5,246 matches
-
îi strigau tare flăcăii în chiotele și hohotele mulțimii. Păpușa părea bleagă, deșelată, chiar moartă. Apoi se cutremură prelung, legănându-și volanele la stânga și la dreapta ca și cum ea, păpușa, s-ar fi rușinat să danseze în fața atâtor spectatori. Își ridică timidă capul după care, cu mânecile zvâcnite în sus, își îmbățoșă deodată pieptul cu țâțele enorme. Încurajată de ritmul tobelor, de uralele și strigătele din ce în ce mai lăbărțate ale mulțimii, păpușa se dezlănțui deșănțată, nerușinată, hohotind și zvâcnind, aplecându-se și ridicându-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
pe după gâtul funcționarului uluit o ghirlandă de gălbenele pe care o adusese cu el, chiar dacă florile erau destul de veștede fiindcă stătuseră atât de mult la gară. Nou-venitul era un bărbat tăcut și, deși ferm în ceea ce privea idealurile sale, foarte timid, abia intrat în serviciu guvernului, foarte slab și cu o înfățișare lipsită de vlagă. Orașul Shahkot îi fusese oferit ca un prim post tocmai pentru că nu era o responsabilitate prea mare, ața încât să înceapă să stea pe propriile picioare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
-
întorcea din nou capul să o privească. În seara de dinainte fusese să îl vadă pe Sampath în livada de guave. Bineînțeles, și el fusese însoțit de ceea ce domnul Gupta numise „adunătură de coate-goale“. Preț de o clipă îl privise timid pe Sampath, iar Sampath îl privise pe el. În mod curios, fiecare dintre ei se simțise expus și vulnerabil în fața celuilalt. Nici unul din ei nu rosti nici un cuvânt în timp ce toți ceilalți începură, din nou, să-și verse amarul. Apoi Sampath
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
-
putea, pe drept cuvânt, să o refuze. Purta o cămașă albă și pantaloni albi și, cu o privire încă ușor încruntată intră în cameră. Și... Vai, dar vai, cine se poate pune cu soarta? Ce fată! Ce fată văzu, așezată timid între o mămică și un tătic urâți, când trecu de draperia care atârna la ușa încăperii! Depășea orice așteptare a sa. Atât de rotunjoară, de rozalie și de albă! O astfel de apariție sub soarele indian! Cu așa o față
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
-
de miză din cauza căștilor. Însă Fionei îi era frică să-l atingă. Îi era frică să nu-i vadă trupul fără viață prăbușindu-se pe podea. —Jake? De data asta, femeia a pus o mână pe umărul puștiului scuturându-l timid, deși nu se aștepta la nici un fel de reacție. Numai că, la început, mâna băiatului s-a mișcat spasmodic, apoi s-a ridicat în aer, ca să-i frece ochii acum deschiși, care clipeau în gol, foarte nedumeriți. A, salut! V-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
o suni. Apoi femeia s-a uitat la ceas. —Ei, și cu asta tratamentul meu facial s-a dus pe apa sâmbetei. Dacă în următoarele zile o să-nceapă să-mi lucească fața, e numai vina ta. Aceasta fusese o tentativă timidă de umor, însă nici unul dintre ei n-a râs. Din contră, fața lui James a căpătat, dintr-odată, o expresie foarte serioasă. —Julia, eu te iubesc pentru ceea ce se întâmplă aici, i-a spus el aplecându-se și bătând ușor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
similar. Ea e genul ăla practic care funcționează pe principiul „să mă ducă de la A la B“, pe când mie îmi place să călătoresc de la A la B în lux. —Ușor de zis atunci când nu e pe banii tăi. Susan era timidă în multe privințe, dar rareori se abținea de la o pune la punct pe Julia. Draga mea, ce e al lui e al meu, iar ce e al meu e și al meu, i-a replicat Julia cu nonșalanță, întotdeauna dispusă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
așteaptă să fii. Și-acum, mai du-te dracului! Susan a izbucnit, din nou, într-un râs zgomotos și-a clătinat din cap de parcă nu i-ar fi venit să-și creadă urechilor. Alison și-a permis doar un zâmbet timid. Încă nu era sigură de locul ei în grup. Dar, oricum, Julia nu se uita la ea. Îi făcea cu mâna Fionei, care se îndrepta către ele. —Iertați-mă c-am întârziat, a spus ea îmbujorată. N-am găsit loc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
Ai grijă, draga mea! Fața lui Jenny strălucea de bucurie atunci când și-a ridicat nepoata în brațe. Nu vrem să cazi și să-ți julești genunchii ăștia superbi, nu-i așa? —Bună, Jenny. Susan stătea la câțiva metri distanță, zâmbind timid. Într-o mână ținea bagajul lui Milly. —Bună, Susan. Tonul lui Jenny era încă puțin crispat, dar zâmbetul părea sincer. — Lasă geanta pe scări. O s-o ducă Bill în casă. Tocmai termină de vorbit la telefon. Nick apăruse lângă Susan
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
trăgeai pe la spate. James s-a întors cu o expresie dezgustată. — Chiar trebuia să fii așa de grosolană? — A, m-am prins! a pufnit Julia în zeflemea. În pat vrei să vorbesc obscen, dar altfel vrei să fac pe femeia timidă și virginală. Corect? — Nici măcar n-o să tratez întrebarea ta cu un răspuns. Apoi James s-a cufundat în șifonier, de unde și-a scos o pereche de pantofi de yachting scâlciați. Ce convenabil! Nu poți să-mi răspunzi fiindcă știi că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
să se ivească bărbați, femei și copii, uluiți, nefiind în stare să accepte că cei doi se înfruntau într-o luptă reală și nu într-un simulacru. în cele din urmă, Mubarrak schiță prima lovitură, ce părea aproape o întrebare timidă; dorința de a constata că era într-adevăr vorba de o luptă pe viață și pe moarte. Răspunsul, ce-l obligă să facă un salt înapoi ca să evite furioasa lamă a dușmanului, îi îngheță sângele în vine. Gacel Sayah, inmouchar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
Cine nu se afla acolo și de ce ? Soldații se priviră între ei, ca și cum s-ar fi suspectat unii pe alții, conștienți de gravitatea problemei și speriați de posibilitatea sosirii unei comisii de anchetă. în cele din urmă, un caporal zise timid: — Nu-mi amintesc să fi lipsit nimeni, domnule sergent. Căldura era insuportabilă. Ar fi părut ciudat ca cineva să rămână afară într-o asemenea zi. Se auzi un murmur de unanimă aprobare. Sergentul cugetă câteva clipe: — Cine-a ieșit la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
din Adoras forfotea, cuprins de o activitate cum nu se mai văzuse de pe vremea creării lui sau de pe când făceau escală acolo marile caravane venite din sud. Nu se opri toată noaptea, ducând cămila de frâu, la lumina unei luni timide și a miilor de stele, ce îi permitea să distingă profilul dunelor și linia sinuoasa a trecătorilor dintre ele, capricioasele gassi, drumuri trasate de vânt, care se întrerupeau însă din loc în loc pe neașteptate, obligându-l să înceapă un urcuș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
mai mic risc. Când avu certitudinea că făcuse alegerea bună, obligă mehari-ul să îngenuncheze, îi puse în față trei pumni de orz, își instală cortul și adormi pe loc. Patru ore mai târziu, în momentul când soarele își începea timid coborâșul, deschise ochii de parcă brusc un deșteptător ar fi sunat lângă el. După câteva minute, în picioare, în echilibru pe cămilă, scrută deșertul pe care îl lăsase în urmă. Nu zări nici o trâmbă de praf înălțându-se în aer, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
dintre soldați, cu o mână tremurândă, îi întinse plosca. Targuí-ul se dădu înapoi doi pași, își ridică un pic vălul și, fără să-i slăbească din ochi, ținând pușca doar cu o mână, bău cu poftă. Locotenentul abia schiță o timidă mișcare înspre tocul pistolului aruncat pe scaunul mașinii, dar gura țevii se îndreptă direct spre el și observă degetul care se încorda pe trăgaci. Rămase foarte liniștit, regretând gestul făcut și conștient că nu merita să-și riște viața ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
spus așa: „Hassan, nomazii sunt o minoritate destinată în mod logic să dispară. Să-i transformăm în muncitori folositori sau să grăbim dispariția lor, ca să evităm suferințele pentru ei și problemele pentru noi...“ — Și totuși, în ultimul său discurs, spuse timid secretarul. — Ei haide, Anuhar! îl mustră ca pe un copil. Astea nu sunt lucruri care se pot spune în public, când o parte din acești nomazi te ascultă și când lumea întreagă urmărește cu atenție evoluția noastră ca țară independentă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
și, oricât m-ai tortura, n-o să-ți spun. — Te înșeli, hotărî Gacel. Mai știe cineva. — Cine? Soția ta. Se bucură văzând că nimerise, pentru că Hassan-ben-Koufra se schimbă la față pentru prima oară și-și pierdu aplombul. Vru să protesteze timid, dar Gacel îl întrerupse cu un gest. — Nu încerca să mă înșeli, îi ceru. Te supraveghez de cincisprezece zile și te-am văzut cu ea... E una din acele femei căreia un bărbat îi împărtășește toate secretele cu deplină încredere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
sfârșit. Bău din nou și se întinse la umbra jeepului, alături de corpul caporalului Osman. Adormi imediat. După trei ore, îl trezi fâlfâitul de aripi al primilor vulturi. Unii intraseră deja în măruntaiele animalului mort, iar alții începeau să se apropie timid de cadavrul soldatului. Privi spre cer. Păsările de pradă erau cu duzinile, căci se aflau chiar la marginea „pământului pustiu“ și ai fi zis că apăruseră dintr-o dată, ca prin farmec, din tufișurile și arbuștii din hamada. Se îngrijoră. Vulturii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
sală pe ieșirea de incendiu, dar acum nici nu se mai punea problema, căci Janice avea să-l silească să-i repete fiecare cuvințel, la nici zece secunde după ce plecam. Conștient că-l observam, mă privi și el, cu expresia timidă și rugătoare a unei mici jivine sălbatice care, după ce pune pentru prima dată piciorul afară din vizuină, decide, În urma unei mature chibzuințe, că lumea largă s-ar putea dovedi prea dificil de suportat. Am sperat totuși că avea să arate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
strigă ea, Înșfăcându-mi mâinile și pupându-mă simultan. Parfumul ei mă Învălui ca un nor și se mi așeză pe haine și pe piele. Va trebui să fac o baie mai Încolo. — Minunat! Betty, Jim, veniți Încoace. Nu fiți timizi. Nu e Întocmai cum v-am povestit? Întrebă ea, fluturându-și mâna de jur imprejur. Era evident că se referea la garsonieră, nu la instalația mobilă. — Iar Sam doarme acolo sus, pe platforma aceea. Vedeți scara? E așa de newyorkez
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
ce vorbești acolo? — E de la Brian, zise el, zâmbind diabolic. Știu că sună de parcă am fi pe culoarele școlii, dar, domnișoară, prietenului meu Îi place de tine... Mă rog, lui Brian. Îi place de tine, adică. Dar Îl știi ce timid e. M-am oferit să te pun În temă, ca să-l Împiedic să se facă de râs când Încearcă să te invite la bar, dar se bâlbâie. M-am uitat lung la el, nevenindu-mi să cred. — Deci, care-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
că ați vorbit mult despre mine. — N-aveam altă cunoștință comună. — N-am să-ți ascund nimic, am conștiința la fel de curată ca răsuflarea unui nou-născut. Acum aproape două luni, a venit să mă vadă un bărbat. Un uriaș mustăcios, dar timid, care m-a Întrebat dacă aș putea ține o conferință la sediul anjuman, clubul al cărui membru este. Despre ce? N-ai să ghicești niciodată. Despre teoria lui Darwin! În atmosfera de fierbere politică existentă În țară, am găsit treaba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
a și primit bluza albă, „simplă și elegantă, pentru o doamnă matură”. „Pentru biserică, la nunta băieților”, a adăugat Pietro, dar ceilalți au tăcut. Pietro nu știa că Francesco va rămâne toată viața nelogodit și că fratele lui era prea timid ca să aibă vreun alt amor, în afara de acela cu papa. Asta nu-i de la mine, e de la tata, astfel de lucruri spunea el câteodată, înainte să stingă lumina la noi în cameră. Dacă ai amoruri, te temi să nu faci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
în poală, iar eu le mângâiam cu timiditate. Ei îi plăcea, fără îndoială, căci nu mai spunea nimic și-și desfăcuse ușor buzele. Mai târziu, nu știu când, șosetele au fost scoase și degetele mele nu mai erau atât de timide. Ea respira profund și era încordată. I-am sărutat piciorul. M-a privit țintă, cu ochii mari. A fost un moment plin de tensiune. Oare avea să-și retragă piciorul? În orice caz, eu îl țineam strâns și n-aveam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
ceai, ori ar fi spus pe loc că nu Îl interesa și ar fi făcut gestul de a Închide ușa, În timp ce Își cerea scuse delicat pentru refuz, Măcar dacă era o enciclopedie muzicală, s-ar fi justificat cu un surâs timid. În oricare dintre situații Înmânarea scrisorii ar fi treabă ușoară, să spunem chiar jignitor de ușoară, și asta nu-i plăcea morții. Bărbatul nu o cunoștea pe ea, dar ea Îl cunoștea pe bărbat, petrecuse o noapte În aceeași cameră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]