5,253 matches
-
pune laolaltă fâșiile de lumină, de oriunde ar proveni ele... Și deci sunt mai deștepți acești sclavi, sau descendenți de sclavi, decât etnologii de la Sorbona. Mă Înțelegeți, cel puțin dumneavoastră, frumoasă doamnă?” „Nu cu mintea”, zise Amparo. „Cu uterul. Mă scuzați, contele de Saint-Germain nu s-ar exprima așa, Îmi Închipui. Vreau să spun că sunt născută În această țară, și chiar ceea ce nu știu Îmi vorbește de undeva, de aici, cred...” Își duse mâna la sân. „Cum i-a zis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
a zis În seara aceea cardinalul Lambertini unei doamne cu o splendidă cruce de diamante pe decolteu? Ce fericire ar fi să mori pe calvarul ăsta. Tot așa mi-ar plăcea mie să aud vocile acelea. Acum trebuie să mă scuz eu, și față de amândoi. Vin dintr-o epocă În care ai fi făcut pe dracu-n patru, numai să aduci un omagiu frumuseții. Poate vreți să rămâneți singuri. O să ținem legătura”. „Ți-ar putea fi tată”, i-am spus lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
bolnavii, de a nu purta veșminte prin care să poată fi recunoscuți, de a se camufla Întotdeauna după obiceiurile fiecărei țări, de a se Întâlni o dată pe an și de a rămâne În secret timp de o sută de ani.” „Scuză-mă, dar ce reformă voiau să facă, dacă abia fusese una? Iar Luther ce era, căcat?” „Păi asta se Întâmpla Înainte de reforma protestantă. Aici, În notă, se spune că dintr-o lectură atentă din Fama și din Confessio se deduce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
ard casa, biblioteca, Îi omoară soția și fiul, iar el scapă fugind de la o curte la alta și tot repetând ce mare și plină de speranțe era ideea rozacruceenilor.” „Păi, bietul de el, voiai să se consoleze cu barometrul? Dar scuză-mă o clipă, știi că noi, femeile, nu sesizăm totul imediat, așa ca voi: cine a scris manifestele?” „Aici e partea frumoasă, nu se știe cine. Lasă-mă să pricep, scarpină-mi puțin roza-crucea asta... Nu, Între omoplați, nu, mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
le-a spus Kardec? Ei știu, pentru că sunt dispuși să știe. Dacă toți ne-am fi păstrat această sensibilitate la taină, am fi orbiți de revelații. Nu e necesar să vrei, e suficient să fii dispus”. „Dar, În fine, și scuzați-mă dacă spun ceva banal, rozaruceenii există sau nu?” „Ce anume Înseamnă «a exista»?” „Spuneți dumneavoastră”. „Marea Frăție Albă, zi-le rozaruceeni dacă vrei, zi-le cavalerie spirituală a cărei incarnare ocazională sunt templierii, e o cohortă de Învățați, puțini
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
răspunse: „Avem și un martor”. Și către mine: „Sunt bărbatul vieții ei. Lorenza”. „Ciao”. „Ciao”. Se ridică și Îi murmură ceva la ureche. „Și ce dacă?” zise ea. „Te-am Întrebat dacă mă duci acasă cu mașina”. „Aha”, zise el. „Scuză-mă, Casaubon, trebuie s-o fac pe taximetristul pentru femeia vieții nu știu cui”. „Prostule”, zise ea cu duioșie și-l sărută pe obraz. 36 Permiteți-mi, până una-alta, să-i dau un sfat viitorului sau actualului meu cititor, care ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
purtam cravată, aruncam cât colo trenci-ul ca să ne cumpărăm o pufoaică uzată, unii și-au dat demisia din slujbă ca să nu-i mai slujească pe patroni...” Își aprinse o țigară și se prefăcu că simulează mânia, pentru a-și scuza această ieșire. „Și ați cedat pe toate fronturile. Noi, prin pelerinajele noastre la locurile de pocăință unde nemții i-au masacrat pe antifasciști și pe evrei, la catacombele ardeatine, refuzam să inventăm un slogan pentru Coca-Cola, pentru că eram antifasciști. Ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
narativă a autorului Florianei și surorilor ei”. „În felul ăsta năvodu-i aruncat”, explica Belbo. „Iar ASP-ii cad În el ciorchini, dacă se poate spune așa, Însă metafora incongruentă e tipică autorilor de la Manuzio și am căpătat și eu viciul ăsta, scuză-mă”. „Și pe urmă?” „Ia, de pildă, cazul De Gubernatis. Peste vreo lună, În timp ce pensionarul nostru e măcinat de neliniște, un telefon al domnului Garamond Îl invită la cină Împreună cu alți scriitori. Întâlnire la un restaurant arab, foarte rezervat, fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
suni dintr-un clopoțel și-ți spui numele În fața unui vizor. Interior luxos, lumini difuze, muzică exotică. Garamond dă mâna cu maître, Îi tutuiește pe chelneri și trimite sticlele Înapoi pentru că data Înscrisă pe etichetă nu-l convinge sau zice «scuză-mă, dragă, dar ăsta nu-i adevăratul cuscus care se mănâncă la Marrakesh.» De Gubernatis Îi este prezentat comisarului X, care are toate serviciile aeroporturilor sub controlul lui, dar e, mai ales, inventatorul, apostolul cosmoranto-ului, limbajul destinat păcii universale, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
aș zice, impreciși - nu sunt la Înălțimea bogăției, a profunzimii acestui domeniu al cunoașterii...” „Timpurile sunt coapte pentru această reevaluare a culturii inactualității, după falimentul utopiilor lumii moderne”, zise Bramanti. „Ceea ce spuneți e sfânt, domnule profesor. Dar trebuie să ne scuzați această - Dumnezeule, n-aș zice ignoranță, dar măcar superficialitate În legătură cu subiectul dat: la ce vă gândiți dumneavoastră când vorbiți de științe oculte? Spiritism, astrologie, magie neagră?” Bramanti făcu un gest de nemulțumire: „O, doamne ferește! Dar astea sunt născociri bune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
o descrisese Lorenza Pellegrini și, pe deasupra, era Îmbrăcat În negru. A intrat privind În jur, circumspect, și s-a prezentat (profesor Camestres). La Întrebarea „profesor de ce anume?” a făcut un gest vag, ca pentru a ne cere discreție. „Să mă scuzați”, ne-a spus el, „nu știu dacă dumneavoastră vă ocupați de problemă dintr-un punct de vedere strict tehnic, comercial, sau sunteți cumva În legătură cu vreun grup inițiatic...” Ne-am grăbit să-l liniștim. „Nu e pur exces de prudență din partea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
depinde de preț. Și apoi, Încearcă să-l utilizezi și la miraculoasa aventură a metalelor”. Agliè păru bucuros să-mi audă vocea. Îmi ceru vești despre delicioasa Amparo, Îi dădui de Înțeles cu timiditate că era o poveste trecută, se scuză, făcu unele observații politicoase despre prospețimea cu care un tânăr poate deschide mereu noi capitole În viața lui. Îi pomenii de un proiect editorial. Se arătă interesat, zise că era bucuros să ne vadă, și am fixat o Întâlnire la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
Saint-Germain redivivus”. „Nu poate fi redivivus dacă n-a murit niciodată”, decretă Diotallevi. „Doar n-o fi Ahasverus, evreul rătăcitor?” „După unii, contele de Saint-Germain a fost și Ahasverus”. „Vezi?” Intră Agliè, impecabil ca Întotdeauna. Ne strânse mâinile și se scuză: o Întâlnire plicticoasă, cu totul neprevăzută, Îl obliga să mai stea de vorbă timp de vreo zece minute În biroul lui. Îi spuse valetului să ne ofere cafea și ne rugă să luăm loc. Apoi ieși, dând la o parte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
père, și pe perete apar niște scrisuri cu roșu, niște măscări că nu pot să spun? Or, bine știți că nu mai mult de acum un an monsieur Gros Îl acuza pe acel abate-ăsta că face cataplasme cu materie fecală, scuzați-mă, și abatele l-a condamnat la moarte, și după două săptămâni bietul monsieur Gros murea În chip misterios. Că acest Boutroux mânuiește substanțe otrăvitoare a stabilit și jury d’onor convocat de martiniștii din Lyon...” „Bazându-se pe niște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
stratul de frunze putrede, gâfâind și În dezordine ca o armată În fugă. Ne reîntâlnirăm pe șosea. Puteam ajunge la Milano În mai puțin de două ore. Înainte de a urca În mașina lui Împreună cu Garamond, Agliè ne salută: „Mă veți scuza că am Întrerupt spectacolul. Am vrut să vă duc să cunoașteți ceva, anumiți oameni care trăiesc În jurul nostru și pentru care, În fond, lucrați acum și dumneavoastră. Dar nu se putea vedea mai mult. Când am fost informat despre acest
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
că ne părăsește. Chimistul mă privește distrat: tinere, și eu făceam poezii la vârsta dumitale. și acum pot recita Moartea lui Fulger, din cap. Chiar începe. Intră elevul de serviciu și-i șoptește ceva directoarei, care sare ca arsă: - Mă scuzați, domnule președinte, dar tocmai am aflat că o colegă a tras după ea ușa de la secretariat. Problema e că se închide automat. - Și ce-i cu asta? se miră olteanul cu părul vâlvoi și mâna dreaptă ridicată spre lustră. - Păi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
românește în Cișmigiu? - N-nu l-am găsit în engleză nicăieri. - Caută, caută tinere Michel, dacă vrei să simți farmecul operei. Uite, eu nu mai pot simți farmecul femeilor. Toată viața mea am dat sau peste plăcinte, sau peste curve. Scuză-mă, s-a făcut cam cald aici. Cred că madam Grosu a pornit încălzirea centrală. Și-a tras pulovărul peste cap, dând la iveală un corp bine construit, cu foarte puțin păr pe el. - Cea de-a treia teorie evoluționistă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
portofelul drag și regăsit: înăuntru ceva bani, franci francezi, și niște acte. Actele hoțului. Nimic de-al lui. Hait! dacă se uită mai bine vede că portofelul are în interior o dungă verde. Al lui era doar negru. Muci! Frate, scuze frate, să mor eu dacă am vrut. Uite portofelu’. Știi cum e când te fac ăștia la buzunare... Câțiva umflați îl înconjoară pe individul cu o urmă de bocanc pe față: du-te, bă, la poliție. E aici aproape o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
prepuțul în jos, dezgolind glandul. A început să taie finuț tendonu’, sau ce-o fi ăla, de la baza prepuțului. Sângele urca la suprafață ca un firicel subțire. - Aoleu, nu mai ziceți, că mi se face rău. Vă rog să mă scuzați, da’ mai am de scos niște haine din geamantane. Manevra a reușit, pentru că Sabina n-a mai vrut în ruptul capului să intre în vană. Dar ceea ce o îngrijora cel mai tare pe madam Ciolpan era că, pe cele două
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
de boeuf e plină de ulei. Dacă te pătezi nu mai iese. Cum să nu iasă, colega? Cu nițică apă rece și bicarbonat nu se mai vede nimic. Auzi Mara! Păi ei nu mai știu să numere până la zece (grăăă! Scuzați, da-mi vine înapoi) în franceză! - Ehei, ce mai rupeam noi cartea pe vremea lor! - Că dacă nu, ne rupeau nouă părinții urechile, hă, hă, hă! - Ei acuma, adevărul e că (numai puțin, vă rog, să iau și eu un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
ales că se și cam chefuise pentru că toți noroceau cu el și-l îndemnau la băut. De fapt nici ceilalți nu erau într-o stare mai bună. Teofana a socotit că este timpul să plece. S-a ridicat, s-a scuzat, și-a îmbrăcat paltonul în timp ce toți și în special Cezar o rugau să m,ai rămână. — Ce te grăbești? Acum, când ne distrăm mai frumos be părăsești. — Te rugăm mai rămâi, insistau toți, mai puțin unele din fete care o
Pe aripa hazardului by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91847_a_92975]
-
și tata nu s-au lăsat până nu ne-au dat bilete, o informa Izaura. — Când ați venit?i-a întrebat Prințesa. — De câteva zile lucrăm aici în oraș. — Ce bine! Prințesa, observându-l pe Cezar pe dinafară, s-a scuzat. — Nu v-am prezentat. El este Cezar, prietenul meu, iar ei sunt a doua familie a mea. Ce-ai rămas așa?îl întreabă pe Cezar. Când îți voi povesti, ai să înțelegi multe lucruri. Acum vă invit pe toți să
Pe aripa hazardului by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91847_a_92975]
-
la un restaurant să ne simțim bine că de mult nu ne-am văzut. Poți să mergi și tu Cezar, dacă nu te deranjează. Cezar înțelegând că este vorba de o revedere după mulți ani se retarege. — Pe mine mă scuzați. Când ne întâlnim, Teofana? — Chiar mâine după masă. Nu te superi? — Cum să mă supăr pe așa o ființă cu inimă mare, o îmbrățișează din nou cu florile în brațe și o sărută cum îi plăcea lui stăpânit de dulceața
Pe aripa hazardului by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91847_a_92975]
-
doamna Stamate! Eu sunt Alexandru, prietenul Teofanei, i-a sărutat mâna Zinei. — Bine v-am găsit, domnule Stamate. — Bine ai venit, domnule Alexandru. Poftiți înăuntru! Au mers toți în sufragerie unde masa era deja pregătită. — Vai, v-am deranjat, se scuză Alexandru. — Ce deranj, noi nu trebuia să mâncăm? Că avem un oaspete cu atât mâncarea va fi mai bună și noi mai bucuroși. Luați loc, îl invită Zina. — Teofana, aș vrea să mă spăl puțin, după drum. Hai la baie
Pe aripa hazardului by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91847_a_92975]
-
cea mai dureroasă festă. — Nu se poate! Nu se poate!striga Alexandru ca turbat. — Din nefericire, se poate Alexandre!îl mângâie Teofana ca o soră, care deși este cea mai bătută de soartă, e singura care-și păstrează calmul. Mă scuzați puțin. Se îndreaptă spre camera cu fotografia ei, după care revine și le-a arată. — Uitați! Aici esta tata, mama care a murit și eu la mijloc. Vasile și Alexandru iau fotografia în mâini și o privesc cu atenție, în timp ce
Pe aripa hazardului by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91847_a_92975]