14,658 matches
-
face numai o jumătate de oră de la Yamagata. Până cu vreun an în urmă, conform explicațiilor proprietarului, fusese o stațiune prosperă, dar după promulgarea legii anti-prostituție, a decăzut foarte mult. După masa de prânz Takamori și Tomoe au luat un taxi și au pornit spre munte. După ce-au ieșit din oraș, au urcat pe un drum neted, asfaltat. În gardurile vii ce îmrejmuiau căsuțele de-a lungul drumului și la poarta școlii se zăreau flori mari. Stațiunea din vârful muntelui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
pe la Hoshioka, au fost dezamăgiți. Se afla într-adevăr un străin acolo, dar era profesor la universitatea din Sendai. Se făcuse seară când s-au întors, epuizați și amărâți. Proprietarul hotelului Araki Mataemon era la intrare când au coborât din taxi. — Am impresia că nu l-ați găsit. Și-a dat seama de rezultatul investigațiilor lor înainte ca Takamori să înceapă să-i explice. — Tocmai am auzit că un străin solid a tras aseară la un han ieftin de pe Koshō-machi. Au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
lui să zîmbească. Curînd după aceea, stăteam unul lîngă celălalt pe canapea și, pînă am plecat, trei ore mai tîrziu, mă dureau mușchii feței de atîta zîmbit, de la vorbit și rîs toată seara. Am ieșit Împreună, el a chemat un taxi și m-a suit În el. — Ți-aș sugera să luăm prînzul Împreună, dar știu ce s-a Întîmplat data trecută, Îmi zise, iar eu am făcut ceva ce mi-e atît de puțin caracteristic, Încît nici acum nu-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
emoție. Iar cînd m-am retras și i-am văzut chipul, i-am făcut cu ochiul. — N-o să știi niciodată, dacă nu Încerci, am rîs eu, strecurîndu-i În mînă o carte de vizită și lăsîndu-mă pe spate În scaun, În vreme ce taxiul pleca. M-a sunat a doua zi dimineață și ne-am Întîlnit la prînz. În mod normal, mi s-ar fi tăiat tot cheful, m-aș fi gîndit că e prea nerăbdător, dar nu mai eram vreo fătucă de douăzeci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
gata pregătit, despre cum și-a dorit dintotdeauna să se căsătorească, dar cum nu credea că va găsi vreodată fata potrivită, inima Îmi bătea atît de puternic, că abia Îl mai auzeam. Desigur, am spus da. 5 Am luat un taxi pînă acasă, sărutîndu-ne și ghemuindu-ne unul În celălalt pe bancheta din spate, În vreme ce eu Îmi țineam mîna ridicată, ca să-mi admir inelul de logodnă. Mă simțeam atît de ciudat să port un inel pe degetul acela, un inel atît
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
asta Înseamnă că voi fi scutită În ziua nunții. Iau În grabă un Tampax din sertarul de jos și fug la budă, dar nu e nici urmă de singe. Nimic. Așa că plec și, În timp ce Încerc cu disperare să opresc un taxi pe Marylebone High Street (știu, e de tot rîsul, avînd În vedere că e ora de vîrf, dar sînt epuizată și nu pot face față unei călătorii cu metroul În seara asta), mi se năzare că parcă ar fi trecut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
epuizată și nu pot face față unei călătorii cu metroul În seara asta), mi se năzare că parcă ar fi trecut secole de cînd mi-a venit ultima oară ciclul. De fapt, cînd s-a Întîmplat asta mai exact? Un taxi ia În viteză curba și se oprește. În vreme ce persoana dinăuntru se dă jos și plătește, mă reped la mașină și Înșfac mînerul portierei. Odată porniți la drum și ajunși la semaforul din Gloucester Place, un vag sentiment de neliniște mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
nu ai cum să știi asta. E ridicol, rîde Dan. — Știu sigur. Și crede-mă, nu am greșit niciodată. Douăzeci de minute mai tîrziu, ne luăm toți la revedere, chiar În fața hotelului. Dan și cu mine ne urcăm Într-un taxi care ne va duce la Heathrow, de unde vom lua avionul de unu și jumătate către Antigua. — Să ai grijă de nepotul meu, strigă Linda, făcînd disperată cu mîna, de pe trotuar. Fii atentă și stai departe de sticla cu rom. — Ce-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
și stai departe de sticla cu rom. — Ce-ai zice de o urare de genul „Distracție plăcută“, mamă? Îi strigă și Dan, pe fereastră, În timp ce Închide portiera. — Nu fi prostuț, sigur că vă doresc distracție plăcută, răspunde ea. Mult după ce taxiul a dat colțul și a dispărut din raza lor vizuală, Linda și Michael rămîn În stradă, strîns Îmbrățișați, Încă În stare de șoc. Dan și cu mine ne ghemuim În mașină și ne zîmbim. Discutăm În șoaptă despre reacția celor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
trecut zeci de ani de cînd proprii ei copii se tîrau de-a bușilea, lovindu-se de pereți și lăsînd urme lipicioase de degețele pe fiecare fereastră, Însă ea afirmă că toate par a se fi petrecut ieri. Pe cînd taxiul nostru Își urma drumul În jos pe stradă, m-am Întors și am zărit ceva ce nu mai văzusem niciodată: Michael o ținea pe după umeri pe Linda. Abia atunci mi-a trecut prin minte că fusesem rareori martora vreunor semne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
felul În care mînca sau cum stătea pe scaun sau Își dorea ca el să fie așa și pe dincolo), că părea tare ciudat să-i văd fericiți Împreună, dar, În același timp, priveliștea asta Îmi Încălzea inima. Și, În vreme ce taxiul se Îndrepta către Westway, În drum spre aeroport, m-am gîndit că, poate, un nepot este exact lucrul de care au nevoie. Poate că acesta va reprezenta un nou Început pentru toată lumea. 10 Am voie să spun doar atît: ador
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
Îl explica și Îl anula, și era el Însuși: un nimeni, un număr fără valoare, un Zero. Acel nume din vopsea strălucea În lumina clară a dimineții. Primul tramvai grăbit - verde pastelat ca desenul unui copil - trecu peste Ponte Garibaldi. Taxiuri matinale alergau dincolo de parapete. Geamurile mari ale spitalului israelian reflectau deja razele soarelui. O agitație nepăsătoare, și totuși de neoprit, sclipea și pulsa sub fuga norilor. Marea și mult iubita Romă se trezea la realitatea nudă a dimineții, făcută toată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
să distrugi o familie. — Termin-o! spuse Emma. Ar fi trebuit să nege cu mai multă convingere. De altfel, erau treburile ei, iar Antonio nu avea nici un drept să se amestece. Zburau printre clădirile de pe Tiburtino. Antonio depășea autobuze și taxiuri, strecurându-se printre mașini cu dexteritatea impulsivă pe care o Învățase la cursurile de șofat din poliție. Mai demult, Emma se distra când el făcea șicanele acestea Îndrăznețe. Cândva străbătuseră șoseaua de pe malul fluviului În sens invers, de la Castel Sant
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
minte sângele de pe gâtul Emmei. Voia să-i strige numele atât de tare Încât să zdrobească geamurile. Cum se putea ca femeia aceea neînfricată, care se aruncase În urmă cu o oră În mijlocul traficului de pe autostradă pentru a opri un taxi, să fie aceeași femeie cu soția lui dulce care Își petrecea zilele Într-un apartament Întunecos din Torre Spaccata. Așteptându-l acompaniată de muzica unui radio și de o fetiță de doar câteva luni - o creatură misterioasă, cufundată Într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
meu a luat sfârșit, În mai nu vin suficiente persoane pentru a putea fi plătită și eu, răspunse ea salutând cu un gest polițista severă din cabina de pază. Mă Întorc În America. — Acum? o Întrebă Antonio. — Am chemat deja taxiul, am tren pentru aeroport peste jumătate de oră. La un moment dat Antonio Își dădu seama că dacă fata Îl părăsea, el avea să rămână singur cu sine Însuși și cu Emma. Nu cheltui toți banii ăștia. Te conduc eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
de unde găsise puterea de să-i spună că s-a sfârșit, Antonio. În momentul acela el dăduse drumul brațului ei și o fixase cu o privire de nedescris, o privire muribundă, de agonie, și când, În cele din urmă, un taxi se oprise pentru a o lua, ea se Întorsese și Antonio era acolo nemișcat sub obeliscul alb, un al doilea obelisc de piatră, de parc-ar fi fost mort, și continua s-o privească. Formă neliniștită numărul care fusese cândva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
nu putea să permită ca ea... Dar Emma introduse bancnota În aparatul care o Înghiți fâșâind. Încercă să o oblige să primească măcar zece mii de lire, dar Emma refuză zâmbind. — Sunt un dezastru, spuse Sasha. Dac-ai fi luat un taxi, l-ai fi plătit mult mai puțin. — Data viitoare vei plăti tu, spuse Emma, chiar dacă nimic lăsa să se Înțeleagă că avea să mai petreacă o altă seară În compania profesorului Valentinei. Sasha luă pistolul distribuitorului. Cu o vibrație care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
spună nu-l mai aștepta pe nenorocit, du-te acasă, pleacă, nu sta ca proasta, că probabil s-ar fi uitat la el ca la un ciudat care nu merită. Trebuia să repare el lucrurile, cumva. Zogru a chemat un taxi prin mobilul studentului care îl adăpostea și a plecat după Andrei Ionescu. L-a găsit repede: era în apartamentul lui din Colentina și scria o povestire, de fapt, era pe la final. Văzuse știrile de la ora 17 și nu se putuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
-l mai amintea ca pe un ins pozitiv. Și nu putea să nu recunoască înrudirea: Andrei Ionescu avea același gen de luciditate ca și Eliberatoru. Pe când Zogru perinda astfel de amintiri, Giulia ieșise din casă și se aruncase într-un taxi. A țâșnit imediat în urma ei, dar și-a dat seama că n-avea în cine să intre. În capătul străzii gâfâia Feliatu, abia venit cu sacul de papuci din Europa, mare, gras și inaccesibil lui Zogru. S-a întors spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
fost: în seara următoare, cadavrul polițistului zăcea pe-un morman de gunoi, la Glina. Când scandalul ajunsese-n floare și se adunase lume multă, a iești tiptil. Din sergent, Zogru a sărit într-o femeie care privea scena dintr-un taxi, cu mâna spânzurată pe geamul deschis. - La Institutul de Istorie! - Păi, parcă voiați la Casa Presei... - M-am răzgândit. - Dacă știam de la-nceput, nu făceam cursa! - Dar n-ai știut. Și, în plus, poate primești și-un bacșiș, spusese Zogru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
suspicios pe femeia care părea că se schimbase cu totul, mai spusese un poate, țuguindu-și buzele femeiește. Îi luase aproape o jumătate de oră să ajungă aici, dar institutul era aproape. Totuși, a mai făcut câteva minute bune, căci taxiul se strecura greu, odată cu șuvoiul nesfârșit de mașini. A ajuns tocmai când Giulia ieșea. Era șifonată, umilită, frântă. 23. Giulia se gândise toată dimineața la Andrei Ionescu, iar către prânz chemase un taxi, hotărâtă să-l vadă la birou, adică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
a mai făcut câteva minute bune, căci taxiul se strecura greu, odată cu șuvoiul nesfârșit de mașini. A ajuns tocmai când Giulia ieșea. Era șifonată, umilită, frântă. 23. Giulia se gândise toată dimineața la Andrei Ionescu, iar către prânz chemase un taxi, hotărâtă să-l vadă la birou, adică să-i vadă fața lui socială și să-l înțeleagă mai bine. Era amărâtă că el n-o sunase, nu-i trimisese nici măcar un e-mail, și i se părea penibil să sune ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
dintr-o săritură, Zogru fusese la gâtul lui. Femeia-vehicul stătea încă în ușă, ea însăși nelămurită, își amintea vag că vrusese să intre aici, să-l vadă pe Andrei Ionescu, dar nu mai știa de ce. - Puteți să vă întoarceți la taxiul dumneavoastră, doamnă, îi spusese Zogru, prin vocea lui Andrei Ionescu, așteaptă omul și i-ați promis că mergeți la Piața Presei. Și cum femeia se întorsese docilă și închisese ușa, Zogru se cufundase cu totul în memoria lui Andrei, în timp ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
coc dezordonat, într-o parte. Mi-am conturat ochii cu tuș negru și buzele le-am îmbrăcat cu o nuanță subtilă de roz. Pantofii, desigur, cu toc foarte înalt, deoarece sunt scundă și urăsc asta, erau negri. Am luat un taxi și m-am îndreptat spre cafenea. Am intrat. Când Alex m-a văzut, mi-a zâmbit cald. Ne am așezat la o masă. El a comandat o cafea cu apă. Mie îmi era atât de foame, încât mi-a venit
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
licăriri te priveau necontenit. Părea la fel de bine dispus ca mine, poate și mai mult. N-am ezitat să-l întreb motivul. Ș-știi? M-am lo-logodit! spuse el rapid și bâlbâit. Mi-a strâns stângaci mâna, apoi am luat un taxi la rugămințile interminabile ale lui. Fără tragere de inimă, am acceptat. În mașină continuam să vorbesc cu emfază despre orice altceva, în afară de mine. N-am reținut discuția ca s-o pot reda, eram atunci prea ocupat cu gândurile, prea afundat
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]