4,112 matches
-
de lemn, pe care le urcam prin beznă cu pas sigur, făcu să se deschidă ușa de la primul etaj, de unde se întinse până la noi un covor îngust de lumină murdară. Doamna Patanetschek, o femeie de cincizeci de ani, cu ochii umflați de somn, grasă și îndesată, se dete la o parte să ne facă loc. Avea un chip morocănos, de dobitoc. Desigur că tocmai se dăduse jos din patul de fier, cu așternutul răscolit și pernele făcute ghem, pe salteaua înfundată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
de aramă făcu un pas înainte și se înclină în fața ei, ca un „e” cursiv. Îi prinse tivul de jos al cămășii, ridicându-i-l până la para becului cu lumină sângerie, descoperind astfel acel trup, după care, cu tot pântecul umflat de sarcină, tânjesc și azi ca după un codru de pâine rumenă, în a treia zi de foame cumplită. După ce Omul cu ciocul de aramă îi scoase cămașa, cu gestul cu care ar fi desfăcut un obelisc de caș, dintr-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
pentru ca să ocolesc cu dibăcie, noaptea nunții mele”: „Ca băiat mic, dintr-o joacă mi-am fracturat umărul stâng. Dus în grabă la spital făcui acolo cunoștință cu un băiețaș oacheș și ceva mai răsărit, care avea un genunchi albastru și umflat cât o pâine. A doua zi furăm amândoi aduși în sala de operație. Mi-aduc aminte de chipul unui medic bătrân, cu tichia și halatul alb, cu trupul gros și mare, pe care purta un cap zbârcit de câine mops
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
Până la cimitir aflu că moarta și-a dat sufletul cu bășica udului deșartă, și că, după ce s-a scăpat în așternut, a zis „Adio, scumpă mamă” și a murit. Printre alte mărunțișuri se mai spune că picioarele moartei s-au umflat la „ris”; că i s-au mai rotunjit cu foarfeca pantofii decoltați, ca să poată fi încălțată, și ca să nu se creadă „dincolo” că fata umbla desculță pe lumea asta, între haimanalele înghesuite la pomană... Eu, Ferdinand Sinidis, mai am și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
modul În care Îi evoluează reputația după moarte, adunând sume totale din vânzări, citind cronici, văzând filme și seriale de televiziune pe vreun aparat video sau laptop cu DVD celest, și ascultându-ne vorbăria zgomotoasă despre el și opera lui, umflându-se În eter ca o ovație prelungită. Henry, oriunde ai fi, fă o reverență. Mulțumiri etc. O astfel de carte nu se poate scrie fără ajutor din partea altor cărți și a altor scriitori. Cea dintâi și mai mare datorie o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
țelul tuturor dorințelor avea un nume. Trăiam chinurile primei iubiri, pe care nu o poate depăși nici un acces ulterior de vanitate. Durerea de dinți nu-i nimic pe lângă asta, chiar dacă și acest martiriu este însoțit de o durere care se umflă și se dezumflă, care se întinde și se tot întinde. Deoarece începutul primei mele iubiri nu poate fi nici datat cu precizie, nici nu a dus la acțiuni a căror desfășurare, până la momentul atingerii corporale ori chiar al penetrantei luări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
a fi înarmat. În mod evident, fiecare om aflat în detașamentul de muncă al Reich-ului trebuia să se simtă onorat de îndată ce era stăpân peste lemn și metal, peste patul și țeava carabinei. Și așa se și întâmpla, noi, băieții, ne umflam în pene și ne simțeam bărbați când stăteam în poziție de drepți cu pușcociul la picior, când îl prezentam sau îl purtam pe umăr. Posibil chiar să fi luat ad litteram expresia „Arma e mireasa soldatului“. Noi arătam, dacă nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
anume văd eu, de îndată ce-l privesc, la lumina lunii în primul pătrar, pe tanchistul rătăcit ca ediție timpurie a unei persoane ce a înaintat în ani? Arată de parcă ar fi scăpat dintr-un basm al fraților Grimm. Imediat are să-l umfle plânsul. Precis că nu-i place povestea în care apare. Mult mai mult i-ar plăcea să semene foarte tare cu eroul principal al unei cărți care îi este tot timpul atât de aproape, încât parcă s-ar afla la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
ca lumina zilei. Trebuiau să se gândească mai devreme la asta, când Ivan nu trecuse încă Vistula. Abia acum, însă, de când se terminase cu Adolf, la fel și cu ceilalți ștabi, Goebbels și Himmler și restul, sau când alții fuseseră umflați, ca Göring, era din nou nevoie de noi. „Păi da, experiența noastră de front ca bastion împotriva viiturii roșii. Noi știm ce-nseamnă să te pui cu Ivan, mai ales iarna. Americanii habar nu au de asta.“ „Fără mine. Io
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
se numea el în realitate. Adevărul e că suferea de furuncule. Sensibilă din cale-afară era ceafa lui, brăzdată de cicatrice groase. De fiecare dată, primăvara - la fel și în primăvara lui ’47 - acolo plesneau câteva abcese care mai înainte se umflaseră: asemănătoare la formă și mărime cu un ou de porumbel și care promiseseră câte un păhărel de țuică plin cu puroi. De aceea, calfele cântau, obraznic, de îndată ce furunculele lui Korneff începeau să înmugurească: „Iarna când moare, pe Korneff îl doare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
tâmplei, pielea mototolită din jurul gâtului. Cu plumb moale și tonul deosebit de cald al acestuia se modelează osul nazal și maxilarul, buza de jos care atârnă, bărbia teșită. Cute verticale și orizontale marchează fruntea. Liniile pe care le trage plumbul se umflă, se evaporă. Ce se află, umbrit, în spatele ochelarilor. Două cratere: nările din care ies franjuri de păr cărunt. Nesfârșit de multe nuanțe de gri și alb: credo-ul meu. Încă din copilărie am desenat cu creioane. Fragmente de zidărie din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
de mânie, Geldmacher s-a lovit cu capul de pereți reali și duri, umplându-se de sânge. În Coreea și nu mai știu unde era război. Noi eram cuprinși de nebunie și trăiam pe credit, în timp ce haita noilor îmbogățiți se umfla în pene, exhibându-și bogăția. Dar, oricum, în Czikos continua să pice destul bacșiș pentru ca în vara lui ‘52 să-mi finanțez cea de-a doua mare călătorie. În timpul iernii am făcut economii; voiam să plec din Düsseldorf, un oraș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
nu știau încotro s-o apuce. Aerul Berlinului Ah, prietenii mei! Când trenul s-a pus în mișcare, Franz Witte încă se mai prostea. Șontâcăia pe peron, o siluetă aeriană, imposibil de fixat fiindcă lua tot mereu poze schimbătoare. Ba umflându-se în pene și făcând pe cocorul cu picioare lungi, ba fâlfâind din aripi, ca și când ar fi vrut să-și ia zborul, să se ridice, să dispară. Ca până la urmă să rămână, totuși, schimbându-se iar cu sine însuși, un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
decât în anticariate și pe internet. Fluieraș a rezistat mai mult decât Frank Witte. Pe la începutul anilor ‘60, când eu mă pierdeam în manuscrisul de la Ani de câine, el a venit la Berlin și pe la noi pe Karlsbader Straße, deja umflat de prea multă bere. Acolo, în acea semiruină, ce părea oricum locuită de ororile războiului până la șarpanta fragilă a acoperișului, el i-a speriat pe Anna, pe băieți și pe micuța Laura, cea născută în anul ridicării Zidului, un copil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
stătătoare. Singura studentă îi conferea nudului culcat la care lucra proporțiile abundente ale propriului trup. Ea părea să fie cea mai talentată. Atmosfera din atelierul nostru, era mai degrabă sobră. Fără aere boeme, nimeni care să fi-ncercat să se umfle în pene și să facă pe geniul. Cel mai tânăr dintre studentți, Gerson Fehrenbach, se trăgea dintr-o familie de cioplitori în lemn din Pădurea Neagră. Doi sau trei veneau din Berlinul de Est și erau hrăniți cu cea mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
drept că ieram atent cu berechet la semnele dân zodiac, că doar nu-s chiar neterez. Nu-mi luam ochii dă pă ușa aia. Nu vă faceți nici o grijă: n-a intrat și n-a ieșit nimeni. Abenhaldun l-a umflat dă braț pă Ibrahim și l-a cărat În arhivă; apoi mi-a zis: „Acum adu-l pe Izedin“. Mare ciudățenie, don Isidro, primele două dăți m-am Încrezut În mine; da dă data aia mă fleșcăisem d-a dreptu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
Nu vă râdeți, sorella Îmi zice mereu că am ceva dă zbanghiu și dă poetist. Da nu m-a luat soileala și cât ai zice pește am dat de Abenhaldun: nici n-am Întins bine ghiara, că l-am și umflat. Foarte pă lesne am găbjit și scara, care iera mult mai la Îndemână decât mă chitisem io, și-am izbit-o În secretariat. Pă drum, n-am cântat nici o parolă chioară. Ieram prins al naibii de tot cu zodiile. L-am lăsat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
am cerut lu propitara să-mi aducă ziaru Știri. Nici că m-am bunghit la pagina dă sport, da m-am pus pă buchisit cronica judicioasă, care am văzut pozat ghinionu În ea: la zero ș-un sfert noaptea, se umflase o huidumă de pârjol În casa-quinta lu doctoru Abenhaldun, din Villa Mazzini. Cu toate că Secția dă Pompieri a făcut o treabă trăznet, conacu a fost o pradă ușoară pentru flăcări, iar În pârjol perise propitaru, destins membru dân colonia siro-libaneză, doctoru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
din iarna anului 1927, pe sub arcadele Oborului din mahalaua Unșpe, a zărit o ceată de vagabonzi și cerșetori care-și râdeau de-un nefericit ce zăcea pe caldarâm, mort de foame și de frig. Mila lui Tai An s-a umflat, făcându-se de două ori mai mare, când a aflat că nenorocitul era chinez. Un om bogat poate da cu Împrumut o frunză de ceai fără ca din pricina asta să-l pască vreo primejdie; Tai An i-a dat găzduire străinului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
un irepresibil vaier de iubire“. Vom trece ca peste jăratec prin ñll, unde bunul-gust al cărui portdrapel a fost Ginzberg pare să-l fi trădat deaceastă dată. Scrupulele ne Îmboldesc să copiem notița care urmează și care, după ce ne-a umflat capul cu explicații, ne lasă baltă: „țelul meu este să creez un limbaj poetic, integrat din termeni care nu au echivalente exacte În limbile comune, dar care denotă situații și sentimente care sunt, și au fost Întodeauna, tema fundamentală a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
d-alde biștari, care-i cel mai nașpa, i-am cântat la cap cum că Înteres canci, da voiam să contribui la opera care o prezida așa demn. Lu mandea Îmi iera frică dă riturile dă inițiere, care ni se umflă bostanu cu iele, da cum te văd și cum mă vezi mi-au dășchis ușile Maffiei parc-aveam pile la Nunțiu. Între patru faruri, don César mi-a fredonat secretu care mă onorează. Mi-a șoptit că situațea iera beton
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
al lui; io m-am luat cu vorba ș-aproape că n-am băgat nimic sub nas, da am prins dă veste cu ghiotura dă cum iera Caruso acasă și În poblic, de puteam să dau și egzamen. Cu toate că mă umfla somnu, n-am perdut nici o vorbă coaptă, nici n-am sărit peste șozu ăl mai mișto: lu mosafiru Îi păsa mai puțin dă ce băga la jgheab ca dă ce zicea. La unu s-a Întors la mine În debara
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
Bietul Ted, zise Harry, clătinând din cap. — Care-i treaba cu gaura neagră, În fond? Întrebă Norman. — O gaură neagră este o stea moartă, comprimată, Începu Harry să-i explice. În esență, o stea e ca o minge de plajă umflată de exploziile atomice care au loc În interiorul ei. Când steaua Îmbătrânește și combustibilul nuclear se epuizează, mingea se comprimă foarte mult. În cazul În care comprimă Îndeajuns, devine atât de densă și are o gravitație atât de mare, Încât procesul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
nu spunea nimic. Norman observă că nici Harry numai avea atitudinea exaltată de dinainte. Stătea nemișcat, privind fix la fereastră. Afară, Barnes și Fletcher sprijineau cadavrul. Spre suprafață se ridică rapid o explozie de bășici argintii. — Ce fac acolo? Îi umflă costumul. — De ce? N-o aduc aici? Întrebă Ted. — Nu se poate, spuse Tina. Nu au unde s-o pună aici. Descompunerea produșilor secundari ne-ar consuma aerul. — Dar trebuie să existe vreun container etanș... — Nu există, zise Tina. Nu avem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
avem posibilitatea să depozităm resturi organice În habitat. — Vrei să spui că nu s-au așteptat să moară cineva aici? — Exact. Nu s-au așteptat. Acum apăruseră mai multe coloane de bășici ce se Înălțau din găurile costumului care era umflat cu aer. Barnes Îi dădu drumul și costumul pluti ușor, parcă tras În sus de coloanele de bule argintii. — Se va duce la suprafață? — Da. Gazul se expandează Încontinuu, pe măsură ce presiunea exterioară descrește. — Și pe urmă? — Rechinii, spuse Beth. Probabil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]