5,132 matches
-
tristă. Reiko spune că plânsul face bine, dar te asigur că tristețea doare. Când mă simt singură, nopțile, stau de vorbă cu morții - Kizuki, sora mea. Și ei sunt singuri și simt nevoia să vorbească cu cineva. Vocile lor îmi răsună în urechi precum suspinul copacilor bătuți de vântul nopții. Deseori recitesc scrisorile tale noaptea, când sunt tristă. Nu înțeleg o seamă de lucruri care se petrec în lumea de afară, dar ceea ce îmi scrii tu, mă liniștește. Ciudat! De ce-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
tatălui său îi plăcea Mozart și că l-a pus să-l asculte încă de la vârsta de trei ani. Eu nu știam prea multe despre muzica clasică, dar ascultând concertul de Mozart împreună cu It½ și auzindu-i comentariile entuziaste, el răsuna altfel în urechile mele acum și am simțit că mă liniștește. Nu mi s-a mai întâmplat de foarte multă vreme să mă simt atât de bine. Am privit luna nouă ce se înălțase deasupra parcului Inokashira și am băut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
îmi alinau sufletul și-mi vindecau rănile. „Dacă aceasta este moartea“, gândeam eu, „nici nu-i chiar atât de rău“. — Da, spuse Naoko, moartea nu e cine știe ce. E doar moarte. Totul este atât de simplu aici. Vocea lui Naoko îmi răsuna în urechi în răgazul pe care-l lăsau valurile negre ce se izbeau de țărm. În cele din urmă, valurile s-au domolit și eu am rămas singur pe plajă. Stors de vlagă, nu mă simțeam în stare să fac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
mă rog, nu chiar întotdeauna. Ne vedem în jumătate de oră. Închid și mă îndrept spre scări. —Așteaptă-mă aici! îi zic lui Finn, deși instrucțiunile mele nu par necesare. Arată de parcă nu ar putea mișca nici măcar un deget. Biroul răsună de râsete zgomotoase și de melodiile Madonnei de pe ultimul album. Davey și Vijay sunt absorbiți de o partidă de fotbal de masă; Vanessa discută cu Stewart, iar Barney o ține protector de după umeri; ceilalți sunt adunați în jurul unui computer, unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
confundă peliculele și un indian ajunge călare În mijlocul unui bal și Întreabă Încotro au luat-o, cineva Îi spune „Încolo” și ăla dispare În altă istorie. 56 Începu să sune din minunata-i trâmbiță cu atâta tărie, Încât muntele Întreg răsună. (Johann Valentin Andreae, Die Chymische Hochzeit des Christian Rosencreutz, Strassburg, Zetzner, 1616, 1, p. 4) Eram la capitolul despre minunile conductelor hidraulice și, Într-o gravură din secolul al XVII-lea luată din Spiritalia lui Heron se vedea un fel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
până la 4 litri de lichid pe zi. Eu una beau ceai de obligeană cu lămâie plus 3 picături de pepsi amestecat cu pălincă. Îmi doresc din tot sufletul ca din burta mea să iasă o tobă pe cinste, care să răsune întru păstrarea tradițiilor noastre folclorice. Știți, e foarte dificil să alegi între tapiseria artizanală și instrumentele muzicale de percuție. Azi m-a vizitat Leo: m-a mângâiat pe sâni și pe pajiște. Din păcate am simțit tot. Sunt slabă, sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
fire de păr în vârful capului, au tentația de a sări. Lovitura lor este foarte dureroasă, mai ales pentru ochii verzi, care nu beneficiază de o umectare suficientă a cristalinului. M-am lovit de colțul unei mese. Bufnitura loviturii a răsunat în mine ca un picior dat unui butoi plin, enorm. Durerea mi-a venit până la jumătatea grosimii coapsei - de acolo s-a pierdut. Durerea s-a rătăcit în carnea mea... Ciudățenii? Da, una singură. Într-o seară când am ieșit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
în cazul în care pielea mea va căptuși interiorul unei săli de concerte (să dea Domnul să mai trăiesc atât cât trebuie ca s-o întind suficient). Decorațiunile murale se vor modifica fără-ncetare, în funcție de muzica și discursurile care vor răsuna acolo. Odată căptușeala va fi fină, alteori ridată, iar de cele mai multe ori presărată cu negi, alunițe și gâlme ca niște stalactite. Încă o dată: se pot forma pattern-uri din cele mai diverse aplicând scărpinături de intensitate variabilă în zone aleatorii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
Costa del Sol. Dar poate că Adelina e și ea la bacalaureat, sau poate abia a trecut în clasa a șasea. Poate că acum începe să gângurească: ma-ma! ta-ta! O pală de vânt mă dezechilibrează serios. Curtea școlii răsună: oooo! ăsta o mierlește la sigur! Mă răsucesc și fac un salt până la geamul secretariatului. Mâna mi se încleștează de pervaz. Picioarele mi se bălăngăne în aer, apoi reușesc să le aduc înapoi pe cornișă. Curtea urlă: bravo, spidermanee! Pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
cealaltă, săreau pe mobile, se agățau de perdele, sfâșiau tapițeria paturilor. Paisprezece Furii negre miorlăiau amenințător sticlindu-și ochii în beznă. Am dat o fugă în bucătărie după o sticlă de plastic goală. Începui să le articulez la nimereală. Apartamentul răsuna de pocnete înfundate și de urletul rânjit al mâțelor. Cristina îmi spusese să nu care cumva să scap vreo lighioană în baie. Dar, fatalitate, o clipă de neatenție și mâța numărul 12 o zbughi printre picioarele mele și, odată pătrunsă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
grade, tragem oblonu', vă salutăm cu spatele și ne mutăm la o băută respectabilă, ca și când nimic din toate astea nu s-ar fi petrecut? Hmm?! Găsiți voi înlocuitori, atunci, pe altcineva... Are vreo importanță? Bineînțeles că are! Glasul Iepurelui, care răsună pentru prima oară în timpanele umanilor, stârnește o surpriză trecătoare. Dacă dați dosul, dacă renunțați, le vorbește solemn Urecheatul, nu numai că săvârșiți o lașitate de netolerat, lamentabilă ca orice lașitate! Dar disprețuiți și ofensați și Pronia cerească, despre care
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
lor debălăzate, roase și ciuntite de pecingini, păreau că se repliază schelălăind, din calea unei alte prăpădenii teribile, o arătare cu mult mai îndârjită și mai fioroasă. Acesta este Baal! Priviți-l...! Marea Cârtiță! Regele orb al beznelor de sub țărână! răsună iar glasul Arhanghelului. Doar para și pârjolul focului îl stăvilesc și-l înspăimântă. Sticla...! Sticla, Boss! țipă și Dan, pe punctul să clacheze. În învălmășeală, Oroarea se întrezărea, destul de deslușit: Trei trupuri obeze, de dulăi, se năpusteau în trombă, împreunate
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
la rețeaua internă de mini-camere video de supraveghere, din muzeu. Chiar așa, nici nu este nevoie de mai mult de o persoană, care să țină lucrurile sub control, de-aici, cugetă Avocatul. Glasul masculin, bine timbrat al custodelui, profesorul Georgescu, răsuna în urechea Fratelui, de la numai câțiva pași: ... și v-aș ruga să observați calitatea excepțională a materialului acestor săbii originale! Oțel de Toledo, secolele cincisprezece-șaisprezece. Armurierii de acolo au rămas vestiți, din Europa și până în îndepărtata Arabie, pentru capacitatea lor
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
din geam masiv, securizat, nu pot fi tăiate sau sparte, mai adaugă acesta, grav. Mă tem că vom asista la finalul poveștii. Che sera, sera! Peste încă un minut, pe sticla ușilor alipite, se preling razele oblice ale unei lanterne, răsună câteva ciocănituri puternice, apoi erupe un glas gros, răgușit de la răcnete, de la țigări proaste, tebeciste și de la tărie. Glasul șmirgheluit aparține, cu certitudine, lui nenea Sandu Chituc, șeful veșnic interimar de la celebra Secție de Sud-Est (cu aceasta, în sine, este
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
Unda de șoc și bubuitura, vin tăvălug peste miriște, dându-l de-a rostogolul, cu zgaibaracele-n sus, pe Bogdănel, care se și săltase intempestiv, de la fereală! I-am răpus, băi...! Pe toți...! Uraaa...! urlă Vierme. Un tropot de potcoave oțelite răsună atunci ritmat, prăvălindu-se înspre ei, în trena suflului. "Și am văzut un cal galben-vânăt și numele Celui de pe el era Moartea! Și iadul se ținea după el...!" murmură Fratele. Bogdănelu'Nebunu', rămas de capul lui, o și împunge la
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
înghite cu sete, repetând gestul, pentru a-i scuipa băutura Îngerului, în plină figură! Știu cine ești! Ha, ha...! Te cunosc! Te recunosc, rivalule! Și tu... Și tu știi cine sunt eu! Am multe nume... Mai multe decât poți număra! răsună deodată un glas străin și cavernos, dintre buzele umede ale femeii. Apoi vocea normală a Lilianei îi revine, printre icnete întretăiate: Așaaa...! Acolo! A-a-a! Nu te opri, că te sugrum! Ce bine e-e-e...! Adulterina geme și iar îi
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
și un specimen jegos, sub orice nivel. Aia e...! Atunci, Îngerul se saltă ușor de pe scaun, învăluit în aceeași tăcere adâncă, merge în fața Crocodilului agitat și-i cuprinde mâinile, în propriile-i palme, într-o îmbrățișare blândă, taumaturgică. Imediat, parcă răsună un declic, iar impulsivul Aligator se înmoaie, se împuținează pe locul său, ca intrat la apă, plecându-și automat, pe omoplatul stâng, tărtăcuța lui buhăită și-și bombează absent albușurile gălbui-injectate ale ochilor. Îngerul îi strânge mai tare brațele. Din
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
departe ați fi, voi sunteți cu mine. Picături reci de ploaie îmi brăzdează pielea care arde de dorul vostru. Privesc spre cer și apare un soare pornit din inimă. În depărtare zăresc și curcubeul. Aș vrea să îl ating. Îmi răsună o melodie în gând și încep să-mi mișc picioarele prin bălți. Mă plimb singură pe drumuri și îmi vorbesc. Răspunsul meu sunteți voi, singurii care mă puteți prelucra. Turnați apă peste mine, doar să aveți grijă ca apa să
Lumea sufletului meu. In: FASCINAŢIA ANOTIMPURILOR ÎN LITERATURĂ ŞI ARTĂ. Concurs naţional by Olariu Livia () [Corola-publishinghouse/Science/1123_a_2371]
-
nerăbdare să se pregătească pentru întîlnirea de diseară care poate să însemneze o întorsătură în viața lui. Tocmai chibzuia cum să se retragă fără să o jignească cumva, când auzi în curte o voce strigînd: ― Domnul Titu Herdelea! Câteva glasuri răsunară îndată afară: ― În față, în față! ― E factorul, explică doamna Alexandrescu. Titu făcu numai trei pași până în antreu, unde se și ivise factorul. Era o scrisoare de acasă. Salută pe doamna Alexandrescu și intră în odaia lui, cuprins subit de
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
împreună cu privitorii izbucniră într-un râs gălăgios. Râse și băiețandrul pe care-l chema Ilie Cârlan. Încurajat de mulțumirea poporului, țiganul strigă către flăcău: ― Să nu mai zici nimic, că te iau și cu cîrlanul! Altă năvală de râsete de răsună văzduhul. Dar hora, un lanț de trupuri înfierbîntate, continua, șerpuia mai avântată, parcă nu s-ar fi oprit nici un moment de când a început și nici n-ar mai vrea să se oprească niciodată. În cârciumă, așezați la o masă lungă
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
oameni moșiile, că dacă or avea și oamenii pământul lor, cine să mai muncească boierescul? Cuvintele bătrânului împînziră o tăcere greoaie. Se auzeau de afară tropotele jucătorilor, scârțâitul viorilor și glasul lui Pantelimon Văduva chiuind năvalnic. După un răstimp apoi răsună, de la tejghea, strigătul cârciumarului către un ajutor duminical, băiat mare și prostănac: ― Băă, n-auzi?... O jumătate pentru Serafim Mogoș, înțelegi?... Na, du-i-o, fire-ai al dracului de nătăfleață! Glasul acesta zgârietor risipi încurcătura oamenilor și Luca, parcă
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
Aide, lăsați gura, c-ați trăncănit destul! Nu mai aveți nici rușine, nici bună cuviință... Apoi îi măsură pe rând, încet și rece, și pe toate fețele citi limpede aceeași dorință mare. Privirile lor stăruitoare îl frigeau, în tăcerea neliniștită răsună atunci deodată aspru, prelung: "Huo, boală, fire-ai a dracului!" Un argat adăpa vacile. Erau în ograda conacului. Cârduri de galițe scormoneau și ciuguleau. O găină începu a cotcodăci sâcâitor. ― Așa, măi oameni! zise Miron liniștit, ca și când înjurătura argatului I-
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
tovarășei sale de oiște. ― Ce faci? Ce faci? țipă deodată Nadina. Ne omoară!... Ajutor! Se agăță îngrozită de gâtul lui Titu, în vreme ce caii, sforăind și ciulind urechile, goneau nebunește, izbind deseori cu picioarele dinapoi în frontalul bombat al saniei. Atunci răsună glasul lui Petre, încrezător: ― Nu vă speriați și nu vă fie frică, coniță, dacă sunteți cu mine! Glasul acesta aspru și ciudat îi împrăștie deodată orice teamă. Auzi acuma și pe Titu, care nu-și pierduse cumpătul, zicînd: ― Doamnă, doamnă
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
gâtul meu cu atâta ardoare de parcă... ― Vezi, nici nu mi-am dat seama, zâmbi Nadina. Îți închipui, însă, că n-a fost cu intenție... ― Din nenorocire! făcu tânărul Herdelea. În clipa când să se așeze la masă, afară, sub ferestre, răsună o colindă. Toată lumea o ascultă cu plăcere. Mai urmară două. Era corul de fete și flăcăi înjghebat de învățătorul Dragoș înadins, pentru a face o surpriză bătrânului Iuga, care fu într-adevăr mulțumit. Porunci să-i ospăteze bine pe toți
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
obrăzniciile posibile față de bunică-sa. După un răstimp baba Ioana iar strigă din casă: ― Măi băiete, stai în ogradă și nu te mai juca în uliță, să te calce vreo căruță și să-mi mai găsesc beleaua din pricina ta! Numaidecât răsună de peste drum și glasul nevestei lui Vasile Zidaru: ― Nicușor! Vin' la mămica și nu te mai ținea după zănaticul de Costică! Vino să-ți dea mămica ta ceva! Costică se juca de-a calul, fugea de ici-colo și, de câte ori trecea
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]