3,259 matches
-
ale Lunii ne arată ce au citit oamenii în ritmurile lunare. Datorită fazelor Lunii, adică "nașterea", "moartea" și "reînvierea", oamenii au conștientizat deopotrivă propriul lor mod de a fi în Cosmos și șansele lor de a supraviețui și de a renaște. Datorită simbolismului lunar, omul religios a ajuns să găsească asemănări între ansambluri de fapte în aparență fără nici o legătură, cuprinzîndu-le până la urmă într-un singur "sistem". Primele mari sinteze antropocosmice ale primitivilor s-ar putea datora valorizării religioase a ritmurilor
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
important pentru înțelegerea omului religios, deoarece ne arată că omul societăților primitive nu se socotește "împlinit" așa cum este el "dat" la nivelul natural al existenței: ca să ajungă om propriu-zis, trebuie să părăsească prin moarte această viață dintâi (naturală) și să renască la o altă viață, superioară, care este deopotrivă religioasă și culturală. Cu alte cuvinte, primitivul își așază idealul de umanitate pe un plan supraomenesc. După părerea lui, 10 nu poți fi om împlinit decât după ce ai depășit și ai abolit
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
morții și a sexualității.18 Copilul nu cunoaște nimic din aceste experiențe; inițiatul le cunoaște, și le asumă și le integrează în noua sa personalitate. Să mai adăugăm că, dacă neofitul moare la vârsta copilăriei, în timpul vieții profane, neregenerate, ca să renască la o existență nouă, sanctificată, renaște și la un mod de a fi care îngăduie cunoașterea, știința. Inițiatul nu este numai un "nou-născut", ori un "înviat din morți", ci este un om care știe, care cunoaște tainele, care a avut
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
nu cunoaște nimic din aceste experiențe; inițiatul le cunoaște, și le asumă și le integrează în noua sa personalitate. Să mai adăugăm că, dacă neofitul moare la vârsta copilăriei, în timpul vieții profane, neregenerate, ca să renască la o existență nouă, sanctificată, renaște și la un mod de a fi care îngăduie cunoașterea, știința. Inițiatul nu este numai un "nou-născut", ori un "înviat din morți", ci este un om care știe, care cunoaște tainele, care a avut revelații de ordin metafizic. În timpul uceniciei
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
mîncat" de demonul-fiară, sfârtecat de colții monstrului inițiatic, mistuit în pântecele acestuia. Mutilările (scosul dinților, tăierea degetelor) cuprind și ele un simbolism al morții. Mutilările sânt legate în cea mai mare parte de divinitățile lunare. Or, Luna dispare periodic, moare, renăscând după trei nopți. Simbolismul lunar arată că moartea este prima condiție a oricărei regenerări mistice. În afară de operațiile specifice, cum ar fi circumcizia și subincizia, precum și de mutilările inițiatice, mai sânt și alte semne exterioare care înfățișează moartea și învierea: tatuaje
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
născut din gura lui, din dhamma (Doctrina), șlefuit de dhamma" etc. (Saµyutta Nikaya, II, 221). Nașterea inițiatică presupunea moartea din existența profană. Schema s-a păstrat atât în hinduism, cât și în budism. Yoghinul "moare din această viață" pentru a renaște la un alt mod de a fi, acela reprezentat de eliberare. Buddha arăta calea și mijloacele de a muri din condiția umană profană, adică sclavia și neștiința, pentru a renaște în libertate, fericire și nirva1a. Terminologia indiană a renașterii inițiatice
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
și în budism. Yoghinul "moare din această viață" pentru a renaște la un alt mod de a fi, acela reprezentat de eliberare. Buddha arăta calea și mijloacele de a muri din condiția umană profană, adică sclavia și neștiința, pentru a renaște în libertate, fericire și nirva1a. Terminologia indiană a renașterii inițiatice amintește uneori simbolismul arhaic al "trupului nou" dobândit de neofit prin inițiere. Chiar Buddha o spune: "Le-am arătat învățăceilor mei mijloacele prin care pot crea, pornind de la acest corp
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
sfârșit. Această bucurie îți dă Moartea: libertatea de a te lăsa năpădit de amintiri disparate, alandala, pe care le-ai purtat în tine viața toată în așteptare și care, dintr-odată acum, pe buza sfârșitului, vin spre tine ordonându-te, renăscându-te. Devii coerent când nu mai ai ce face cu această coerență. Devii unitar, solidar, puternic. Constați că nu ai trăit la întâmplare, că toată viața ta, de fapt, a fost ordonată după legi impecabile, ocrotitoare, darnice, a căror frumusețe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
au urmat. Alții s-au îndârjit să-i reziste, jertfindu-și viețile, crezând că din jertfa lor va răsări o Lume mai dreaptă. Nu a răsărit și nu mai răsare. Odată pângărite viețile, visurile, gândurile nu mai au cum să renască. Nu mai există renaștere. Doar repetare, veșnică repetare, până la cenușă... Așa cum a fost timpul turnătorilor, avem acum timpul vidanjorilor. Timp al răscolitorilor în scârnă, care-și fac un merit justițiar din a readuce în lumină mâzga și puroiul de altădată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
vreodată cu adevărat - erau moarte de-acum; moarte cu totul, În afară de visele lui, cînd se trezea deodată ud și rușinat de propria slăbiciune, și numai chipul fragil, palid și Înfricoșat al tinerei pasagere de pe Virgen Blanca reușise să facă să renască Înlăuntrul lui, după atîția ani de singurătate și uitare, farmecul dulce-acrișor al sterilei lui neliniști În fața vreunei femei. Dulcineea sau Penelopa; Elena sau atîtea altele care păreau să reprezinte ținta dorinței bărbaților Îi erau refuzate cu totul și el știa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
păpuși destul de reușite, cu ochii, sprâncenele, nasul și gura cusute din ață colorată. De aceea, cam puțin îngrijorate, mă priveau, așteptând cu nerăbdare să vadă reacția mea. Eu luasem păpușa, o cercetasem și apoi o strânsem tare la piept. Se renăscu bucuria pe chipul și în sufletul meu. Eram cea mai fericită!” Dragostea adevărată poate să suplinească orice lipsuri, orice nevoi! „Cei doi vecini” - fragment epic cutremurător, puternic moralizator. Se pun în discuție mai multe problematici: sărăcia, lipsa iubirii, condiția de
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
ei prin care se vedea cerul.”. Valențele purificatoare ale incendiului, dublate de schimbarea vremurilor și a generațiilor, contribuie, mai ales cele din urmă, la luarea hotărârii sătenilor de a ridica o nouă biserică, pe ruinele celei vechi, făcând-o să renască din cenușă, precum mitica Pasăre Phoenix. Hotărâre pornită din convingerea că „Biserica este comoara spirituală a unui sat, fără aceasta oamenii vor fi săraci și bolnavi sufletește.”. „Ploaia” - „poem” dedicat ploii și copilăriei evocată în deplina ei libertate și inocență
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
păpuși destul de reușite, cu ochii, sprâncenele, nasul și gura cusute din ață colorată. De aceea, cam puțin îngrijorate, mă priveau, așteptând cu nerăbdare să vadă reacția mea. Eu luasem păpușa, o cercetasem și apoi o strânsem tare la piept. Se renăscu bucuria pe chipul și în sufletul meu. Eram cea mai fericită! Mama răsuflă ușurată și mă întrebă: - Îți place păpușa? - Da! Îmi place! am răspuns eu plină de bucurie. Era făcută din pânză și umplută cu tărâțe, dar era importantă
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
păpuși destul de reușite, cu ochii, sprâncenele, nasul și gura cusute din ață colorată. De aceea, cam puțin îngrijorate, mă priveau, așteptând cu nerăbdare să vadă reacția mea. Eu luasem păpușa, o cercetasem și apoi o strânsem tare la piept. Se renăscu bucuria pe chipul și în sufletul meu. Eram cea mai fericită!” (Păpușa). Stăpânid narațiunea și tehnica dialogului, Lidia Vrabie excelează în evocări, aducând în fața cititorului pagini emoționante, în care fiecare cuvânt din rostirea literară poartă sigiliul sincerității, precum și a nestrămutatei
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
cer prea dulce, A sa recoare lină În inimă mi-aduce O rază, dar se duce Ca vântul ce suspină. Scârbit peste măsură De multele zavistii, Eu caut în natură Un loc făr-de murmură, Supus singurătății. Că fiind făr-de minte Renaște - a mea durere Și inima nu poate A duce mângâiere. Ca umbra trecătoare Eu trec această lume, O foaie plutitoare Ce saltă până piere. Tovarăș la mâhnire, Un câne lângă mine: În urletele sale Natura se răscoală. Ființă făr de
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
chinurilor terestre, să nu te contopești cu duhul ființei supreme. A doua formulă este complimentul sublim care i se poate aduce cuiva pe pământ. Evreii au nuanțat și mai înspăimântător lucrurile: a doua moarte poate fi eliberatoare, prin ea poți renaște în înalt, dar și pe de-a-ntregul distrugătoare: pentru cine nu se poate desprinde de lumea de jos, a doua moarte garan tează infernul, focul gheenei. Această recapitulare îmi evocă bătrânele bordeluri de lux: la primul etaj - necesitatea și un
Singurătatea lui Adam: despre neîmplinire şi alte regrete by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1325_a_2713]
-
E foarte credincios. — Credincios? Ce fel de credință? a întrebat Tom, străduindu-se să nu pară alarmat. — Creștină. Știi tu, cu Iisus și tot restul. — Ce vrea să însemne asta? Aparține unui cult anume sau vorbim despre un fundamentalist renăscut? — Renăscut, cred. Și tu, Rory? Tu crezi în chestiile astea? — Încerc, dar nu prea mă pricep. David zice că trebuie să am răbdare, că într-o zi or să mi se deschidă ochii și o să văd lumina. — Dar tu ești pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
parte nu demult, de la un specialist de top în industrie alimentară, care mi-a explicat cu lux de amănunte cam în ce măsură se întîlnesc mezelurile noastre cu carnea. Dar mai bine nu vă spun... Cum însă orice piere trebuie și să renască, așa și cu porcul. Dacă trebuie să renunțăm la crescutul porcului în gospodării, s-au umplut tîrgurile „tradiționale” de porcării „ca la mama acasă”. Dacă țăranii noștri au plecat să lucreze în străinătate, porcăriile le-au luat urma și se
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
un bătrînel ducînd în brațe un pachet bine legat cu sfoară. îmi suna teribil de cunoscut ! Desigur, contextul este cu totul altul, dar mecanismele gospodăriei difuze par a se fi adaptat și acestui tip diferit de criză și a fi renăscut astfel pe măsura nevoilor actuale. Pentru lumea rurală cel puțin, rudenia pare să rămînă o haină de zile rele, o resursă cu geometrie variabilă, pusă la lucru ori de cîte ori e nevoie. Gospodăria, chiar difuză, își păstrează astfel la
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
singurul care s-a bucurat la înmormântarea soției sale. Adică situația aceea, atât de tristă și de nedorită pentru ceilalți, era întocmai viceversa pentru el. Asta, căci pasărea Phoenix era acum vie în inima lui, văzând cum îi parcă deodată renaște idealul din cenușa răposatei, fiindcă toate acele neîmpliniri și zbateri supărătoare, pe care le încercase el până atunci, simțea acum cum i se topesc grabnic și fără întoarcere, întocmai așa cum se topește zăpada în fața soarelui de vară. Iar aceasta se
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
primăvara. Acest anotimp are puterea să demonstreze cel mai bine că există izvoare de bucurie, care nu seacă niciodată: frumusețea naturii și a Istorisiri nesănătoase fericirii 95 viețuitoarelor. Astfel că, peste tot unde priveai în jurul tău, vedeai numaidecât natura cum renaște din cenușa în care, doar cu câteva luni mai devreme, frigul o prefăcuse fără milă. Iarba fragedă creștea vioaie și, în multe locuri, deja erau răsărite și încântătoarele flori primăvăratice. Mestecenii și plopii își desfăceau frunzulițele cleioase și înmiresmate, pe
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
fereastra - blocată și aia - a biroului de lucru. N am avut niciodată prilejul să mă căsătoresc. Cred că, prin purtarea lui, un bărbat vrednic și un soț adevărat nu face decât s-o înalțe pe femeia lui, determinând-o să renască. Nimeni, pe mine, însă, nu m-a înălțat vreodată. Necăsătorindu-mă, n-am avut niciodată prilejul de a avea un copil al meu, un copil pe care să-l iubesc, de care să am grijă neîncetat, pe care să-l
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
ar fi zis Așa da, atunci Gerard ar fi trebuit să-i facă propunerea, ceea ce ar fi deschis o variantă a relației lor, extrem de periculoasă. Se sculă de pe scaun. Umbra lui își recăpătă încet capul, urechile, gâtul și o mână. Renăștea văzând cu ochii. Ce miracol! Acuma din umbra Iozefinei nu se mai vedea nimica. Ca și cum n-ar fi fost până acuma, și ea acolo, tupilată la picioarele umbrei lui. Stinse lumina și umbra lui fusese pe loc înghițită de umbrele
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
unice lângă tine și că în acea zi când te-ai trezit cu mine acasă la gazda ta, ardeam de nerăbdarea de a te vedea. Este și acesta un nemaipomenit medicament: să revezi o persoană dragă. Ți se pare că renaști. Altfel simți că cerul nu se va degaja de nori grei, niciodată... Ceea ce nu-mi dă liniște este înstrăinarea ta. Te simt mai mult ca oricând, rece. Prea rece. Și nu-ți stă în fire să te comporți așa. Poate
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
o noapte lungă. Și-a fost, într-adevăr, o noapte lungă și obositoare. Din clipa când un soare roșu și tremurător a început să se cufunde în pâcla ce plutea deasupra crestelor dunelor, până când același soare, odihnit și strălucitor, a renăscut la stânga lor, iluminând identicul peisaj cu uriașe femei goale. Și-au făcut rugăciunile cu fața spre Mecca și au cercetat din nou zarea: — Cât mai e? — Mâine o să ajungem la pustiu... Atunci o să înceapă greul. De unde știi asta? Targuí-ul nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]