3,864 matches
-
sta țeapăn, cu ochi de oțel, cu paharul de whisky olandez În pumn, zâmbea reținut și flutura barbișonul În ritmul lui Orabidoo, piesă apropiată de sonoritățile elevate cu care ne Împuia urechile. Amândoi o curtau pe flușturatica nevastă, a cărei supărare că i se dă atenție era moft. Mi-am dat seama peste timp că, din relația cu ei, femeia acumula, creștea, conștientiza propria valoare. Nu-i frecventam atât de rar Încât să mă șocheze vestea divorțului. Amicul a plecat curând
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2197_a_3522]
-
vremi. Ieri ai fost, azi nu ești. Ieri ședeai, azi umbli. — Oi, oi, oi, spătare Vulture! - se văită cel gras, trăgându-se de barbă. Măcar dacă apucam să-mi iau cărțile! Episodul 9 DUPĂ CĂDERE — Acuma nu-ți fie cu supărare, mărite Doamne, că-mi las gura mai slobodă, da’ parcă și mneata prea stăteai toată ziua cu nasu-n cărți! - grăi spătarul Vulture către cel gras cu căciula de jder. Mneata citeai și noi strângeam dările. Dreptate era asta? Veneau leșii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
totul e biiine!”. — Preacinstite armaș! - strigă și Metodiu din umbra porții. Abăluță aplecă o ureche, își mută buzduganul în dreapta și se uită peste parapet: — Cine-i acolo? — Suntem noi, călugării Metodiu și Iovănuț! - răspunse Metodiu. Dacă nu ți-i cu supărare, acasă-i Vodă? — Cine? - strigă Abăluță, care era cam tare de acea ureche. — Vodă! - strigă tare Metodiu. Acasă-i Vodă? — Vodă? Acasă, acasă! - strigă Abăluță, bucuros că în sfârșit auzise ceva. — Ți-am spus, armaș Abăluță, să nu mai vorbești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
-mă că vă-ntreb, cruciulițele ce le purtați la gât sunt de aur? — De aur, da - zise Metodiu zăpăcit. — Nu vede bine până acolo - zise stânjenit Sima-Vodă, arătând spre Alfred - și de-asta v-am întrebat... nu vă fie cu supărare... ca toate păsările, e atras de lucrurile strălucitoare... în sfârșit... cred că înțelegeți... Se lăsă o tăcere penibilă. Primul care o sparse fu vistiernicul Ximachi. — Măria-Ta, te-am trezit fiindcă dânșii vin de la Râm. — De la Papa, știu, știu - spuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
îți ghiorăie și singur gândul îți mai rămâne vârtos: așa văd eu momentul când trebuie să fii mazilit. Dar dumneata, spătare, departe ești de vremea aceea - grăi Cosette. Câteodată suntem maziliți preventiv, pe când suntem încă în putere, tocmai pentru ca de supărare buzele să ne dondăne, dinții să ni se clatine și celelalte. — Știi ce văd eu, spătare? Că ori despre ce și cu cine vorbești tot la treburile dumitale ți-e gândul. Da’ mai las-o-ncolo de putere și de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
trecu pe la fiecare făcând gestul pomenit puțin mai sus. — Bază tejgheaua, în coloană adunarea! - porunci roșcovanul și ortacii săi se încolonară lângă tejghea, luând un pahar de om și mergând ordonat la loc. — Rogu-vă, de nu vă e cu supărare, să poftiți cu noi la masă - zise roșcovanul ridicându-se. Numele meu e Vasea. — îți mulțumim, frate Vasea, și venim cu drag la voi - spuse Metodiu, așezându-se la masa celor șase-șapte care așteptau respectuos în picioare - căci mult place
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
dacă ai ajuns până aici. — Necazurile, frate creștin - răspunse Barzovie-Vodă. Dar dumneata ai ieșit vreodată din pustietatea asta? — Am fost o dată, acum doi ani, până la Cetatea Albă - răspunse Covaliov, luând alt pește la curățat. — De ce, dacă nu ți-e cu supărare? - întrebă Cosette. — Ca să-mi cumpăr câinili ista - zise creștinul - că alălalt murise și pe nevastă-mea o apucaseră năbădăile. Episodul 138 BARZOVIE VREA SĂ SUGEREZE ALTCEVA Astfel, mai vorbind ei de una, de alta, cum ar fi de pildă, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
carte. Numai noi, în loc să strângem un ban, să strângem cărți, strângem paparude de-astea. Dacă mă socotesc bine, când ajung cred că reduc chiar două. Episodul 216 DECĂDEREA IMPERIULUI OTOMAN — Dacă nu m-aș teme să nu vă cășuneze o supărare - zise Metodiu - v-aș pune o întrebare. Pune-o, bre, - zise turcul - nu te teme, doar ți-am spus că nu-ți fac nimic, pe cinstea mea! Mă gândeam să vă-ntreb dacă toate cele șapte neveste pe care le-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
presupun, am zis. A aprobat. Și ați văzut-o venind în acea zi. —Așa este. Se înțelege că domnișoara Fine era în doliu, mi-a răspuns mai degrabă deranjat. Părea că îi e greu să facă asta. Bineînțeles, a adăugat, supărarea ei putea fi cauzată de faptul că găsise scrisorile doamnei. La ieșire, și-a ținut capul în jos și nici nu mi-a vorbit. Aceasta ar fi fost logic dacă făcuse o descoperire neplăcută. L-am aprobat. —Mulțumesc, i-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
îi era mult mai calmă. — Merg până în pânzele albe pentru a mă asigura că Richard nu este supărat sau îngrijorat. Munca este teritoriul lui. Dar casa este teritoriul meu. Și acolo vreau să mă asigur că îl apăr de orice supărare pot. Și-a ridicat ochii, privindu-mă. —Precum articolul din Herald, a zis. L-a supărat mult pe Richard. Este exact genul de publicitate pe care încearcă să-l evite. M-am gândit la fotografia Belindei și a lui Suki
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
de mânuri, dacă nu știi să le manipulezi. Și nu numai de mânuri, Doamne-ferește - el, ca premare și ca bărbat are atribuția de a aduna la el În sarai tot ce poate face: bum!, or doamna, nu-i fie cu supărare, n-a făcut armata, ca să știe să manipuleze... Bărbatul de Moș Iacob spune la minciuni cum ar mânca răsărită: fără să clipească: deși când vin oamenii și aduc (la primărie!) - În capătul mâinii Întinse, de parcă ar fi o prăjină, pășind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
Mana, nu numai peste Basarabeni - peste toată lumea!, zicea el. Firește, exagera, cum zice mama. Mama continuă să zică: - Așa că ce facem noi? Noi Închidem ochii și dormiiim... Și Încă: - Când dormi, nu mai simți nimic, nici foame, nici durere, nici supărare - numai viață veșnică... Astea le-a spus Încet-Încetișor, de parcă nu mie mi-ar fi vorbit. Iar acum, deși mie-mi vorbește, nu doar mie: - Să dormim, puiul-mamii. Măcar În somn să nu fim refugiați. Paris, 1983 PAGE PAGE 1 FILENAME
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
Nu prea sînteți aglomerați aici... aveți mult timp liber... — Poftim? răsună vocea sinistră a fetei. Își Îndepărtă radioul de la ureche. Din comportarea ei, aveai impresia că i-am jucat eu o festă. Deși stînjenit, imaginația-mi prinse aripi. Îmi trecu supărarea. Parcă eram sub un duș cald și simțeam nevoia să mă eliberez de șoc, să mă relaxez, să rîd ca un idiot. Cred că am și rîs puțin. Cu privirile ațintite asupra fetei, am ocolit casa și am Înhățat receptorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
când am jucat cu Tulane în primul meci din campoinatul echipelor studențești. S-a întâmplat exact cum îți spun. Cu o oră înainte de meci, Bob Geasy, reprezentantul PR, vine alergând spre mine împreună cu doctorul Earl Yeomans, organizatorul; erau negri de supărare. „Ce este?” „Zink, ai comentat vreodată meciuri de fotbal?” „Da.” „Poți să comentezi acest meci?” Am spus: „Desigur”. Eram prea uimit ca să fiu speriat. Tulane credea că Temple au un comentator, iar Temple credea că Tulane au unul. Când faci
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2130_a_3455]
-
e național“, a dus la oprirea de la publicare pentru totdeauna a revistei „Dacia literară“. Autocraticul Mihail Sturdza văzu o aluzie directă la persoana sa, ceea ce nu putea fi tolerat, mai ales că răzvrătiții condeiului de la „Dacia“ mai provocaseră și alte supărări. De exemplu, cum putem afla din monografia Mariei Platon (Dacia literară - destinul unei reviste, viața unei epoci literare, Junimea, 1974) relatând despre o școală de meșteșuguri, Kogălniceanu introducea și următoare șopârlă, aluzie la mama protectoare Rusia, spunând că „din ea
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2202_a_3527]
-
totuși să recunosc, are o voce frumoasă. Ciudat că nu am remarcat până acum. Doamne, s-a întors. Lydia, vreau să spun. A fost rapidă. Ce mai fac băieții? întreb oarecum sarcastic. Mai trăiesc, sper. Fața Lydiei e neagră de supărare. Pare gata să omoare pe cineva. Ochii ei hotărâți, albaștri, scot scântei. Acum ce problemă mai are? Doamne, se spune că cea mai bună parte a zborului este că ai șansa să lucrezi cu atâția oameni diferiți, interesanți. Acum, totuși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
la fel. Venea în pat cu nasul și pomeții obrajilor îmbâcsiți de cremă, nu dispăruse nici un pistrui de când începuse tratamentul, dar ea spera că poate, mai târziu o să aibă efect. Crema mirosea a busuioc, era grasă, perna se păta spre supărarea mamei care trebuia să fiarbă lenjeria. Carmina nu-i spusese niciodată Elenei că tocmai pistruii ei roșiatici o făceau atât de simpatică și nevinovată. Nu i-a spus pentru că simțea un soi de mulțumire când o vedea supărată pe propria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
atunci. Intra în camera lui cu pomeții vineții de enervare: Tu-i irodialul ei de fată, zicea cu năduf. Asta-mi face pocinogul, ai să vezi. Mai taci, cobe, răspundea mama, certurile astea nu-s bune la nimic. Își menținea supărarea trei, patru zile, nu-și vorbeau nici la masă. Carmina rămânea să lucreze până târziu în noapte, uneori auzea scârțâitul egal al somierei, zgomotele mereu aceleași ale actului sexual petrecut între părinți. După trei, patru zile tatăl intra din nou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
rușinos ca o fecioară. Venea săptămânal și răsfoia presa cu o punctualitate de robot. Deschidea ușa, făcea în fața Carminei rugămințile, o ploaie de cuvinte rostite în șoaptă, încărcate de expresiile, dacă vreți, dacă sunteți amabilă, dacă nu vă este cu supărare... Răsfoind după o vreme colecțiile, Carmina observă că Matei scria pe margini observații personale de genul: Oho, formidabil, asta e prea de tot, culmea ironiei, fantastic. Sau făcea sublinieri apăsate cu o linie sau două. Îi recunoscuse scrisul și abia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
drăguță a cărei figură nu-mi spunea nimic. Cea care stătea acum în fața mea părea plină de energie, ca un animal mic ce-a venit pe lume o dată cu primăvara. Ochii i se mișcau vioi și în ei puteam citi veselie, supărare, uimire, disperare. Nu mai văzusem ochi atât de expresivi de foarte multă vreme și îmi făcea plăcere să-mi pironesc privirile asupra lor. — Vorbești serios? întrebă ea. Am dat din cap afirmativ, umplându-mi gura cu salată. Și-a pus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
i-am pus cămașa de noapte și am culcat-o. A adormit imediat. Sau poate doar se prefăcea că doarme. Oricum, era tare frumușică în seara aceea. Arăta ca o fetiță de treisprezece-paisprezece ani care nu cunoscuse nici un moment de supărare de când s-a născut. Văzând-o astfel, m-am liniștit și m-am culcat cu inima împăcată. Când m-am trezit la ora șase, ea nu mai era. Cămașa de noapte fusese aruncată pe jos, dar tenișii, hainele și lanterna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
cine semăna Asya: cu maică-sa. Dacă blasfemia, mai mult sau mai puțin ca și cancerul de sân sau diabetul, se transmitea genetic de la mamă la fiică, ce rost avea să Încerci s-o corectezi? Așa că a oftat iarăși. Ignorând supărarea pe care i-o provocase mătușii ei, Asya a ridicat din umeri. — De ce nu? Ar fi de departe mult mai creativă decât această imitație turcească total nefondată a Americii. Ar trebui să amesteci Întotdeauna materialul tehnic Împrumutat din Vest cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
ele nu era nimic În afară de o mare o ruptură. — Dar n-ai mâncat nimic. Hai, copila mea, ai bătut drum lung, ia și mănâncă, a spus mătușa Banu schimbând subiectul și trecând la mâncare, unul dintre cele două leacuri pentru supărare pe care le cunoștea. — E foarte bun, mulțumesc, a spus Armanoush punând mâna pe furculiță. A observat că găteau orezul exact la fel ca bunica ei, cu unt și semințe de pin sote. — Bine, bine! Mănâncă, mănâncă! a Îndemnat-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
destul de diferită să audă o persoană reală povestindu-i toate astea. Asya nu mai Întâlnise niciodată pe cineva atât de tânăr care să aibă memoria atât de bătrână. Totuși nihilistei din ea nu i-a luat prea mult ca să alunge supărarea. A ridicat din umeri. Și ce! Lumea era oricum de rahat. Trecut și viitor, aici și acolo... nu era nici o diferență. Aceeași mizerie peste tot. Dumnezeu fie nu exista, fie era prea distant ca să vadă mizeria În care ne băgase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
același acoperiș. În primele luni petrecute acolo n-a făcut nimic altceva decât să verse lacrimi. Își Începea ziua frunzărind fotografiile fostului ei soț, vorbindu-le, suspinând deasupra fiecăreia, pentru ca la sfârșitul zilei să fie frântă de oboseală de atâta supărare. Ochii Îi erau umflați ca două pungi roșii de atâta plâns, nasul jupuit de atâta suflat - În starea asta fusese până Într-o dimineață când se Întorsese de la cimitir și descoperise că toate fotografiile alea vechi dispăruseră. — Ce-ai făcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]