KorAP: Find »[drukola/base=revedere & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...119 120 121 ...156 >

3,881 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332

în întârziere! Dați-i albumele voastre, mesdames, să vă scrie ceva, caligrafi ca el mai rar! E un talent, la mine în birou mi-a făcut o demonstrație, scriind cu slovă veche: „Egumenul Pafnutie și-a pus iscălitura“... Ei, la revedere! — Pafnutie? Egumen? Ia stai, unde-o ștergi și cine mai e și Pafnutie ăsta? strigă generăleasa cu ciudă insistentă și aproape alarmată în urma soțului ei, care dăduse s-o ia la fugă. Da, da, draga mea, a existat în vechime

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
dăduse s-o ia la fugă. Da, da, draga mea, a existat în vechime un egumen cu numele ăsta... și, de grăbit, mă grăbesc la conte... trebuia să fiu de mult acolo, chiar el mi-a fixat întâlnirea... Prințe, la revedere! Cu pași repezi, generalul se făcu nevăzut. — Știu eu la care conte se duce! spuse tăios Elizaveta Prokofievna și, iritată, își mută privirea asupra prințului. Ce ziceam? încercă ea, cu dezgust și năduf, să-și amintească. Ei, despre ce era

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
te-am întrebat, dumneata mi-ai răspuns: „Nu“. Ce zi e astăzi, miercuri? — Parcă miercuri, maman, răspunse Alexandra. — Nu știți niciodată zilele. Ce dată e? — Douăzeci și șapte, răspunse Ganea. — Douăzeci și șapte? E bine într-o anumită privință. La revedere, mi se pare că ai mult de lucru, iar eu trebuie să mă îmbrac și să plec; ia-ți portretul. Transmite-i respectele mele bietei Nina Alexandrovna. La revedere, prințe, dragul meu! Vino cât mai des pe la noi, iar eu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
Ganea. — Douăzeci și șapte? E bine într-o anumită privință. La revedere, mi se pare că ai mult de lucru, iar eu trebuie să mă îmbrac și să plec; ia-ți portretul. Transmite-i respectele mele bietei Nina Alexandrovna. La revedere, prințe, dragul meu! Vino cât mai des pe la noi, iar eu am să trec anume pe la bătrâna Belokonskaia ca să-i povestesc de dumneata. Și să știi, dragule: cred că Dumnezeu mi te-a adus special din Elveția, aici, la Petersburg

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
să știi, dragule: cred că Dumnezeu mi te-a adus special din Elveția, aici, la Petersburg, tocmai ca să te întâlnești cu mine. Poate că vei fi având și alte treburi, dar pentru mine ai venit, așa a vrut Dumnezeu. La revedere, domnișoarelor. Alexandra, vino puțin la mine. Generăleasa ieși. Ganea, întors pe dos, înfuriat, luă portretul de pe masă și i se adresă prințului cu un zâmbet strâmb. — Prințe, plec chiar acum acasă. Dacă nu v-ați schimbat intenția și vreți să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
să locuiți la noi, vă conduc, căci nu cunoașteți adresa. Stați puțin, prințe, spuse Aglaia, ridicându-se brusc din fotoliu. Trebuie să-mi scrieți ceva în album. Tata a spus că sunteți un caligraf excelent. Îl aduc imediat. Dispăru. — La revedere, prințe, plec și eu, spuse Alexandra. Îi strânse tare mâna, îi zâmbi cu prietenie, cu gingășie și ieși. La Ganea nici măcar nu se uită. — Dumneavoastră, scrâșni Ganea brusc din dinți, repezindu-se la prinț de îndată ce rămaseră singuri, dumneavoastră le-ați

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
prințul. — Imediat vă dictez, spuse Aglaia, răsucindu-se spre el. Sunteți gata? Scrieți: „Nu mă pretez la tocmeli“. Acum notați ziua și luna. Arătați-mi. Prințul îi întinse albumul. — Excelent! Ați scris admirabil; sunteți un caligraf nemaipomenit! Vă mulțumesc. La revedere, prințe... Stați puțin, adăugă ea, parcă amintindu-și ceva. Veniți cu mine, vreau să vă fac un cadou ca amintire. Prințul o urmă; însă, intrând în sufragerie, Aglaia se opri. — Citiți-l, spuse ea, întinzându-i biletul lui Ganea. Prințul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
că nu. — Ei bine, o să-l vedeți și o să-l auziți: mai ales că până și de la mine cere bani cu împrumut! Avis au lecteur*. Rămâneți cu bine. Ce ziceți, se poate trăi când te cheamă Ferdâșcenko? — De ce nu? — La revedere. Și porni spre ușă. Mai târziu prințul avea să afle că acest domn, parcă din obligație, își asumase rolul de a-i uimi pe toți cu originalitatea și veselia lui, care totuși nu-i reușeau niciodată. Unora le făcea chiar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
totul și o urmări mirată din priviri. Ganea se dezmetici și se repezi s-o ajungă din urmă pe Nastasia Filippovna, însă aceasta ieșise deja din casă. O ajunse de-abia pe scări. — Nu mă conduceți! îi strigă ea. La revedere, pe diseară! Să veniți neapărat! Ganea se întoarse tulburat, îngândurat; o bănuială grea i se lăsase pe suflet, mai grea decât înainte. Parcă-l vedea și pe prinț în fața ochilor... Era atât de absorbit de gândurile lui, încât de-abia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
să vă întreb: mi s-a părut mie sau Nastasia Filippovna vă cam place? — Da... îmi place. — Sunteți îndrăgostit? — N-nu. — Zice că nu, dar a roșit și suferă. Bine, nu-i nimic, nu-i nimic, n-o să râd; la revedere. Știți ceva? Puteți crede că e o femeie virtuoasă? Credeți că trăiește cu ăla, cu Toțki? Nici gând! Și de mult n-o mai face. N-ați remarcat că până și ei îi e grozav de penibil și că în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
Nici gând! Și de mult n-o mai face. N-ați remarcat că până și ei îi e grozav de penibil și că în unele clipe se jena? Zău așa. Așa-s femeile cărora le place să domine. Ei, la revedere! Ganea ieși mult mai degajat decât intrase, chiar bine dispus. Prințul rămase vreo zece minute nemișcat și dus pe gânduri. Kolea își vârî iarăși capul pe ușă. — Nu mi-e foame, Kolea; am mâncat bine la Epancini acum câteva ore

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
sufletește și tot aici îmi aduc amărăciunile vieții și ale familiei... Și, întrucât astăzi am o mare povară morală, aș... — Mi se pare că și-așa am făcut o mare prostie deranjându-vă adineaori, bâigui prințul. Pe deasupra, acum sunteți... La revedere! — Dar nu pot, nu pot să vă las să plecați de lângă mine, tinere prieten! exclamă generalul. Văduva, mama familiei, e cea care extrage din inima ei acele coarde care vibrează în toată ființa mea. Vizita n-o să dureze mai mult

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
de la hotel direct la mine, chiar astăzi, iar poimâine plecăm cu toții la Pavlovsk. O să văd, zise prințul îngândurat și ieși pe poartă. Lebedev îl urmări cu privirea. Îl uimise subita atitudine distrată a prințului. Plecând, uitase chiar să spună „la revedere“, nu dăduse nici măcar din cap, ceea ce nu se potrivea deloc cu politețea și solicitudinea pe care i le cunoștea el. IIItc "III" Trecuse de-acum de ora unsprezece. Prințul știa că, dintre Epancini, l-ar mai putea găsi în oraș

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
să iasă. Prințul se miră, dar ieși. Celălalt ieși și el pe casa scării și închise ușa în urma lui. Stăteau amândoi față în față și arătau de parcă au uitat unde au ajuns și ce trebuie să facă acum. Atunci, la revedere, spuse prințul, întinzându-i mâna. — La revedere, rosti Rogojin, strângând tare, dar cu totul automat, mâna întinsă de celălalt. Prințul coborî o treaptă și se uită înapoi. Cât despre credință, începu el zâmbind (nedorind probabil să-l lase așa pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
Celălalt ieși și el pe casa scării și închise ușa în urma lui. Stăteau amândoi față în față și arătau de parcă au uitat unde au ajuns și ce trebuie să facă acum. Atunci, la revedere, spuse prințul, întinzându-i mâna. — La revedere, rosti Rogojin, strângând tare, dar cu totul automat, mâna întinsă de celălalt. Prințul coborî o treaptă și se uită înapoi. Cât despre credință, începu el zâmbind (nedorind probabil să-l lase așa pe Rogojin) și, pe deasupra, înviorându-se sub impresia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
împrietenit la Moscova și am vorbit cu tine un timp... Și n-am vrut deloc să mă întorc acum aici! Și nu așa, nu așa m-am gândit la întâlnirea noastră! Ah, ce-i cu mine!... Rămâi cu bine, la revedere! Să te aibă Domnul în paza Lui! Se întoarse și porni în jos pe scări. — Lev Nikolaevici! strigă Parfion de sus, când prințul ajunse la primul palier. Crucea, pe care ai cumpărat-o de la soldat, o ai la tine? — Da

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
aici... Când ajunseră iarăși pe scară, adăugă: — Uite, nu pricepe ce i se spune și n-a înțeles nimic din cuvintele mele, dar te-a binecuvântat; înseamnă că i s-a făcut chiar ei milă de tine... Asta-i, la revedere, nici eu, nici tu nu mai avem timp. Și deschise ușa de la apartamentul lui. — Hai să te îmbrățișez la despărțire, om ciudat ce ești! exclamă prințul, privindu-l cu un reproș gingaș și încercând să-l ia în brațe. Însă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
de mii din banii statului, alții susțin că ar lipsi cinci sute de mii. Și eu care mă gândeam că o să-ți lase o moștenire frumușică; a dat totul pe apa sâmbetei. Mare destrăbălat a fost ghiujul... Ei bine, la revedere, bonne chance*! Dar chiar nu te duci? Șmecherule, ți-ai dat la timp demisia din armată! Prostii, ai știut, ai știut dinainte; poate că de ieri ai știut... Deși acostarea impertinentă, afișarea unei amiciții și intimități care nu existau aveau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
Ivan Feodorovici: pleca undeva și arăta posomorât, îngrijorat și hotărât. — A, Lev Nikolaevici, tu... Unde te duci? îl întrebă el, cu toate că Lev Nikolaevici nici nu se gândea să se urnească din loc. Hai, vreau să-ți zic o vorbă. La revedere, spuse Aglaia și îi întinse prințului mâna. Pe terasă era de-acum destul de întuneric și în clipa aceea prințul n-ar fi putut-o vedea prea bine la față. Peste un minut, când ieși din casă împreună cu generalul, prințul roși

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
te supăra pe ea, dar asta chiar că-i așa. Nu te gândi la mai știu eu ce, pur și simplu ne prostește, pe tine și pe noi toți, pentru că n-are altceva mai bun de făcut. Asta-i, la revedere! Știi sentimentele noastre? Sentimentele noastre sincere față de tine? Sunt neschimbate, niciodată și în nici o privință... dar... acum trebuie s-o iau pe aici, rămâi cu bine! Rar mi s-a întâmplat să nu-mi fie chiar așa boii acasă (vezi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
desupra, sunteți o persoană deosebit de curajoasă; numai aveți grijă să nu vă numărați printre cei zece vizați. — Cel mai probabil e că nu va ucide pe nimeni, spuse prințul, privindu-l îngândurat pe Evgheni Pavlovici. Acesta râse cu răutate. — La revedere, trebuie să plec! N-ați remarcat că i-a lăsat cu limbă de moarte Aglaiei Ivanovna o copie din Confesiunea lui? — Da, am remarcat și... mă gândesc la asta. — Asta e, gândiți-vă și la cele zece suflete, spuse iarăși

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
spunând o minciună. Ți-ajunge, maman, sau mai vrei să-l interoghezi? — Știi că până acum încă n-am avut nici un motiv să roșesc față de tine... deși, poate, te-ai fi bucurat de asta, îi răspunse povățuitor Lizaveta Prokofievna. La revedere, prințe; scuză-mă că te-am deranjat. Sper că vei rămâne convins de stima statornică pe care ți-o port. Imediat, prințul le făcu amândurora câte o plecăciune și ieși tăcut. Alexandra și Adelaida râseră și făcură un schimb de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
pe ceremoniosul, vorbești parcă silabisind, râse prințul. — Nikolai Ardalionovici! i se adresă Lebedev lui Kolea cu un ton aproape umil. Având să-i comunic prințului o problemă, care privește numai... — Firește, se înțelege, se înțelege, nu-i treaba mea! La revedere, prințe! spuse Kolea și se retrase imediat. Îmi place copilul ăsta pentru că înțelege repede, spuse Lebedev, uitându-se în urma lui. Băiatul e vioi, deși sâcâitor. Am avut un ghinion extrem, mult stimate prinț, ieri-seară sau astăzi în zori... ezit încă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
face, cu un ticălos de teapa lui sau cu un om de o asemenea noblețe ca a dumneavoastră, prințe, care sunteți omul cel mai sincer din lume? Va răspunde: cu omul nobil și în asta se află triumful virtuții! La revedere, mult stimate prinț! Cu pași ușori... cu pași ușori și... împreună! Xtc "X" Prințul înțelese, în sfârșit, de ce îl lua cu frig de fiecare dată când atingea aceste trei scrisori și de ce amânase până spre seară momentul când avea să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
nu. — Doisprezece și jumătate. Întotdeauna ne culcăm la unu. Ah, credeam că e... nouă și jumătate. — Grozav! râse ea. Și de ce, mă rog, n-ai venit mai înainte? Poate că ai fost așteptat. — Eu... mă gândeam... bâigui el, plecând. — La revedere! Mâine o să-i distrez pe toți povestindu-le. Mergea spre casa lui pe drumul care înconjura parcul. Inima îi bătea tare, gândurile i se învălmășeau și tot ce era în jurul lui semăna cu un vis. Și deodată, ca și mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]