3,383 matches
-
mâinile mamei." (Spiridon Vangheli, Strugurii) (b) " Deși era copil încă, Ștefan își dădu seama că unchiu-său o să-i ia zilele și lui și fugi pe furiș de la curte. Mai târziu, când va ajunge domn, va răzbuna moartea năpraznică a lui taică-său, acum însă trebuia să fugă." (Spiridon Vangheli, Cum a scăpat Ștefan de urmăritori) (c) "... leneș fără pereche mă făcusem, căci mama, după câtă minte avea, nu se îndura să mă mai trimită acum nici la o cofă de apă
Limba română: repere teoretice și aplicații by ANGELICA HOBJILĂ () [Corola-publishinghouse/Science/978_a_2486]
-
nunta copiilor?! Știi ce frumos a fost? Mare păcat... Dar ți-aduci aminte cum te-am cărat eu în spate?“... Apoi, cumva stânjenit, s-a întors către tata și i-a întins craniul: „Uite, ia spune și tu ceva lu’ taică-tu!“. Tata ce să mai zică? DISPLAY Furtună într-un cub cu apă Diana SOARE Marea, într-un du-te-vino înspumat, aducător de scoici. Apa de băut, în sticle de lapte de un litru, cu gât larg, și în sifoane verzi
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2198_a_3523]
-
Detașament, poate de-aia. Cel mai mult am fost de Grupă. Și, după o săptămână, mi-au scăzut nota la purtare, mi-au luat șnurul roșu. Răsturnasem un butoi cu clor în buda școlii. Credeam c-o s-o iau de la taică-meu, când colo el și-a sunat cumnatul de la Bacău și s-a lăudat. Erau comici la telefon, tata a-nceput convorbirea cu: Alo, Vulturul?, aici Șoimul, recepție. Și unchiu: Recepție, Șoimu’, raportează situația. Și toată joaca se sfârșea, inevitabil
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2208_a_3533]
-
mai trăiește mult |LA? Uneori, când se plictisea, tata ridica receptorul și, fără să formeze vreun număr, zicea: Vasile, hai diseară la Rapsodia, dau un coniac. Unele poante le-am înțeles mult mai târziu. Odată am dus tot salariul lui taică-meu la școală, la Maculatură. Îl băgasem într-un caiet mai vechi, nu m-am uitat, duceam tot ce mi se părea de dus, hârtie, carton, eram foarte zelos. În depozitul școlii 11 tata răscolea printre cartoane și-ntre timp
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2208_a_3533]
-
sunt conștient că ideologia îi obliga pe regizori să idilizeze și pe actori să se infantilizeze, totuși mă gândesc la acele timpuri ca la o Vreme a Îngerilor. Unul dintre cele mai puternice momente pe care le-am trăit cu taică-meu ni l-a prilejuit programul de apă caldă. Făceam baie cam o dată pe lună, ne nevoiam câte doi, câte trei la un loc. Într-o seară ne-am băgat amândoi în cadă, aveam zece sau unșpe ani, era chiar
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2208_a_3533]
-
l-a prilejuit programul de apă caldă. Făceam baie cam o dată pe lună, ne nevoiam câte doi, câte trei la un loc. Într-o seară ne-am băgat amândoi în cadă, aveam zece sau unșpe ani, era chiar înainte de Revoluție, taică-meu era un bărbat uriaș, avea și mult păr acolo jos, nu-l mai văzusem niciodată atât de dezbrăcat, îmi era puțin frică de el. În timp ce ne săpuneam, bătrânul mi-a spus un banc (nu era deloc bătrân, avea numai
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2208_a_3533]
-
și mă plictisește. Dacă-i zic că nu, mă ia că, adică, ce păzesc eu toată ziua-n poartă și tot așa. Mai bine-i dau un răspuns Evaziv: băi, Gheorghe, ia mai du-te-n pizda mă-tii! Și taică-meu - care era și beat, ca mai tot timpul în ultimii ani - începe să hohotească, privindu-mă așa, complice, așteptând să explodez și eu, să o facem lată împreună, ca bărbații. Îți amintești, Pascal, că în noaptea aceea în Iași
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2208_a_3533]
-
crescut de maică-sa până pe la 30 de ani și lăsat brusc să se descurce de unul singur. Așa ceva trebuie să înțelegi. Dar să termin, totuși, capitolul obligatoriu cu amintiri din Comunism... În primul rând că m-a șocat înjurătura. Taică-meu se înroșise, i se umflaseră venele gâtului și-mi tot repeta, furios, ultima parte a bancului. Încercam să scot măcar un chițăit, să mă prefac amuzat, taică-meu lovea apa cu palmele, se strâmba. Mă gândeam că o să mă
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2208_a_3533]
-
cu amintiri din Comunism... În primul rând că m-a șocat înjurătura. Taică-meu se înroșise, i se umflaseră venele gâtului și-mi tot repeta, furios, ultima parte a bancului. Încercam să scot măcar un chițăit, să mă prefac amuzat, taică-meu lovea apa cu palmele, se strâmba. Mă gândeam că o să mă înece, așa că până la urmă i-am dat ce voia, un hohot de râs cu lacrimi și scuipați și taică-meu s-a liniștit. Și eu care habar n-
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2208_a_3533]
-
să scot măcar un chițăit, să mă prefac amuzat, taică-meu lovea apa cu palmele, se strâmba. Mă gândeam că o să mă înece, așa că până la urmă i-am dat ce voia, un hohot de râs cu lacrimi și scuipați și taică-meu s-a liniștit. Și eu care habar n-aveam ce-nseamnă Evaziv. Nu pot sta mai mult de un sfert de oră în cadă. Îmi iau cu mine reviste, rățuște de cauciuc, bărcuțe. Torn săruri relaxante în apă, mă
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2208_a_3533]
-
pentru totdeauna. Era prima dată când mi se întâmpla așa ceva. Nu aveam muzică, dar cred că The Cure, cu Lullaby, s-ar fi potrivit perfect atunci. Pe la unșpe, ai mei s-au plictisit de-atâta Revoluție, Caramitru, Dinescu, Iliescu, așa că taică-meu a zis: ce atâta, hai să vedem ce-i pe ruși. Pe ruși era un grup de basarabeni care cântau la balalaice. Și ăștia ne-au scos dintr-ale noastre. Pe scurt: ne-au mai înveselit. Maică-mea, care
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2208_a_3533]
-
noastre. Pe scurt: ne-au mai înveselit. Maică-mea, care preda rusa pe atunci, a-nceput să fredoneze kalinka. Tatei îi plăcea când îi citea nevasta din Dostoievski, în rusă, în Original. Dostoievski e altceva citit în Original. Pe mine taică-meu mă dezamăgește acum cel mai mult în iunie ’90, când s-au adunat studenții în Piața Universității. Atunci el a zis: sunt niște golani care fac mici pe capacele de la canal, domnul senator Dumitriu când s-a întâlnit ultima
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2208_a_3533]
-
fac mici pe capacele de la canal, domnul senator Dumitriu când s-a întâlnit ultima oară cu domnul Iliescu, Iliescu i-a zis - dac-ai ști cât de obosit sunt. Și și-a sprijinit capul pe umărul lui. Mă gândesc la taică-meu acum ca la un om mort, din toate punctele de vedere. Fiindcă - și asta e marea mea ciudă - în decembrie ’89, taică-meu, în loc să se ducă în balconul Teatrului Eminescu, să zică și el două vorbe, cum a făcut
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2208_a_3533]
-
ai ști cât de obosit sunt. Și și-a sprijinit capul pe umărul lui. Mă gândesc la taică-meu acum ca la un om mort, din toate punctele de vedere. Fiindcă - și asta e marea mea ciudă - în decembrie ’89, taică-meu, în loc să se ducă în balconul Teatrului Eminescu, să zică și el două vorbe, cum a făcut profesorul Curcă, a preferat să se matolească, de bucurie că a căzut Ceaușescu. Și nu i-ar fi fost greu, taică-meu era
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2208_a_3533]
-
decembrie ’89, taică-meu, în loc să se ducă în balconul Teatrului Eminescu, să zică și el două vorbe, cum a făcut profesorul Curcă, a preferat să se matolească, de bucurie că a căzut Ceaușescu. Și nu i-ar fi fost greu, taică-meu era un profesor de matematică foarte respectat în Botoșani, lumea l-ar fi ascultat, nu era nici măcar membru de Partid. N-avea voie, bunicul meu omorâse un ceapist, a fost și pe la Canal, cu chestia asta se mândrea toată
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2208_a_3533]
-
toată familia. Mai puțin mama, care era convinsă că bărbat-su murise tânăr pentru că pe undeva încă mai funcționa blestemul văduvei ceapistului, deși ei încă de mult timp, încă de la Repartizare, nu mai trăiau în același județ cu Blestemul. Dacă taică-meu și-ar fi mișcat atunci curul de pe scaunele de la Rapsodia, restaurantul nomenclaturiștilor botoșăneni unde, deși fiu de criminal, își sugea în fiecare seară coniacul, aș fi fost acum un om făcut: 4.000 de metri pătrați teren intra- și
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2208_a_3533]
-
mod în care poți să-ți exprimi dragostea pentru cineva e să-l hrănești, să-i bagi lucruri pe gură. Era un serial, Pistruiatul, despre un puști care-i ajută pe comuniștii ilegaliști să lupte cu fasciștii. După ce a murit taică-meu, am avut mult timp următoarea fantezie: se făcea că eram Pistruiatul și trebuia să predau o mică tipografie clandestină unui bărbat cu Universul în buzunar. Intra în oficiul poștal, aștepta câteva minute, cercetând cu atenție buzunarele bărbaților, și, deodată
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2208_a_3533]
-
-meu, am avut mult timp următoarea fantezie: se făcea că eram Pistruiatul și trebuia să predau o mică tipografie clandestină unui bărbat cu Universul în buzunar. Intra în oficiul poștal, aștepta câteva minute, cercetând cu atenție buzunarele bărbaților, și, deodată, taică-meu îmi punea palma lui grea pe umăr: — Ce cauți, mă, aici? — A, nimic, am venit cu cineva și m-a rugat să-l aștept. — Măăă, tu ai văzut cât e ceasul? Te-așteaptă maică-ta acasă, derbedeule! Și din
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2208_a_3533]
-
mă dădeam în lături de la lupta fizică cu coada. Coada îmi arăta caracterul, ea m-a format: răbdare, rezistență, lipsă de gânduri, povești, imaginație. Odată era ora 7 dimineața. Eram cu tata la mezeluri. Și unul l-a îmbrâncit pe taică-meu care era în față și ținea ordine. Eram în coadă și am sărit peste oameni și m-am înfipt în gâtul ăluia să-l dau jos. M-am îmbrâncit pentru tata, pentru salamul meu de a doua zi. Scrii
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2166_a_3491]
-
în fine, robinetul. Prosopul nu se auzi. Se auzi declicul pudrierei, rujul — nu. Era târziu: aproape miezul nopții. Vasile Elisav crăpă fereastra. Nora Aron se opintea, acum, să scoată dopul unei sticle de trei sferturi, albe, ascunse în cămară de taică-său, cândva, — cu un sfredel fără aripioare. — Tir-bu-șon, nu mai ai a-ri-pioare, se trezi Vasile, fredonând. — Hai să ne jucăm de-a tirbușonul, zise Carmen, întorcându-se din baie (pe care și ea, pentru puțin, o frecventase). — De-a știrbușonul
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2166_a_3491]
-
am citit Necrofilul, cărțulia aia a unei tipe ce s-a sinucis pe la 80 de ani, sireaca... și nuvela aia de Sorokin, aia de-i zice Dragostea lui Sanka, de n-o să ne vadă nimeni. Așa că tot nu scăpi, puicuța taichii, că tare mi-e dor de buzișoara ta spuzită și de ochioii tăi cât farfuriile cu mătrăgună clipocind de-amor. Rogu-te, când te dezbraci seara de cele toate, ai un gând spurcat și pentru unchiul tău din Iași, de
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2175_a_3500]
-
unui popor de agricultori și păstori îndrăgostiți de flori: "Foicică izmă creață [...], Numai unul are greață, Voinicel bălai la față [...]. Foicică vinețea [...], La icoane se-nchina [...]. Foaie verde peliniță, Sus pe verdea moviliță Voinicelul se urca." "Foicică viorea [...], Drept la taică-su mergea [...] Foaie verde de trifoi, Trece anul, trecu-mi doi [...]. Foicică ș-o lalea, Ursitoarea se-mplinea." "Foicică mărăcine, Ascultați boieri la mine". Sunt adevărate ornamente florale. Majoritatea poemelor au o floare în primul vers: este un titlu, un
Itinerarii românești by LÉO CLARETIE [Corola-publishinghouse/Science/977_a_2485]
-
gândul. Tatăl roman își elibera sclavii și refuza luxul casei, pentru că nu-l putea împărți cu fiul. Tatăl român taie via sădită de fiu. Răspunsul dat d el călărețului pe care nu-l recunoscuse are o frumusețe veritabilă: "D-alei, taică, voinicel, Voinic tânăr, subțirel. Io din dalbe tinerețe Pân' la albe bătrânețe, Copilaș nu mi-am avut, Fecioraș nu mi-am născut. Domnul sfântul când a vrut, Cam la albe bătrânețe, Ca la negre tinerețe, Fiu din mine-am dobândit
Itinerarii românești by LÉO CLARETIE [Corola-publishinghouse/Science/977_a_2485]
-
al haiducului. Trebuie să-l auzi pe acest călăreț vorbind cu calul său pe care urmează să-l părăsească: Foaie verde foi de praz, Mor, murgule, de necaz Că nu știu cui să te las! Foicică de dudău, Te-aș lăsa la taică-meu, Dar mi-e taica om bătrân: Nu cosește vara fân, Nu te-o-ngriji ca stăpân. Mor, murgule, ne necaz Că mă mir cui să te las! Te-aș lăsa la frate-meu, Dar el nu e ce-am
Itinerarii românești by LÉO CLARETIE [Corola-publishinghouse/Science/977_a_2485]
-
auzi pe acest călăreț vorbind cu calul său pe care urmează să-l părăsească: Foaie verde foi de praz, Mor, murgule, de necaz Că nu știu cui să te las! Foicică de dudău, Te-aș lăsa la taică-meu, Dar mi-e taica om bătrân: Nu cosește vara fân, Nu te-o-ngriji ca stăpân. Mor, murgule, ne necaz Că mă mir cui să te las! Te-aș lăsa la frate-meu, Dar el nu e ce-am fost eu. Frate-meu e
Itinerarii românești by LÉO CLARETIE [Corola-publishinghouse/Science/977_a_2485]