4,883 matches
-
naște, zeii îi predestinasereă suveranitatea. Regele, deși i se recunoștea nașterea terestră, era considerat drept "fiu al zeului" (Hammurabi se declară născut din Sin, iar Lipitiștar din En-lil). Această dublă descendență îl făcea intermediarul, prin excelență, dintre zei și oameni. Suveranul reprezenta poporul în fața zeilor și el ispășea păcatele supușilor săi. Adesea, el trebuia să moară pentru crimele poporului său; acesta e motivul pentru care asirienii aveau un "locțiitor de rege"40. Textele proclamă că suveranul a trăit în intimitatea zeilor
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
excelență, dintre zei și oameni. Suveranul reprezenta poporul în fața zeilor și el ispășea păcatele supușilor săi. Adesea, el trebuia să moară pentru crimele poporului său; acesta e motivul pentru care asirienii aveau un "locțiitor de rege"40. Textele proclamă că suveranul a trăit în intimitatea zeilor, în grădina fabuloasă în care se află Arborele Vieții și Apa Vieții 41. (în fapt, el și suita consumau mâncărurile oferite zilnic statuilor zeilor.) Regele este trimisul zeului, "păstorul poporului", chemat de Zeu42 ca să instaureze
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
al vieții și al fertilității. Dar el nu era zeu, un nou membru al panteonului (cum era faraonul egiptean: cf. § 27). Credincioșii nu-i adresau rugăciuni; dimpotrivă, ei erau cei care îi rugau pe zei să le binecuvânteze regele. Căci suveranii, în ciuda intimității lor cu lumea divină, în ciuda hieros gamos-ului cu anumite zeițe, nu ajungeau să îndeplinească transmutarea condiției umane, în cele din urmă, ei rămâneau muritori. Nu era uitat faptul că însuși fabulosul rege al Urukului, Ghilgameș, a eșuat în
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
Căci, spre deosebire de Mesopotamia, vulnerabilă invaziilor din toate părțile, Egiptul - mai exact Valea Nilului - era izolată și apărată de deșert, Marea Roșie și Meditcrana. Până la năvălirea hiksoșilor (~ 1674), Egiptul n-a cunoscut pericolul din exterior. Pe de altă parte, navigabilitatea Nilului permitea suveranului să guverneze țara prin intermediul unei administrații din ce în ce mai centralizate, în plus, Egiptul n-a cunoscut marile orașe de tip mesopotamian. S-ar putea spune că țara era constituită dintr-o masă rurală condusă de către reprezentanții unui zeu-întrupat, Faraonul. Religia și mai
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
țara era constituită dintr-o masă rurală condusă de către reprezentanții unui zeu-întrupat, Faraonul. Religia și mai cu seamă dogma divinității au contribuit, de la început, la modelarea structurii civilizației egiptene. După tradiție, unificarea țării și fondarea statului au fost opera primului suveran, cunoscut sub numele de Menes. Venit din sud, Menes clădi noua capitală a Egiptului unificat la Memfis, lângă actualul Cairo. Acolo el celebră pentru prima oară ceremonia încoronării. Apoi, timp de mai mult de trei mii de ani, faraonii au
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
individuale ale faraonilor după felul cum sunt înfățișați pe monumente și în texte, în multe detalii caracteristice, ca, de pildă, inițiativa și curajul lui Tutmosis III în timpul bătăliei de la Megiddo, A. de Buck a recunoscut elementele convenționale ale portretului unui suveran ideal. Aceeași tendință către impersonal se constată în reprezentarea zeilor. Cu excepția lui Osiris și Isis, ceilalți zei, în pofida formelor și funcțiilor lor distincte, sunt evocați în imnuri și în rugăciuni aproape în aceiași termeni 24. 19 H. Frankfort, ibid., pp.
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
episoadele vechii gesta a lui Menes: unificarea celor două țari. Pe scurt, se repeta ritualic întemeierea statului (cf. § 25). Ceremonia sacră era reluată cu prilejul sărbătorii șed, săvârșită la treizeci de ani după întronare și urmărind învierea energiei divine a suveranului 26, în ceea ce privește sărbătorile periodice ale anumitor zei (Horus, Min, Anubis etc.) suntem destul de slab informați. Preoții purtau în procesiune, pe umeri, statuia zeului sau barca sacră; procesiunea cuprindea cântece, muzică și dansuri, și se desfășura în mijlocul aclamațiilor credincioșilor. Marea sărbătoare
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
27. Ceremoniile de punere a temeliei și de inaugurare a templelor erau prezidate de către faraon. Din nefericire nu se cunosc decât unele gesturi simbolice: în șanțul săpat pentru amplasarea viitorului templu, regele introducea "depozitele de temelie" (o cărămidă modelată de către suveran, lingouri de aur etc.); la inaugurare, el consacra monumentul ridicând brațul drept etc. Cultul divin zilnic se adresa statuii zeului păstrată în naos. O dată îndeplinită purificarea rituală, oficiantul se apropia de naos, spărgea sigiliul de lut și deschidea ușa. El
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
Vezi alte texte traduse și comentate de J. H. Breasted, op. Cit., pp. 118 sq. 34 Adică aceia care au fost îngropați în vecinătatea mormintelor regale. Idei religioase și crize politice în Egiptul antic acesta nu cădea sub jurisdicția Jui Osiris, Suveranul morților. "Iți deschizi locul tău în Cer printre Stelele din Cer, căci tu ești o stea. Te uiți peste umărul lui Osiris, comanzi celor decedați, te ții departe de dânșii, nu ești din ai lor" (Pir., 251). "Ra-Atum nu te
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
Horus (reprezentat de faraonul nou instalat). Se ghicesc, în linii mari, raporturile dintre Ra, Faraon și cuplul Osiris-Horus. Soarele și mormintele regilor constituiau cele două izvoare principale de sacralitate. După teologia solară, faraonul era fiul lui Ra; dar deoarece succeda suveranului decedat (= Osiris), Faraonul era de asemenea Horus. O tensiune între aceste două orientări ale spiritului religios egiptean, "solarizarea" și "osirianizarea"38, apare în funcția regalității. Așa cum am văzut, civilizația egipteană este rezultatul unirii Egiptului de Sus și de Jos într-
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
tensiune între aceste două orientări ale spiritului religios egiptean, "solarizarea" și "osirianizarea"38, apare în funcția regalității. Așa cum am văzut, civilizația egipteană este rezultatul unirii Egiptului de Sus și de Jos într-un singur regat. La început, Ra fusese considerat suveran al Vârstei de Aur, dar după Imperiul de Mijloc (cea 2040-1730), acest rol i-a fost transferat lui Osiris. În ideologia regală, formula osiriană sfârși prin a se impune, căci filiația Osiris-Horus garanta continuitatea dinastiei și, în plus, ea asigura
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
de la sfera neînsemnatului la sfera semnificativului. Mormântul este locul unde se împlinește transfigurarea (sakh} a omului, căci mortul devine un Akh, un "spirit transfigurat"40. Ceea ce contează pentru noi este faptul că Osiris devine progresiv modelul exemplar nu numai al suveranilor, ci și al fiecărui individ. Desigur, cultul său era popular deja în Imperiul Vechi; așa se explică prezența lui Osiris în Textele Piramidelor, în ciuda rezistenței teologilor heliopolitani. Dar o primă criză gravă, pe care o vom relata îndată, a pus
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
de gândire greu de descris pe scurt, dar a cărui principală caracteristică este importanța acordată persoanei umane ca replică virtuală a modelului exemplar, persoana faraonului. 31. Teologia și politica "solarizării" Imperiul de Mijloc a fost condus de o serie de suverani excelenți, aparținând aproape toți Dinastiei a XH-a. Sub domnia lor, Egiptul a cunoscut o epocă de expansiune economică și de mare prestigiu internațional 46. Numele alese de către faraoni în timpul încoronării exprimă voința lor de a se purta cu dreptate
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
devenit zeul universal al Noului Imperiu. În mod paradoxal, acest Imperiu - singurul care merită acest nume, de altfel - a fost consecința, întârziată, dar ineluctabilă, a unei a doua crize, declanșată după stingerea Dinastiei a XII-a. Un mare număr de suverani se succedară rapid până la invazia hiksoșilor, în ~ 1674. Nu cunoaștem cauzele dezintegrării statului, cu două generații încă înaintea atacului hiksoșilor. Dar, oricum, egiptenii n-ar fi putut rezista mult timp împotriva asaltului acestor războinici redutabili, care foloseau calul, armura, carul
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
venirea Dinastiei a XVIII-a (~ 1562-1308) și întemeierea Imperiului Nou. Eliberarea s-a tradus printr-un avânt al naționalismului și xenofobiei. A fost nevoie de cel puțin un secol pentru a se stinge setea de revanșă împotriva hiksosilor. La început, suveranii întreprindeau raiduri de pedepsire. Dar în ~ 1470 Tutmosis UI deschide seria campaniilor militare în Asia printr-o expediție împotriva vechilor fortificații ale hiksosilor. Sentimentul de nesiguranță născut de ocupația străină s-a stins greu. Pentru a face Egiptul invulnerabil la
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
invulnerabil la agresiunile externe, Tutmosis III a procedat la o serie de cuceriri care au dus la Imperiu. Probabil că frustrațiile suferite în primii 22 de ani de domnie au exacerbat ambițiile sale militare. Căci în tot acest timp adevăratul suveran fusese mătușa și soacra sa, Hatșepsut. Această regina deosebit de înzestrată prefera expansiunea culturală și comercială războaielor de cucerire. Dar la cincisprezece zile după căderea lui Hatșepsut, Tutmosis era de acum în drum spre Palestina și Siria - pentru a-i supune
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
se vedea J. Wilson, op. Cit., pp. 189 sq. S1 Pentru motive pe care le-am analizat în altă parte (§ 20; a se vedea și Trăite, §§ 14,30), zeii celești deveniseră dii oțioși. Idei religioase și crize politice în Egiptul antic suveran i-a ridicat Marelui Preot al lui Amon dreptul de a administra bunurile zeului, retrăgându-i astfel izvorul puterii. Apoi, Faraonul și-a schimbat numele ("Amon este mulțumit") în Akh-en-Aton ("Cel care îl slujește pe Aton*'), a abandonat vechea capitală
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
se ridică altare, magazinele înseși, sunt locuri religioase. Tronul era un obiect de venerație, cum o demonstrează grifonii simbolici care îl flanchează la Cnossos și la Pylos; poate că el era rezervat mai degrabă epifaniei rituale a zeiței palatului decât suveranului"52. 47 M. P. Nilsson, A/w. Myc. Religion, p. 75. 48 A. J. Evans, Palace of Minos, II, pp. 838 sq.; M. P. Nilsson, op. Cit., pp. 268 sq.; Axei W. Persson, The Religion ofGreece în Prehistoric Times, pp. 38-39. 49 Ch.
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
Zeii mi-au dat mie, Regelui, ani mulți. Acești ani nu au limită"3. Regele este "iubit" de un mare zeu. (Totuși "descendența divină" fictivă, de tip mesopotamian, nu este atestată.) Prosperitatea sa este identificată cu aceea a întregului popor. Suveranul este vicarul zeilor pe pământ; pe de altă parte el reprezintă poporul înaintea panteonului. Nici un text descriind ceremonialul sacralizării n-a fost regăsit, dar se știe că suveranul era uns cu ulei, îmbrăcat cu un costum special și încoronat; în
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
nu este atestată.) Prosperitatea sa este identificată cu aceea a întregului popor. Suveranul este vicarul zeilor pe pământ; pe de altă parte el reprezintă poporul înaintea panteonului. Nici un text descriind ceremonialul sacralizării n-a fost regăsit, dar se știe că suveranul era uns cu ulei, îmbrăcat cu un costum special și încoronat; în cele din urmă el primea un nume regal. Suveranul era și mare preot și singur, ori cu regina, el celebra cele mai importante sărbători ale anului. După moartea
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
parte el reprezintă poporul înaintea panteonului. Nici un text descriind ceremonialul sacralizării n-a fost regăsit, dar se știe că suveranul era uns cu ulei, îmbrăcat cu un costum special și încoronat; în cele din urmă el primea un nume regal. Suveranul era și mare preot și singur, ori cu regina, el celebra cele mai importante sărbători ale anului. După moartea lor, regii erau divinizați. Vorbindu-se despre moartea unui rege se spunea că "devenise zeu". Statuia sa era plasată în templu
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
și mare preot și singur, ori cu regina, el celebra cele mai importante sărbători ale anului. După moartea lor, regii erau divinizați. Vorbindu-se despre moartea unui rege se spunea că "devenise zeu". Statuia sa era plasată în templu și suveranii care dormeau îi aduceau ofrande. După anumite texte, regele era considerat, în timpul vieții sale, drept o încarnare a strămoșilor săi divinizați 4. 44. "Zeul care dispare" Originalitatea gândirii religioase "hittite"5 se lasă surprinsă mai ales din reinterpretarea câtorva mituri
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
traducerea lui A, Goetze, ANET, p. 393). Este, totuși, singura mărturie în acest sens; în ritualuri și în listele de ofrande, numele celor două zeițe sunt citate unul după altul. Fapt care poate să se explice prin importanța dobândită, sub suveranii hittiți, de către cele două celebre epifanii ale Zeiței-Mame. 3 Ritual pentru ridicarea unui nou palat, traducere de A. Goetze, ANET, p. 735. 4 O. R. Gurney, "Hittite kingship", p. 115. 5 Am adăugat ghilimele pentru a indica în acest mod
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
vechi. Anu, cel mai important dintre zei, se prosterna în fața lui și îl slujea. Dar după nouă ani, Anu 1-a atacat și 1-a învins. Atunci Alalu s-a refugiat în lumea subterană și Kumarbi a devenit slujitorul noului suveran. După nouă ani, Kumarbi 1-a atacat la rândul său pe Anu. Acesta a luat-o la fugă, zburând către cer, dar Kumarbi 1-a urmărit, 1-a prins de tălpi, i-a mușcat "rinichii'04 și 1-a aruncat
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
fii, dintre care primul, El (sau Cronos), corespunde lui Kumarbi. Ca urmare a unei certe cu soția sa, Ouranos încearcă să-și distrugă progenitura, dar El își făurește un ferăstrău (sau o lance?), îl alungă pe tatăl său și rămâne suveran 18, în cele din urmă, Baal (reprezentând a patra generație și corespunzând lui Teșub și lui Zeus) obține suveranitatea; trăsătură de excepție, el o obține fără luptă. Până la descoperirea literaturii ugaritice, se punea la îndoială autenticitatea acestei tradiții transmise de
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]