5,379 matches
-
Proces verbal din 12.II.1944, întocmit de Inspectoratul Școlar primăvară, sfeclă de nutreț, cânepă, porumb. Floarea soarelui era puțin cunoscută în localitate și necultivată de săteni. Prin rezultatele obținute și ținând seama că uleiul era scump, a stârnit interesul sătenilor pentru această plantă hotărându-se ca fiecare sătean să semene în primăvara anului 1946 măcar 4 prăjini pentru nevoile casei. Cu concursul colegilor și a elevilor de la cursul supra primar a reușit să organizeze o pepinieră de pomi lângă Școala
Un dascăl în memoria timpului by Mariana Tofan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91674_a_93225]
-
Inspectoratul Școlar primăvară, sfeclă de nutreț, cânepă, porumb. Floarea soarelui era puțin cunoscută în localitate și necultivată de săteni. Prin rezultatele obținute și ținând seama că uleiul era scump, a stârnit interesul sătenilor pentru această plantă hotărându-se ca fiecare sătean să semene în primăvara anului 1946 măcar 4 prăjini pentru nevoile casei. Cu concursul colegilor și a elevilor de la cursul supra primar a reușit să organizeze o pepinieră de pomi lângă Școala Racova. Tot cu ajutorul elevilor în anul 1942 a
Un dascăl în memoria timpului by Mariana Tofan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91674_a_93225]
-
O altă latură a activității a reprezentat-o activitatea cultural-artistică. Din procesele verbale de inspecție cât și din relatările părinților, a foștilor elevi reiese că învățătorul Ioan Marcu a desfășurat o bogată activitate culturală atât cu elevii cât și cu sătenii; șezători culturale specifice locului, serbări școlare, conferințe cu caracter socialeconomic, național și moral. Avea calități artistice, iubea portul popular, cunoștea obiceiurile și datinile locale. Așa se explică existența în școală, sub conducerea sa, a formațiilor corale, a dansurilor populare, a
Un dascăl în memoria timpului by Mariana Tofan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91674_a_93225]
-
trebuie recoltate, cum să le usuce, să le conserve și să le folosească. O parte din cantitățile de plante medicinale recoltate erau trimise Inspectoratului Școlar, iar o parte erau reținute la farmacia școlii fiind recomandate în caz de nevoie, chiar sătenilor. A sprijinit de asemeni organele sanitare în activitatea de igienizare a comunei. “Activitatea depusă în conducerea școalei primare și a gospodăriei proprii a d-lui Ioan Marcu își revarsă roadele cinstit asupra ridicării economice a acestei comune. Dsa este un
Un dascăl în memoria timpului by Mariana Tofan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91674_a_93225]
-
liniștea familiei. Cu toate greutățile ivite, fără nici un ajutor părintesc, Ioan și Maria Marcu au fost prezenți la datorie în școală, în comună, contribuind la dezvoltarea economică, socială și culturală a localității Racova, fiind apreciați de organele de control, de săteni și conducerea comunei. Astfel, doamnei înv. Maria Marcu i s-au adus “Mulțumiri” de către Inspectoratul Școlar al Regiunii Iași pentru că a prezentat la examenul de absolvire din 1942 elevi foarte bine pregătiți. Ca buni gospodari ai satului și-au înfiripat
Un dascăl în memoria timpului by Mariana Tofan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91674_a_93225]
-
adus “Mulțumiri” de către Inspectoratul Școlar al Regiunii Iași pentru că a prezentat la examenul de absolvire din 1942 elevi foarte bine pregătiți. Ca buni gospodari ai satului și-au înfiripat o gospodărie cu care se puteau mândri, fiind exemplu pentru ceilalți săteni. La plecarea în refugiu Ioan Marcu fiind mobilizat, soția Maria Marcu întocmește inventarul gospodăriei pe care îl predă rudelor de la Blăgești (Vasile Grigoraș și Apostu Păvănescu) și care cuprindea următoarele: - hamuri pentru cai din curele (ham dublu); - o șea din
Un dascăl în memoria timpului by Mariana Tofan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91674_a_93225]
-
cei mai harnici elevi din școală, fiind actualizat periodic cu noi fruntași. O dată cu sosirea primăverii elevii și cadrele didactice executau lucrări pentru înfrumusețarea spațiului din jurul școlii, săpând, plantând flori și curățind pomii, preocupări ce se regăseau adesea și în gospodăriile sătenilor, părinții fiind ajutați de cele mai multe ori chiar de elevi, toate aceste activități consolidând legăturile între școală, familie și comunitatea locală. Prin conținutul lor tradițiile școlii dinamizau colectivul de elevi, canalizând petrecerea timpului liber într-un mod plăcut, util, formativ, lăsând
Un dascăl în memoria timpului by Mariana Tofan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91674_a_93225]
-
momentul când băieții le învârteau. Se putea zice că era clipa când tinerele înfloreau din toate punctele de vedere. Și ce vroiam să fiu și eu în locul lor... Asta se întâmpla Duminică seara, dar nu se putea închipui că vreun sătean să lipsească de la slujba părintelui Tulească Ștefan. El a fost cel care m-a botezat, ca de altfel pe tot tineretul satului. Adora copiii. Noi ne spovedeam în cor și doream să dăm impresia de cei mai cuminți și adorabili
Amintirile unui geograf Rădăcini. Așteptări. Certitudini by MARIANA T. BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83163_a_84488]
-
ne completă: „Ba daaaaaa... Că doar cine a golit prunii de corcoase?”. Îi făcea o neînchipuită plăcere să ne povestească felurite lucruri din acel sătuc uitat de lume de pe malul Siretului. Îmi zicea că pe vremuri era numit Tămăduieni, pentru că sătenii îi adăposteau și tămăduiau pe cei loviți și prădați de hoții din preajma vadului. Într-o zi mi-a arătat două clopote vechi din bronz inscripționate cu niște semne ciudate, necunoscute mie la acea vârstă. Acesta mi-a spus că sunt
Amintirile unui geograf Rădăcini. Așteptări. Certitudini by MARIANA T. BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83163_a_84488]
-
plini de hazul și de farmecul vârstei, iar eu eram fără grijă și îmi părea că lumea întreagă este a mea. După întâlnirea cu cei dragi din casa bunicilor, împreună cu bunicul și cu fratele meu, trecând pârâul Probota, numit de săteni pârâul Magaziei, am urcat pe o potecă îngustă până pe dealul Fânului. Acesta desparte satul de comuna Tătăruși. La fel ca în fiecare vară dealul mă întâmpina cu flori multicolore, frumos parfumate și drăgălașe ca surâsul sincer al unui copil. De
Amintirile unui geograf Rădăcini. Așteptări. Certitudini by MARIANA T. BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83163_a_84488]
-
ceata, cu oarece supra preț, ca să mai aducă ceva câștig. Pe toată durata sărbătorilor, ziua, dar mai ales seara se organiza joc la care erau invitate fetele, multe dintre ele aduse «cu colacu», dar la care participa cine dorea dintre săteni, oameni și femei în vârstă care se simțeau bine în preajma tineretului. «Fata cu colacu», era un obicei al locului, care consta în faptul că în prima zi a crăciunului, ceata mergea și ducea părinților uneia dintre fete o glajă de
Cârțișoara: monografie; vol. II - OAMENII by Traian Cânduleå, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/412_a_1339]
-
lăutarul multor generații de Cete de feciori din Oprea, și a susținut jocurile din sărbători și de dumineca. Tinerii intelectuali ai satului, elevii și studenții, nu concepeau organizarea serilor lor dansante dacă Gheorghiță nu era cu ei. Prin anul 1931, săteanul Oana Andrei aduce de pe ulițele Colunului, un copil de pripas, un copil al nimănui, pe Mateiaș Teodor, în vârstă de numai opt anișori, pe care-l hrănește și-l crește ca pe propriul său copil, până-i vine vremea să
Cârțișoara: monografie; vol. II - OAMENII by Traian Cânduleå, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/412_a_1339]
-
regimul a renunțat pe moment să mai colectivizeze cu forța în regiune. Ba chiar a evitat strămutarea oamenilor în alte părți, cu domiciliu obligatoriu. într-o seară ploioasă de toamnă, doi din acești luptători din munți, au îmbrăcat cojoacele specifice sătenilor din Viștea de Jos și s-au prezentat la localul unde oamenii erau chemați și presați să semneze documentele de înscriere în colectivă. Intrând, și-au exprimat dorința de a se înscrie :-«Da-ți să iscălim !» Bucuroși, tovarășii trepăduși le-
Cârțișoara: monografie; vol. II - OAMENII by Traian Cânduleå, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/412_a_1339]
-
de alungare a bolilor, nici cele de apărare împotriva strigoilor, nici jocurile de Rusalii ale călușarilor, nici cele de invocare a fenomenelor favorabile ogoarelor, nici cele de înfrățire (cu un arbore) la nașterea copilului și nici cele de încuscrire între sătenii de pe moșii vecine. Aceasta cu atât mai mult cu cât el însuși a trăit câteva dintre ele, fiindcă nu se putea ca Raluca (întocmai ca Smaranda Creangă) să nu-și fi descântat copiii pentru alungarea vreunei boli, mai ales atunci când
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
țăranului care-și ținea casa (mare) de curat, iar alături își făcea un chiler, în care stătea apoi toată viața. Ambiția de a avea o biserică proprie, pe care a cumpărat-o mama poetului, pare să distingă familia în raport cu ceilalți săteni; acest act se înscrie pe linia unei tradiții boierești, numai că boieria fusese și ea cumpărată, așa cum ne-o relevă documentele epocii. Trăindu-și copilăria în această vatră de sat și de casă, Eminescu a fost marcat existențial de ele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
vor fi mers bine peste zi. Mihai a sosit la Ipotești în jurul vârstei de 8 ani, trăind până atunci la Botoșani, unde avuseseră părinții case. Nu excesiv de sociabil, ci mai degrabă timid, era stingherit de prezența noilor tovarăși, copiii celorlalți săteni, cu atât mai mult cu cât apucăturile lor îi erau străine; în plus, Eminoviceștii se considerau boieri și nici nu le-ar fi convenit această tovărășie. Chiar faptul că nu și-au făcut rude în sat confirmă statutul aparte pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
La vremea aceea Ipoteștii aveau 18-20 de case; era deci un cătun cu nu prea mulți oameni, ocupați cu munca la câmp, unii dintre ei chiar la conu' Ghiorghieș. Împrejmuirile curților s-au făcut pe la începutul secolului trecut; până atunci, sătenii foloseau gardul viu de cătină, liliac, salcâmi. În grădină, viță de vie, glugi de strujeni, stoguri de fân. Pereții erau văruiți și prispa din fața casei humuită sau proaspăt lutuită (la sărbători mai ales). Albastrul și verdele predominau, când era vorba
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
o cameră anume, pentru fete. Mai era în ogradă o casă lungă, de 15 metri, cu fața spre biserică. În acea casă era o cameră specială a băieților, la mijloc o cameră care servea de cancelarie, pentru diferite socoteli cu sătenii, iar în continuare, bucătăria, cu fântâna alături. Dar camera băieților pe vremea aceea era mai mult goală, din cauză că băieții cei mai mari rămăseseră la învățătură, în Botoșani 26. Pasajul anterior întărește deopotrivă ideea că fetele aveau camera lor în casa
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
un program de lucru, care cuprindea: repararea casei, repararea bisericuței, amenajarea mormintelor, zidirea biserici demne de un punct de atracție, un local de școală, îngrădirea terenului, unde urma să se facă toate, căci total era paragină și vitele și paserile sătenilor hălăduiau peste acest loc sfânt. Așezarea într-o adevărată văgăună impunea numadecât și facerea unei șosele, pe unde din șoseaua națională să se poată ajunge în sat. Am început cu casa, care nu ne aparținea. Am vizitat pe propretară arătându
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
și a canoanilor duhovnicești 25. Se mai arăta apoi în respectiva mărturie că sunt urgisiți neavând la cine alerga spre a ne creștina pruncii, a ne îngropa morții și a căuta de cele nouă trebuitoare ale creștinătății, cauză din care sătenii au rămas nemărturisiți și neîmpărtășiți în sfântul și marele post a acestei învieri 26, așa încât sătenii cer slobozirea preotului la datoria slujbii sale, căci în cazul botezării lui Samoil Francu [...] numai singur proprietarul nostru, dumnealui căminarul Gheorghe Eminovici 27, este
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
la cine alerga spre a ne creștina pruncii, a ne îngropa morții și a căuta de cele nouă trebuitoare ale creștinătății, cauză din care sătenii au rămas nemărturisiți și neîmpărtășiți în sfântul și marele post a acestei învieri 26, așa încât sătenii cer slobozirea preotului la datoria slujbii sale, căci în cazul botezării lui Samoil Francu [...] numai singur proprietarul nostru, dumnealui căminarul Gheorghe Eminovici 27, este vinovat. Din răspunsul datat două zile mai târziu, la 20 aprilie 1858, se află că preotul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
din an în an29. Enoriașii îl învinuiau pe Eminovici, căci biserica era proprietatea lui. Căminarul, la rându-i, nu se simțea însă dator, căci îi plătea preotului în numerar; pământul după opinia sa ar fi trebuit să i-l dea sătenii, căci preotul slujea și pentru ei, nu numai pentru familia Eminovici. Urmarea a fost că preotului i se aprobă plecarea în satul Bursuceni, unde, probabil, găsise locul liber 30. Pentru un răstimp de aproape trei decenii, documentele lipsesc. Abia în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
necesare. Apoi fiincă pereții a început să crape din cauza clopotniței făcută pe zidul bisericii, s-a decis facerea unei clopotnițe de lemn la o parte, din lemn dăruit de D-l Gr. Chiriță arendașul moșiei și cu cheltuiala și osteneala sătenilor enoriași 32. Tot în această adresă se menționează faptul că, din suma amintită, se vor aduce îmbunătățiri pentru menținerea și facerea gardului separator Bisericei parohiale de casa bisericească 33. Cu toate acestea, în 1895 preotul se adresa primarului plângându-se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
din lipsa enoriașilor și din cauză că satul e mic49, recomandându-se bisericile din Stâncești. Poate că era și un interes la mijloc, căci în ianuarie 1905 ea se găsește din nou în bună stare [...] îngrijită cu cele necesare serviciului divin de către săteni 50. Până în 1914 nici o altă informație. În schimb, descoperim în acest an o adresă a Ministerului Cultelor și Instrucției (nr. 11644/27 martie) în care se menționează că s-a aprobat [...] vânzarea resturilor de lumânări și a copacilor uscați 51
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
lut apoi spoirea cu var, și această ușoară reparație se va face pentru a nu se deteriora mai tare, căci mai târziu i se va face o reparație aproape radicală pe dinăuntru și afară. Reparația actuală o vor face singuri sătenii care au și adus nisip și lut52. Erau, desigur, săritori sătenii; actele din anii 1921-1922 arată că biserica aducea un venit de 60 de lei, iar cheltuielile reprezentau aceeași sumă. Totuși, adresa Protoieriei județului Botoșani nr. 797 din 25 iulie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]