7,094 matches
-
o plăcută senzație de libertate. — Lumânărelele, spunea Camilla, le vreau roșii, Îți amintești? Maja evită să răspundă. Nu se oprea nimeni la trecerea de pietoni, se săturase să aștepte. Strângând Încheietura Camillei, o trase repede, ca să ajungă În siguranță pe trotuarul de dincolo. Două maxi-scutere galactice trecură pe lângă ele Într-un slalom amețitor. Camilla inspiră fumul Înecăcios al țevilor de eșapament și tuși, iar Maja le ură celor doi neciopliți să alunece pe o pată de ulei și să-și rupă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
În cizme și blană din piele de câine mergea alături de el - și continuă să surâdă prietenoasă. Maja Înțelese că femeia Își căuta cuvintele și, pentru a-i descuraja o eventuală tentativă de conversație, se Încăpățână să fixeze indiferența aspră a trotuarului. O enerva tipa asta. Era vulgară, de-a dreptul vulgară. Cu unghiile vopsite. Cu părul decolorat - se vedea negrul părului lângă rădăcină, unde Începuse să crească din nou. Cu eșarfa aceea din pene de struț - nu mai e la modă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
E suficient să te gândești un pic mai mult la prostiile astea. Însă nu era plăcut ca un agent imobiliar să știe că Maja Fioravanti Își căuta casă. — Mulțumesc, oricum, Închise ea conversația pe neașteptate - Înfrântă, fără puteri, pierdută pe trotuarul din strada Mercalli, zdrobită de un sentiment de vinovăție. În spatele ușilor reflectorizante, salonul lui Michael era aproape invizibil. Oglinda o reflecta doar pe ea. Maja știa Însă că femeile care așteptau În salon puteau să o vadă. — Ascultați-mă atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
și fericită. Cine știe câte alte lucruri triste i-o mai fi povestit copilul acesta. Camilla trebuie să fie impresionată. Poate va crede că familia e un infern de minciuni, iar viața nu e decât o vulgară răzbunare. Maja privi melancolică spre trotuarul care părea să o cheme de dincolo de vitrină. Voia să alerge imediat acasă. De ce mai rămânea aici În magazinul acesta fandosit de modă pentru copii, să-și piardă timpul cu băiatul lui Antonio Buonocore? Copilul se afla În cabina aceea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
a volanului, atinse cu cotul din nou plicul alb. Maja coborâse. Mergea În Întâmpinarea unui tip cu haină și cravată, cu o burtă umflată, care părea să aibă mare nevoie de un transplant de păr și care o aștepta pe trotuar cu o mapă În mână. Aris nu putu să-și stăpânească nerăbdarea de a citi adresa de pe plic. DEPARTAMENTUL DE GINECOLOGIE. — Doamna Riva? Întrebă agentul imobiliar, consultându-și lista numelor din dosar. GINECOLOGIE. Aris Înghiți. Anatomie necunoscută. Învățată din enciclopedii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
lovi de un obstacol insurmontabil și se blocă. Era complet blocat. Nu reușesc, spuse șoptind. Mă doare. — Frumusețea la durere rabdă, o certă Miria, aruncând proiectilul Însângerat care traversă baia, trecu prin deschizătura ferestrei și dispăru undeva afară, poate pe trotuarul de dedesubt. O privi În oglindă nemulțumită. Mi-a venit o idee. Te fac și mai atrăgătoare, spuse. Atelierul părea Închis, firma luminoasă era stinsă. Miria Își parcă scuterul În fața ușii și sună. Pe vitrină scria USE YOUR BODY, PAINT
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
scrieți prea multe minciuni. Arătați puțin respect. Și milă, dacă puteți. Îi iert, totodată, și orgoliul inutil. Sărmana Emma, frumoasă În ultima ei zi, așa cum n-a mai fost de ani de zile - neștiutoare, palidă, nehotărâtă, cu eșarfa portocalie atingând trotuarul, mâinile subțiri ce sâcâie Într-una fermoarul poșetei: voia s-o deschidă ca să fumeze o țigară, dar se Înțepenise. Antonio cunoștea poșeta aceea violetă, Îi cunoștea toate hainele. — Mă bucur pentru tine, Îi spuse el rece. Felicitări. Dar eu lucrurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
de struț, poșeta de catifea violetă, părul despletit ca niște alge, gura roșie ca un coral. Deși era doar o moleculă În mulțimea de turiști, de pierde-vară și de localnici veniți În centru pentru promenada de vineri seara, staționând pe trotuarele de pe Corso, pălăvrăgind În fața vitrinelor magazinelor de blugi, CD-uri și gadget-uri muzicale, mama Valentinei Buonocore era inconfundabilă. Mergea repede și șchiopăta ușor. Din când În când se Întorcea, ca și cum ar fi urmărit-o cineva. — Bună! o salută. Educația
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
Emma spusese: oprește-te aici, nu veni până lângă casă, Antonio ar putea fi În parcare. Nu vreau să pățești ceva. Iar Sasha oprise acolo, chiar dacă În locul acela era o zonă moartă, Între două cartiere neterminate, și nici măcar nu era trotuar: pe partea dreaptă a străzii era doar o fâșie de pământ pe care creșteau urzici și rugi plini de spini. Emma coborâse și trântise portiera cu putere, iar bufnitura seacă a acesteia semănă cu un punct pus unei fraze prea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
unui om rănit de o armă de foc. Un polițist știe. Odată, când Încă era pe mașina de patrulă, i se Întâmplase după un jaf. Paznicul de la bancă fusese lovit În abdomen și zăcea Într-o baltă de sânge pe trotuar. Din rană, sângele curgea cu un șopot sinistru, ca fluieratul unei păsări. Culoarea Îi pierise din obraji și omul Își pierduse cunoștința. Dar nu și viața. Trupul lui Încă zvâcnea, mușchii se contractau. Antonio Îl veghease mai bine de jumătate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
de protecție străbătută de un fir de sârmă ghimpată fusese sfâșiată și În ea se deschidea o gaură. O dâră Îngustă de pământ se desfășura printre urzicile prăfuite și frigiderele stricate, coborând râpa. Metroul care trecea pe deasupra, protejat de un trotuar Îngust și de un zid jos din cărămidă, În locul acela cobora pătrunzând În tunel. La lumina lampioanelor se zărea intrarea: un semicerc perfect, amenințător și ademenitor În același timp - ca porțile din carton colorat din Luna Park. Tunelul dragostei, sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
un delict? Îl Întrebă Maja la un moment dat. — Se pare că da, răspunse Zero ridicând din umeri. Și se Îndreptă spre celălalt capăt al galeriei. Ea se Întoarse Înapoi. La câteva sute de metri mai Încolo se sfârșea un trotuar Înalt - poate capătul unei stații de metrou. Dar nu știa al căreia. La capătul liniei electrice pâlpâiau câteva lumini slabe. O țesătură de cabluri electrice se intersecta cu șinele de tren - pe sub picioarele ei și pe deasupra capului său. La intrarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
moartă. Are ochii Închiși. E complet inertă. Dar pe gura ei, masca de oxigen s-a aburit. Răsuflarea, poate. — Trăiește? Îl Întreabă pe doctor, dar acela nu are timp să-i răspundă. Nu are timp. Împinge targa spre ambulanță. Pe trotuarul spart, roțile se Împiedică, targa se clatină. Fata Întinsă, poate instinctiv, tresare. Capul i se apleacă pe pernă. Buzele i se Întredeschid și ochii par să i se anime. Asistenții țin deschise portierele ambulanței și, pentru o clipă, fata rămâne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
o clipă, fata rămâne singură, ținta miilor de priviri - zecile de polițiști care așteaptă În stradă, locuitorii ieșiți la ferestrele Întregului cartier, ospătarii, bucătarii și oamenii de serviciu de la restaurante, bețivii, turiștii care se Întorc la hoteluri. Targa rămâne pe trotuar, În lumina lampionului, În Întunericul nopții. Lucrul acela umil - precar, fragil, gol, acolo jos - În fața tuturor. Ceva profanat pentru totdeauna. Și-a văzut tatăl cu pistolul Îndreptat spre ea. Cum poți să vezi așa ceva și să rămâi viu? Și totuși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
toți trei neinteresanți, așa că s-a cuibărit în spate, ca să-și tragă sufletul. Călătorii îl priveau cu simpatie, fără să se întrebe ce căuta acolo. La Unirii a coborât și s-a uitat în jur. Erau multe posibilități, iar pe trotuar, chiar lângă el, Fulgerică și Greață tratau cu un tablagiu, și el ieșit la plimbare, în civil. Oricât de grăbit era, Zogru nu putea să rateze de data aceasta. Sergentul luase sacoșa și le spunea o să văd ce pot să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
Nu se uita în direcția aceea, dar a simțit cum vine spre el un fuior de vânt ca o sabie, care l-a lovit drept în inimă. Și a și țâșnit imediat, împins de ceva ori de propria frică, pe trotuarul întins ca o dâră de zahăr ars. Stătea paralizat de groază, cu aripa răsfrântă peste un firicel de măturică, ieșit prin asfalt. Cineva se mișca încet dincolo de porți, un bărbat pe care abia reușea să-l vadă printre crengile unui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
își pierdeau siguranța și se fâstâceau imediat după ce Zogru se adăpostea în sângele lor. Ajunsese să treacă și noaptea prin fața casei lui, indignat de groaza care îl cuprindea în preajma acestei ființe. O dată stătuse până aproape de miezul nopții. Se plimba pe trotuarul de vizavi, lăfăindu-se în sângele unui student, când a simțit că se cutremură de frică și-a știut că se apropia Achlile. Și așa a fost. Se strecura cu prudență, ca și când n-ar fi vrut să fie văzut; n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
sărute. Era emoționat, n-o mai sărutase de mai bine de-o lună de zile și se simțea cuprins de toropeală, de parcă ar fi înghițit flacără după flacără. Dar, pe când înainta spre Giulia, s-a simțit brusc împins, azvârlit pe trotuarul rece, ca un gunoi. Andrei a spus noapte bună, te sun, și-a urcat în mașina lui albastră, în timp ce Giulia deschidea portița să intre pe sub bolta de viță. Strada era pustie și mirosea a liliac. Zogru era prăbușit, aproape că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
în ploaie Și mă țin de mână cu trecutul Și lacrima-mi cade în bălți Și strada se transformă-n balaur cu cinci vieți. Nu mai suport pe nimeni și nimic Deși mă cufund în amar. Stau singură pe-un trotuar Fiind un simplu trecător prin propriul amar. Știu că am ajuns să fiu neobservată Într-o secundă de vis spulberată. Și mă întorc și te blestem În propriul meu stil... Te chem. Dan Cristina, clasa a VII-a Școala Gimnazială
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
gârlă iară, Doar atât, pentru o vară. Of, ce dor îmi e de basme, Și de zumzet de copii. Și, când văd că timpul trece, Mă cuprinde un dor rece Să prind gâze-n insectar, Să mă joc șotronul pe trotuar. Of, de-aș fi copilă iar... Mi-e dor, mi-e dor... Să mă joc iar pe afară, Să văd fluturii cum zboară. Of, de-aș fi copilă iară! Dorul Ce n-aș da să fiu copilă iar Să mă
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
plină de povești. Și doar atât, pentru o vară, Să plec vacanțele la țară. Să mă scufund în gârlă iară, Dar doar atât, pentru o vară. Să prind gâze-n insectar, Să mă simt copilă iar, Să joc șotronul pe trotuar, Of, de-aș fi copilă iar! Joc de seară Peste drum în fapt de seară Larmă mare e în toi, Mic și mare strânși în gloată Fac un mare tărăboi. Saltă praful de pe uliți Câinii latră fără glas Ceata de
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
O, mamă!” În cele din urmă, își pecetlui suflul glasului, obturat cu un aparent urlet disperat, inutil remedierii situației de față. Ca la un semn, se prăbuși într-un grandios impact cu asfaltul reavăn, rezemându-și capul palid de bordura trotuarului prăfuit de exitus și viață. Am cutezat, deși sfios, să îi cuprind capul în brațe... și m-am cutremurat. Rânjetul slab de marionetă, petele de sânge ce îi dezveleau chipul, buzele vinete, întredeschise, ce implorau îndurare, invizibila disperare ce ignora
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
toate au fost condimentate cu povești din timpuri trecute. Zilele și nopțile se scurgeau unele după celelalte fără neplăceri sau regrete. Și vremea a fost de partea fetei cu nume primăvăratic. A nins mult. Zăpada a acoperit pomi, copaci, grădini, trotuare. Deafară răzbăteau din când în când vocile precipitate ale unor copii încântați de anotimpul alb. În rest, tăcere. Nepoată și bunică păreau a fi intrat definitiv într-un timp special al tihnei. Doar Ionică și știrile de seară mai aduceau
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
întins lui Prodan, te duci și-mi aduci trei pachete de Carpați fără, i-a zis, hai, pas alergător, știi de unde, de la Cerbu’, acolo-i deschis și duminica. Prodan a dat din cap, a făcut stânga-mprejur, îndreptându-se către trotuar, muncitorul a mai strigat după el, stai, s-ar putea să vezi acolo, la băut, pe unu’ cu mutra ciupită de vărsat, Csákány îi zice, ei, dacă-l vezi, spune-i că ai lu’ Traian îi transmit că poate s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
mei, am văzut cum se linge pe buze, știam că o să-mi zică să iau pachetul, că o să-mi ordone să desfac cureaua, dar atunci deodată Traian s-a întors, și s-a întors și celălalt muncitor, se uitau înspre trotuar, sosise Prodan cel Mare cu țigările, în pas alergător s-a dus la Traian, i-a dat țigările și restul de bani, Traian și-a băgat în buzunar banii și două pachete de țigări, pe al treilea aruncându-l celuilalt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]