4,125 matches
-
vizează un destinatar personalizat, pe care intelectual îl domină conștient, deși afectiv îi e subjugat. În plan sintactic, concizia (ca trăsătură manifestă a virilității stilistice) este obținută printr-o topică directă, deseori simplificată până la elipsa verbului. Această tendință parcimonioasă a scriiturii, deseori semnalată de exegeză, poate fi considerată, pe drept cuvânt, marcă a stilului polemic arghezian. Când însă desenează arabescuri ideatice, paragraful se dilată până la prolixitate, etalând un narcisism al expunerii ce trădează intenția de a se singulariza și de a
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
drumul să se urce în limuzină, cu pantalonii și cu bretelele în brațe". Sigur că ne-am putea întreba dacă e vorba de o simplă poză retorică, menită să scandalizeze, de o tendință frecventă a pamfletarului de a defula, prin scriitură, instinctul primar al încăierării fizice, ca semn al dominației și forței masculine. Sau poate avem de-a face doar cu intenția estetizării violenței, a cărei esență arhetipală, cenzurată de morala comună, se cere exhibată în discurs. Probabil că un răspuns
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
Banu, directorul revistei Flacăra), Arghezi are un scop bine determinat, de aceea abandonează metafora ambiguizantă, revizuiește topica (în sensul simplificării și al formulării directe), adoptă un ton echilibrat și dezvoltă un discurs cantonat în sfera referențialității 152. Cu toate acestea, scriitura păstrează marca stilului arghezian prin câteva elemente definitorii, dintre care ironia (mai ales în formula asteismului sau/și diasirmului) ocupă, de departe, primul loc. Intrat pe un teren al confruntării directe, polemistul conștientizează faptul că o argumentare punctuală și coerentă
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
riscul încarcerării. Faptul că astăzi acest text este savurat deopotrivă de literați și de profani, că este invocat în contexte publice dintre cele mai diverse îi reconfirmă celebritatea, iar această calitate funcționează ca un indicator al eficienței pamfletului. Nu doar scriitura, ca act estetic, e cea care bulversează și seduce prin ruperea brutală a convenției, prin dinamitarea cadrului principial de comunicare; ceea ce atrage și emoționează, în plus, e intuirea riscului pe care dimensiunea conflictuală îl presupune. De aceea, celebritatea oricărui pamflet
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
acuratețea, demonstrația eminesciană e asemănătoare bulgărelui de zăpadă rostogolit în aval: se consolidează prin adăugare. La Arghezi în schimb, avem de-a face cu ceea ce Monica Spiridon inspirat numea homeopatie polemică: lovituri de grație pe spații restrânse. De aceea, specifice scriiturii parcimonioase, litota, antifraza și oximoronul, ca figuri predilecte ale unei ironii sintagmatice 229, fac parte dintr-un arsenal de luptă neconvențional, marcă a pamfletului polemic arghezian. O falsă aserțiune precum "Știu că domnul N. Iorga se confundă cu nația" ar
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
de ansamblu asupra a ceea ce înseamnă ars poetica și ars polemica argheziene), competiție al cărei învingător va fi desemnat de lectorul atemporal în baza virtuților deopotrivă artistice și persuasive ale textului său. Cu toate acestea, ar fi nedrept să reducem scriitura polemică a oricărui autor doar la stil. Istoria culturii, în general, și istoria ideilor literare, în particular, se știe, au dat câștig de cauză viziunii argheziene în această polemică, amendând imixtiunea ideologicului în artă sau realizarea creației conform unui "rețetar
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
intoleranța religioasă, politizarea BOR sunt câteva subteme derivate din tema centrală. 2. Talentul literar îndoielnic constituie o culpă pe care Arghezi nu scapă nici un prilej de a o amenda. Obiecțiile principale sunt: lipsa de stil și originalitate, prozaismul sau prolixitatea scriiturii iorghiste, în genere, iar tehnica favorită este a retorsiunii, polemistul plasându-se pe terenul advers, pentru a-i divulga vulnerabilitatea. Din acest unghi, "Cu prilejul revoluției chineze" este un text antologic de respingere polemică, bazat, aproape exclusiv, pe citarea tip
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
ca un terț descalificabil dintr-o dublă perspectivă. Comunicația, ca figură a dialogismului inerent oricărei polemici publicistice, în genere, accentuează, în plus, dorința polemistului de a-și persuada lectorul, etalând, față de acesta, o atitudine condescendentă și/sau protocolară. Atunci când respinge scriitura lui Iorga, pe motiv de prolixitate și inexpresivitate, prin enunțul asertiv: "proza domnului Iorga e perfect privată de el"291, Arghezi intră, concomitent, în jocul imaginar al unei dezbateri amicale cu lectorul său: "Nu-mi răspundeți că le style c
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
presupune manifestarea acută a funcției teleologice, iar în jurul acestui concept se circumscrie receptarea publicisticii pamfletare de către cititorul de rând, căruia îi este destinată, în mod direct. Din acest punct de vedere, succesul imediat pe care-l înregistrează, în contemporaneitatea interbelică, scriitura polemică argheziană este o certitudine pe care istoria literară și mărturiile congenerilor o susțin, în lipsa unor cercetări aplicate de psihosociologia lecturii. Observația întemeiată a Dorinei Grăsoiu, cum că "prestigiul său scriitoricesc și marea sa popularitate s-au întemeiat la început
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
I, cap. "Utilitatea dialecticii", Editura Științifică, București, 1963. Aristotel, Retorica, traducere, studiu introductiv și index de Maria-Cristina Andrieș, Editura IRI, București, 2004. Bahtin, M., Probleme de literatură și estetică, traducere de Nicolae Iliescu, Editura Univers, București, 1982. Barthes, Roland, Romanul scriiturii, antologie de Adriana Babeți, Editura Univers, București, 1987. Barthes, Roland, Plăcerea textului, Editura Echinox, Cluj, 1994. Benveniste, Émile, Probleme de lingvistică generală, vol. I și II, traducere de Lucia Magdalena Dumitru, Editura Teora, București, 2000. Bergson, Henri, Teoria râsului, traducere
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
Cartea I, cap. Utilitatea dialecticii, București, Editura științifică, 1963; Retorica, traducere, studiu introductiv și index de Maria-Cristina Andrieș, București, Editura IRI, 2004. Bahtin, M., Probleme de literatură și estetică, traducere de Nicolae Iliescu, București, Editura Univers, 1982. Barthes, Roland, Romanul scriiturii, antologie de Adriana Babeți, București, Editura Univers, 1987; Plăcerea textului, Cluj, Editura Echinox, 1994. Benveniste Émile, Probleme de lingvistică generală, vol. I și II, traducere de Lucia Magdalena Dumitru, București, Editura Teora, 2000. Bergson, Henri, Teoria râsului, traducere de Silviu
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
n-a împlinit încă un secol și nu pare a fi într-o stare prea bună... Timp de milenii, imaginile i-au introdus pe oameni într-un sistem de corespondențe simbolice, ordine cosmică și ordine socială, cu mult înainte ca scriitura lineară să zugrăvească senzațiile și capetele. Este cazul mitogramelor și pictogramelor din paleolitic, când nimeni nu știa "să citească și să scrie". Al egiptenilor și grecilor, după inventarea scrisului. Vitraliile, basoreliefurile și statuile au transmis creștinismul unor comunități de analfabeți
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
de un asemenea prestigiu, încât toate imaginile vor să fie semne. Nu se va bucura de considerație, mântuire ori înălțare cel care artist, videast ori saltimbanc vrea să dea ceva de văzut, dacă nu articulează cel puțin niște semnificanți, o scriitură, o gramatică. În secolul al XII-lea, la Paris, știința nobilă era teologia și în umbra ei discursul încerca să înnobileze "imagierul". La sfârșitul secolului XX, teologia noastră poartă numele de semiologie, iar lingvistica, știință-pilot, are autoritate în ochii comunității
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
constatare: voga atotsimbolicului în științele sociale a coincis cu o desimbolizare profundă a artelor vizuale. Un lucru îl compensează pe celălalt. Frenezie semiologică, penurie semantică. Critica de artă n-a vorbit niciodată atât de mult despre vocabular, gramatică, sintaxă, cod, scriitură etc. ca din momentul în care aceste mots-valises își pierdeau orice sens atribuibil. Când, odată cu dispariția repertoriilor mitice precis reperabile și codate ale imaginarului nostru colectiv, imaginea pictată și-a încheiat trecerea de la motivat la arbitrar (în sensul dat de
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
evaporarea texturilor, a reliefurilor și paletelor promite un viitor și mai frumos transformării figurilor în ideograme. Metaforă totuși fără rigoare și metamorfoză fără substanță. Noul academism al semnificantului, ca și modul mai vechi de a asimila vizibilul lizibilului, fotografia unei scriituri, cinemaul unei limbi universale, trece dincolo de proprietățile inerente sistemului formal care este orice limbă. De exemplu, încercările de a sistematiza imaginea cinematografică pe modelul lingvistic n-au dus niciodată la rezultate convingătoare fie că planul a fost asimilat cuvântului, iar
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
racordarea polilor. Dorința noastră ar fi să putem proiecta în spațiu, în relief și în transparență, ca pe ecranul unui computer, cele trei planuri de referință. Modificând perspectivele și unghiurile de vedere, dar fără a rupe unitatea figurii. Doar constrângerile scriiturii lineare ne scuză faptul că abordăm separat, capitol după capitol, variabilele privirii. Ceea ce prezintă dificultăți (în munca simbolică) este rareori scos în evidență (în expunerea filosofică). N-am putea să inversăm prestigiile și să focalizăm pe tot ceea ce transformă o
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
ele). Nu există ruptură, ci o continuitate evolutivă între polul "imaginii multidimensionale" și polul "scrisului linear", extremitatea "desen" fiind punctul de plecare al unui parcurs care se încheie cel puțin provizoriu, atâta vreme cât nu vom reveni la "ideografia dinamică", această nouă scriitură prin imagine pe care ne-o anunță Pierre Lévy cu alfabetul vocalic care notează sunetele. Imaginea a fost primul nostru mijloc de transmisie; Rațiunea grafică, mama științelor și a legilor, a rezultat lent dintr-o Rațiune iconică. Așa cum fabula a
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
lumii brute, cu frații Lumière; continuând în studio prin imaginea-icoană a academismului narativ din anii treizeci, patruzeci și cincizeci; virând apoi spre imaginea-simbol și manierism prin camera-stilou a filmelor de autor. Trei stadii ale imaginii animate (în Hexagon): documentul, spectacolul, scriitura. Anii șaizeci, revenirea la sunetul direct, cinéma-vérité, filmare în exterior și la cald, prin Noul Val, pentru "a capta pe viu viața oamenilor", aproape fără scenarii și dialoguri puse la punct. Reîncărcare pentru o nouă pornire spre spectacol, al doilea
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
ceea se difuza în fiecare zi. S-a constituit astfel un patrimoniu de documente până atunci efemere, baza videotecilor noastre. De unde un considerabil supliment de memorie. Delegată unor mașini de lectură, decodajul ei nu mai cere o calificare specială (lectură/scriitură), ci o putere de cumpărare. Cum efectul-patrimoniu șterge din acel moment diferența dintre vechea lume a cunoașterii și cea nouă, a informației, arhivabilă și stocabilă ca și cealaltă, deopotrivă operele cele mai solide și documentele cele mai perisabile și-au
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
pe care le putem numi, în sens larg, "liberale". E ușor de intuit, așadar, că ceea ce am perceput aici ca fiind provocator s-a transformat, pe parcursul cercetării acestei problematici, într-o încercare de "pozitivare" a ideologiei. În diferite etape ale scriiturii, un astfel de obiectiv a părut a fi, realmente, de neatins. Nu în puține rânduri, presupozițiile luate drept certitudini s-au dovedit a fi veritabile "drumuri fără ieșire". Iar certitudinea de a fi reușit să duc la capăt această tentativă
Reinventarea ideologiei: o abordare teoretico-politică by Daniel Şandru () [Corola-publishinghouse/Science/1033_a_2541]
-
a legitima regula unității de timp. "Tragedia, scrie el, încearcă pe cât posibil să se mențină într-o singură revoluție a soarelui sau să nu se îndepărteze deloc de ea." (cap. 5) O asemenea judecată se referă la o practică de scriitură în uz în Grecia după Sofocle și Euripide, la care durata ficțională, relativ scurtă, trece rareori de douăzeci și patru de ore. Aristotel constată că, în schimb, poeții tragici "ai debutului" au uzat de durată ca în epopee, care "nu este limitată
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
ochi căci astfel cel care vede ca și cum ar asista la acțiuni ar ști cu mai multă eficacitate să descopere ceea ce este potrivit, fără a lăsa să intervină vreo contradicție internă". (cap. 17) Aristotel presimte, cu mult înaintea semiologilor, că specificul scriiturii dramatice rezidă în punerea în spațiu a verbului. Mai mult, spectatorul este, după părerea lui Aristotel, singurul judecător al calității unei piese de teatru. Cât timp un text nu a fost supus atenției publicului, este imposibil să i se estimeze
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
aproximativ, datorită gândirii docților și celei a lui Corneille, adesea în conflict cu ei. Ele sunt produsul unor teoreticieni și autori dramatici precum Chapelain, Mairet, La Mesnardière și d'Aubignac, care au meditat îndelung asupra raporturilor pe care le întrețin scriitura și punerea în scenă. Ei au emis reguli plecând de la propria lor experiență a scenei și de la observarea unor piese ale contemporanilor lor. Anii 1630-1640 sunt deosebit de profitabili pentru teatrul francez datorită lui Richelieu, care dorește să reabiliteze teatrul și
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
secolul al XVIII-lea, în schimb, toți teoreticienii teatrului se vor lua după exemplul lui, iar autorii dramatici vor consemna, începând cu acea dată, cu o precizie crescândă, sfaturile lor de regie. Astfel, cu el începe o profundă transformare a scriiturii dramatice. 3. Unitatea de acțiune Această acțiune, care este partea esențială a piesei de teatru, pentru clasicii noștri ca și pentru Aristotel, trebuie să fie dotată cu unitate, concept încă greu de definit în 1660, dacă credem spusele lui Corneille
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
el pantomima nepropunându-și doar să clarifice intențiile autorului, ci să acorde dialogului o anume densitate, să-i dea ființă, în sensul propriu al termenului, prin descrierea atitudinilor, gesturilor, expresiilor vocii. Mare teoretician, el introduce o revoluționare majoră în practica scriiturii dramatice, definind textul pentru teatru nu ca pe un simplu dialog, ci ca pe o asociere strânsă între dialog și didascalii. De acum înainte, partea discursului didascaliilor va crește din ce în ce în sânul scriiturii, iar autorul dramatic își
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]