arbeiter - „muncitori răsăriteni”). „Muncitorii răsăriteni” au fost de multe ori tratați la reîntoarcerea lor în URSS precum trădătorii, fiind deportați în regiuni îndepărtate ale țării, interzicânduli-se anumite drepturi. Soarta cea mai grea au avut-o cazacii care au făcut parte din Corpul al
Operațiunea Keelhaul () [Corola-website/Science/318461_a_319790]
-
Iugoslavia, și colaboraționiști. La sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, în Europa Occidentală se aflau aproximativ cinci milioane de „persoane strămutate” din Uniunea Sovietică, dintre care aproximativ trei milioane fuseseră muncitori aduși la muncă forțată (OST-Arbeiter - „muncitori răsăriteni”). „Muncitorii răsăriteni” au fost de multe ori tratați la reîntoarcerea lor în URSS precum trădătorii, fiind deportați în regiuni îndepărtate ale țării, interzicânduli-se anumite drepturi. Soarta cea mai grea au avut-o cazacii care au făcut parte din Corpul al XV-lea
Operațiunea Keelhaul () [Corola-website/Science/318461_a_319790]
-
lui Bandera din închisoare, în septembrie 1939, se afirmă ori că a fost făcută de gardienii ucraineni, după ce administrația poloneză a închisorii a fugit, de polonezi, sau de germani. La scurtă vreme după eliberarea din închisoare a lui Bandera, Polonia răsăriteană a trecut în stăpânirea sovieticilor. După eliberare, Bandera s-a mutat la Cracovia, capitala Guvernământului General (zona de ocupație germană din Polonia). Aici a luat legătura cu liderul OUN, Andrii Melnik. Diferențele de opinii dintre cei doi lideri a dus
Stepan Bandera () [Corola-website/Science/320395_a_321724]
-
Secțiunea se încheia cu un îndemn scurt: „Distrugeți-le conducătorii”. Spre sfârșitul anului 1942, naționaliștii ucraineni au fost implicați într-o campanie de purificare etnică în Volînia, iar, la începutul anului 1944, această campanie a fost extinsă și în Galiția răsăriteană. Se afirmă că grupurile naționaliștilor ucraineni au asasinat aproximativ 100.000 de civili polonezi Spre deosebire de naționalismul polonezilor, rușilor, ungurilor sau românilor, naționalismul ucrainean nu s-a bazat pe ideile antisemite. Naționalismul ucrainean considera că principalii inamici sunt rușii și polonezii
Stepan Bandera () [Corola-website/Science/320395_a_321724]
-
nu s-a bazat pe ideile antisemite. Naționalismul ucrainean considera că principalii inamici sunt rușii și polonezii, evreii jucând doar un rol secundar. Cu toate acestea, naționalismul ucrainean nu a fost imun la influențele climatului antisemitic din Europa Centrală și Răsăriteană Predominanța rușilor, mai degrabă decât a evreilor, în percepția ucrainenilor cu privire la inamicii naționali a fost subliniată la Conferința OUN-B din Cracovia, din 1941, când s-a afirmat, la un moment dat, că evreii din URSS au fost sprijinitorii de nădejde
Stepan Bandera () [Corola-website/Science/320395_a_321724]
-
a fost un tratat de pace semnat la Lausanne, Elveția, pe 24 iulie 1923, care a stabilit apartenența întregii Anatolii și a Traciei Răsăritene la Turcia, anulând astfel prevederile Tratatului de la Sèvres, semnat în 1920 de guvernul otoman. a fost ratificat de guvernul de la Atena pe 11 februarie 1924, și de guvernele britanic, italian și nipon pe 6 august același an. Tratatul a fost
Tratatul de la Lausanne () [Corola-website/Science/320479_a_321808]
-
numai câțiva ani, între 324-330 e.N, timp în care a amenajat o nouă capitală a imperiului la Byzantion, viitorul Constantinopolis. Moartea i-a survenit întâmplător la Nicomedia, la 22mai 337 e.N, pe când se afla în drum spre frontiera răsăriteană unde reizbucnise războiul cu perșii conduși de regele Șapur al II-lea. Botezul împăratului pe patul de moarte a fost celebrat de episcopul Eusobius de Nicomedia în ritul arian, rit care nu recunoștea natura divină a lui Iisus Christos. Cert
Nicomedia () [Corola-website/Science/317886_a_319215]
-
acest corp de cavalerie a fost transferat în subordinea Waffen-SS . Peste un milion de bărbați de ai căror familii își aveau rădăcinile în Imperiul Rus sau în Uniunea Sovietică au luptat în cadrul forțelor armate germane. Dintre toți voluntarii din Europa Răsăriteană, cazacii au fost cei care au avut permisiunea să organizeze cea mai numeroasă concentrare de forțe naționale din cadrul forțelor armate naziste. Cazacii au luptat în cadrul Wehrmacht de la începutul Operațunii Barbarossa. Vara anului 1942 a fost perioada celor mai mari succese
Corpul al XV-lea SS de cavalerie cazacă () [Corola-website/Science/317956_a_319285]
-
Лівобережна Україна, "Livoberejna Ucraina"; rusă: Левобережная Украина, "Levoberejnaia Ucraina"; poloneză: Lewobrzeżna Ukraina) este numele unei regiuni istorice a Ucrainei aflate la est de cursul fluviului Nipru. Teritoriul Ucrainei de pe malul stâng cuprinde, aproximativ, regiunile contemporane Cernigov, Poltava, Sumî și partea răsăriteană a regiunilor Kiev și Cerkasî. După semnarea Tratatului de la Pereiaslav din 1654, această regiune a Ucrainei a trecut sub controlul Imperiului Rus. Stăpânirea rusă a fost reafirmată prin semnarea Tratatului de la Andrusovo, din 1667, și a Tratatului de pace eternă
Ucraina de pe malul stâng () [Corola-website/Science/319473_a_320802]
-
Iakim Somko. În fața realității unei Ucraine împărțite de cursul fluviului Nipru, Iuri a demisionat în ianurie 1663 și s-a retras la o mănăstire. Pavlo Teteria, hatmanul Ucrainei apusene, a dus o politică filopoloneză hotărâtă. După ce invazia sa în Ucraina răsăriteană s-a încheiat cu un eșec, Teteria a fost nevoit să demisioneze și să se refugieze în Polonia. Obiectivul lui Petro Doroșenko a fost reunificarea celor două jumătăți ale Ucrainei. El a convocat adunări ale cazacilor (Rada) cât de des
Ruina (istorie) () [Corola-website/Science/319491_a_320820]
-
1671). În toamna anului 1667, forțele turco-cazace au invadat Galiția și l-au obligat pe regele Poloniei să acorde ucrainenilor o autonomie sporită. Doroșenko a acceptat suzeranitatea otomană, care îi lăsa o mare marjă de manevră și a invadat Ucraina răsăriteană, unde l-a îndepărtat pe hatmanul rival, Ivan Briuhovețki. În 1668, Doroșenko s-a autoproclamat hatman al Ucrainei unite. Împotriva lui s-au ridicat atât tătarii, cât și polonezii, care l-au sprijinit pe Mihailo Hanenko și au invadat Ucraina
Ruina (istorie) () [Corola-website/Science/319491_a_320820]
-
a pierdut și sprijinul Moscovei și, după Rada (consiliul) din 1663, a fost înlocuit de Bruihevețki și executat. [[Ivan Bruihevețki]] a fost aproape total dependent de Rusia. El a semnat în 1165 la Moscova o înțelegere prin care autonomia Ucrainei răsăritene era puternic limitată. Astfel, era permisă înființarea unor garnizoane ruse pe teritoriul Ucrainei, taxele colectate în această regiune erau tezaurizate în folosul Moscovei, reprezentantul Rusiei devenea membru al Radei care alegea hatmanul, iar acesta din urmă trebuia confirmat de țar
Ruina (istorie) () [Corola-website/Science/319491_a_320820]
-
Andrusovo]] din 1667 a fost considerat de către cazaci o trădare a intereselor lor. Prin acest tratat a fost legiferată împărțirea Ucrainei. Au izbucnit o serie de revolte populare, iar hatmanul Doroșenko s-a folosit de acestea pentru a invada Ucraina răsăriteană. Bruihevețki a fost ucis de mulțimile furioase. Pe 9 iunie 1668, Doroșenko s-a autoproclamat hatman al întregii Ucraine. Un an mai târziu, polonezii au invadat Ucraina apuseană și au proclamat un alt hatman, [[Mihailo Hanenko]]. Doroșenko l-a numit
Ruina (istorie) () [Corola-website/Science/319491_a_320820]
-
1668, Doroșenko s-a autoproclamat hatman al întregii Ucraine. Un an mai târziu, polonezii au invadat Ucraina apuseană și au proclamat un alt hatman, [[Mihailo Hanenko]]. Doroșenko l-a numit pe Demian Mnohohrișni în funcția de hatman interimar al Ucrainei răsăritene, el urmând să facă față atacului polonezilor. În condițiile în care Doroșenko nu și-a mai putut exercita controlul asupra malului stâng al Niprului, iar Moscova și-a redus pretențiile, Mnohohrișni a acceptat supremația rușilor și a încercat să apere
Ruina (istorie) () [Corola-website/Science/319491_a_320820]
-
același sens folosit pentru Asia Minor ori Malopolska (Polonia Mică), adică „apropiat”. În conceputul geopolitic elen, prin „mic” se înțelege centrul teritoriului, iar prin „mare” sunt denumite teritoriile colonizate mai târziu. Rusia Kieveană a fost primul stat puternic din Europa Răsăriteană, cel care poate fi considerat leagănul statelor naționale de mai târziu Ucraina, Belarus și Rusia. De vreme ce capitala Rusiei Kievene a fost Kievul, teritoriile înconjurătoare au primit numele de „Rusia Mică”. Termenul „Malorusia” a fost introdus, în Rusia, prin secolul al
Rusia Mică () [Corola-website/Science/318960_a_320289]
-
fost numele folosit pentru Cnezatul Galiției-Volînia, nume care a încetat să mai fie folosit după dezintegrarea statului. Clericii ortodocși din cadrul Rzeczpospolita Obojga Narodów (Uniunea celor Două Națiuni) foloseau termenul „Rusia Mică” pentru desemnarea teritoriilor locuite de majoritatea ortodoxă din ținuturile răsăritene ale statului. Termenul a fost extins la un moment dat la toate teritoriile rutene ale Uniunii statale polono-lituaniene. Scriitorul Ioan Vîșenski vorbea de ortodocșii din regiune numindu-i „creștini ai Rusiei Mici, frății ai Lvovului și Vilnei”, iar arhimandritul Mănăstirii
Rusia Mică () [Corola-website/Science/318960_a_320289]
-
vocabular modern și între calcuri, care pe malul drept, românesc, sunt mai mult de origine apuseană provenind din limbile franceză, germană sau engleză, iar pe malul stâng, rusesc și sovietic timp de 154 de ani, sunt mai mult de origine răsăriteană provenind din limbile rusă sau ucraineană. Cea mai proeminentă diferență între graiul moldovenesc și limba literară constă în palatalizarea consoanelor "ș", "ț" sau "j" în limba literară „ausbau”, spre deosebire de pronunțarea tare a consoanei în graiul moldovenesc „abstand”. Astfel conjuncția "„și
Graiul moldovenesc () [Corola-website/Science/297291_a_298620]
-
rămânea regiune prea mică și izolată geografic, în 1968 i s-au adăugat câteva regiuni apropiate prin tradiții și legăturile dintre oameni, pe care, de altfel, le stăpâniseră și urmașii lui Dragoș Vodă, anume Țara Lăpușului, Țara Chioarului și partea răsăriteană din Țara Codrului, constituind județul Maramureș actual. Colectivizarea agriculturii (încheiată în 1962) a avut o amploare redusă în Maramureș, din cauza condițiilor specifice de relief și climă. Județul Maramureș s-a dezvoltat bine din punct de vedere economic pe seama intensificării industriei
Maramureș () [Corola-website/Science/297292_a_298621]
-
negustori numai în cazul mărfurilor exportate (adică cele cu care plecau în Ardeal). Acestea erau la Bran în cazul Brașovului și la vadul Oltului pentru Sibiu, ultima dăruită mănăstirii Cozia. În timp ce brașovenii aveau voie să-și desfacă produsele în partea răsăriteană a țării, sibienilor le revenea apusul. În contextul acestor schimburi se remarcă existența privilegiilor comerciale amănunțite. Acestea stabileau vămile și cuantumul lor pentru diverse categorii de produse, drepturile și îndatoririle negustorilor, precum și eventualele scutiri de plată. Cele mai importante privilegii
Mircea cel Bătrân () [Corola-website/Science/297281_a_298610]
-
și în regiunea Javakheti/Javakhq din sud-vestul Georgiei dar și minoritar de diaspora armeană în multe state ale lumii, inclusiv în România. Limba are în total în jur de 6.000.000 de vorbitori. Actualmente există două limbi armene, una răsăriteană, vorbită în Armenia și Iran, promovată de Academia de la Yerevan, și una apuseană, vorbită în Europa și America, promovată de Academia Mkhitaristă de la Viena. Armeana apuseană e mai apropiată ca vocabular și gramatică de armeana clasică, dar mai îndepărtată ca
Limba armeană () [Corola-website/Science/297616_a_298945]
-
Armenia și Iran, promovată de Academia de la Yerevan, și una apuseană, vorbită în Europa și America, promovată de Academia Mkhitaristă de la Viena. Armeana apuseană e mai apropiată ca vocabular și gramatică de armeana clasică, dar mai îndepărtată ca pronunțare. Armeana răsăriteană e mai apropiată de armeana clasică în privința pronunțării. În tot cazul, armeana clasică (antică) stă la baza celor două dialecte armene de astăzi. Armeana veche a fost statornicită în scris de Sfântul Mesrob Mașdoț (sec. V), care a creat și
Limba armeană () [Corola-website/Science/297616_a_298945]
-
arheologiei", 1877) și a unei monografii dedicate tezaurului de la Pietroasa descoperit în perioada profesoratului său. ("Le Trésor de Pétrossa. Étude sur l'orfèvrerie antique", Tome I-III, Éditions J. Rothschild, Paris, 1887-1900). A publicat studii de folclor despre cântecele Europei răsăritene ("Cântecele poporane ale Europei răsăritene, mai ales în raport cu țara, istoria și datinile românilor", 1861; "Răsunete ale Pindului în Carpați"). A publicat studii de istorie literară dedicate literaturii din secolul al XVIII-lea ("Poeții Văcărești", "Mișcarea literară din Țara Românească în
Alexandru Odobescu () [Corola-website/Science/297620_a_298949]
-
monografii dedicate tezaurului de la Pietroasa descoperit în perioada profesoratului său. ("Le Trésor de Pétrossa. Étude sur l'orfèvrerie antique", Tome I-III, Éditions J. Rothschild, Paris, 1887-1900). A publicat studii de folclor despre cântecele Europei răsăritene ("Cântecele poporane ale Europei răsăritene, mai ales în raport cu țara, istoria și datinile românilor", 1861; "Răsunete ale Pindului în Carpați"). A publicat studii de istorie literară dedicate literaturii din secolul al XVIII-lea ("Poeții Văcărești", "Mișcarea literară din Țara Românească în sec. XVIII"). Este autorul unor
Alexandru Odobescu () [Corola-website/Science/297620_a_298949]