5,064 matches
-
schi șchiop. Așadar, baba nu știa! Rămăsese turlacă! Dar baba știa altceva ... și cele două lucruri la un loc o făcuse să fie apucată de rele. Ce va face acum baba? . . . Va amuți din spaimă . . . sau va vorbi? . , . Socoteli mintale repezi deoarece Lina se întorcea. - Te-am făcut să aștepți! se scuză, picând pe un fotoliu, apoi se sculă iar să închidă ușa, mereu robotnică. Mini se uită după ea cu ochi pe care îi simțea cum sclipesc ii de forme
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
de-a binelea în mocirlă. Lina, simțind că Rim e gata s-o provoace, se decisese și chemase fata. @a să fie vorbă scurtă scosese caseta prețioasă: - Uite ce vreai să furi! îi zisese cu bruscheță. Poftim citește! Sia se repezise și învîrtea în mâini cele câteva fotografii ale lui Lică, a căror vedere îi răscolea mânia și dragostea. - Citește! . . . Tu ești ceea de acolo! Aruncîndu-și ochii pe act: "Din tată necunoscut!" Sia avusese un țipăt: 250 - Nu e Lică tatăl
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
audiției faimoase. în chiar ziua când Drăgănescu, ce întîlnise pe Ada, adusese ultimele vești rele de la Leysins, Elena se simțise rău. Luau gustarea după repetiție în cerc intern, când feciorul, lăsând brusc jos o tavă, avusese numai timpul să se repeadă spre stăpână pe care o văzuse pălind și o susținuse până la canapea, unde Elena avusese o scurtă sincopă. Revenindu-si surâsese lui Drăgănescu 261 care, speriat, îi ținea mina și întinsese mina liberă lui Marcian, foarte alarmat, sub aparențe calme
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
a sfârșit cu bine. Apoi înmormîntarea în ajun de concert era o stângăcie vrednică de Sia. Elena, turburată de acea veste, pălise cu mâini moi și reci care tremurau. Cum Drăgănescu tocmai intra, înt-un elan neobicinuit și nemotivat, Elena se repezise spre el cu gest de brațe întinse. Neînțelegînd, descumpănit, Drăgănescu își închipuise o nenorocire, nu știuse care, și rămăsese cu mâinile în jos, sarbăd, pe când îl săgeta o arsură în piept și simțea bătăile inimii îndesite, apoi oprite parcă. Elena
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
dispărut, toate simțurile astea erau păgubite și ar fi vroit parcă să le ia de aiurea. Prințul mai fusese pentru el și un parapet de care își rezema lenea și nepăsarea și acum trebuia să se proptească singur, să se repeadă cu capul înainte înspre coarnele de taur ale vieții. Da! Cu Ada avea de socotit! Locul prințului mai întîi, și lui Lică i se părea că și titlul îi revine deodată cu locul . . . Apoi slugile obraznice și disciplinate . . . Casa aceea
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
liberal de astăzi... Lăsând oarecum politica la o parte, eu am o problemă de sănătate pe care trebuie s-o rezolv cât mai repede. Domnul Atonescu speră să ajungă în turul II cu Geoană. Pierzând deci șansa turului II se repede cu violență la Băsescu, dându-și mâna cu Geoană. S-a predat cu arme și bagaje celui pe care ieri l-a combătut și s-au pupat în „Piața independenței”, cum a spus-o magistral un personaj de-al genialului
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII (ÎN LUPTĂ CU TIMPUL...). In: CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by Alexandru Mănăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/562_a_745]
-
văzul lumii, sfidând realitatea, prea siguri de reușită, au stârnit reacția violentă a timișorenilor care au reacționat spontan și logic - precum taurul într-o arenă în care toreadorul (Geoană) îi flutură flamura roșie - aici steagul roșu P.C.R. Dacă taurul se repede la flamură și nu la toreador și cade străpuns în final, timișorenii s-au orientat spre toreadori (cei trei) în cazul nostru și rezultatul s-a văzut imediat, stârnind uriașe valuri de indignare și mânie în toată țara, reeditând momentul
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII (ÎN LUPTĂ CU TIMPUL...). In: CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by Alexandru Mănăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/562_a_745]
-
pe jos. S-au luat de mână și au intrat pe zebră. Din lateral, a apărut o mașină, foarte mare, și modernă; la un pas de ei, a oprit. Șoferul, un vlăjgan cât un rinocer, a coborât și s-a repezit furios, la bunic, certându-l, că, de ce merge atât de încet, și l-a luat la pumni. Și prin spate și prin față și peste tot. Până la prăbușit. A făcut câțiva pași, către mașină, s-a întors, și, de jos
Blândeţea by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/672_a_1240]
-
cercând să-i scoată cămașa din pantaloni. - Mă doare capul... Enigmatic ca o mască, Frochi râdea numai cu jumătate de obraz. - De ce te doare capul ? strigau copiii iarăși, ca s-audă întreaga mahala. - Fincă n-am ceas la mână, se repezea Frochi la îndrăznețul care reușise să-i scoată cămașa. Puștiul era însă sprinten și nebunul trecea mai departe, cu tot alaiul după dânsul. Ulița avea trei cronicari. Primul, bătrânul cântăreț la strană de la Sfântul Ilie, își însemna cugetările pe cărțile
Podu vechi by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91578_a_92863]
-
cățea". Furios, l-am pocnit cu un scaun. Individul s-a pornit să vocifereze că sunt un bastard, că tatăl meu nu era, de fapt, tatăl meu și că mama făcuse din casa ei un bordel. Am vrut să mă reped la el, dar cineva m-a lovit din spate cu un obiect tare în cap și am leșinat. M-am trezit la spital, unde am zăcut câteva săptămâni. După întîmplarea asta, nimic n-a mai fost ca înainte. Am rămas
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
ea ca de un stîlp". Eram uluit. "Ce-ți trece prin cap?" N-am înțeles atunci ce a vrut să-mi transmită, a încheiat, brusc, doctorul Luca, iar când am înțeles a fost prea târziu. A îndepărtat cu un gest repezit bastonul cu care se jucase până atunci, apoi și-a reluat masca ironică, folosită de câte ori se găsea în dificultate: "Oricum, băiete, acum, la bătrânețe, știu că e mai bună o dragoste uzată, cârpită, decât singurătatea. Cel puțin, îl cunoști pe
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
sau ne întreceam să aruncăm pietricele, la țintă, în curtea, năpădită de urzici și de iasomie, a bisericii din apropiere. Alte amintiri din acei ani nu prea am. Doar câteva imagini disparate: noaptea cutremurului din noiembrie '40, când ne-am repezit în stradă și, exact în fața mea, a căzut de pe clădirea liceului, aflată vizavi, o statuie de bronz; mitralierele clănțănind, în împrejurimi, în zilele rebeliunii legionare, în vreme ce noi, înghesuiți în sufragerie și neștiind ce se întîmpla, ascultam speriați; și duminica în
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
care să-mi pună în pericol bursa. Și am profitat, prompt, de această libertate, de îndată ce am descoperit biblioteca de unde puteam împrumuta cărți. Amânând pentru orele târzii de noapte pregătirea lecțiilor de a doua zi, citeam ca un apucat. Uneori, mă repezeam să fac însemnări, cum mă îndemnase "unchiul George". De regulă, înghițeam, însă, pagină după pagină, pe nerăsuflate, fără să mă ridic din pat. Și, din ce în ce mai mult, corvoada pregătirii lecțiilor devenea un obstacol supărător. De aceea, într-o noapte, am luat
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
în "Tineretul progresist"", mi-a zis, sec, individul. "Și dacă nu vreau?" "în cazul ăsta, nu primești nici cartelă, nici loc la cămin". Nu aveam mari principii de apărat, nu știam ce hram purta "Tineretul progresist", dar felul cum fusesem repezit m-a făcut să-i întorc spatele. Am decis că voi rămâne să locuiesc, provizoriu, până la găsirea unei soluții, la coana Veta. Iar "provizoratul" s-a prelungit pe toată durata studenției. 2. O poveste sumeriană veche de mii de ani
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
ales, faptul că "vîntul din sud" nu mai aduce deloc praf mărește starea de nesiguranță, de derută, din oraș. Toți se întreabă dacă deșertul, căutat, de atâta timp, de cei din Asybaris există. Noaptea, cum se trezesc din somn, se reped la ferestre, sperând să vadă cerul acoperit de pâclă. Și nu mai reușesc să ațipească după ce se conving că stelele strălucesc ca niște diamante. Dimineața, la primele ore, ies pe străzi să afle dacă a sosit cumva vreo veste de la
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
panica. Dacă va fi surprins acolo? Cum putea să explice îndrăzneala de a pătrunde într-un loc interzis? Din pricina panicii, răsturnă și alte măsuțe, cu pendule cu tot. Înfricoșat de vacarm, nu mai avu puterea să se stăpânească și se repezi orbește spre ușă. Nu mai vroia decât să se vadă scăpat din acel loc infernal unde bătăile pendulelor se amestecau acum cu zgomote de obiecte călcate în picioare și sfărâmate. Simți că nu făcea decât să mărească dezastrul, dar nu
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
-și putu aminti cine i-l dăruise și În schimb Își aminti că de cîteva zile era mai liniștită și abia acum băgă de seamă că de cel puțin o săptămînă nu se mai Îmbrăca În negru. — Și tu? Se repezi la Julius, care stătea drepți și cu vîrfurile picioarelor depărtate, simți din nou nevoia de a-l ști mic de tot și, În loc să-i spună acum ai Împlinit cinci ani, ar trebui să te dăm la școală, Îl sărută Învăluindu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
furios Rafaelito. — Eu pot să scot pietricia fără să ating scrumiera. Vilma Își rosese complet o unghie și acum Începea să-și roadă Încă una și Cinthia scoase un oftat de ușurare. — Cum? — Uită-te și-o să vezi. Rafaelito se repezi la scrumieră și o ridică pentru a vedea dacă pietricia mai era acolo. În clipa aceea, mînuța lui Julius, tremurătoare, cu un gest de robot, scoase pietricica. — Ai văzut? spuse. Fără să ating scrumiera. La Început nimeni n-a Înțeles
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
sale. „Nu-i nimic, Juan; nu-i nimic, darling; probabil că s-a zgîriat puțin la nas.“ Susan Își luă rămas-bun de la toți, fermecătoare și tulburată. Dar asta nu era tot. CÎnd ajunseră la mașină, Carlos, șoferul și Victor se repeziră amîndoi, mai mai să se Încaiere, să le deschidă portiera. Cinthia! Cinthia adorată! Nu, nu mai avea nici o pată de sînge; era impecabilă, proaspătă, surîzătoare, pieptănată frumos, cu fața spălată; nici un semn În stare să-l sperie pe Julius, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
coc. Apăru Îndată și bărbatul care aducea masa pe rotile cu oala uriașă și călugărița cea bună care binecuvînta bucatele cu zîmbetul pe buze. Bietul Julius fu cam dezamăgit: cerșetorii nici nu-l băgau În seamă, Îl lăsară În părăsire repezindu-se spre oală și el care venise cu gîndul să le arate tabloul și să le spună că-l putea aduce pe prietenul lui ca să-i picteze și pe ei. Cărase tabloul tot drumul și acum era nițel obosit; se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
cuvinte; majordomii n-au mai rezistat nici ei mult timp și s-au pornit pe plîns, Carlos stătea pe gînduri: să cheme sau nu poliția, n-avea destul curaj. Și doamna era În Europa! Tocmai atunci sună telefonul. Carlos se repezi să răspundă. Cineva de la Colegiul Belén Îi anunța că Julius era acolo. Șoferul spuse că va trece imediat să-l ia, că Într-un moment de neatenție a guvernantei băiatul fugise de acasă, chiar acum venea să-l ia. Le-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
pe Nilda s-o vindece de ce se văita acum, că nu mai putea respira ca Înainta, spunea că rămăsese pe jumătate strangulată, desigur că Vilma o s-o bage În mormînt, o strînsese de gît. Era cît pe-aci să se repeadă iar asupra ei și numai prezența lui Julius a oprit-o; trebuia să renunțe la violență și să se folosească de cap: ce poveste să născocească? ce să-i spună doctorului? În după-amiaza aceea Îi puseră Vilmei degetul În ghips
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
Martinto Îi spuse că dacă maică-sa vorbea cu maica stareță, Roșcova trebuia să le dea mingea Înapoi. Del Castillo Întrebă cine erau copiii săraci care Învățau catehismul. Nimeni nu știa, dar parcă le era frică de ei. Martinto se repezi să le explice că pesemne erau copiii de pe micile afișe pe care ți le prindeau În piept cînd dădeai bani pentru misionari. Dar Sanchez Concha Îi tăie vorba: „vezi că ești prost, mă grasule, ăștia sînt În Africa“. Discuția s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
rele. Tocmai sosiseră și stăteau de vorbă În curte, cînd apăru Roșcova sunînd din clopoțel ca a nebună și spunîndu-le să se alinieze pe două rînduri. Fiecare simți ochii Roșcovei ațintiți asupra lui și se temu că avea să se repeadă, Îndată, ca să-l pedepsească. Voia să-i vadă pe toți așezați pe două rînduri și după Înălțime, ceea ce era destul de greu, fiindcă nimeni nu voia să recunoască un lucru limpede și anume că pișpirică ăsta, care anul trecut era mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
În schimb, era vorba de o bijuterie și avea s-o restaureze pentru casa cea nouă. Meșterul a chemat doi lucrători ca să așeze ușa pe capota Mercedesului și s-o lege bine. Au dat fuga fericiți nespălații ăia, s-au repezit vreo zece, ba chiar mai mulții, oferindu-se să ducă ușa pentru mămica; bineînțeles că ei i-au spus doamnă și pe urmă au băut zdravăn de toți banii pe care-i primiseră de la ea. Trecînd pe bulevardul Salaverry, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]