4,384 matches
-
Îl țină pe Ben ocupat cu diverse jucării. Au zărit-o și i-au făcut cu mâna. Ruby a decis că ar fi fost imposibil să Își croiască drum prin mulțime ca să ajungă lângă ei, așa că le-a răspuns la salut și a murmurat „mazeltov“. În sfârșit, Ruby s-a Întâlnit și cu câteva dintre rudele lui Fi. Arătau nedumerite și nu păreau deloc În apele lor. Era destul de evident că nici unul dintre ei nu mai participase la vreo circumcizie și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
-
falsă. Chanel nu stătu pe gânduri și râse. —Toanto, probabil că era unul dintre hamurile pentru gravide - din acelea din care poartă toate femeile de la Paris. —Știu, știu. Lasă. Am fost prostuță. Câteva minute mai târziu, sună telefonul, era Sam. —Salut, Sam. Tocmai citeam despre cum și-a pierdut Claudia Planchette copilul. E așa de trist. Habar n-aveam că era pacienta ta și că de-aia a trebuit să fugi așa seara trecută. Cred că locul e cotropit de ziariști
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
-
momentul să-i cunoști. Începuse să se Întunece așa că se hotărâră s-o ia Înspre mașină. Nu făcură nici 2 pași când Sam se opri. O femeie venea Înspre ei. Era clar că-l văzuse și Îi făcea cu mâna. —Salut, Kim, Îi strigă Sam. Vorbea pe un ton destul de prietenos, dar părea mai degrabă speriat decât plăcut surprins că se Întâlnise cu ea. Câteva clipe mai târziu se pupau pe ambii obraji. Femeia era mică de statură, cu păr scurt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
-
la copilul adormit. Avea o claie de păr roșcat În cap. —Uau, ce de păr! E minunat! Fata zâmbi. —Știu, știu. Singura problemă e că toată lumea Îi spune Roșcovanul sau Morcoveață. Nu prea-mi place. Îl cheama de fapt Alfie. —Salut, Alfie, Îi șopti Ruby mângâiându-i mânuța. Bebelușul Îi răspunse făcând niște sunete ca de molfăit În somn, dar nu se trezi. Ruby Îi sugeră fetei să-și lase căruciorul lângă tejghea. — Am eu grijă de Alfie cât arunci tu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
-
și ei față pe lângă toate astea. Ruby Îi sugeră să ignore apelul, dar fi spuse că nu Îndrăznea să facă una ca asta, poate că Bridget suna pentru că era bolnavă sau avea vreun fel de urgență. Apăsă pe butonul verde. —Salut, mama, ce mai faci?... O unghie crescută În carne? Vai, biata de tine! Probabil că te doare de nu mai poți... Ce? Stai puțin. Doar nu dai vina pe Saul pentru că ție ți-a crescut o unghie În carne... O să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
-
de la primul țârâit. Înainte să spună ceva, Îl auzi mormăind către Irene ceva despre cine ar putea suna atât de devreme. —Buddy, sunt Ruby Silverman. Îți mai aduci aminte că ne-am cunoscut la Londra la circumcizia lui Connor? —Ruby, salut. Ce bine Îmi pare că te aud. Ei i se păru că simte o oarecare șovăială În bonomia de care dădea dovadă - ca și când n-ar ști ce va urma. — Deci, cărui fapt Îi datorez această plăcere matinală? —Știu tot despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
-
vândă. Făcu o pauză. Ruby? —Ce-i? — Crezi În minuni? Ea râse. Nu știu. Sigur, Chanel ți-ar spune probabil că minunile nu li se Întâmplă Capricornilor niciodată. —Pe bune? Sam Își scoase telefonul din buzunar și formă un număr. —Salut, Buddy, o am pe Ruby lângă mine. Ți-o dau imediat. Ruby se Încruntă. —De ce vrea Buddy să vorbească cu mine? Sam Îi dădu telefonul. —De ce nu afli singură? —Salut, Buddy. Ce mai faci? —Rău fac, dacă tot Întrebi. Nevastă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
-
Sam Își scoase telefonul din buzunar și formă un număr. —Salut, Buddy, o am pe Ruby lângă mine. Ți-o dau imediat. Ruby se Încruntă. —De ce vrea Buddy să vorbească cu mine? Sam Îi dădu telefonul. —De ce nu afli singură? —Salut, Buddy. Ce mai faci? —Rău fac, dacă tot Întrebi. Nevastă-mea mă obligă să mă pensionez. Știi câți ani din viață mi-am petrecut În afacerea asta cu murături? Nu, nu știu. —Cincizeci și șapte. Cincizeci și șapte de ani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
-
am gândit că era ciudat că se afla acolo, ea stă numai la reanimare și ne întâlnim rar, de cele mai multe ori la barul de la subsol. Nu i-am dat prea multă atenție, nu i-am făcut nici măcar un semn de salut cu capul, am desprins o altă clemă și i-am dat-o asistentei. Ada a așteptat ca mâinile mele să nu mai fie în câmpul operator. — Domnule profesor, trebuie să veniți puțin, a șoptit. Asistenta scotea acul din ambalajul steril
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
-ți încrucișate picioarele goale. Îmi zâmbeai strâmb. Îți era frică de maestru, de mișcările pe care nu puteai să le controlezi, de fetițele mai dezinvolte decât tine, mai puțin pedepsite decât tine. Sosea rândul tău, te ridicai, te aplecai pentru salut. Maestrul îți striga mișcările, tu executai, nervoasă, nesigură. Cu obrajii plini de pete roșii și buzele strânse. Când prindeai tu, îți priveai partenera și părea că o implori să se lase doborâtă, să nu reziste. Când erai prinsă, îți dădeai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
încă oglinda, ea se întoarce, face câțiva pași către ea însăși și se oprește să se privească. Își atinge spâncenele cu degetul, nu face decât gestul acela mic și necunoscut. Un ultim, nemotivat retuș al machiajului sau poate doar un salut, o urare pentru viața care va veni. Mă aplec să iau sacoșele, mă lasă, șoptește „Mulțumesc“ și merge să-și ia jacheta de mucilagine care e întinsă pe divan, cu mânecile desfăcute ca un crucifix în așteptarea brațelor ei. Ajunsă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
precisă, pe porțiuni din corp delimitate de cearșafuri. Și unde ne aflam? Într-o pensiune, pe o stradă provincială, pe care n-o cunoașteam, departe de un oraș, de un spital. Apoi ea s-a mișcat, a bolborosit chiar un salut. Dar era atât de amețită încât palmele mele trebuie să i se fi părut fâlfâiri ușoare de aripi, ca și cum ar fi atins-o un fluture. Am ridicat-o în sus, vroiam să-și sprijine spatele de perete, să stea dreaptă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
ținea ochelarii pe creștetul capului. În lumina rece, cămașa albă strălucea sub reverul negru al hainei. Nu era singur, adusese cu el un băiat. Au pus sicriul pe jos, în fața camerei. Bărbatul bătu la ușă și se ivi în prag. — Salut, zise. — Salut, am răspuns. Dădu din cap, mulțumit, pentru că îi răspunsesem, pentru că acum eram în stare să vorbesc. L-am privit în ochii fără ochelari. Și am înțeles că era conștient de obscenitatea meseriei lui. — Vreți să ieșiți? Am ieșit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
pe creștetul capului. În lumina rece, cămașa albă strălucea sub reverul negru al hainei. Nu era singur, adusese cu el un băiat. Au pus sicriul pe jos, în fața camerei. Bărbatul bătu la ușă și se ivi în prag. — Salut, zise. — Salut, am răspuns. Dădu din cap, mulțumit, pentru că îi răspunsesem, pentru că acum eram în stare să vorbesc. L-am privit în ochii fără ochelari. Și am înțeles că era conștient de obscenitatea meseriei lui. — Vreți să ieșiți? Am ieșit, a intrat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
un râuleț mocirlos, pe ale cărui maluri uscate se vedeau gunoaie și un nor rătăcitor de musculițe. Bărbatul de lângă mine era tăcut și profesional. În localități încetinea, ca și cum ar fi vrut să le dea celor vii posibilitatea să trimită un salut, o rugăciune sicriului. Iar expresia chipului său se metamorfoza, își găsea tăria în intenții. El se interpreta pe sine însuși, rolul său melancolic de ultim cărăuș. Trecea și știa că lasă în urma lui un gând. Descopeream însă și o trăsătură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
să-l pun în buzunar, credeam, să-l las să-mi curgă printre degete ca și cenușa, dar l-am vârât în gură. Am mestecat pământ, Angela, poate fără să-mi dau seama. Căutam un gest cu care s-o salut și nu am găsit nimic mai bun de făcut decât să-mi murdăresc gura. Am scuipat, și apoi, cu dosul mâinii, am șters ceea ce îmi rămăsese pe buze și pe limbă. Omul de la pompe funebre plătise cu cecurile mele tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
acum mă aflu în picioare pe zidul acela și tu ești alături de mine, te strâng ca pe un ostatic. Uite, Italia, aceasta este fiica mea, aceasta este cea care s-a născut. Și tu ridică-ți capul, Angela, arată-te, salut-o pe doamna, salut-o pe regina aceea. Seamănă cu mine, nu-i așa, Italia? Are cincisprezece ani și fundul puțin cam mare, a fost slabă slabă și acum, de un an, are fundul cam mare. E vârsta. E una
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
a preschimbat într-un paradis, ce ochi, ce păr, ce râs! Una e blondă și cealaltă brunetă; dar care a cea blondă? Care cea brunetă? Mi se pare că se confundă între ele!...“ — Ei, dom’le, ești treaz sau dormi? — Salut, Víctore. — Te așteptam la Club, dar cum nu veneai... — Acolo mă duceam... — Acolo? Păi în direcția asta? Ești nebun? — Da, ai dreptate; dar, uite, am să-ți spun adevărul. Cred că ți-am vorbit despre Eugenia. — Despre pianistă? Da. — Ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
adormim, ca să-L leagănăm? Oare întreaga liturghie a tuturor religiilor nu-i un mod de a legăna somnul lui Dumnezeu, pentru a nu se deștepta și-a înceta să ne viseze? Vai, Eugenia mea! Eugenia mea! Și Rosario a mea!“ — Salut, Orfeule! Orfeu îi ieșise în întâmpinare, sărea, dădea să i se cațere pe picioare. Îl luă în brațe, și cățelușul începu să-l lingă pe mână. — Domnișorule - îi spuse Liduvina -, vă așteaptă Rosario cu lenjeria călcată. — Și de ce n-ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
găsise o clădire încă în stare foarte bună? Probabil cel din urmă. Trupele Națiunilor Unite și Agenția de Reabilitare derulau operațiunea, dar America era șeful. Când am intrat în birou, am auzit pocnetul ca de pușcă al cizmelor lovite la salut. În timp ce mă așezam pe scaunul indicat, am auzit amenințările mârâite și șoaptele șuierătoare ale planurilor mortale secrete. Dar bărbatul care stătea în fața mea la birou în acea dimineață nu era un ofițer german. Era un civil american. STANLEY MINTZ, M.S.
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
o pacientă palidă, pe care o conduse Într-o odaie alăturată, numită „sala de recuperare“. Doctorul Eitan, suplu și musculos, se rezemă de biroul de recepție, mestecând gumă, mișcându-și Încet maxilarele. Răspunse cu o mișcare ușoară a bărbiei la salutul lui Fima sau la Întrebarea pe care i-o pusese Wahrhaftig sau poate la amândouă. Ochii lui albaștri, apoși erau ațintiți spre perete, Într-un punct aflat deasupra reproducerii după Modigliani. Cu expresia lui satisfăcută și cu mustața subțire și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
doamnei Schönberg, când a spus cu simplitate: „Mila e milă“. Ministrul apărării, Yitzhak Rabin, trădează valorile de bază și așa mai departe, În timp ce În ochii săi eu și cei ca mine suntem cei ce trădează principiile fundamentale, etc. Dar față de salutul trimis odată cu primele raze de lumină, În dimineața aceea Îndepărtată de toamnă, de zborul aceluiași cârd de cocori, fără Îndoială că toți suntem trădători. Nu e nici o diferență Între ministru și mine. I-am otrăvit deja până și pe Dimi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
care n-am să-l uit niciodată. Barba îi era proaspăt aranjată și îi dădea aerul acela sever și, în același timp, de domn sută la sută, care știe să-și poarte bastonul ușor și să-și scoată pălăria a salut cu un gest care, deși politicos și amabil, impunea totodată distanța necesară. Și Onkel Rodolph, numai în cămașă și vestă, și-a pus brațul pe speteaza fotoliului și o privea pe mama prin lentilele ochelarilor lui rotunzi cu rame de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
așteptam acea senzație de ușurare că tata se va ridica din nou din fotoliu, își va lua pălăria și se va urca în Studebaker-ul său. Dar el stătea aici fără să se urnească din fotoliu, fără să ne adreseze un salut sau o vorbă și, când plecam de acasă, mama se așeza pe taburetul verde alături de el, asculta propozițiile tatei, pe care le cunoștea fiindcă le auzise încă de pe vremuri de la tatăl ei, după ce poarta de fier s-a trântit la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
seama că nu o să facem niciodată mulți bani cu o sală de forță. Pe atunci, se deschideau afaceri mici peste tot, aducând o grămadă de bani tinerilor de douăzeci și ceva de ani. Kieran își ridică pumnul într-un fals salut. —Și aceia urma să fim noi. Ne-am luat cu toții cărțile împărțite și am simțit cum se topește toată tensiunea pe care o simțeam. Uitasem cât de mult iubesc acest joc. E plin de reguli, puncte de numărat, strategii și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]