6,798 matches
-
el însuși! Trezindu-se, nu mai vede pe nimeni în jurul lui. Astfel, își țintește ochii spre cer, spre cea mai apropiată înălțime. În materie de singurătate, omul nu mai are ce-nvăța decât de la Cel de Sus. Spiritul înflorește pe ruinele vieții. Se spune: cutare cunoaște pe Spinoza, pe Kant etc. ... N-am auzit însă spunîndu-se despre nimeni: acela cunoaște pe Dumnezeu. Și doar numai atât ar interesa. Când în nopți ți se deschide mintea spre câte un adevăr, întunericul devine
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
insuflând mișcare și nădejde pământului și vietăților, întărind slăbiciunile cărnii și abătând duhul de la patimile nimicului, - ce prospețimi secrete îl împing, în mijlocul lumii și al dezolării ei, să refacă edificiul cosmic și faima gîndului? Nu e creația reacțiunea ultimă în fața ruinei și a iremediabilului? Nu reînvie spiritul în preajma deznodământului și a înfundăturilor sorții? - Altcum, de ce nu vine căderea, de ce rămânem verticali când toate au devenit una prin monotonia scârbei și a nimicului? Suferind cu tărie neîmplinirile vieții, te asemeni unui naufragiat
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
ne stinge geloziile divine. Sugestia nimicului ne satură gustul de Absolut subiectiv, precum harul morții de armonie în dezastru. Când voi ajunge să mă deprind cu mine însumi? Toate drumurile duc la această Romă interioară și inaccesibilă; - omul este o ruină invincibilă. Cine i-o fi turnat atât entuziasm în decepții? A trăi în sens ultim: a deveni un sfânt al propriei singurătăți. Vrăjit în izolarea ta, ceasurile s-au oprit și Veșnicia a început să bată. Iar Dumnezeu trage clopotele
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
se întîlnește decât la un temperament esențial contradictoriu. Cel obosit de sine însuși obosește pe semeni și este obosit de ei. Decepțiile repetate presupun ambiții inumane. Oamenii cu adevărat triști sânt acei care, neputând răsturna totul, s-au acceptat ca ruină a idealului lor. Timpul este crucea pe care ne răstignește plictiseala. În năpădirea de farmece și-n suflul de extaz ce-mi risipește rosturile pe latura nemărginirii, scârba de mine e singurul meu stăvilar. Ce să mai fac cu atât
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
minții. Apropierea de extaz e singurul criteriu pentru o ierarhie a valorilor. Experiența om a reușit doar pentru clipele în care acesta se crede Dumnezeu. Timpul se destramă în ondulații vagi, ca o spumă solemnă, de câte ori moartea împovărează simțurile cu ruina ei de farmece sau norii scoboară cu cer cu tot în gânduri. Ispășesc lipsa de decepții a strămoșilor, îndur urmările fericirii lor, plătesc scump speranțele agoniei lor și putrezesc în viață prospețimile neștiinței străbune. - Iată sensul decadenței. Iar pe planul
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
nu fii cel mai nefericit? Ce nu atinge boala e vulgar și ce nu adie moartea e lipsit de taină. Cântec surd în străfunduri: se roagă boala în oase. Viața nu merită să fie trăită decât pentru deliciile înflorite pe ruinele ei. Când găsești o anumită noblețe în tânguire, paradoxul e forma prin care inteligența înăbușă plânsul. Ce zori îmi vor trezi cugetul îmbătat de ireparabil? Oare când voi înceta să mor? Sânt răni care cer intervenția Paradisului. Cu toate păcatele
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
incurabil de lume. Descoperind noi frumuseți, pierzi prin atracția lor rădăcinile ce ți-au crescut când nu le-ai bănuit. O dată în interiorul vrăjii lor, în mireasma de nelume ce emană din ele, te înalți spre un gol pur, mărit de ruina iluziilor. Din ce cred în mai puține lucruri, din ce am murit mai mult în umbra frumuseții, din aceea, neavând nimic ce să mă prindă încă în viață, nu mai am nimic ce să mă întoarcă împotriva ei. N-am
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
tot timpul. Rostul gânditorului e să născocească idei poetice, să suplinească lumea prin imagini absolute, fugind de general și călcând pe legi. Din esența firii ni se revelă în rușinea de identitate și-n oroarea de principii. - Gândirea încolțește pe ruina rațiunii. Iubesc privirile care nu servesc viața și piscurile pe care aud timpul. (Sufletul nu-i contemporan lumii.) Sânt țări în care n-aș fi putut rata nici măcar o clipă, ca Spania de pildă. Și sânt locuri mărețe și sumbre
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
te silesc să fii tu însuți în mod absolut: în Franța - Mont-Saint-Michel, Aigues-Mortes, Les Baux și Rocamadour. - În Italia, toată Italia. Plictiseala absolută se confundă cu obiectivarea în carne a ideii de timp. Un gând trebuie să fie straniu ca ruina unui zâmbet. Spațiul în care se învîrte cugetul îmi pare îndepărtat și fără de temei ca un Uruguay ceresc. Defectul tuturor oamenilor care cred în ceva consistă în a deprecia moartea. Absolutul acesteia nu se descoperă decât celor ce au un
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
nu rezistă la mare temperatură. De aceea, am ajuns la concluzia că oamenii cei mai frământați, cu un dinamism lăuntric dus la paroxism, care nu pot accepta temperatura obișnuită, sânt meniți prăbușirii. Este un aspect al demonismului vieții, în această ruină a celor care trăiesc în regiuni neobișnuite, dar și un aspect al insuficienței ei, care explică de ce viața este un privilegiu al oamenilor mediocri. Numai oamenii mediocri trăiesc la temperatura normală a vieții; ceilalți se consumă la temperaturi unde viața
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
din rădăcini a vieții; aș pune flăcări arzătoare și insinuante la aceste rădăcini, nu pentru a le distruge, ci pentru a le da altă sevă și altă căldură. Focul pe care l-aș pune eu acestei lumi n-ar aduce ruine, ci o transfigurare cosmică, esențială. În acest fel, viața s-ar obișnui cu o temperatură înaltă și n-ar mai fi un mediu de mediocrități. Și poate în acest vis nici moartea n-ar mai fi imanentă în viață. (Rînduri
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
Căci autoironia este o expresie a disperării. Ai pierdut lumea asta, te-ai pierdut și pe tine. Și atunci un râs negru, înveninat și sinistru, însoțește toate gesturile tale, ca o mască hidoasă, distruge toate iluziile de elan și pe ruina tuturor surâsurilor naive, dulci și mângâietoare, apare surâsul agonic, mai crispat decât în măștile primitive și mai definitiv decât în cele egiptene. Despre mizerie Când mă gândesc la faptul că mizeria este strâns legată de existența omenească, nu mai pot
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
de altul, asemănător până la identitate cu el. Numai omul este capabil de atât autodispreț. Toată caritatea din lume nu face decât să evidențieze și mai mult mizeria, arătînd-o mai îngrozitoare și mai ininteligibilă decât în părăsirea absolută. Ca și în fața ruinelor, în mizerie te doare vidul de umanitate, regretul că oamenii nu schimbă esențial ceea ce este în putința lor de a schimba. De altă parte, acest sentiment se combină cu unul al imanenței și eternității mizeriei, al caracterului ei ineluctabil și
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
la un moment final de istorie. Numai soluția apocaliptică este o ieșire pentru ei. Neam esențialmente profetic, în profeție se va putea salva. Își va proiecta încontinuu, la cine știe ce capăt de soartă, paradisul terestru, pe care-l va ajunge pe ruinele lui proprii. N-a existat până acum popor mai avid de pământ și de viață ca el. Și cu toate acestea, tăria lui monstruoasă consistă în a fi trăit religios atașarea de pământ. Atât l-a preocupat soarta lui, încît
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
pănă acum pozitivi și creatori, deoarece în procesul de autodepășire și de autonegație ei n-au urcat decât o singură treaptă. Va trebui o nebună intensificare a ardorii noastre, pentru ca viața să devină foc, elanul nostru vibrație infinită și toate ruinele noastre simple amintiri. Ar trebui cu toții să ne gândim solemn la această realitate: România este o țară fără profeți, adică o țară în care nimeni n-a trăit realități viitoare ca prezențe efective, ca actualități vii și imediate, în care
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
este așa de organică, încît ar trebui o febră asemănătoare epocii de martiri a creștinismului pentru a convinge acest popor amărât de sensul spiritual al renunțării. Ne lipsește pasiunea distructivă pentru ideal. Nu poți impune o valoare decât pe dărîmături: ruinele indică totdeauna prezența spiritului. Elanul de autodistrugere care să se nască din dorința de a da lumii contur prin proprie lichidare presupune perspectiva altor lumi și gelozia pe ele, ce naște pasiunea de transfigurare a lumii acesteia. Românul este consecvent
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
vrut să mai avem! Trebuia să fi construit ziduri în jurul nostru, să fi fost și noi o lume, să ne fi clădit destinul în piatră. Așa, n-a mai rămas nimic greu din trecutul nostru. În zadar caut după demnitatea ruinelor. Cetățile Moldovei nu mă consolează; românii tot în munți fugeau. Lipsa unui simț ascensional al devenirii, al unui elan constructiv în procesul firii, a făcut cultura românească o cultură a imediatului. Toate lucrurile se întîmplă aici și acum. A te
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
decât omenia. Dacă i-aș dori României să trăiască în pace și la răcoare, m-aș bucura și eu de omenia noastră și m-aș asocia la un elogiu comod și plat. Decât însă o bunăstare nesemnficativă, mai bine o ruină con brio. Cine nu trăiește apocaliptic destinul României nu înțelege nimci din ceea ce trebuie să devenim. Fiecare ar trebuis ă ne sfâșiem pe imperativul devenirii noastre. Când s-ar spune că ardoarea, și nu omenia, este însușirea de căpetenie a
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
cristalizat ca un conținut de cultură, el s-a abandonat dramatismului acestei forme de viață și a acceptat riscurile ca necesități firești. Un popor își savurează, la urma urmelor, decadența sa. Cetățenii romani, care în viciu și beție asistau la ruina Imperiului din umbra curtezanelor orientale, nu se gândeau cu nici un regret la vremurile în care țâțele Lupoaicei erau piatra de temelie a celui mai măreț imperiu. Românii n-au suferit niciodată de prea multă naivitate. Netrăind prea mult în lucruri
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
un determinant al stagnării franceze. Îi lipsește Franței, în plus, și conștiința industrială, pe care o are dezvoltată, îndeosebi, Germania și, recent, Rusia. Este un merit definitiv al Revoluției rusești de a fi creat în țara cea mai reacționară, pe ruinele celei mai sinistre autocrații, o conștiință industrială cum, în nota ei mistică, n-a mai cunoscut istoria. Lenin, care a fost un pasionat și fervent al industrializării, dorind până la manie electrificarea Rusiei, a înțeles, cum nici un revoluționar, condițiile accesului la
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
conflicte echivalente agresivității instinctive. De aceea, planul teoretic în lumea politicului are cu totul altă semnificație decât în alte domenii. O idee politică nu trebuie să fie "adevărată"; nici un control teoretic nu-i poate anula eficiența, dacă ea este fecundă. Ruina sigură a unui om politic ar fi fetișismul temporar al adevărului. Reflexia lui se reduce la atât; eu am dreptate, adversarul nu. Prin aceasta, partizanul deține totdeauna un sumum mai mare de adevăr decât adversarul cel mai dotat. Unii teoreticieni
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
nu mai găsiți decât o țopăială lirică, fără nici o marcă originală. Ce departe am fi fost astăzi, dacă infinitul din acest dor lua forma unei expansiuni eroice a sufletului, dacă ne-am fi rostogolit, cu o înflăcărare fără margini, peste ruinele noastre! Dorul exprimă un raport negativ cu lumea, el este o lunecare leneșă și orizontală sau o ondulație minoră pe suprafața mobilă a vieții. Eroismul este ascensiunea spiralei, sinuozitățile în înălțimi. Prin dor nu exprimăm mai mult decât nesiguranța în
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
ei părură roșii și vineți, tiviți cu aur ce lumina dinapoia lor. îngropau în grămezi de arcuri înalte, de spelunci adânci, suite una peste alta, lumina cerescului împărat, și numai din când în când, sfîșiindu-se, se revărsa prin negrele lor ruine lacuri de purpură. Apoi, încet, se risipiră în creți vineți, soarele cădea la vale și părea pe vârful bradului singuratec ca o frunte în raze pe umeri negri, apoi coborî pintre crengi de păru un cuib de rubin între ramuri
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
în mijlocul unei ogrăzi pustii. Prin crăpăturile obloanelor închise se zărea lumină. Casa era c-un acoperământ țuguit, păreții erau de piatră mică ca ceea cu care se pietruiesc fântânele și orice tencuială căzuse de pe ele, încît părea o bucată din ruina unei cetățui. Obloanele erau mult mai largi decât ferestrele cele înguste, și la un cerdac ținut în aer de stâlpi de zid în patru muchi duceau dint-o lature niște scări nalte, care ajungeau la jumătatea întregei înălțimi a casei. Nici un
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
de procesii lungi de gâze roșii cari se soreau cu nespusă lene, poarta de stejar de o vechime seculară, scările de piatră tocite și mâncate de mult îmblet, toate astea laolaltă te făceau a crede că este mai mult o ruină oprită curiozității decât locuință. În dreapta mănăstirei se ridicau dealuri cu păduri, grădini, vii, sătucene cu căsuțe albe presărate prin dungile văilor, în stânga un drum trecea ca o cordea prin o nemărginire de lanuri verzi cari se pierdeau în depărtarea orizontului
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]