3,162 matches
-
ele devin condiții ale oricărui tip de demers teoretic (contemplativ), speculativ, aporetic. Din această poziție a modelelor reglatorii în orizontul judicativului constitutiv, ele pun ordine gândirii, rostirii și făptuirii, oferind criterii ("rațiuni suficiente") de acreditare pentru orice produs al gândirii, rostirii, făptuirii. Rostul lor și constitutiv și regulativ vorbind în termeni kantieni le înfățișează ca instanțe absolute în zona de întemeiere a rostirii; este vorba, desigur, de o supra-măsură a lor, originată în de-naturarea logos-ului și constrângerea lui formală. Dar
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
ele pun ordine gândirii, rostirii și făptuirii, oferind criterii ("rațiuni suficiente") de acreditare pentru orice produs al gândirii, rostirii, făptuirii. Rostul lor și constitutiv și regulativ vorbind în termeni kantieni le înfățișează ca instanțe absolute în zona de întemeiere a rostirii; este vorba, desigur, de o supra-măsură a lor, originată în de-naturarea logos-ului și constrângerea lui formală. Dar supra-măsura este doar "formală"; altfel, adică "funcțional", ea este măsura pe care cele două modele o impun oricărei gândiri, rostiri, făptuiri, în
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
întemeiere a rostirii; este vorba, desigur, de o supra-măsură a lor, originată în de-naturarea logos-ului și constrângerea lui formală. Dar supra-măsura este doar "formală"; altfel, adică "funcțional", ea este măsura pe care cele două modele o impun oricărei gândiri, rostiri, făptuiri, în sensul că le predetermină pe acestea, constituindu-le. Ne-am putea întreba, observând diferența aceasta: gândirea, rostirea și făptuirea nu-și au propria măsură? Iar dacă o au, atunci nu cumva aceasta nu coincide cu supra-măsura "în funcțiune
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
formală. Dar supra-măsura este doar "formală"; altfel, adică "funcțional", ea este măsura pe care cele două modele o impun oricărei gândiri, rostiri, făptuiri, în sensul că le predetermină pe acestea, constituindu-le. Ne-am putea întreba, observând diferența aceasta: gândirea, rostirea și făptuirea nu-și au propria măsură? Iar dacă o au, atunci nu cumva aceasta nu coincide cu supra-măsura "în funcțiune" a judicativului constitutiv, a analiticii și dialecticii? Sunt destule semne, în însăși istoria filosofiei, care dau seamă de o
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
judicativ, dacă îl privim din centrul acestuia. Astfel de perspective nu pot fi deschise în același timp. Dar ele sunt posibile, chiar dacă una dintre ele a pus în funcțiune întreaga istorie a discursului, de diferite tipuri, iar cealaltă, doar anumite rostiri, de la bun început marcate de posibilitatea cu totul limitată de a fi recunoscute, acreditate. Dintr-un unghi non-judicativ, mai degrabă ipotetic în acest moment al demersului, relația de corespondență ce exprimă adevărul în esența sa, "relație" fiind, nu este (nu
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
formal (judicativ) pe cea dintâi, de la celelalte elemente ale spațiului judicativ, în "formă" și active deja în opera logică și filosofică a lui Aristotel. O meontologie, cu sensul precizat mai sus, ar putea conduce chiar către ivirea unor forme ale rostirii filosofice care să nu mai aibă, originar, o predeterminare judicativ-constitutivă; dar acest fapt aproape nici nu este de bănuit în acest moment; el ar deveni posibil numai prin operarea reducției judicative, pentru a scoate la iveală ceea-ce-este dictatura judicativului (și
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
-a) pune în regulă confruntarea dialectică, în fond, competiția între părțile numite mai sus; c) eficiența judicativului constitutiv: tot ceea ce presupune acesta și a fost notat mai sus este necesar cunoașterii și, în ultimă instanță, aflării omului în lume (gândirii, rostirii și făptuirii), în lumea vieții sale; dar dictatura judicativului constituie un blocaj formal, acutizat de formalism (oarecum firesc în logica actuală); pentru deblocarea non-judicativă dobândește sens reconstrucția logos-ului, care trebuie anticipată de o de-constituire (o destrucție, poate o
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
judicative) în chiar primul sistem de logică, acela care consacră însăși "dictatura" judicativului. Un semn al acestei posibilități l-a constituit referirea la o posibilă meontologie aristotelică, fapt semnificativ, afirmam în acel context, pentru deschiderea unei căi non-judicative a gândirii, rostirii și făptuirii, odată cu deschiderea și consacrarea căii judicative a acestora. Acum însă problema va fi privită dintr-o perspectivă propriu-zis logică, determinate fiind deja înseși condițiile de posibilitate ale dictaturii judicativului precum și sensurile puterii acesteia de a regla tot ce
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
a acestora. Acum însă problema va fi privită dintr-o perspectivă propriu-zis logică, determinate fiind deja înseși condițiile de posibilitate ale dictaturii judicativului precum și sensurile puterii acesteia de a regla tot ce tinde către legitimare, autorizare etc. în orizontul gândirii, rostirii și făptuirii omenești. 3.1.2. Inducție, deducție, reducție și reconstrucție 3.1.2.1. Introducere Mișcarea structurii originare S P de la ipostaza sa strict formală și individualizată către ipostaze "interpretative" presupune una sau mai multe dintre operațiile pe care
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
ca dat semnul de valabilitate a cunoașterii, aceasta din urmă fiind socotită act fundamental în ordine "logică": este vorba despre corectitudinea gândirii, de fapt, despre înseși regulile gândirii, anume acele prescripții care ipostaziază gândirea formal. Mulțimea de elemente ale gândirii, rostirii și făptuirii, cognoscibilă într-un mod direct și indirect, nu este redusă la timp, deși ideea unei reducții are toate condițiile de posibilitate la Aristotel. Acesta caută un punct de plecare sigur în cunoaștere, pentru a dobândi adevărul, fundamental pentru
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
fapte care își capătă sensul pe temeiul admiterii "gândirii care se gândește pe sine". Dar în condițiile în care, model fiind, aceasta rămâne "divină", neputând fi omenească. Sau, fiind omenească în măsura în care este prezentă, într-un sens constitutiv, în orice gând (rostire, făptuire). Corelatul propriu-zis al gândirii care gândește întotdeauna "ceva" (fie pe sine, fie altceva), de pildă gândirea omenească, este însăși gândirea care se gândește pe sine, ca act pur. Ceea ce numim "obiect al gândirii" în genere, obiect al oricărei "trăiri
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
privește acest "salt" de la unitatea lumii și a eului (conștiinței) la subiect și obiect al cunoașterii, formă logică și conținut al ei etc., putem porni de la proiectul logicii-organon, mai bine zis, de la convențiile acesteia, devenite norme interne pentru orice gând, rostire sau făptuire omenească. Totodată, aceasta este linia "istorică" a evoluției gândirii omenești. În mod necesar, gândirea omului intră într-o "evoluție", dată fiind condiția sa de gândire care nu se gândește doar pe sine, diferită de cea a "modelului" său
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
gândirea omului intră într-o "evoluție", dată fiind condiția sa de gândire care nu se gândește doar pe sine, diferită de cea a "modelului" său, gândirea care se gândește doar pe sine. Temeiul regulativității și constitutivității logice a oricărui gând, rostire, făptuire se sprijină pe acest model al unei gândiri care se gândește (doar) pe sine. Dar cum devine constitutiv acest model? Trebuie repusă întrebarea, deși o schiță a unui răspuns a fost propusă mai sus. Cum se face că un
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
principiul contradicției, el însuși dependent de formula corespondenței alethice, adică de structura judicativă originară. Așadar, linia de condiționări ar fi următoarea: a) structura judicativă originară, prin ea însăși, dar, de asemenea, ca depozitar al regulilor de corectitudine a gândirii (și rostirii și făptuirii); b) formula corespondenței alethice; c) principiul identității formale și cel al contradicției ("formale" ar fi un adaos redundant); d) reguli de construcție (și de validare) a silogismelor, reguli care pot fi necesare în mod absolut sau relativ; e
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
ca parte a unei desfășurări mai largi, care tinde către ceea ce s-ar putea numi sistem al cunoașterii. Prin ceea ce tocmai am spus nu avem un motiv pentru a ne îndoi de tăria cu care judicativul ține sub regulile sale rostirea, gândirea și făptuirea. Adevărul nu se mută astfel de la judecată la raționament. De altfel, chiar dacă s-ar muta deși o asemenea schimbare este imposibilă, pe temeiuri judicativ-constitutive -, întrucât raționamentul este o construcție logică posibilă prin multiplicarea structurii judicative originare S
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
felul în care Aristotel a proiectat și realizat construcția silogismului. El însuși, după cum am văzut în prima parte a interpretării logicii sale, lasă deschisă posibilitatea unui demers non-judicativ. Acesta are legătură cu gândul despre nimic și cu o meontologie ca rostire despre nimic. Dar pentru a adopta un asemenea "obiect" de raționare, avem nevoie de multe alte condiționări, pe care acum nu le avem în față, pentru că problema aceasta nu este cea mai presantă. Dar ea a fost amintită, doar pentru
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
participarea sa la constituirea judecății. Ceea ce este stabilit în această lucrare, semnificativ pentru proiectul logicii-organon, are semnificație doar în sensul dictaturii judicativului. Demersul despre topoi contribuie, în ultimă instanță, la mai buna așezare a convențiilor judicativului constitutiv în orizontul gândirii, rostirii și făptuirii. Și chiar dacă obiectul tematizării nu este reprezentat de "forme" logice care să asigure, prin operarea cu ele și prin raporturile lor, adevărul fără a fi pusă în discuție corectitudinea formală a raționării, ci numai "calitatea" premiselor un principiu
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
unitatea logicii-organon, așadar, o probă pentru competența aplicativă sau constitutivă a dictaturii judicativului. 3.2. Analitică transcendentală și dialectică transcendentală la Kant 3.2.1. Ipostaza kantiană a dictaturii judicativului 3.2.1.1. Introducere Regăsim cele două modele ale rostirii filosofice (scenarii de construcție a discursul filosofic, discipline logice, cum au fost numite anterior) proprii ditaturii judicativului analitica și dialectica la Immanuel Kant în însăși structura "criticii" sale? Un lucru e limpede de la bun început: filosoful german prelucrează și utilizează
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
priori ale facultății de cunoaștere (și ale altor facultăți: "dorința", "voința" etc.) condiționează în mod nemijlocit și necesar cunoașterea însăși (și actele bazate pe celelalte facultăți); iar scoaterea la iveală a acestei condiționări devine posibilă prin deschiderea unui orizont al rostirii filosofice care va avea de la bun început forma potrivită tocmai ca analitică și dialectică; dovadă: însăși structura "criticii rațiunii pure" (atât "teoretice" cât și "practice"). Prin urmare, cel puțin la o primă vedere, cele două "discipline" capătă și la Kant
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
rost conceput în funcție de propria sa problemă, aceea a posibilității metafizicii ca știință, cât mai degrabă despre precizarea unor înțelesuri ale criticii kantiene care să ne îngăduie stabilirea relevanței judicative a analiticii și dialecticii "critice", raportat la principalele acte ale gândirii, rostirii și făptuirii. 3.2.1.2. Logică generală și logică transcendentală Dat fiind faptul că logica transcendentală concepută de Kant are aceeași structură ca logica generală (logica clasică de origine aristotelică) este firesc să deschidem, încă de acum, problema raportului
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
și stabilirii semnificației unor tipuri de judecăți (cele transcendente, al căror obiect, de fapt, este transcendent, dar prezentat ca și cum ar fi un "fenomen", ceva care poate fi dat și în experiență). Statutul de instrument căpătat de cele două modele ale rostirii filosofice prin proiectul aristotelic al logicii-organon nu este astfel pus în dificultate: căci analitica și dialectica, deși par a-și fi pierdut funcția întemeietoare, constând în depistarea și respingerea greșelilor rezultate din aplicarea regulilor logice, prima prin analiza "elementelor" raționării
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
lui Kant. Dimpotrivă, prin indicarea și interpretarea lor într-un mod care presupune, esențial, luarea în considerație a sensurilor judicativ-constitutive pe care le poartă, putem evalua șansele dislocării dictaturii judicativului și, în urmare, ale posibilității de a modela gândirea și rostirea filosofică într-un orizont al logos-ului întreg, neredus la aspectul său formal. A treia ipostază a aparenței, nimicul, deși interpretat de Kant modelat, chiar în sensul în care prelucrează și celelalte două ipostaze, noumen-ul și necondiționatul, pare a scăpa
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
drept, sub anumite condiții atunci ele trebuie să intre, cumva, în zona semnificativă a discursului. Dar ele nu sunt dinlăuntrul analiticii și dialecticii (transcendentale), fiind nimic; și-atunci trebuie admis că este posibil și un alt orizont de reglaj pentru rostirea filosofică decât cel al dictaturii judicativului. Demersul prin care ar fi construite toate probele necesare plasării non-judicative a nimicului nu poate fi pornit aici. În partea a doua a interpretării la Kant voi înainta însă și pe o asemenea cale
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
reținem, deocamdată, în sensul angajamentului demersului de față, și faptul că prin nimic se poate ieși din orizontul dictaturii judicativului. Același fapt a fost observat, mai devreme, la Aristotel. Această temă despre prezența analiticii și a dialecticii, ca modele ale rostirii filosofice, în proiectul criticii rațiunii pure al lui Kant, poate fi deschisă și din alte perspective, și acestea păstrând, asemenea perspectivei deschise aici, posibilitatea de a revedea legătura dintre statutul analiticii transcendentale și al dialecticii transcendentale kantiene, pe de o
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
prezenței semnificației acestei ultime idei la două reconstrucții filosofice dintre cele mai impunătoare din istoria filosofiei, am putea avansa o ipoteză: nimicul este o cale posibilă către orizontul de dincolo de judicativul constitutiv, pe temeiul lui ar putea fi remodelată însăși rostirea filosofică. Mai târziu, voi proba această ipoteză și printr-o interpretare a unor elemente ale filosofiei lui Martin Heidegger. 3.2.1.7. Schița dictaturii judicativului la Kant Dacă admitem că problema principală a lui Kant în proiectul critic este
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]