3,952 matches
-
strecoară, întotdeauna, firele unei ironii stridente, care să reducă patetismul inerent unor astfel de texte cvasi-testamentare sau, pur și simplu, să ridiculizeze toate modele socio-istorice sau poetice de care poetul se delimitează cu dezgust. Redau, spre ilustrare, integral acest amar Sonet ridicol din ultima sa carte antumă, Benedictus: "Rigorile prudenței, credinței, curtoaziei/ noi niciodată nu le vom cunoaște/ decât cel mult în sfera poeziei/ uitându-ne la ele ca la moaște.// Numai așa se mai explică faptul/ că în acest secol
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
Orfeon, Editura Junimea, Iași, 1980; Addenda la un fals tratat de iubire (antologie), Editura Junimea, Iași, 1983; Roza eternă, Editura Cartea Românească, București, 1984; Doamna mea, eternitatea, Editura Junimea, Iași, 1986; Fulgerul și cenușa, Editura Junimea, Iași, 1989; Doamna cu sonetul, Editura Geneze, Iași, 1993; Între două nopți (antologie), Editura Junimea, Iași, 1995; Muzeul dragostei (antologie), Editura Helicon, Timișoara, 1995; Mirii paradisului pierdut, Editura Junimea, Iași, 2000; Floarea Moldovei (antologie), Editura Augusta, Timișoara, 2001; În loja nopții (antologie), Editura Cronica, Iași
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
1976) sau Fiul lui Eros și alte poezii (Editura Junimea, 1978), trecând prin Oglinda de ceață (Editura Cartea Românească, 1979), Orfeon (Editura Junimea, 1980), Roza eternă (Editura Cartea Românească, 1984), Doamna mea, eternitatea (Editura Junimea, 1986) și până la Doamna cu sonetul (Editura Geneze, 1993), Mirii paradisului pierdut (Editura Junimea, 2000) ori Dorința durerii îndrăgostite (Fundația Culturală Poezia, 2006), pare a fi cea erotică. Indiferent de forma propriu-zis discursivă a textelor, ele desfășoară un întreg ceremonial curtenitor, din care nu lipsește nici
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
de mitul dragostei, întâlnirea este inevitabilă. Savoarea imaginilor contemporanilor și ale romancierilor transmite emoția întâlnirii cu o ființă deosebită. Pariziana este o surpriză care destabilizează și fascinează. Întâlnirea cu o Pariziana este asemenea transcenderii miraculosului în cotidian. Trecătoarea din faimosul sonet al lui Baudelaire poate să servească, în cazul de față, drept exemplu-tip: privirea să transmite un șoc306. Nimic nu atrage și nu excită că întâmplarea, atât de legată de capitală și de femeie. Femeia este tulburător de excitanta în
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
999 999 25 2 000 000 30 Colecția OPERA MAGNA (ediții bilingve) • Amphitryon, Kleist • Album de versuri, Mallarmé • Bucolica. Georgica, Vergilius • Cărțile Profetice, William Blake • Eneida, Vergilius • Hyperion, Hölderlin • Poeți latini postclasici, *** • Poezie. Dramă, Allan Edgar Poe • Regele Lear, Shakespeare • Sonete, Dante • Femeia omorîtă cu blîndețea, Thomas Heywood • Ducesa de Amalfi, John Webster Colecția DIDACTICA. CURSUS • Britain. Past and Present, Remus Bejan • Dramatic Poetry (vol. I), Sorin Pârvu • Economie generală, Tiberiu Brăilean • Eléments de phonétique française, Anca-Maria Rusu • Everyday Topics, Gheorghe
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
Baudelaire fondează, de fapt, un nou mit al modernității "que nous proposons de nommer le mythe de la Passante" [p.33]. Cl.Leroy consideră că poemul pune în scenă o figură și un scenariu: figură unei Trecătoare și scenariul unei întâlniri. Sonetul transforma tocmai acest scenariu în mit. Ne vom permite să transpunem acest sonet în proza. Un barbat întâlnește privirea unei femei care trece pe strada: acest schimb de priviri îl lovește că fulgerul, dar nu va avea urmări deoarece, dispărând
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
nommer le mythe de la Passante" [p.33]. Cl.Leroy consideră că poemul pune în scenă o figură și un scenariu: figură unei Trecătoare și scenariul unei întâlniri. Sonetul transforma tocmai acest scenariu în mit. Ne vom permite să transpunem acest sonet în proza. Un barbat întâlnește privirea unei femei care trece pe strada: acest schimb de priviri îl lovește că fulgerul, dar nu va avea urmări deoarece, dispărând, femeia va rămâne Trecătoarea fără nume. A une passante este poemul femeii întâlnite
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
că o alegorie a frumuseții moderne, teoretizata tot de Baudelaire în Peintre de la vie moderne. Trecătoarea fără nume, sugerează Cl.Leroy, nu este altcineva decât "la muse Modernité" [ibidem, p.37]. Femeia reprezintă pentru Baudelaire atracția infinitului. Vom rezumă, ca sonetul se pretează mitului, deoarece propune o fabula exemplara și o povestire a originilor (cel al dragostei urbane care se naște din întâmplare și rămâne fără urmare, un mit al dorinței rămasă dorința); scenariul baudelarian permite rezolvarea simbolică a unui conflict
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
grace et d'élégance. Îl dit aussitôt, ému de cette apparition qui avait séduit son œil d'artiste: Ah! en voilà une dont je ferais volontiers le portrait" [Maupassant, Fort comme la mort, p.44]. Scenă descrisă amintește foarte mult sonetul A une passante de Baudelaire adus anterior în discuție, mai ales că femeia este îmbrăcată în negru. La Paris a fi văduva nu înseamnă a uita de sine. 307 "mais îl gardă une sorte de sensation de la présence irréelle et
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
raportau în maniera diferită; deosebirile țin atât de tipologia cunoștințelor despre antichitate dobândite, cât și de profunzimea și complexitatea acestora. Îndrumat de abatele Sebastiano Sanchini, extrem de tânărul Giacomo, la vârsta de numai zece-unsprezece ani, tradusese Odele lui Horațiu și scrisese sonetul Moartea lui Hector (inspirat din versurile Iliadei, pe care o citise cu puțin timp în urmă în traducerea lui Vincenzo Monti). Cu alte cuvinte își însușise unul dintre cele mai solicitante texte ale literaturii grecești și cunoștea deja limba latină
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
Messina, în anii tinereții, când se familiarizase cu aventurile lui Ulise în versiunea lui Ippolito Pindemonte și cu Iliada în versiunea lui Vincenzo Monti; ambele îi fuseseră cunoscute lui Leopardi.442 După ce a studiat Iliada care îl inspirase în scrierea sonetului Moartea lui Hector poetul din Recanati a tradus în anul 1816 primul cânt al Odiseei. În eseul introductiv al acestuia a declarat: Nu găsesc nicio plăcere în a traduce Odiseea: aud că Italia dorește mult să o aibă tradusă și
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
IX au existat de toți o duzină. Încolo suntem cu toți niște bieți mizerabili cărora acești regi ai cugetării ne dau de lucru pentru generații înainte ([Pseudotalent, talent și geniu] Eminescu: 2011, X, 204). Traducătorul celui de al XXVII-lea Sonet shakespearian mărturisește modelul englez 25 de construcție a scenelor dramatice în romanul postum Geniu pustiu. Explicit shakespeariană este secvența audiției unei romanțioase bucăți muzicale executate de o tânără angelică pe un melancolic clar de lună (Dumitrescu Bușulenga: 2000, 239): "părea
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
King Lear și Macbeth (în ordine cronologică) se întemeiază pe ideea războiului/antagonismului cultural mai evident decît alte texte din istoria literară mondială și le vom folosi, prin urmare, ca exemple ale tezei deja enunțate. Prin construcțiile sale estetice, autorul Sonetelor sugerează că tragedia nu se grefează numai pe dualități de situație (destin nefast), de sentimente (natură scindată) sau de orgolii (hybris intempestiv), ci și pe tensiunea culturală, pe ciocnirea ferventă a mentalităților colective. Personajul tragic shakespearian este mereu (și) prizonierul
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
Dimitrie Cantemir. În: Analele științifice ale Universității "Al.I. Cuza" din Iași (serie nouă). Literatură, 41, 1995, p. 35-44. SOROHAN, Elvira. Ultimul Panait Istrati. În: Dacia literară, 6, nr. 17, 1995, p. 21-25. SOROHAN, Elvira. Adrian Voica, Etape în afirmarea sonetului românesc, Ed. Univ. "Alexandru Ioan Cuza", Iași, 1996. În: Analele științifice ale Universității "Al.I. Cuza" din Iași (serie nouă). Literatură, 42, 1996, p. 189-191. SOROHAN, Elvira. Călinescu se amuză. În: Convorbiri literare, ian. 1996, nr. 1, p. 14. SOROHAN
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
duhul, pretindeau că pot, cu anumite practici de închinare, să coboare mintea în inimă"; "Radiocoagularea stîrpi pe loc și acest nou camuflaj al duhului răzvrătitor în om". Impresionant este finalul, de crez optimist al autorului Poemelor cu îngeri și Ultimelor sonete închipuite ale lui Shakespeare în traducere imaginară: "Dar Duhul evacuat vagabondează prin lume și își caută, chinuind necontenit pe bieții oameni, alt locaș". 2.3. Competență și variație lingvistică 2.3.1. Pentru evaluarea ansamblului, să remarcăm că, în textul
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
poezia metrică, dacă nu împingînd versul liber pînă la forma sa absolută? De fapt, pînă la tăcere... Cert este că, într-o bună zi, poate în joacă, Meillassoux a ajuns să se întrebe din cîte cuvinte sunt alcătuite două din sonetele cele mai cunoscute ale lui Mallarmé, "A la nue accablante..." și "Salut", descoperind că primul are 70, iar al doilea 77. Recurența numărului 7, simbol teologic și mistic, l-a făcut să meargă mai departe, intuind o logică subterană în
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
blond-auriu, pielea albă, buzele și obrajii roșii, ochii albaștri sau verzi, silueta zveltă, talia subțire și sânii mici. Aceasta ar fi reprezentarea Fecioarei Maria (în opoziție cu imaginea reală a unei adolescente evreice frumoase), a fecioarei-martir sau a doamnei din sonete, toate la un loc întruchipând idealul feminin de suplețe, delicatețe și castitate. Una dintre primele descrieri ale frumuseții medievale în Anglia este aceea a Perlei din poemul anonim Pearl, text popular compus probabil în secolul al XIV-lea. Fecioara, care
Efectul de bumerang: eseuri despre cultura populară americană a secolul XX by Adina Ciugureanu [Corola-publishinghouse/Science/1423_a_2665]
-
nu corespundea în întregime cu ceea ce doream eu. Compozitorul era la primul lui film, era curat și neuzat profesional, iar rezultatul a fost extraordinar. La început, pentru secvența finală, mie îmi plăcuse o lucrare a lui Pawel Mykietyn pe un sonet de Shakespeare, cu tema morții, cu o soprană care cânta în poloneză, ți se făcea pielea de găină când ascultai. Animația secvenței a fost gândită pe această piesă. Pe urmă, după ce Dziubek a terminat de scris muzica pentru începutul filmului
Documentar şi adevăr. Filmul documentar în dialoguri by Lucian Ionică [Corola-publishinghouse/Science/1413_a_2655]
-
inteligențe superioare este aproape irezistibilă. O explicație alternativă prin variații întâmplătoare ale caracterelor apărea cu totul implauzibilă. S-a spus că producerea în acest fel a unor caractere adaptative are o probabilitate la fel de mică precum producerea unor poeme de genul sonetelor lui Shakespeare apăsând la întâmplare clapele unei mașini de scris. Originalitatea ideii selecției naturale poate fi caracterizată spunând că reprezintă un mod cu totul nou de a lucra cu conceptul întâmplării, al aleatoriului. Variațiile caracteristicilor morfologice și de comportare ale
Darwin şi după Darwin: studii de filozofie a biologiei by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1366_a_2708]
-
fiica unui Mitică o cheamă Sisilica, o doamnă poartă numele Cuțopolu (O blană rară) iar un doftor pe cel de Limbric ( Dintr-un catastif vechi). În lipsă de inspirație mai înaltă, uneori este imitat simplismul onomastic al lui Alecsandri: un Sonet e dedicat unui cavaler de industrie pe nume Coțcar Coțcarovici iar în Mofturi îl găsim pe Micul Spanacovici numit în formulă completă Mititelul Spănăcel Spanacovici; în Gogoși-le din Claponul anului 1877 ne întîmpină un tînăr monșer care face cură
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
mateină ar fi avut parte de cea mai neatentă lectură (O. Cotruș) mi se pare imposibil de dovedit din moment ce, chiar de la debutul poetic, un genial artist al cuvîntului și un mare critic (I. L. Caragiale și G. Ibrăileanu) au susținut publicarea sonetelor în care Panait Cerna, el însuși poet, intuia valori străbătătoare ale timpului: "Băiatul dumitale e un talent remarcabil [...]. Trecutul nostru tot înviat în cîteva rînduri! O parte din puternicul d-tale talent a trecut în odrasla d-tale, luînd o
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
-mi despre amorul lui, doamna Zissu, vorbește-mi despre orice altceva... Panica îl cuprinsese din nou câteva minute după ce ajunsese în stradă. incendiul parcă se întinsese. Întreg cerul era înroșit și vâlvătaiele se întețeau. La ce te gândeai? Uitați doamnă: Sonetele lui Shakespeare... La capătul străzii, în dreptul casei lovite, se adunase un grup de bărbați care se agitau ca niște umbre în bătaia focului. Zări la o fereastră o bătrână care se apăra cu o măturică de scuturat. Poate face semne
Mircea Eliade : arta romanului : monografie by Anamaria Ghiban () [Corola-publishinghouse/Science/1263_a_1954]
-
fiecare text un text de "natură specifică conversația, povestirea, cântecul, corespondența comercială etc." (1976: 324). În opinia acestora, fiecare tip de text are propria sa structură discursivă, înțelegând prin aceasta structura globală "inerentă noțiunilor de povestire, rugăciune, baladă, corespondență oficială, sonet..." (1976: 326-327). Câțiva ani mai târziu, în cadrul teoriei sale despre text, T.A. Van Dijk (1978, 1981 a și b, 1984) vorbește mai degrabă de "suprastructuri", rezervând noțiunea semantică de "macrostructură" temei sau topicului global al unui enunț: "Suprastructurile sunt
Textele. Tipuri și Prototipuri by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
destul de sistematic în primele mele lucrări, această noțiune a ajuns să acopere unități textuale mult prea vagi. T. A. Van Dijk vorbește, într-adevăr, despre "suprastructuri" când este vorba atât despre povestire sau argumentație (1984 și 1981a), cât și despre sonet (1984). Preiau parțial prima sa definiție a suprastructurilor, deoarece aceasta ne va permite să perfectăm ipoteza lui Bahtin despre relațiile dintre unități și "întregul enunțului finit": Suprastructurile sunt structuri globale care se aseamănă unei scheme. Spre deosebire de macrostructuri, ele nu determină
Textele. Tipuri și Prototipuri by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
2285). Totuși, confuzia între planul simplu de text (cu funcția de segmentare vi-(li)zibilă a textului scris) și suprastructura lasă loc unor confuzii comparabile cu cele întâlnite la Halliday și Hasan. T. A. Van Dijk consideră într-adevăr un sonet ca fiind o "suprastructură prozodică" și o povestire, o "suprastructură semantică". Propunând separarea segmentării (adică stabilirea unui plan al textului) unui gen poetic de secvențializare, am reușit să mă debarasez de o noțiune mult prea vagă. Astfel, în opinia mea
Textele. Tipuri și Prototipuri by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]