KorAP: Find »[drukola/base=ritual & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...119 120 121 ...123 >

3,052 matches

Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330

fără termen de comparație În lumea clasică, documente ce se dovedesc prețioase pentru cercetătorul religiei etrusce În virtutea conținutului lor care poate fi bine recunoscut, În pofida dificultăților hermeneutice puse de limba etruscă: mă refer la liber linteus din Zagreb, un calendar ritual compilat În secolul al II-lea Î.Hr. În regiunea cortoneză sau perugină, tăiat și refolosit ca fâșii ale unei mumii din Egipt, și la „ficatul de la Piacenza”, un mic model din bronz reprezentând un ficat de oaie ce era

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
Î.Hr.) În jurul adânciturii au apărut un edificiu de cult cu altare legate de cavitate și o mare piață trapezoidală, probabil sediu al unor rituri și sărbători cu caracter colectiv; așezarea unor arme de bronz de paradă, făcute În mod ritual nefolositoare, documentează existența unor rituri asemănătoare cu cele romane legate de Jupiter Feretrius. Acest sanctuar primitiv din Tarquinia a permis valorizarea descoperirii făcute În prealabil, dar care reprezintă un obiect al unor interpretări controversate, a unor materiale din epoca de

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
religios este central: rod al acestei acțiuni este elenizarea unei părți Însemnate a panteonului local, Însușirea unui număr foarte mare de mituri grecești, orientarea clară a practicilor concrete de cult către obiceiurile grecești, Într-un cuvânt o orientare a formelor rituale și ale imaginarului cultual către cele elene, orientare ce pare să Îi imprime suprafeței religiei etrusce un caracter aproape de variantă provincială a religiei grecești. Mijloacele acestei elenizări a religiei sunt multiple: dacă transferarea patrimoniului mitic și procesul de interpretatio graeca

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
della Tavola Rotonda, Paris, 1986), vol. II, În Caesarodunum. Bulletin de l’Institut d’Etudes Latines et du Centre de recherches „A. Piganiol”, nr. 54, Tours. Rix, H. (1991), „Etrusco «un, une, unu ‘te, tibi, vos’» e le preghiere dei rituali paralleli nel «liber linteus»”, În Miscellanea etrusco-italica in onore di M. Pallottino, Roma, pp. 665 sqq. Rix, H., (1992), În Les plus religieux des hommes (Atti del Convegno di Parigi, Dicembre 1992). Rose, H.J. (1928), „On the Relations between Etruscan

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
fuso”. 2. În ritualul lui Cato părțile și subdiviziunile lor formează aproximativ cincizeci de unități cultuale. Prin unitate cultuală Înțelegem acțiunea minimă, dar completă, sau cuvintele care pot subzista ca unitate independentă În afara acestui ritual. Relația dintre unitate cultuală și ritual ar putea fi comparată cu cea dintre frază și text. Schema unităților cultuale din ritualul lui Cato privitor la porca praecidanea poate fi structurată astfel 1: *Pregătire a) ablutio corporis (aspersio), pura vestimenta, cinctus Gabinus al persoanei Însărcinate, purae manus

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
diferite nivele, punând În act: - Începutul unei lucrări anume (culesul recoltei); - autoritatea și ordinea (pater familias, familia); - incorporarea unei serii ordonate de acțiuni (actiones); - reflecția mimetică asupra unor elemente fundamentale ale societății romane (a oferi și a hrăni)1. Integrarea rituală care se realizează aici Înseamnă că (a) economia (producerea hranei și a animalelor), (b) religia (dăruirea acestor bunuri) și (c) hrana (masă) sunt reunite toate Într-o acțiune simbolică. c) Teologia sacrificiului Romanii sacrificau animale și, din acest motiv aveau

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
Zeul e bun și nu poate să vrea răul; pe Zeuxe "Zeu" Îl venerează cel care Îl cunoaște; În „religia sa lăuntrică” (animi religio), Înțeleptul nu se Îndreaptă către o mulțime de zeități, așa cum „simulează”, În schimb, prin gesturile sale rituale 2. M. Tullius Cicero, consul În 63 Î.Hr. și augur (din 53 Î.Hr.), reprezintă scepticismul Akkademiei, dar se conformează unei morale și unei teologii stoice. Cu religiozitatea lui luminată, angajată politic și Înțeleaptă, sceptică și, din acest motiv

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
să putem intra În miezul caracteristicilor specifice fiecărei tradiții În parte, și fără să putem trata complexa problematică a politeismului, e suficient să observăm că, În domeniul istorico-religios, este denumit astfel fenomenul care presupune credința, ce se reflectă În practica rituală, Într-o serie de entități supraumane Înzestrate cu o personalitate mai mult sau mai puțin clar definită, cu atribute și prerogative specifice, legate adesea de diferitele zone cosmice, a căror funcționare o garantează, și cu instituțiile omenești, a căror Întemeiere

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
În toate aceste cazuri este vorba despre experiențe sporadice, absorbite larg de cadrele tradiționale ale religiei cetățenești care Își menține ritmurile și regulile ancestrale. Dacă uneori personajele divine și credincioșii lor se remarcă prin caracteristicile neobișnuite - față de canoanele - ale practicii rituale, ei devin obiect al ironiei sau al unei adevărate condamnări. Acesta este cazul frigianului Sabaziosxe "Sabazios", pe care Aristofan Îl amintește ca pe un „cântăreț din flaut” (Horae, fr. III, 478 Dindorf) și pe care Demostene, referindu-se la niște

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
și duce, În diferite perioade, la recunoașterea oficială a acestora. Totuși, Într-o anumită măsură, asemenea culte se integrează În țesutul religios grec și, În timp ce suportă o elenizare mai mult sau mai puțin profundă, ele contribuie la schimbarea unor uzanțe rituale și a unor Întregi cadre ideologice tradiționale. Fenomenul poate fi exemplificat În legătură cu două complexe mitico-rituale care, prin amploarea răspândirii și profunzimea pătrunderii În ansamblul religios grec, par cei mai utili parametri pentru verificarea aspectelor convergente ale contextului analizat. Este vorba

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
consacrat ca obiect al unei practici de cult orgiastice. În acest cult, pe de o parte Galli, credincioși eunuci consacrați În totalitate zeiței prin actul sângeros al mutilării, Îl fac simțită prezența, celebrându-l ca pe o imagine În actualitatea rituală, iar pe de altă parte, credincioșii obișnuiți, bărbați și femei, Îl celebrează atât În forme publice, cât și prin rituri cu caracter rezervat sau clar ezoteric. În perioada imperială este atestată practica unor misterii În care Attisxe "Attis" deține o

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
Firmicus Maternus, De errore profanarum religiorrum, 18). În epoca elenistică, În lumea greacă sursele Îi atribuie un caracter de rezervă Însuși „discursului sacru” despre personaj, rezervă tipică pentru miturile legate de cultele misterice. În același timp, sunt documentate niște practici rituale rezervate unor comunități particulare, ca, de pildă, Attideia, celebrate de orgeoni din Pireu (Vermaseren, 1977-1989, II, pp. 75 sq. nota 262: secolul al III-lea Î.Hr.), În care erau pregătite două tronuri și o kline pentru Cybelexe "Cybele" și

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
egiptene. Dacă la lumina acestei interpretatio elene Osiris se conturează ca echivalent al lui Dionysos, desigur În baza valențelor htoniene și vegetale, dar și mai mult a acelor pathe („suferințe”) care Îi caracterizează povestea mitică și sunt evocate În practica rituală (Istorii, II, 171, 1), Isis este asimilată, tot În Herodot, cu Demetraxe "Demetra" (II, 59, 2 și 156, 5). Totuși o astfel de asimilare nu acoperă decât unul dintre aspectele personalității zeiței, cel legat de sfera fertilității. În epoca elenistică

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
Osiris", care Își recapătă propria suveranitate, fie și În regatul morților, a devenit În ochii unui grec, conștient de experiențele religioase ale cultelor grecești cu misterii, un model exemplar care poate găsi În ea, dacă ea este tradusă În termeni rituali (teletài), motiv de speranță pentru o depășire asemănătoare a greutăților și chinurilor propriei existențe. Aici se deschide o perspectivă de prim interes istorico-religios. Dacă În antica tradiție egipteană riturile osiriene cu caracter funerar Îi asigurau Într-adevăr defunctului o soartă

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
Osiris", este reținut de scrupulul religios de a le dezvălui conținuturile, În măsura În care ele sunt relative la o istorie funebră analoagă cu aceea care În Grecia intra În orizontul misteriilor, astfel Încât să poată defini ca atare „pătimirile” (pathe) zeului egiptean evocate ritual În ceremoniile de la Sais (Istorii, II, 170, 1-171, 1), Întreaga documentație exclude legitimitatea unei asemenea definiții pentru riturile osiriene, Întrucât ele nu prevedeau componenta inițiatică și ezoterică. O atare componentă este asumată de cultul isiac În epoca elenistică târzie, iar

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
acea componentă ezoterică și inițiatică ce definește tipologia misteriilor În relație cu riturile de la Eleusis, numite tocmai mystèria Încă din veacul al V-lea Î.Hr. și cele din Samotrace. Este vorba despre culte ce le impun participanților o abilitare rituală (tocmai „inițierea”) ca să fie admiși la celebrarea lor și, În același timp, interdicția de a le dezvălui conținuturile față de cei care nu au avut o experiență directă. Fără să putem intra În miezul unei chestiuni atât de complexe, este suficient

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
și expresie a condițiilor spirituale schimbate ce premerg noua religiozitate elenistică este circumstanța În care tema mitică a ascendenței divine a unui erou este actualizată În cazul lui Alexandru, care deschide drumul procesului complex al formării unui cadru ideologic și ritual ce ține de cultul suveranilor Încă În viață, În care multe elemente tradiționale suferă o schimbare decisivă a simbolului. Într-adevăr, așa cum ne informează o tradiție unanimă, Alexandru Întemeia Însăși legitimitatea planului de cucerire universală pe autoconștiința propriei filiații divine

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
variate ce merg de la asimilarea regilor și reginelor elenistice, Împăraților și Împărăteselor și a altor membri ai familiei imperiale cu o zeitate sau alta a panteonurilor tradiționale la o asociere a acestora cu zeitățile titulare ale sanctuarelor și cu practicile rituale celebrate În ele În calitate de sșnnaoi (locuitori ai aceluiași templu), de la oferirea de victime animale „pentru sănătatea” sau Înseși persoanei respectivului theòs/divus suveran la Înființarea unor sărbători periodice cu Întreceri atletice și preoți specializați cu diferite funcții, printre care cea

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
componentă esențială a tabloului și concurează cu structurile tradiționale ale diferitelor politeisme contemporane tocmai pe terenul fenomenului divinatoriu și profetic. Un ultim, dar esențial element al cadrului este instituirea, paralelă cu practica oraculară, dar distinctă de ea, a unui ciclu ritual ezoteric ce cuprinde trei zile articulate clar după modelul de la Eleusis, cu evocarea cultuală a unui șir de nunți și de nașteri divine (Alexandru, 38-40). Creația religioasă a profetului din Abonotichus se Înfățișează, așadar, ca o „soluție” densă În care

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
termeni misterici (Enneade, IV, 9, 11). În fața unei utilizări a formulei misterice pentru reprezentarea naturii inexprimabile a extazului mistic se află o importantă atitudine de reținere față de formele devoționale materiale (practici de cult, sacrificii etc.) și Îndeosebi pentru acele forme rituale magice și teurgice la modă În atmosfera contemporană. Dacă, În virtutea noțiunii de „simpatie” universală, de sorginte stoică, dar devenită de acum communis opinio, Plotin nu neagă existența și eficacitatea practicilor magice, el le consideră totuși efectul unei legi fizice de

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
divin”) de la cei care au vrut să se recunoască În Învățătura lui, ca Împăratul Iulian și Proclus, fără să renunțe la exigențele și la metodele cercetării raționale, a vrut să privilegieze momentul religios sub profilul speculației teologice și al practicii rituale, de autentică emblemă teurgică. Corectă apare Într-adevăr caracterizarea făcută de un interpret autoritar (Dodds, 1959, pp. 335-369) ca „prim scolastic”, adică primul gânditor care a Înțeles să structureze căutarea filozofică pe baza unor principii și instanțe religioase, Încercând să

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
de vedere, și comparația cu religia vedică este foarte utilă, pentru că tot ceea ce unește cele două lumi religioase, Iranul și India antică, Își poate avea originea, În cele mai multe cazuri, Într-un fond unitar de idei și credințe sau În practici rituale care, cel puțin teoretic, Își pot avea rădăcinile Într-o Îndepărtată antichitate indo-iraniană sau ariană. Unii cercetători, mai ales din școala scandinavă (H.S. Nyberg, S. Wikander, G. Widengren), au descoperit În tradiția zoroastriană anumiți „Hochgötter”, mari divinități oarecum concurente cu

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
indo-iranian li s-a dat denumirea de protoindoarieni (Burrow, 1973). Acestea nu au ajuns probabil doar În India, ci și la vest, după cum o demonstrează urmele lingvistice evidente, foarte relevante și pentru istoria religiei, lăsate În Orientul Apropiat: În texte rituale hitite care menționează un zeu al focului cu nume vedic, Agnixe "Agni"; În Babilonia casită, unde este atestat un zeu solar cu același nume ca și zeul indian S¿ryaxe "Su>rya" (către 1760 Î.Hr.); În regatul Mitannilor, Între

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
5). Origine a seminței umane și animale, prieten al omului căruia Îi Încălzește locuința, element esențial al jertfei, simbol terestru al soarelui și al puterii vitale care nu se consumă, ci se reînnoiește mereu, focul se Împarte În trei focuri rituale - al preoților, al războinicilor și al culegătorilor și agricultorilor (respectiv focurile Farr½bayxe "Farro>bay", Gușnap și Burz¶nmihrxe "Burze>nmihr" În Iranul sasanid: cf. Pagliaro, 1933) - și În cinci focuri naturale -, ale entităților divine (ale lui Ahuraxe "Ahura" Mazd³xe "Ahura

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
Iranul sasanid: cf. Pagliaro, 1933) - și În cinci focuri naturale -, ale entităților divine (ale lui Ahuraxe "Ahura" Mazd³xe "Ahura Mazda>" În zoroastrism, definit „tatăl” lui Âtar), ale trupurilor oamenilor și animalelor, ale plantelor, norilor și pământului. Doctrina celor trei focuri rituale și a celor cinci focuri naturale este, cu siguranță, de origine indo-iraniană (Duchesne-Guillemin, 1961, pp. 36 sq.). Alături de foc, căruia În India i-a fost dedicată recent o importantă monografie (Krick, 1982, În care cf. nota de la p. 581, pentru

[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]