4,773 matches
-
Mișcării drepturilor civile, tocmai se născuse și nu putea face mare lucru, în condițiile în care notoriile Jim Crow Laws (vezi) acționau în sudul SUA. PARTICULARIST PROTECTIONISM Protecționismul particularist (vezi și protecționismul universalist, UNIVERSALIST PROTECTIONISM) este un termen folosit de teoreticieni precum Manfred Steger pentru a descrie forme de contestare a unor consecințe ale globalizării, care, contrar unor așteptări, sunt foarte vizibile și în America. Această atitudine anti-globalizare este adoptată și de grupuri conservatoare, îngrijorate de efectele schimbărilor ce afectează cultura
Dicţionar polemic de cultură americană by Eduard Vlad [Corola-publishinghouse/Science/1402_a_2644]
-
e una dintre reprezentările poetice ale unui tată mitic, psihanalitic, în raport cu care tânăra poetă trebuie să își afirme personalitatea, trădând acea anxietate a influenței care avea să îl facă foarte cunoscut pe un alt Bloom, Harold Bloom, distinsul critic și teoretician literar (vezi BLOOM, HAROLD). Vocea lirică se adresează unui colos în ruine, căruia îi spune la un moment dat tată, și al cărui gâtlej gigantic, poeta, sau personajul care îi servește de purtător de cuvânt poetic, pretinde că îl curăță
Dicţionar polemic de cultură americană by Eduard Vlad [Corola-publishinghouse/Science/1402_a_2644]
-
în DeConde et al: 482), care îi era dator lui Rostow (cu talent literar demn de prenume, Walt Whitman) și pentru frumoasa retorică și prelucrarea metaforei Noii frontiere (vezi NEW FRONTIER). Rostow este cunoscut ca unul dintre cei mai importanți teoreticieni ai așa- numitelor teorii ale modernizării, promovate și de administrațiile americane (de la Kennedy încoace) după cel de-al Doilea Război Mondial. În The Stages of Economic Growth: A Non- Communist Manifesto (1960), Rostow trasează etapele pe care trebuie să le
Dicţionar polemic de cultură americană by Eduard Vlad [Corola-publishinghouse/Science/1402_a_2644]
-
entuziasm” și „delir”, rămânea, neîndoielnic, reperul literar ideal pentru o posibilă „poezie constructivă”. La confluența dintre ideile estetice ale lui Mallarmé - selectat ca reformator reprezentativ al sintaxei poetice -, ale lui Rimbaud (a cărui alchimie du verbe lasă urme și la teoreticianul Voronca - vezi „chimia cuvintelor”, „poetul alchimist al imaginii” etc.) și ale urmașilor lor avangardiști, cu programele constructiviste ale momentului, poetul român reușește astfel să-și coaguleze propria interpretare într-o sinteză elocventă, deschizătoare de drumuri pentru reflecția românească asupra limbajului
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
neliniștirii, implicând solidaritatea cu o umanitate ea însăși angoasată, aflată - cum zice poetul, afirmându-și larga comprehensiune umanitaristă - “în suferință”. De aici și patosul adeziunii față de cei umili, respinși, marginalizați. Acest mesaj se va auzi tot mai limpede în scrisul teoreticianului Voronca, paralel cu o redimensionare a „gramaticii” poeziei. Dacă în ultimele sale articole publicate în românește (în Adevărul din 1935) el nu încetează să creadă în posibilitățile de înnoire a limbajului liric, respingând orice constrângere exterioară („a limita poezia înseamnă
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
Istoria... sa, iar Perpessicius găsea formula „pointilismului poetic”); „notația” propriu-zisă este de fapt deviată metaforic (metonimic) spre un spațiu asociativ insolit în context, cu elemente împrumutate de predilecție din sfera modernității mașiniste și trimițând, ca modalitate de plasticizare, la ceea ce teoreticianul Voronca numește „o analogie de corpuri geometrice”, într-un paralelism cu constructivismul pictural. Oricum, deschiderea spre „realul” astfel conceput e una de tip panoramic și caleidoscopic, interesată de o cât mai vastă cuprindere a spectacolului cetății moderne: În suburbie cinematograf
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
coiful de cristal. Corespondența cu foarte avansatul program de înnoire a „gramaticii” poeziei e, totuși, în mod firesc, relativă. Și nu poate fi altfel, de vreme ce perfecta echivalare a viziunii constructivismului (abstracționismului) plastic cu limbajul poetic e, practic, imposibil de realizat. Teoreticianul Voronca a intuit însă exact apropierile posibile, adresându-le exemplului mallarméean și variantelor sale reprezentate în spațiul avangardist, în sensul unei practici a poeziei ca o construcție în limbaj, ca și indiferentă față de „idee” și față de „natură”; sugestie radicalizată de
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
măiastre .......................................... Când izbucnirea magneziului într-o zecime de secundă A făcut ca placa fotografică a creierului să prindă conturul revelației Când cometele desfac o perdea de iederă peste balconul surâsului Și un golfstream de cântece încălzește toate mările sufletului. Ceea ce teoreticianul poeziei noi numea „revelația, de o clipă numai, a invizibilului” își are în asemenea versuri echivalentul perfect. Problema ce se pune în fața poetului este, în fond, aceea de a asigura discursului o stare de productivitate practic inepuizabilă, în tumultul căreia
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
joc, foarte adesea, sentimentul solidarității de grupare, adeziunea la un ideal comun, cu inerentele delimitări polemice, nu mai puțin frecvente. Ilarie Voronca nu face excepție de la regulă. Ba, mai mult, - cum am avut prilejul să remarcăm, urmărindu-i activitatea de teoretician al „poeziei noi” - el pune în susținerea ideilor mișcării și a propriului program un patos particular, o frenezie care îl individualizează ca pe unul dintre cei mai pasionați promotori ai poeziei. Încât pe scheletul doctrinar crește repede abundenta vegetație imagistică
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
acest punct de vedere decât o variantă a „poeziei în versuri”, - iar un text precum cel comentat sumar mai sus (Pe cine căutați?) schematizează, cum s-a putut vedea, modelul relațional deja stabilizat, dintre real și poetic propus și de teoreticianul avangardist. Situația nu e alta, în fond, nici în celelalte piese ce alcătuiesc cartea din 1932 (an în care, ne reamintim, apăreau și poemele din Petre Schlemihl). Călătoria sau reveria-evaziune, ca replică și substitut al ei, revin deopotrivă în Obrazul
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
de la simbolism. Căci există în Act de prezență o specifică mixtură de poem și program de creație, amintind, acesta din urmă, de publicistica militantului avangardist. Cum s-a putut vedea însă, chiar în textele-manifest, adeseori expresia nu e a unui teoretician propriu-zis, ci se înfățișează ca aproximare metaforică a „ideii”, fiind asumată de o voce individualizată, ce se vrea exponențială. Poemele în proză conservă astfel de urme ale unei poetici mai explicite, dacă nu străină de atmosfera generală a operei (întrucât
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
Voronca le vor oferi cu nu mai puțină insistență), gradul de arbitrar al asocierilor, foarte relativă, adeseori, echivalare a obiectului cu replica sa metaforică, acoperire doar parțială a câmpurilor semantice ale celor doi termeni; adică tocmai ceea ce, în chip programatic, teoreticianul Voronca ceruse imaginii ca alianță de elemente cât mai îndepărtate între ele. O astfel de procedare îl va contraria, de exemplu, chiar și mai târziu, pe G. Călinescu, care, scriind despre Petre Schlemihl va observa că poetul recurge la „stabilirea
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
poetului, rămâne totuși adevărată în esență observația că raportarea sa la aceste mișcări nu trebuie absolutizată, datele caracteristice avangardei coexistând cu altele care-i sunt străine sau se nuanțează într-o perspectivă particulară. Parcurgerea operei românești întregi, a poetului și teoreticianului „poeziei noi”, a putut, de altfel, degaja o anume diagramă a evoluției creației și reflecției lui Voronca asupra limbajului, care, - așezându-l în centrul primei etape a avangardei românești, manifestată plenar în deceniul 1924-1933 -, îl solidarizează cu principalele ei momente
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
ca un aport de substanță la transformarea perspectivei asupra limbajului poetic și a practicii creatoare înseși, îngăduie și întoarceri sau „devieri” spre un teren mai puțin accidentat al literaturii, oricâte rezerve ar fi exprimat, cu o absolută sinceritate a implicării, teoreticianul desprinderii de „convenție” și „formulă”. În ce măsură se realizează la Voronca amintita „sinteză modernă”, o probează în chipul cel mai convingător imagismul teoretizat și practicat de el. Cum am putut constata, pe schema ideatică oferită de Pierre Reverdy, avangardistul român propune
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
Coperta I: Reproducere Salvador Dali COPERTA COLECȚIEI: FLORENTINA VRĂBIUȚĂ VOLUM EDITAT CU SPRIJINUL AUTORITĂȚII NAȚIONALE PENTRU CERCETARE ȘTIINȚIFICĂ (c) Editura JUNIMEA, Iași ROMÂNIA Theodor CODREANU TRANSMODERNISMUL EDITURA JUNIMEA, IAȘI, 2005 I. NOUL ANTROPOCENTRISM 1. Ce putem alege. Unul dintre ultimii teoreticieni ai postmodernismului de la noi, poetul Daniel Corbu, își încheia cartea dedicată temei, în spiritul unei democrații culturale, cu invitația alegerii între modernism și postmodernism: "Cum postmodernismul coexistă în acest moment cu modernismul din care își trage sevele și cu care
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
apariția postmodernismului este cotată de cei mai mulți doctrinari ca fiind o nouă paradigmă culturală, delimitabilă net nu numai de avangarde, dar și de modernism. "Experierea" neoavangardistă a postmodernismului românesc pare cu atât mai contrariantă, cu cât postmodernismul a fost perceput de către teoreticienii occidentali ca un abandon al tuturor avangardelor. Jean François Lyotard, citat, de altfel, și de Daniel Corbu, o spune pe șleau: Se știe că în domeniul artelor, de exemplu, și mai precis în cel al artelor vizuale sau plastice, ideea
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
lui Eminescu și a lui Wittgenstein au ținut cont creatori ca Nichita Stănescu și Umberto Eco (în Numele trandafirului, bunăoară, unde și amintește de îndemnul lui Wittgenstein), dar nu și urmașii lor postmoderniști, dat fiind faptul că Eco trece un mare teoretician și practician al noului canon. La drept vorbind, ceea ce va supraviețui din Levantul ține de translingvistic, iar nu de efortul jocului parodic. O normă a canonului afirmă că artistul postmodern și-a pierdut inocența și, în consecință, el va trăi
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
Disjungerile, câte sunt, se vădesc în interiorul modernismului, vorbindu-se de stadii ale acestuia, de la cel timpuriu la modernismul înalt interbelic și până la modernismul târziu postbelic, cel din urmă fiind codificat ca postmodernism. Dar Alexandru Mușina procedează, totuși, ca un tipic teoretician postmodernist când se raportează la transcendență. El interpretează, de exemplu, conceptul de transcendență goală ca fiind neantizarea transcendenței înseși, eliminarea ei din paradigma artei moderne. Încât omul modern nu mai are nici transcendența goală, ci e fără transcendență: "Afirmarea individului
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
referință absolute, ordonatoare. Sistemul de referință e deplasat, cum am mai spus, din afara omului înlăuntrul său: omul devine centrul spațial, iar trăirile sale, clipa, devin centrul temporal. O sarcină mult prea dificilă pentru omul concret"11. Cu toate acestea, cei mai mulți teoreticieni ai postmodernității rezervă, nu fără temei, noua Kehre postmodernismului. Un sintetizator ca Liviu Petrescu identifică revoluția poetică optzecistă tocmai în asimilarea acestui "nou antropocentrism": Această poezie, postmodernistă, aș îndrăzni să o caracterizez ca pe o poezie a noului antropocentrism. Trăsăturile
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
însemna că opera este un moment de de-fondare. Dar dacă opera nu are adevăr și totuși are unul care poate modifica, ne ducem, inevitabil, la gândul că acela este chiar nimicul. Cum poate, însă, nimicul să transforme pe receptor, teoreticienii postmoderni nu suflă o vorbă. Creația e din nimic, dar nimicul în sine nu creează fără Creator. Iată o enigmă asupra căreia se așterne tăcerea. Nu e de mirare că postmetafizicienii ne asigură că Heidegger a neantizat adevărul din artă
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
căpăta un ascendent neașteptat deoarece pretinde că rescrie nu numai modernitatea, dar și tot ce a precedat-o. Ajungând în acest prag al echivocului, Lyotard distruge distincțiile temporale din istorie dintr-o certă perspectivă postmodernistă. El acuză modernitatea, împreună cu alți teoreticieni ai postmodernismului, că, introducând ideea de progres în lume, a inventat și desfășurarea istorică în perioade, epoci, curente culturale, școli artistice etc. Întrucât periodizarea istoriei și a istoriei artei este o obsesie a modernismului, trebuie să i se pună capăt
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
pagini, e la mijloc nu doar o ciupeală la cântarul adevărului, ci e vorba de falsificarea însăși a cântarului. Niciodată, atâta vreme cât va dura omenirea, națiunile nu vor dispărea, deși unele dintre ele vor dispărea înghițite de altele. Ernest Gellner, celebrul teoretician al națiunilor, care nu poate fi bănuit de naționalism, spunea în 1983 că "nu trebuie să ne așteptăm la sfârșitul epocii naționaliste"145. Dar putem spera la slăbirea acuității conflictului naționalist, în sensul armoniei prismatice a diversităților naționale, după speranțele
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
un postmodernism inautentic, mizerabil, stupid, creând "un coktail otrăvitor", care ne-a dat lovitura de grație. Lucian Sârbu nu susține altceva decât Paul Goma privitor la conformismul naiv sau interesat al postmoderniștilor români. Ce-i drept, și pe alte meleaguri teoreticienii vorbesc de faptul că postmodernismul este reflexul unei societăți în criză, unii considerând chiar că ar fi o stare normală a postmodernității, încât filosofia haosului devine "o știință prin excelență postmodernă" (John Barth). Se pare, însă, că acolo e vorba
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
afinitățile cu materialismul dialectic și istoric. În definitiv, postmodernismul se lasă explicat cel mai bine de critica marxistă prin corelația cu dezvoltarea stadială a capitalismului (vezi, bunăoară, lucrările lui Ernest Mandel, pe care se sprijină unul dintre cei mai serioși teoreticieni ai postmodernismului Fredric Jameson). Teza lui Jürgen Habermas că modernitatea a fost un proiect neîncheiat, pe abandonul căruia a crescut postmodernitatea, se coroborează perfect cu viziunea "dialectică" a lui Jameson 210. Prima revoluție tehnologică (1848-1890), aceea a mașinii cu abur
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
acești termeni mai mult sau mai puțin artificiali încă au cunoscut concurența zdrobitoare a postmodernismului, biruitor prin revoluția din 22 decembrie 1989. Altminteri, în deceniul care a urmat postmoderniștii au dominat categoric, intrând și în manualele școlare. Plus de asta, teoreticienii interesați de consolidarea "canonului" au susținut statornic, nu fără dreptate, că o generație veritabilă nu se reduce la un deceniu, ci cuprinde trei, atrăgându-și, astfel, în paradigmă și următoarele două generații. Dar, încă din anii '80, a început să
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]