3,455 matches
-
un nivel sau altul, le știe toată lumea și să le facă iarăși noi (ceea ce e totuna cu șocante) pentru noi ; problema e că Mustață și scenaristul său, Cătălin Mitulescu, nu fac asta. Ce le reproșez eu lor este că nu revelează, ci învăluie în fum escamotează semnificația simplă a ceea ce au de spus, astfel încît să pară mai subtilă, mai greu de deslușit, mai artistică. Rezultatul e o lucrare de artă conceptuală găunoasă și destul de respingătoare efectul ei depinde mult prea
Bunul, Răul și Urîtul în cinema by Andrei Gorzo () [Corola-publishinghouse/Memoirs/818_a_1758]
-
lui Caragiale în afara contextului de cultură și civilizație care a gene- rat-o ? Într-o discuție cu o actriță stimabilă, Draga Olteanu- Matei, care a jucat atât în piese, cât și în scenete adaptate după „momentele” dramaturgului, ea mi-a revelat vechea școală de teatru unde Caragiale era jucat ținând cont de specificul lumii din care dramaturgul provenea. Piesa era și o reconstrucție istorică, o încercare de a recupera aerul timpului, „momentul” lui. Este corect a-l citi pe Caragiale ca
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
sunt avenite. Farsa speculează nu atât stupefacția don juanului improvizat, cât mai ales lașitatea acestuia probată cu o altă ocazie, iar evenimentul este relatat. O încăierare pe stradă, episod oportun ca locutorul să-și fasoneze profilul eroic și prestația virilă, revelează neașteptat lașitatea lui Mișu, o lașitate excesivă. Mișu nu doar că părăsește locul incidentului pentru a se ascunde, dar și după ce conflictul s-a consumat, înconjurat de prieteni, acesta refuză să iasă din ascunzătoare. Reacția isterică provocată de șocul emo-
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
la Poltronul !”. Ce s-a întâmplat ? Simțim că miezul farsei se află în această inversiune stranie, cu totul neprevăzută, prin care lașitatea maximă se transformă în opusul ei, un curaj fără rest. Ascunde Mișu și o altă personalitate decât cea revelată de amicul său ? Cum este cu putință această inversiune ? Desigur, putem opina asupra resorturilor psihismului abi- sal, însă trebuie să acceptăm că nu avem suficiente date în text pentru a degaja semnificația de zona incertă a spe- culației. Mai observăm
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
comic”. Poate că nu aceasta din urmă este chiar formula comicului caragialesc, deși există excepții precum Inspecțiune, Două loturi sau farsa 1 Aprilie, însă către această deformare va împinge interpretarea operei un Lucian Pintilie în De ce trag clopotele, Mitică ? Tristețea revelată de Gogol în chiar substanța comicului o simțim tulbure uneori la Caragiale. Comicul caragialian este însă pus în abis cu formula „simț enorm și văz mon- struos”. Chestiunea contemporaneității, actualității lui Caragiale este și ea deplasată, de la lumea lui Caragiale
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
rut sup)r)tor de istoric), prea frenetic) și Înfl)c)rât). Wyndham Lewis a g)sit termenul corect pentru ea: literatur)-ciclon. Numai calamit)țile, r)zboaiele, masacrele, situațiile de criz) ar putea, dup) p)rerea lui Sartre, s) reveleze esențialul, ființa uman) total): l’homme tont entier. Acest homme tout entier trebuie scos din h)tisul filistinismului, unde Îi place s) se ascund). Str)moșii noștri au construit case, au creat cultură noastr), ne-au transmis Înțelepciunea lor, au
Până la Ierusalim și înapoi by Saul Bellow () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2110_a_3435]
-
-o tu: pe acoperișul unei case În Dobrogea se lăfăiau doi dovleci, iar coada unuia din ei depășea jgheabul de ploaie și părea să privească În casă ca un spion indiscret. Natura se „umaniza“, devenea poetică. Atunci mi s-au revelat puterile fotografiei. Fotografia aceea se numea chiar „Indiscretul“ și a fost apreciată de multe jurii internaționale, obținând câteva premii. Mama și complicațiile interetnice Numele mamei mele era Elpis, care În grecește Înseamnă „speranță“. Făcea parte dintr-o familie numeroasă de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
perfect, ceea ce nu era deloc cazul În teatrul românesc În epoca aia. Adică era foarte coregrafiat și ritmat. Era un spectacol foarte ludic. Dar În același timp depășea ceea ce se impusese atunci ca o afirmare a teatralității, „stilizarea“. Ubu-ul tău revela forța unui grup și, În același timp, azi, retrospectiv, Înțeleg că vorbea și despre pericolele Înregimentării, despre această nebunie colectivă pe care Ubu o provoca. Găseam În spectacolul tău un suflu mai adânc decât ghidușiile simpatice ale „stilizării“, care-și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
ținută, dar plin de găuri și corupție pe dedesubt. Aparent ireproșabil, de fapt iresponsabil, ca toate guvernele «Vienelor» lumii În care trăim. Guvernatorii par la Început ca politicienii cunoscuți, plini de probitate și de intenții bune, dar treptat le sunt revelate ipocriziile. Ducele face și nu face parte din această lume. E un personaj misterios. El e poate chiar Shakespeare Însuși, care experimentează pentru a vedea cum reacționează omul pus În situații limită. Concluzia experimentului Ducelui și implicit al autorului: omul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
Întotdeauna surprinși de noutatea ireductibilă a fiecărui spectacol. Universul singular al lui Andrei Șerban este cel al fluidității, al transparenței, al captării momentului prezent, care conține În sine și trecutul, și viitorul. Mai precis, trecutul și viitorul sunt reconstruite, redescoperite, revelate de singura realitate vie - cea a momentului prezent. Aceeași remarcă poate fi făcută În privința formelor de creație. Andrei Șerban trece cu ușurință de la spectacolul bazat pe text la cel bazat pe muzică, de la improvizație la Shakespeare, de la Agamemnon la Văduva
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
său creator, Într-o complementaritate surprinzătoare a lumii vizibile și a celei invizibile. Contactul lui Andrei Șerban, În 1970-1971, cu Centrul Internațional de Cercetări Teatrale condus de Peter Brook a fost cu siguranță benefic și chiar determinant, deschizându-i și revelându-i propria sa cale. Unele tehnici teatrale, precum exercițiile de pregătire ale actorilor, provin cu claritate de la Peter Brook. În pagini emoționante, Andrei Șerban evocă modest și cald toată recunoștința față de cel pe care Îl consideră principala referință a propriului
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
a nu avea nimic sfânt. Acest din urmă caz, chiar dacă nu e malefic în mod manifest, nu are mai puțin potențialități demoniace. Dar poate să fie și doar simplă inconștiență, o criză sau o ̀ mprejurare neașteptată putând să-i reveleze celui în cauză că are totuși și ceva sfânt. De altminteri, cum a arătat odinioară Paul Zarifopol, un cumul excesiv de „lucruri sfinte” constituie un abuz, o stare maniacală, un blocaj devoțional și nu înseamnă, în cele din urmă, decât a
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
o moarte parțială pe care o decide liberul arbitru. Uneori această decizie e inevitabilă, indiscutabilă și absolută ; atunci e luată poate nu fără efort, dar fără ezitare, ca imediat și existențial obligatorie : acesta e cazul când în persoana prietenului se revelează brusc un monstru, când, cu alte cuvinte, întregul său spațiu moral e invadat de inumanitate. Să despuiem asemenea cazuri de orice eventual și iluzoriu prestigiu „demonic” : adevăratele urme ale monstruosului și inumanului sunt : nulitate, impostură, minciună sau, pentru a da
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
alt loc : „Sunt opere pe care nu știm încă să le privim, cum să le privim. Fără îndoială că o bună parte din frumusețea lor ne scapă din cauza aceasta. Divina Commedia, Tristram Shandy, Faust sunt asemenea opere, care nu se revelează și nu pot fi absorbite decât după o asceză preliminarie (o inițiere tehnică) și după ce unghiul prin care trebuiesc contemplate a fost bine precizat” (Insula lui Euthanasius, București, 1943, pp. 210-211 și 288 ; tot ce citez aici, făcând trimitere la
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
solidă formație filozofică (condiție eliminatorie). Sunt, e drept, eseuri în care sensul filozofic e doar latent și nu se atestă la primul strat, sau care dau la primul strat impresia unei „filozofii” foarte comune, pentru ca la lecturi repetate să-și reveleze în profunzime un sens nebănuit (cum a remarcat Marguerite Yourcenar în privința lui Montaigne). Gândirea filozofică speculativă nu suportă decât minimale trimiteri livrești (indiferent cât de „cult” e filozoful și „câtă carte știe”) și nu suportă deloc erudiția, care nu poate
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
1938, când Iorga și-a repetat apelul din 1903, deși nu se numise nici o comisie și nici o ediție ca lumea nu se dăduse încă, erau deja de câțiva ani apărute cele cinci volume ale lui G. Călinescu, prin care fusese revelată toată amplitudinea continentului eminescian. Totuși, încă în 1903, Iorga, omul intuițiilor extraordinare, rostise acest strigăt superb : „Un nou Eminescu apăru ! ”, vestire profetică, fiindcă, de fapt, acel nou Eminescu nu apăruse încă. Mulțumită lui G. Călinescu s-a putut vedea că
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
omul de geniu nu e de o speță diferită, ci e tipul adevărat al omului normal. A nu fi geniu e o infirmitate. Dar, pe de altă parte, o mai mare atenție dată concretului și valorilor de substanță ne-ar revela o mai mare cantitate de geniu pe lume decât suntem dispuși să credem. Nu că am fi toți niște genii care ne ignorăm, nici că am putea deveni genii printr-un anumit exercițiu, dar potențialitatea genială e probabil mai mare
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
zile ale maestrului său, despre fazele trecerii într-o altă lume, după „eliberarea sufletului” care urma, după tradiția Vechiului Testament, să se „așeze” în cel al discipolului, pentru a-l întări. Era ideea prin care vechiul camuflaj al lumii se revela deodată, numai pentru o clipă, la dispariția unei mari personalități, dând perspectiva viitorului incert. Marea veghe, descrisă de Culianu, avea ceva dintr-o altă mare veghe pe care chiar timpul profan, istoria o conțineau insesizabil, locuind în toți exilații vieții
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
creatorului. Sunt mulți nebunii creatori. De obicei deteriorarea mintală severă nu se poate autoreflecta printr-o operă accesibilă lectorului neavizat. Cum deseori marii nebuni sunt grafomani, rebuturile sunt de regulă. Nu totdeauna, totuși. Personalitatea morbidă, mai ales schizofrenică, se poate revela interesant tocmai prin distorsiunea artistică și prin licența logică. Iată un exemplu de poezie a unui schizofren paranoid: "Mare. Piatră. Amor. Frunze de ciocârlie. Vânt. Am inventat un motor Care m-a salvat de pământ. Carburant sum, esse, fuit Vorbe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
Dar nu una oarecare, ci Licheaua lichelelor. În sfârșit ciuma din România are un nume: Mona Muscă. Ce a rămas sau ce ar vrea moraliștii autohtoni să rămână din această femeie după anii de strălucire politică, meritată totuși? Liiceanu ne revelează „adevărul”, cu un talent metaforic propriu oamenilor de cultură și cu o judecată necruțătoare, proprie moralistului absolut. El se adresează „securistei securiștilor” astfel (voi face o sinteză): Ea este păcătoasa păcătoșilor, securista securiștilor, turnătoarea turnătorilor, a adus teroarea și mafia
Dincolo de îngeri și draci: etica în politica românească by Mihaela Miroiu [Corola-publishinghouse/Memoirs/1964_a_3289]
-
mei „marginali” și de rând) și vreau binele public: acela rezultat din interesele noastre și plătit cu banii noștri. Cred și sper că „băseștii” ne vor spune: „aici sunt banii dumneavoastră”. Iată un „secret” care nu ne-a fost niciodată revelat în istoria trăită. Și la care vrem grabnic acces. b) În comunism nu m-a supărat doar lipsa libertății, a proprietății private, monopolul statului pe viața și banii noștri, ci și dispariția meritului drept criteriu de răsplată și pedeapsă. Din
Dincolo de îngeri și draci: etica în politica românească by Mihaela Miroiu [Corola-publishinghouse/Memoirs/1964_a_3289]
-
și motivul pentru care susținea această cuvântare, era aceea că Statul a abrogat legea care acorda împrumutul, astfel încât mitropolitul Nectarie s-a văzut nevoit să îi convingă pe cei de față să renunțe la planurile lor: „Întrebuințez această ocazie, ca să revelez un moment care nu e apreciat cum se cuvine. Adesea suntem invidiați și necăjiți pentru fondul bisericesc ortodox din Bucovina, chiar de cei ce ar trebui să ne ajute”. Mitropolitul acuză oficialitățile statului că nu ajută cu nimic Biserica din
Nectarie Cotlarciuc, Arhiepiscop al Cernăuţilor şi Mitropolit al Bucovinei by Marius Vasile Ţibulcă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91906_a_107347]
-
zilnic imperativul evanghelic: «Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și dreptatea sa». Odată i-a spus prietenului său don Chiot că, într-o noapte foarte agitată, ar fi citit cu nesaț toată Evanghelia. O strălucire a luminii divine i-a revelat întreaga frumusețe a bunei-vestiri a lui Isus Cristos: «Dumnezeu e Tată! El ne iubește!» (In 16,27). Și, de atunci, după această revelație, credința în Dumnezeu Tatăl a devenit respirația sa, lumina sa, viața sa, misiunea sa. Spunea: «Evanghelia ne
Sfântul Ioan Calabria : Biografia oficială by Mario Gadili () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100980_a_102272]
-
Isus în dieceza sa. Ba chiar a interzis preoților diecezani să intre în Compania lui Isus abia restaurată (1814). Această situație l-a stimulat pe sfântul Gaspare Bertoni să fondeze Congregația Preoții Sfintelor Stigmate. A spus că i-a fost revelată chiar de sfântul spaniol Ignațiu de Loyola (+1556). Sfântul Gaspare Bertoni, format la școala iezuitică, dobândise un devotament solid față de papa, simțul ascultării, conceptul de Biserică, metoda pastorală, acțiunea formativă a tineretului, disciplina în viața spirituală. Acest preot sfânt și
Sfântul Ioan Calabria : Biografia oficială by Mario Gadili () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100980_a_102272]
-
fondat de cardinalul Valerio Agostino Valier, prin decretul din 23 ianuarie 1567, la numai trei ani după proclamarea decretului Conciliului tridentin. Acest păstor cult și zelos și-a dedicat toate energiile sale pentru ca să fie aplicată reforma tridentină. Cardinalul s-a revelat un bun păstor pentru dieceză. A fost prietenul sfinților Carlo Borromeo (1538-1584) și Filippo Neri (1515-1595), de la care s-a inspirat pentru reforma Bisericii veroneze, care trebuia să treacă neapărat prin formarea spirituală, morală și culturală a viitorilor preoți. Succesorii
Sfântul Ioan Calabria : Biografia oficială by Mario Gadili () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100980_a_102272]