3,733 matches
-
când i-a scos colierul, brățările, rochia, furoul, sutienul, desuurile negre cu floricele, culcându-se pentru prima și ultima oară cu el. Devenise pe loc o străină. Nu s-au mai văzut decât ca simple cunoștințe. Te uiți la mine surprinsă, am înțeles, am să elimin și partea asta care nici nu știu dacă este despre el sau despre mine, pe când pluteam pe-a morții baltă mare. A ieșit din spital seara, doar pentru că acolo lucra mama Ioanei Sandi, care l-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
palme sub genunchi, strânse pe corp, ca și pardesiele sau togile pe care le purtau deasupra; dar și mulțime de bărbați de toate vârstele, nu numai trecuți de jumătatea vieții, cu pălării moi, costume la două rânduri, pantaloni largi - mulțime surprinsă întocmai într-una din puținele fotografii aduse de acolo, făcută probabil de celebrul Paul Boissonnas sau de altul, nu mai ține minte. Coborând, după treizeci și cinci de ani, în aceeași gară Cornavin, s-a surprins recunoscând fără dificultate ziduri și locuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
în pergament fragil și i-o sărută, se retrage cu spatele, șoptându-i cum obișnuia întotdeauna, de când îl știa, „săru’ mâna“, voia să se uite după el și nu reușea să se întoarcă, îi șoptea, cu glas moale: „Guguștiucule! Vino-ncoa!“. Surprinsă că a auzit-o, nu mai știa de ce-l chemase, a ridicat brațul slăbit, i-a plecat capul, l-a sărutat pe frunte. „Du-te, te așteaptă de prea multă vreme. Nu mai sta cu o bătrână ca mine“, i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
Da. Continuă. Nici cu ăsta n-am aflat nimic, nici ăsta n-a pus degetul unde trebuie, cum mă așteptam. Dar cel puțin a fost onest.“ Dar nu înțeleg: ce vrei să afli, ce vrei să-ți amintești? „Eram prea surprinsă și am lăsat lucrurile să curgă cum au vrut ăia și n-am intervenit să fi spus ceva și vreau să văd unde ar fi trebuit să spun.“ Și? Și? „Și vreau să-mi amintesc dacă a spus vreunul ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
peste vraful de dosare și i-a făcut lui Andrei Vlădescu un semn cu capul, să continue, vă ascultăm, zicându-i, să auzim care-i problema; uitându-se cu privirile ușor mijite, scrutător, la Andrei Vlădescu, care începe, nedumerit și surprins, să-și spună motivul audienței, ascultându-l și întinzând mâna după un timp către cel din dreapta lui, cu cămașa în carouri, care îi trece un dosar, deschizându-l și frunzărind, după ce își așeză cu grijă ochelarii pe șaua nasului, cele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
încerca, cel puțin.“ „Nu ți-ar da mâna să vorbești așa dacă ai fi nevasta lui“, spunea iarăși Iuliu Sofronie. Și doar atunci verișoara cu ochii mari și foarte negri, care privea absentă televizorul, s-a întors spre noi, ușor surprinsă, agățându-și privirile o clipă de chipul fiecăruia, fără să spună o vorbă și întorcându-și pe urmă iarăși spre mine profilul ei de ceară sau materie asemănătoare marmorei. Tăcuseră. Sorbeau băutura și țigările, bucuroși că sunt împreună și la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
Cemeilă. „Hai să mai turnăm un mescal.“ Mă străduiam să-l prind din urmă, dar nu eram singurul. Am văzut că Andrei Vlădescu, pe care nu-l știam mare băutor, făcea același lucru. Yvonne Alexa se uita la el, ușor surprinsă. „Ești cam șucărit, gagiule“, îi zicea. Andrei Vlădescu a aprobat din cap. Mă uitam la el și nu-mi venea să cred. Yvonne Alexa era de-a dreptul surprinzătoare: uneori nu înțelegea nimic din câte se petrec în jurul ei, nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
anume?“ „Orice.“ „E greu. Poate ar fi mai bine să-ți iei singură.“ „S-a făcut... Da’ auzi, dragă, sper că ești un om serios și n-ai alte gânduri... Să vin mâine? Îmi spui unde.“ Se uita la ea, surprins că o vede acolo, ghemuită pe covorul lui, fără rost în acel spațiu străjuit de un perete de cărți, neînțelegând de unde îi vine acea atracție, și mai ales siguranța cu care vorbea și se mișca, de parcă ar fi fost buricul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
vii tu și mă faci curvă? Az ördög vigyen el! Pe mine să mă faci curvă, care muncesc cinstit și am un copil și îmi construiesc casă?... Részeges disznó... porcule și bețivanule... Pe mine?“ Bărbatul se întoarse spre ea, protestând, surprins mai mult și neînțelegându-i strigătele și revolta, își ridicase palmele mari în dreptul pieptului, să se apere, clătina din capul ușor pleșuv spre ceafa groasă, mormăind ceva ininteligibil, dar ea nu mai auzea nimic și nu mai vedea nimic, nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
n-ar fi trebuit să facă scandal. Uita că altădată exact asta o sfătuise și pe măsura ce-și amintea, se înfuria și era mai intolerant. Când și-a dat seama că ridicase glasul, s-a oprit brusc. Îl privea surprinsă, cu buzele întredeschise și umede, și-a îndepărtat cu o mână șuvițele căzute pe frunte și a sorbit din cafea. Era surprins și el, nu pricepea ce l-a apucat, s-a ridicat să caute o țigară în pachetul de pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
și macină, torc și zumzăie și macină. A așteptat-o pe Ioana Sandi la colțul străzii aproape două ore. A apărut dreaptă și somnoroasă, călcând apăsat cu picioarele ei extraordinare. I se părea nemaipomenit de frumoasă. S-a arătat foarte surprinsă, ce-i cu tine, aici, la ora asta? „Voiam să te văd.“ Au mers unul lângă altul, în tăcere, până la stația de autobuz. Atunci abia au schimbat câteva cuvinte. I-a atins cu vârfurile degetelor obrazul nebărbierit. „Îmi pare rău
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
a pierdut pe alții. Cei care nu-i știau starea, ori n-o înțelegeau, ori li se părea stupidă și ridicolă, ori n-aveau răbdare să asculte îl condamnau; au rămas în urmă și se evitau reciproc. Alții erau, dimpotrivă, surprinși ori doritori să ajute, deși știau foarte bine că nimeni din afară n-ar putea schimba un curs al faptelor care înainta încet dar ferm pe un anume făgaș. „N-am știut, n-am știut asta, n-am știut că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
arătat totul. L-am urmărit citind câteva ore, dar mi-a fost imposibil să aflu ce gândește, nici o reacție, absolut nimic, parcă mă aflam în fața unui gol uriaș. Sau a unui zid. De câteva ori m-a privit lung, parcă surprins, dar nu o arăta. L-am lăsat să citească și m-am întors a doua zi. Terminase, dar n-a spus nimic. Mi-a povestit despre slujba lui o mulțime de năzdrăvenii, mi-a istorisit o sumedenie de lucruri hazlii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
de oraș și ciori negre și grase, cât niște găini mici, cu un umblet țanțoș. Cât despre hotărârea de care vorbeam, s-a conturat destul de repede. Pe la începutul săptămânii, primisem un extras bancar și dimineață îl deschisesem, descoperind, nu prea surprins, că scosesem prea mulți bani. Și în acest caz, trebuia să fac ceva cu teancul de manuscrise care zăceau pe biroul meu. Dacă aveam noroc - și poate cu ajutorul unui miracol -, s-ar putea să obțin ceva bani din ele; dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
Mă refeream la un bătrân care o abordase pe Fiona când veneam la restaurant. Deși el o întrebase doar cât e ceasul, ea scosese imediat douăzeci de penny din portofel și îi vârâse în palmă. Bătrânul a părut mai degrabă surprins decât încântat și a trebuit să-i spun eu că era nouă fără un sfert - pentru care mi-a mulțumit în timp ce își continua drumul. Exact, spuse ea. Mi-e milă de oameni. Chiar și când ei n-au nevoie de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
dificultate pentru un bărbat cu experiența și capacitățile mele: era o treabă de doar câteva zile. Dar am reușit ceva și mai grozav, oferindu-i Tabithei mai mult decât se aștepta. L-am găsit chiar pe individ. L-am privit surprins. — Pe copilot? — O, da. L-am găsit trăind bine mersi în Birkenhead și gata să-mi spună o poveste absolut fascinantă. Se numea Farringdon. John Farringdon. Și acesta a fost omul pe care Lawrence Winshaw l-a omorât în bătaie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
minute de ezitare, m-am ridicat și m-am mutat pe un scaun aflat în fața scaunului ei pe interval, luându-mi și bagajele cu mine. Mișcarea a fost suficientă pentru a o face să ridice capul și să mă privească surprinsă; poate chiar enervată. Am spus: „Mă deranja soarele“ - o remarcă absurdă, având în vedere că soarele bătea și în noul loc. N-a spus nimic; a zâmbit doar, fără prea mult interes, și s-a întors la cartea ei. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
Hacrio. — Bine. Te duc la Jason. Sunt sigur că îl va interesa cazul. — Mă bucur. Acum vorbea cu accent englezesc. Suna mult mai bine. Își smulse barba falsă și zâmbi. Sunt extrem de încântat de cunoștință, domnule Maple, spuse el. Richard, surprins, îi întinse mâna. Își strânseră mâinile. Sunt extrem de încântat de cunoștință, domnule...domnule Whiter. — Te rog, spune-mi Edward. Acum, hai, spune, unde e casa domnului Rudd? *** — Aș vrea să vă spun o poveste, domnule Rudd. Cred că o să vă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
care să-l prețuiască mai mult; și spre care mâna lui dreaptă nu se putea abține să nu zăbovească - și cea mai memorabilă poate a fost în ziua în care i-a primit pe regina Elisabetha și prințul Charles, ușor surprinși, dar politicos rămași fără grai, ca să inaugureze, oferind un vin de Xerex, noul lui birou proaspăt acoperit cu covor roșu. Când guvernul conservator a anunțat că renunță la analizele gratuite pentru ochi de la seviciul de sănătate în aprilie 1988, Thomas
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
-l recunoșteau și că discuția care fusese însuflețită se secătui când se așeză lângă ei. — Da, cred că ne-am cunoscut, spuse el după ce luă prima îmbucătură. Sid mormăi. Dennis Price spuse: — Desigur. Apoi întrebă: Actualmente lucrezi? — Mmda, spuse Thomas surprins. — În ce domeniu? — Nu știu cum să vă descriu exact; la bursa de valori. — Bursa de valori? N-am mai auzit de el. Ceva ce pun la cale Boultings, nu-i așa? Iau capacul de pe City: Ian Carmichael pozează în tânărul bancher
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
curând posibil. Se auziră pași pe coridorul de afară. Findlay așteptă până se îndepărtară, apoi se aplecă spre mine conspirativ. — Am făcut, spuse el cu glas scăzut, câteva descoperiri uluitoare. Vei fi încântat să afli - deși nu în mod special surprins, dacă ești cât de cât familiarizat cu numărul succeselor mele în aceste chestiuni - că intuiția mea s-a dovedit corectă. — Care intuiție? — Du-te cu gândul înapoi, Michael, la discuția pe care am avut-o ultima oară când ne-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
camera ascunsă în spatele unei aplice care îi urmărea fiecare mișcare. Îl acel moment Mark îl recunoscu. Era Packard. Mark ieși din camera de monitorizare și luă un lift până la parter, cernând calm noua informație în minte. Era furios, dar nu surprins. Se așteptase să se întâmple așa ceva: întotdeauna te aștepți să se întâmple așa ceva. Și într-un fel, era logic, pentru că Mark își amintea acum un mic detaliu: Packard purta o cameră video prima dată când s-au întâlnit. 1983-1990 Graham
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
un star pop când s-a apropiat de stand. — Am crezut că vor fi unele restricții, spuse Graham, care se îngrijorase pentru că-și luase aparatul foto în Irak și acum se blestema că nu-și adusese camera video. Louis părea surprins. — Dar de ce? Nu este o adunare secretă. Toată lumea trebuie să fie deschisă, să ne arătăm realizările cu mândrie. Sunt aici ziariști din întreaga lume. N-avem nimic de ascuns. Nimeni nu face nimic ilegal. Toți credem în stocarea de material
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
lui. Mark afișă un zâmbet superior în urma lor când ieșiră grăbiți dn cameră. — Mă uimește că oamenii încă se bizuie pe mijloace de comunicare primitive, spuse el. Ți-ai adus celularul cu tine, nu-i așa, Thomas? Bătrânul bancher clipi surprins. — Exact: sigur că l-am adus. Niciodată nu mă despart de el. De ce nu m-am gândit până acum? Îți amintești unde l-ai lăsat? — Cred că în sala de biliard. Am făcut câteva partide cu Roddy înainte să veniți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
și asta numai din cauză că nu-mi dăduse pace nicicum. Mi se părea imposibil să se Întâmple ceva cât de cât interesant la o petrecere organizată cu ocazia publicării unei cărți despre nuanțe de păr, dar trebuia să recunosc că rămăsesem surprinsă. Când Johnny Depp venise să-l salute pe James, descoperisem cu uluire nu numai că stăpânea perfect limba engleză, dar că știa chiar să spună și glume amuzante. Și am constatat cu enormă plăcere că Gisele, cea mai It din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]