3,225 matches
-
centrul atenției. Noua filosofie a subiectivității vizează însă și filosofia practică. Omul ca Eu, înzestrat cu introspecție și cu posibilitatea de evaluare a propriilor capacități, va servi ca sursă de inspirație și pentru filosofia practică și politică. Filosofia politică a subiectivității se concentrează pe oameni, întrebând de ce au aceștia nevoie să-și reglementeze statal conviețuirea. Ea răspunde la această întrebare cu un experiment. Ea ignoră tot ceea ce omul datorează conviețuirii statale, plasându-l într-o stare fără stat, într-o stare
Conceptul de libertate în filosofia modernă by Irina-Elena Aporcăriţei () [Corola-publishinghouse/Science/663_a_1310]
-
Antropologia pesimistă vede statul ca pe o structură dotată cu puteri nelimitate. Antropologia optimistă se bazează pe încrederea acordată de cetățeni statului, care îi conduce în mod drept, astfel încât nu este nevoie decât un minimum de stat. Filosofia politică a subiectivității pleacă de la premisa determinării omului, de la o antropologie politică. Aceasta motivează necesitatea existenței statului ca garant al siguranței auto-prezervării, ca garant al conviețuirii pașnice, gradul de înzestrare a statului cu putere depinzând direct de principiile antropologice. Dacă Aristotel definise scopul
Conceptul de libertate în filosofia modernă by Irina-Elena Aporcăriţei () [Corola-publishinghouse/Science/663_a_1310]
-
aceea a cosmosului economic În care acestea sunt solicitate și recompensate.” (2000:20). „Agentul social, dotat fiind cu un habitus, este un individ colectiv sau un colectiv individualizat prin Încorporarea de structuri obiective. Individualul, subiectivul, este social, colectiv. Habitusul este subiectivitate socializată ale cărei scheme de percepție și apreciere (preferințele, gusturile) sunt produsul istoriei colective și individuale.” (p. 259). Preferințele, dispozițiile și conduita economică În general sunt mai degrabă rezultatul socializării, Învățării, formării de deprinderi și obișnuițe și acumulării unui anumit
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
ale naturii. [CASE#373 ZIARE:Ziua Variable:DOCUMENT Paragraph:21] Credem că este una din cele mai inspirate imagini pentru unele din prea numeroasele emisiuni talk show din media românească. Înclinații subiective în relatările jurnaliștilor Ca să identificăm la jurnaliști manifestarea subiectivității în selecția și difuzarea știrilor, precum și poziționare lor față de un actor sau un grup social, un anumit eveniment, instituție sau organizație, am încercat să dăm răspuns la două întrebări. 1. Care este gradul de interes al ziarelor față de diferite evenimente
by Mircea Agabrian [Corola-publishinghouse/Science/1074_a_2582]
-
Virgil Nemoianu definește temeliile și scopurile literaturii: "Literatura e o formă a artei care folosește materialul lingvistic pentru a-și construi operele. Ea pornește, probabil, de la tendința sau nevoia universal umană de a recurge la narativitate, devenind curînd după aceea subiectivitate a liricului și reconstruire dramatică a evenimentelor. Subiectul său central e, pe de o parte, amintirea. Orice expresie literară scrisă sau vorbită trebuie să aibă ca dată cel puțin cîteva minute sau ore distanță față de evenimentul (real sau ficțional) pe
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
seamă de un orizont de lectură a realității care încearcă, în ciuda puterilor limitate, a îndârjirii civice și a încrederii naive în valori, să-și găsească îndreptățirea. Am lăsat acest text aproape neprelucrat, cu anumite accente umorale și cu câteva omenești subiectivități pe care, din principiu, le evit în eseistica mea, doar pentru a nu contraface efectul de real pe care acest jurnal ad-hoc încearcă să-l pună în scenă. Pentru că, totuși, personajele și situațiile descrise aici sunt cât se poate de
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
totuși chiar într-o lume dominată de simulacre, de ipocrizie, de lăcomie și false valori. Voi da seamă, deci, din timp în timp, despre tot ce înseamnă, pentru mine, prezentul în toate articulațiile sale - politice, culturale și civice - cu acea subiectivitate potolită prin cultură și educație care, în viziunea mea, înseamnă adevărata publicistică. Și pentru că nu am nici un fel de parti pris-uri, îmi voi îngădui libertatea de a scrie ce gândesc fără a avea pretenția prostească a adevărului absolut, dar gata
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
Când veți rosti, la finalul sufocantei și epuizantei experiențe de două ore de privit nimic, (c---t!), e bine să vă reamintiți că, în spiritul lui Foucault și Derrida, nu articulați o sudalmă, ci vă lăsați purtat de discurs, de o subiectivitate golită de sens și că, prin gura dumneavoastră, ia naștere un enunț critic în sensul social, și nu unul mic burghez, ridicol și rizibil, indus de corporații și consum, pur individual, pragmatic, deci obscen. Deși ar putea părea că infamul
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
ce transcende limitele prestabilite ale ierarhiilor sau conveniențelor. Pe scurt, e un volum de interes în primul rând istoric și literar și mai apoi sentimental și uman. E o formă consistentă și articulată de memorie subiectivă în sensul moral, de subiectivitate temperată critic și estetic, la care mă simt și eu părtaș, nu numai dintr-un unghi uman, ci, mult mai important, cred, dintr-o perspectivă istorică ce poate oferi indicii prețioase despre valorile neștiute ale culturii noastre și care reprezintă
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
de-a antreprenorul cu produsele muncii lui poetice și culinare cărora le-a făcut neobosit, la piață, o reclamă hazoasă și dezinvoltă, dar cu mult instinct al tarabei. Pe scurt, a continuat să trăiască poetic, în deplin acord cu o subiectivitate tumultoasă și cu un nestăpânit furor al improvizației și al asociațiilor șocante. În anii din urmă, multă lume a luat în serios, din neatenție, "performance"-urile sale de la televiziuni sau din piața publică, nesesizând, în jerbele sale biciutoare și iconoclaste
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
Îmi aparțin, trece peste evenimentele revoluției din 1917 și pe lângă marile personaje prinse În vârtejul istoriei, provoacă, În cel mai bun caz, suspiciuni. Realizezi că viața e „cântărită” cu unități de măsură nu numai diferite, ci și contradictorii și că subiectivitatea este, de fapt, forța dominantă a oricărei scrieri. E de-a dreptul șocant să constați că Ion Ioanid evocă până și atrocitățile ultimului obscur temnicer, În timp ce Berberova nu găsește prilejul să spună două vorbe despre marii torționari ai utopiei comuniste
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
resemnare tragică. Ca orice lucrare din specia biograficului, jurnalul intim pendulează Între autodezvăluire și auto-camuflare (self-disclosure și self-concealment, În terminologia lui Herbert Leibowitz 1). Termenii sunt, desigur, relativi și, la rigoare, interșanjabili. Ponderea unuia sau altuia din ei depinde de subiectivitatea instrumentelor de analiză. Din perspectivă psihologică, dezvăluirea va prevala asupra camuflării, pe când o cercetare psihanalitică va favoriza ceea ce autorul Încearcă să ascundă, În defavoarea a ceea ce vrea să scrie. Din punctul de vedere a ceea ce urmează a fi demonstrat În capitolul
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
sunt deosebirile și mai relevante decât gesturile ferme sunt nuanțările. În afara unor cazuri clinice, pentru scriitor autoanaliza sinuciderii face parte din procesul creator. El detaliază etapele unei acțiuni care, În datele ei intime, nu diferă de cele ale actului creației. Subiectivitatea inițială a percepției este Înlocuită treptat de procesul obiectiv al scrierii. Odată pătrunsă pe această pistă, tematica sinuciderii dobândește același regim ca oricare dintre subiectele unei ficțiuni. Ea iese din zona biograficului strict, pentru a-și croi o nouă identitate
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
toate atributele eroului literar. „Intimitatea subiectului”4 Își dezvoltă propriile formule, Într-o Încercare - nu total conștientizată - de a-și rotunji o personalitate. E un efort autoconstructiv major, care merge În paralel cu extensia - cantitativă și temporală - a jurnalului Însuși. Subiectivități și transparențe Instinctiv, artistul operează cu două categorii de elemente: cu propria sensibilitate, memorie și dorință de comunicare (ori refuz al comunicării) și, În celălalt plan, cu tensiunea spațiului de exprimare al acestui preaplin. Artele plastice au surprins mai pregnant
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
nesistematică. În mod curent, se vorbește de o „intimitate subiectivă”, iscată de radiațiile eului creator. Numai acesta poate pretinde că ține seama atât de personalitatea autorului, cât și de ceea ce e el În stare „să scoată” din ea. Altfel spus, subiectivitatea e o condiție esențială a intimității, pentru că, ontologic vorbind, ea creează un decupaj În real, În realitatea „obiectivă” a vieții. Or, să observăm imediat, estetica intimității și a intimului operează modificări structurale În Însuși spațiul asupra căruia se proiectează. Intimul
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
vorbit adeseori despre o „incoerență a intimului”10, care l-ar obliga pe individ, asemeni unei forțe supratextuale, să se replieze asupra propriului sine. Prin urmare, intimitatea e o stare ce exclude participarea elementelor exteriorității, trăgându-și seva din pura subiectivitate și din izolarea artificială În pagina de hârtie. Dar, În același timp, jurnalul e „intimul perceput În banalitatea sa cotidiană”11. O contradicție? În nici un caz! Pentru că, notat zi de zi, orice eveniment Își pierde aura de măreție pe care
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
Afecte, trăiri Or, intimitatea este tocmai această aproximare: inima lucrurilor... Adică un concept metaforic situat spațial. El este și proximitate, și distanță, și Înăuntru, și În afară. Limită a două lumi, graniță dintre mental și material, intimul este o pură subiectivitate. Ceea ce pentru un autor poate fi un lucru de nemărturisit, pentru altul e un motiv de mândrie. Cazul clasic al lui Gide, cel care, progresiv, Își mărturisește particularitățile gusturilor sexuale vorbește despre relativa Îndreptățire de a stabili regularități și similitudini
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
de a (se) dezvălui, cât și efectele secundare ale unei transcrieri evenimențiale cu substrat strict contabilicesc. Deformări Între prima modalitate și cea de-a doua se poate discerne o diferență de tensiune emoțională. Dacă În cazul dintâi patetismul, coloratura emoțională, subiectivitatea conștientă (dar creatoare) sunt mai ușor de descoperit, În cea de-a doua ele se ascund Îndărătul aparent obiectivei relatări lipsite de pasionalitate, În stilul camerei cinematografice. Însă chiar dacă participă la constituirea unui cadru preestetic sau mai degrabă a unui
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
preexistentă pentru a-i contrapune una pe cale să se ivească. Dezvăluirea corpului „Dezordinea”, „mișcarea browniană” a jurnalului, aleatorismul absolut (În fapt, un aleatorism... obiectiv: el e doar transcrierea dinspre realitate spre ficțiune a unui șir de secvențe ce se impun subiectivității autorului, ignorându-i-se capacitatea de intervenție În evoluția lor), indeterminarea sunt simple forme fără fond: ele pot Însă Îngreuna găsirea unei definiții convenabile a intimității ca mediu spiritual În care jurnalul se naște din secretarea continuă a unui lichid
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
bolile, suferința, melancolia, dorința joacă, În acest caz, un dublu rol. Pe de o parte, ele aduc la același numitor fragmentele compartimentate ale existenței, pe de alta ajută la formarea unei diferențe În interiorul masei compacte de amănunte a jurnalului. Așadar, subiectivitatea, abandonul În mărturisire devin forțe structurante ale discursului. Ale unui discurs care din impersonal și abstract, la Începuturile sale, ni se relevă ca o entitate subiectivă purtătoare de sens. Efect secundar al mărturisirii, intimul organizează, din fundal, o materie a
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
eului: Arta (auto)portretuluitc "Imaginile eului \: Arta (auto)portretului" Desenul din covor Transcriere sistematică a Întâmplărilor și gândurilor unui autor, jurnalul intim este o grafie a minții. Portret involuntar, el recompune din fragmente chipul ignorat al celui care scrie. Acuta subiectivitate a autorului de jurnale se vede contrariată de obiectivitatea involuntară, când nu de-a dreptul contraproductivă, a scrisului. Dorința de mărturisire și de eternizare (prin scris) a mărturisirii, de a marca trecerea clipei - toate, Însemne ale fragilității psihice - se devoalează
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
pulsiunile conținute de selecția (sau absența selecției) operată la nivelul realității propriu-zise. Cu toate acestea, el cade În plasa ficționalizării, Împrumutând tehnicile prozatorului, constrâns de tensiunea conținută de Întâmplările pe care le narează nu atât cu obiectivitate, cât prin ignorarea subiectivității. Neintrând În calculele inițiale ale scriitorului, autoportretul se va releva, așadar, numai prin accident. Ieșirea din cursivitatea cotidianului va avea loc printr-o fractură, prin violentarea (pe cale directă, ori prin inducție mediată) a linearității, a uniformității - prin absența asperităților, dar
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
profităm măcar de acest moment de liniște; ascultă-mă8. În acest caz, dorința de cunoaștere a eului propriu ascunde voința de a-l controla. Michelet introduce, Însă, un element cu totul surprinzător Într-un studiu „științific”: pasiunea. Perturbatoare prin excelență, sentimentele, subiectivitatea, expresivitatea involuntară a textului scot mărturisirea de sub constrângătoarele interdicții auctoriale. Acționând Însă În spațiul literaturii, scriitorul proiectează niște false imagini, care Îl trimit În zona artelor plastice. Consistența autoportretului provine din posibilitatea de a fi anexat unui domeniu cu claritate
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
sau a nesiguranței, a ezitărilor? Dacă, declarativ, jurnalul e o consemnare, o luptă cu timpul trecut, În realitate el sondează În timpul paralel al biografiei subconștiente. Eul autoportretului rezumă, de fapt, structura jurnalului și, prin derivație, structura lumii percepută prin lentilele subiectivității auctoriale. Jurnalul intim conține sâmburele discursului narativ al persoanei Întâi, dar și reflecția acesteia despre sine. Autobiografia este, așadar, organizarea narativă a țesăturii tensionale care fixează Într-o ordine logică fluctuațiile incontrolabile ale eului. Pe de altă parte, autobiografia e
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
din jurnalul intim să nu fie un eu prins În chingile alterității, pentru ca, În cele din urmă, să nu devină o forță autopropulsat orie. Autodescrierea nu e, În acest context, decât istoria ieșirii din obiectivitate și a coborârii În interstițiile subiectivității. Frapează În toate reconstituirile de autoportrete pretenția autorului de a elimina din descriere ficțiunea, imaginarul, interpretarea. Dar, alungate pe ușă, acestea se reîntorc pe geam. Tensiunea extraordinară provocată de dubla articulare a autoportretului - la o extremă, de imaginarul cu pretenții
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]