4,708 matches
-
maghiare sunt înregistrate persoane cu numele Temes, Tima, Tyma și un sat Timafalva, adică „satul lui Tima“. Astfel s-ar explica răspîndirea toponimului în zone relativ distanțate (ceea ce pentru un nume străvechi ar fi o excepție). Și în cazul rădăcinii străvechi, și în cel al hipocoristicului, vocala i din prima silabă dovedește că forma romînească precedă în timp dublurile din celelalte limbi (care au e sau a). Mai complicată este evoluția străvechilor Tibisis, Tibissus, Tibisia, Tifisas, Tibiscos, atestate în Banat, la
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
străvechi ar fi o excepție). Și în cazul rădăcinii străvechi, și în cel al hipocoristicului, vocala i din prima silabă dovedește că forma romînească precedă în timp dublurile din celelalte limbi (care au e sau a). Mai complicată este evoluția străvechilor Tibisis, Tibissus, Tibisia, Tifisas, Tibiscos, atestate în Banat, la Timiș. Finalele -is, -os, -us, -ia, -as sunt adăugate de scriitorii grecolatini pentru a le adapta ca desinențe specifice limbii lor. Înaintea acestor terminații ar fi putut fi ș, nu s
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
hazardată din perspectivă istorică. O soluție insuficient fundamentată este cea care trimite la dac. *turŭ, „zimbru“ (neatestat, evident), ca și cea pornind de la compusul lat turris, „turn“ + dac. dava, „cetate“. N. Drăganu a încercat să explice numele Turda printr-un străvechi *turdă < lat. turda, femininul lui *turd < turdus, „sturz“ (invocînd pentru comparație toponimele Turz, Sturz, Sturza, Sturzeni și numele de persoane Sturdza) sau prin sl. turŭdŭ, „tare, dur“ (prezent în tvŭrdina, „întăritură“), însă apoi a renunțat la aceste ipoteze și a
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
albaneză, slavă, maghiară, dialectele turco-tătare și ugro-finice, este dată în primul rând de continuitatea pe întreg acest spațiu a materialului lingvistic autohton prelatin de factură aglutinantă. În al doilea rând, pentru înțelegerea globală a fenomenului trebuie avută în vedere continuitatea străveche a materialului autohton din estul Europei în spațiul italic, unde s-a constituit latina, și în spațiul euro asiatic pe care s-au constituit local celelalte limbi indoeuropene. Latina a adus în spațiul est european materialul continuu preindoeuropean, prelucrat în
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
limba masei ugrice, dându-i însă și ei o sumedenie de cuvinte din limba huno-turcă (vreo 250 la număr). A rezultat o nouă limbă, care nu mai era nici fino-ugrică, nici bulgaro-tătară, ci maghiară. Așadar, problema de limbă a istoriei străvechi a maghiarilor s-ar rezolva astfel: elementele de bază, interne, și tezaurul lexical strămoșesc al limbii sunt în limba maghiară de origine fino-ugrică, acestea însă au fost sporite încă din epoca străveche (din sec. III. î. Hr. și până în sec. V
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
ci maghiară. Așadar, problema de limbă a istoriei străvechi a maghiarilor s-ar rezolva astfel: elementele de bază, interne, și tezaurul lexical strămoșesc al limbii sunt în limba maghiară de origine fino-ugrică, acestea însă au fost sporite încă din epoca străveche (din sec. III. î. Hr. și până în sec. V d. Hr.) prin elemente turcești. Autorul acestei teorii își exprimă totuși surprinderea în legătură cu vechimea foarte mare a elementelor turcești în limba maghiară, vechime care nu poate fi separată de fondul fino-ugric al
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
ca și sp. ciudad, vădește stadiul intermediar de contragere fonetică între città, Stadt, pe de o parte, și civitatis, pe de altă parte, forma din urmă fiind și ea contrasă la rândul ei din civili tas, civilitatis. Domn este cuvânt străvechi, legat de proprietatea asupra pământului: domeniu, a domni, a domina. Vezi lat. dominus, de unde este moștenit și de italiană în forma domine, care nu a fost înlăturată, cum credea Cantemir, de formele seniore, signore, acestea vizând, cel puțin etimologic, ideea
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
flecări. Partea a doua este în vgr. φημη, φαμα „cuvânt (fanatic), profeție”, lat. fama „zvon, renume”, rom. faimă. În felul acesta, chiar dacă blestemul nu poate fi raportat la baza antică traco-latină, constituirea acestei forme s-a făcut pe baza continuității străvechi a materialului lingvistic în spațiul euro-afro asiatic. A se vedea și a cleveti, a blești, a bleotocări, a defăima. Drum este cuvânt autohton prefixat (d-rum), ca și rs. doroga, vceh. draha, slbis. draga „râpă, vâlcea”; comp. alb. rrugë „drum
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
în urma expansiunii, neamul românesc vine în contact cu slavii, turcicii, maghiarii etc., dacă nu cumva vor fi fost în contact, cel puțin cu slavii, mult mai devreme. În toată această istorie doi factori acționează în manieră determinantă: limba latină și străvechea rasă mediteraneană care, prin baza ei de articulație, transformă latina în română, iar ulterior românizează tot ce-i iese în cale. Istoria limbii române este pusă de Philippide în dependență totală de „originea românilor” ca rasă, ca bază de articulație
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
anume, el modifică istoria evoluțiilor etnolingvistice din Balcani. Mai întâi el declară că „albanejii în actualele lor teritorii sânt de curând veniți, emigrați de la nord de undeva. De altfel ar fi fost și extraordinar lucru să se fi păstrat din străvechi cu limba lor primitivă pe un teritoriu așa de intensiv grecizat, cum a fost odată actuala Albanie” (II, 587). În al doilea rând el invocă separarea genetică a românilor și albanezilor: „Oarecare asemănări fonetice ne-ar îndreptăți, spune el, să
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
lucrurile stau altfel, continuă Ion Mihai. Pentru bărbați are valoare, le oferă satisfacție numai ceea ce este obținut prin luptă. Dumnezeu când a făcut bărbatul i-a pus testosteronul pentru ca să-i placă lupta și provocarea sub toate formele. Dacă în vremuri străvechi se luptau cu animalele, cu dușmanii, acum, în secolul XXI, lupta nu se mai duce la nivel fizic, ci spiritual, psihic, intelectual. Se duce luptă politică, se duce lupta cu știința, lupta cu femeia etc. Având preț doar cea pe
[Corola-publishinghouse/Science/1468_a_2766]
-
iar bulgarii fac și ei o capama aproape identică stufatului nostru. Originea tuturor acestora este kapama-ua turcească, în care mielul fraternizează atât cu firele de ceapă verde, cât și cu frunzele de lăptucă. Revenind la fasolea bătută, merită amintită originea străveche a preparatului. Grecii din Antichitate, ca și romanii, obișnuiau să... bată boabele unei plante al cărei nume științific este Vicia faba L. Mult mai aproape de vremurile noastre, adică pe la finalul secolului al XVIII lea, când cultura fasolei s-a extins
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
1777 ale lui Francisc-Iosif Sulzer; acesta remarcă faptul că fiecare casă de țăran avea patru până la zece porci, pe lângă vreo 20 de păsări. Este limpede că se face referire la gospodăriile răzeșilor, în care s-a păstrat ceva din bogăția străvechii obști sătești, dar pauperizarea țărănimii în general a fost oricum mult mai accentuată în prima parte a secolului al XIX-lea. Un reper esențial pentru acest fenomen este războiul ruso-turc (1806-1812), în urma căruia turcii au pierdut monopolul asupra cerealelor românești
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
mâncate goale, căci țăranii nu mai aveau mălai. Până la a reveni asupra unora dintre bucatele țărănești descrise de Mihai Lupescu, trebuie să facem o paranteză. Potrivit lui Radu Anton Roman, „marea bucătărie țărănească“ ar fi originală în primul rând datorită filonului străvechi din miezul ei. Ar avea „măduvă tracică“... Din nefericire, nu putem decât presupune că dacii ar fi fost cei mai gurmanzi dintre traci, căci nu cunoaștem mai nimic despre obiceiurile lor culinare. În orice caz, știm mult mai puțin decât
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
rezultate satisfăcătoare. În afară de cultivarea viței-de-vie, mai cunoaștem faptul că dacii practicau apicultura, creșteau animale și cultivau mei și grâu. Cam atât se știe... Din cauza acestei sărăcii informaționale, afirmația „tracistă“ a domnului Roman ni se pare greu de susținut, căci elementele străvechi ale „marii bucătării țărănești“ ar putea la fel de bine avea o măduvă cumană ori pecenegă. Realitatea este că aceste elemente descind direct dintr-un soi de „bucătărie“ a neoliticului, comună tuturor popoarelor și, de aceea, nerevendicabilă de către patrimoniul culinar al vreunuia
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
din benzile desenate ale copilăriei noastre, preistoricul Rahan, care, într-un episod publicat în revista Pif, uită niște ouă în cenușa fierbinte a focului și, astfel, inventează preparatul culinar citat de autorul român. Mai există, afirmă domnul Roman, și o străveche bucătărie ciobănească, axată în special pe binomul brânzeturi-mămăligă. Dintre primele, atât de puține câte sunt, mai nici una nu poate avea pretenția unicității; de pildă, telemeaua este telemes-ul grecesc (care, la greci, este tot un fel de feta, făcută însă cu
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
varietățile botanice ale meiului, termen din care provine și franțuzescul millet). Atunci când porumbul („păpușoi“ în Moldova) a luat locul meiului, numele popular al acestuia din urmă, „mălai“, s-a păstrat, desemnând porumbul măcinat. Nu știm ce denumire i se dăduse străvechii noastre fierturi din mei (și soldații bizantini cunoșteau o astfel de mâncare, numită „piston“), dar acesta era cu certitudine cel mai răspândit aliment: un misionar catolic aflat în trecere prin Muntenia deceniului al șaptelea din secolul al XVII-lea afirma
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
domnia lui Șerban Cantacuzino. Ele s-au răspândit rapid, climatul fiind foarte favorabil (o altă explicație, susținută de Nicolae Iorga, spune că turcii nu rechiziționau porumbul cules în țările române). Am afirmat că nu există certitudini în privința denumirii purtate de străvechea fiertură din mei, la fel precum nu există nici în cazul etimologiei unor cuvinte ca mălai ori mămăligă; pe de altă parte, semnificativ ni se pare faptul că latina folosea și termenul melica (înrudit cu millium). Din latinescul melica provine
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
de spus... Parafrazându l pe Păstorel, ele nu-i pot interesa decât pe protocroniștii culinari. În ceea ce privește sarmalele așa cum le știm noi, ele au o certă tentă românească, adică și-au depășit modelul turcesc (care, de fapt, s-a suprapus peste străvechile haluște slavo-române). Cum și-au depășit sarmalele noastre sursa de inspirație? Prin inovație și diversitatea umpluturilor (omițându-le pe acelea de post, umpluturile pot fi din carne de găină, curcan, rață, gâscă, vițel, porc, vită, miel sau ied, din pește
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
românii, așa cum veți putea constata citind capitolul consacrat rețetelor „româno-străine“ de la sfârșitul acestui volum), i-au zis patsas. Originea cuvântului ar putea fi turcească, din paça, ceea ce înseamnă picior de animal, termen din care s-a născut și denumirea unei străvechi rețete românești, astăzi dispărută, paceaua, un fel de tuslama din picior de vițel, în care uneori se punea și burtă de vită. Ciorba noastră de burtă are câteva note originale față de rețeta-mamă. De pildă, dresul cu ou și smântână este
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
excesivă). În general, carnea friptă este considerată o formă primitivă de gătire. Aristotel afirmă că fierberea este superioară frigerii, deoarece face să dispară total starea crudă a alimentului (am putea spune că îl „înstrăinează“ de stadiul său primar). În timpurile străvechi, scrie el, oamenii primitivi frigeau toate alimentele, în timp ce carnea fiartă este apanajul omului civilizat. În realitate, cele două tehnici coexistă în majoritatea culturilor gastronomice, cu semnificațiile diferite menționate mai sus. La români, larga răspândire a cărnii fripte între felurile de
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
unelte și hrană. După epoca silexului urmează cea a pictatului pe pereții grotelor, în care se afla altarul focului sacru și al dansurilor rituale. Religiozitatea omului a fost un alt dat al superiorității sale față de animale. Rațiunea manifestată din timpuri străvechi funcționând, grija omului a depășit sfera nutriției, instinctului sexual și a agresivității intertribale, căutând să răspundă cerințelor spiritului și tot mai mulți cercetători afirmă că viața spirituală l-a însoțit pe om întotdeauna. Antropologia, paleontologia , susținute de arheologie, își dau
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
ultima perioadă a neozoicului, când se pare că apare omul) ca și cele din neolitic, din epoca bronzului etc., aflate în mormintele descoperite de Riviere în 1872, atestă prezența și diversitatea antropologică a oamenilor în toată peninsula, încă din timpuri străvechi. Hărțile istorică și orografică (a mișcărilor terestre în timp) explică în parte harta antropologică. (Les races et l’histoire, Paris, 1932). Într-un îndelung bioproces gestant, acest spațiu a atras ca un nemaiîntâlnit magnet, asimilând, noii veniți pe cât a fost
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
se întâlneau recunoscându-și reciproc interesele și calitățile. În felul acesta, orizontul etrusc de cunoaștere și acțiune a ajuns destul de întins până când romanii și celții i-au învins. Unii istorici îi cred veniți în peninsulă din spațiul de civilizație al străvechilor popoare din Orientul Mijlociu, fapt ce ar explica mobilitatea, zestrea și intențiile lor de expansiune și autoguvernare. Sensibili la realizările altora, etruscii au ridicat orașe, s-au îngrijit de modernizarea și curățenia lor, au intensificat comerțul, au făurit ateliere pe ramuri
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
etc. etc. Toate aceste condiții au făcut ca medicina dacă să aibă caracter popular, iar experiența terapeutică naturistă să aibă rezultate atât de evidente încât practicile oculte precum vrăjile, descântecele, magia neagră să nu aibă prioritate, ca la alte popoare străvechi. Astfel, variata experiență medicală dacică s-a putut mai lesne apropia de medicina științifică și aceasta de ea, conferindu-i un caracter obiectiv și o anume reputație. Varietatea și belșugul resurselor farmaceutice s-a putut converti în remedii păstrate și
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]