27,085 matches
-
cu părul și bărbile șiroind de apă, cu alge în păr, desculți, înfrigurați, dar în viață : așa cum promiseseră, veniseră de Crăciun. Să împodobească bradul. Într-un târziu , lângă foc, povestiseră cum s-a întâmplat cu furtuna, cum fuseseră zvârliți de valuri încoace și încolo, fără să vadă nimic decât furia mării, și cum, măturați de zidurile de apă care năvăleau de peste tot pe corabia care se răsucea în loc, apăruse un bătrân de nu se știe unde, cu barba înspicată și pletele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
și pletele albe, sprijinindu-se într-o cârjă mai înaltă decât el, care stătea drept printre resturile de catarge de pe punte și care le arăta o lumânare singura lumină într-un întuneric de smoală. A stat așa, nemișcat în bătaia valurilor, până când se zări țărmul. Lumina se mișca înaintea lor. S-au luat după lumina aceea și un val i-a aruncat pe țărm. Au zăcut fără vlagă acolo, pe nisipul înghețat, sub cerul care se lumina încet cu strălucirea zorilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
catarge de pe punte și care le arăta o lumânare singura lumină într-un întuneric de smoală. A stat așa, nemișcat în bătaia valurilor, până când se zări țărmul. Lumina se mișca înaintea lor. S-au luat după lumina aceea și un val i-a aruncat pe țărm. Au zăcut fără vlagă acolo, pe nisipul înghețat, sub cerul care se lumina încet cu strălucirea zorilor. Când s-au ridicat să privească după ciudatul lor tovarăș, pe țărm nu mai era nimeni doar resturile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
firele de nisip... și am ajuns ce vedeți astăzi: trandafirul deșertului. Acum vi-L spun și vouă: numele acela e Iisus." Și în timp ce-L șoptea, apa din havuz încetă să mai susure... era liniște și se făcuse lumină și un val de bucurie trecu prin noapte și noaptea se făcu de mătase, dulce și blândă... "Iisus..." repetă, dus pe gânduri, trandafirul deșertului. "Aaaa, dar trandafirul deșertului e doar o floare roșie și... ha-ha! otrăvitoare pentru oameni! Cum poți fi tu asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
la adăpostul lui. Din când în când, în nopțile de toamnă târzie, se vede o licărire deasupra apei și oamenii de pe-aici spun că e piatra, care-și caută locul în dig. Iar când apa tresaltă așa, într-un val mai mare, spun că piatra se rostogolește spre mal. Ba unii o și aud glăsuind: "Iertare, drumule, iertare, apă, iertare, animalelor, iertare, oamenilor, iertare, voi, suratelor... N-am să mai spun niciodată că eu singură vreau să fiu admirată... Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
dimineții, buclele se desfăceau, lunecau pe umerii veșmântului, se adunau la loc... Stătea nemișcat. Nu știu ce mă așteptam să văd, dar rămăsesem și eu acolo, uitându-mă la el, spre soare, parcă prin el... Era liniște. Se potolise și vântul, nici valurile nu se mai auzeau, se făcea liniște, tot mai liniște, o liniște dulce, cum nu mai simțisem vreodată, cu atâta bucurie și blândețe și cald în inimă... și tot dulce era în cerul gurii, "ca și cum gura mea se sătura cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
în pământ bun și a adus rod. Care e rodul ? Dacă aș fi citit, aș fi știut... așa, n-am știut să-i spun decât despre liniște. Despre cum e liniștea pe care o dă Iisus, atunci când și vântul, și valurile tac, când se ridică soarele și lumea vine să-L asculte, când nu toți cei care-L ascultă înțeleg sau vor să înțeleagă dar nu pot, numai că liniștea aceea rămâne pentru toți și se face dulce și blândă, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
Toată iubirea pe care o simțisem vreodată era în glasul Lui. Și toată iubirea, pe care nu avusesem cui s-o dărui atâția ani, începu să-mi curgă deodată în trup. Nu, nu știu cum să vă spun. Trecea așa, ca un val din creștet în tălpi, curgând din cer în pământ. Îl auzeam vorbind cu cei din jur care-L tot întrebau dacă e permis să vindeci în zi de sâmbătă. Atunci nu știam decât de valul de iubire care curgea, curgea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
spun. Trecea așa, ca un val din creștet în tălpi, curgând din cer în pământ. Îl auzeam vorbind cu cei din jur care-L tot întrebau dacă e permis să vindeci în zi de sâmbătă. Atunci nu știam decât de valul de iubire care curgea, curgea mereu de la El în mine; iar eu de parcă-mi descătușase inima chiar am reușit să ridic ochii și să mă uit la fața Lui. Eram totul numai iubire îi vedeam buzele mișcându-se, dar parcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
vezi, eu sunt ținut în mână de mulți sfinți și sfinte, ba chiar Maica Domnului m-a mângâiat iar soțul ei mă ține în brațe, alături de Iisus și nu mă mai laud atâta." Și de pe tulpina lui înaltă, trimise un val de miresme spre cer. Alături, trandafirul tăcea. Avea prea multă treabă. Până mâine, toți bobocii trebuiau să fie deschiși, ca să fie sărutați de prima rază de soare (de aceea petalele lui sunt atât de parfumate și catifelate). Da, dar toată lumea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
se apropia vreunul. Dar o respirație care să aducă viața, nu mai întâlnisem până atunci. "Poate că n-o fi om", mi-am spus. Și mi-am îndreptat frunzele din creștet spre locul de unde venea respirația aceea. Pe dată, un val de viață mi-a scăldat inima și era în viața aceea bucuria cea mai înaltă și cea mai adâncă tristețe, tot amarul, toată sfâșierea, toate lacrimile oamenilor pe care-i văzusem de-atâtea ori trecând și toată lumina stelei aceleia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
m-am lovit și... asta a fost tot. Sunt vreo 30 de ani de atunci. Am uitat cum arăta maică-mea, abia dacă-mi aduc aminte de fața înspăimântată a tatii când m-a scos din apă, știu cum arătau valurile și ciotul acela de stâncă cenușiu, lunecos... dar cam atât. Pe ei însă n-am putut să-i uit: îi văd mereu în noaptea mea și ei sunt lumina, v-am spus doar ca mergeau în soare, nu?! Și erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
zicea că am eu gărgăuni în cap: cine a mai auzit să fie parfumată marea. Ei, da: mirosea a alge, a pește... dar asta numai parfum nu era. Ei, și! îmi spuneam fiecare cu ce-i place: pentru mine zgomotul valurilor era cântec, mirosul mării era cel mai dulce parfum, așa, dulce-amărui-sărat, de l-aș fi mâncat pe pâine de fapt, chiar te sătura, numai ce-l respirai! iar poveștile lor erau mai adevărate decât tot ce știam că-i adevărat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
Îi spunea: Tatăl nostru, Care ești în Ceruri... Ca să vezi! mi-am spus atunci. Am avut dreptate: odată ce-l are pe tata în cer, sigur că soția lui e într-un palat în mare și copiii lui se joacă departe, pe valuri de asta stă uitându-se în zare, de asta e așa de bun și blând... Înseamnă că e semizeu... dar aceia sunt regi, se luptă tot timpul și se ceartă cu zeii, nu stau cu oamenii de rând, ca noi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
săraci și nici nu pescuiesc... Cum mă uitam așa la el, s-a întors spre mine. Din spatele lui, deasupra mării, răsărise luna. Nu-i vedeam chipul, dar în jur lumina se făcuse argintie și până la capătul mării se țesea pe valuri o punte de raze. Fără să-l fi întrebat ceva, începu să vorbească: Știu, ți-e dor de ai tăi... Uite, am să-ți spun ce am auzit când eram doar oleacă mai răsărit ca tine... Abia scăpasem cu tatăl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
dar odată singur, golul se întinde și te sfâșie înlăuntru... ai plânge de dor, dar durerea ți-a uscat și lacrimile, iar când te culci, adormi cu gândul să-i visezi... Îi știi dincolo de zare și-i chemi... cu fiecare val pleacă de la tine strigătul și fiecare val se întoarce... singur. Ești sărac în duh și singura bogăție e dorul după ei și iubirea pentru ei... Așa mă simțeam și eu, pierdut, dar când l-am auzit pe El, parcă deodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
te sfâșie înlăuntru... ai plânge de dor, dar durerea ți-a uscat și lacrimile, iar când te culci, adormi cu gândul să-i visezi... Îi știi dincolo de zare și-i chemi... cu fiecare val pleacă de la tine strigătul și fiecare val se întoarce... singur. Ești sărac în duh și singura bogăție e dorul după ei și iubirea pentru ei... Așa mă simțeam și eu, pierdut, dar când l-am auzit pe El, parcă deodată mi s-a deschis inima... mi s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
râs. Ai văzut, așa-i ? Poate că te-a și prins furtuna pe mare, nu ?! Dac-ar ști cât m-am chinuit să-mi treacă frica asta și câte nopți n-am visat că mă zbat iar și iar în valuri, ca atunci când se sfărâmase bărcuța noastră... și tata mă prinsese de păr și așa m-a scos și m-a dus la mal... Ce spui, marea avea dreptul să fie liberă, nu-i așa ? Dacă vroia, putea să te înece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
spuneau că fusese cea mai frumoasă fată de pe la noi, iar femeile șușoteau pe la colțuri că sigur era una din fiicele Afroditei, făcută cu vreun muritor, că de asta are pielea așa de albă, părul așa de lung și roșcat-auriu ca valurile mării în zori, ce mai ! Nu avea cum să fie de a noastră, fiindcă toți la noi sunt bruneți, cu pielea arsă de soare și părul întunecat... Ei, ce mai conta ! Acuma nu mai era nimeni , nici mama, nici tata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
părul strâns la spate, cu tilk-ul caracteristic (semnul de pe frunte), înfășurată în sari, pregătește pâinea (un fel de turtă, de culoare maronie, din făină integrală de tapioca se bate între palme, pe verticală, ca o lipie). Sunet de fond : zgomotul valurilor. Apare un băiețel, de 6-7 ani, îmbrăcat în alb...cam murdar (pantaloni lungi și o tunică), și înaintează cu fereală spre fundalul scenei. Mama : Hai, vino la lumină ! Încotro ? Unde crezi că te ascunzi? Te-am căutat, te-am tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
un univers Cu galaxii și stele strălucitoare înăuntru; Sau un clovn Sau o față surâzătoare Sau o inimă Sau o potecă La capătul căreia Așteaptă întotdeauna Tata. Când mă uit la un câine, Evaluez rasa, Sau, eventual, pericolul ; Copilul vede Valuri de iubire Din mijlocul cărora aleargă spre el O sărutare. Când mă uit la un copil Văd un om în miniatură, dificil de înțeles, Ușor de iubit Și-mi fac griji pentru el Și pentru mine. Când un copil vede
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
ospătat s-a auzit glasul lui Nicu: ― Acum, să așteptăm ca cei mici să se culce și „bătrânii” să se așeze comod, pentru a spune sau asculta povești... Și tare aș vrea să aud prin ce Întâmplări v-au purtat valurile războiului pe voi, cercetașii. ― Da’ nu ni-i văduvi nici tu cu nemaiauzitele Întâmplări prin care ai trecut, alături de bunul tău „Învățător”, profesorul Zenit - l-a Îndemnat Petrică. ― Nu m-oi da În lături, dar după ce voi doi: tata Toader
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
Tare aș vrea să fie așa. Da’ dacă vântul, trecând prin beldiile și păișul de pe marginea cărării, a făcut ca saboții de frână? Hai să ascultăm cu toții ș-om vedea...” Am rămas nemișcați vreme de câteva clipe. Vântul venit În valuri fluiera prin beldii, dar nu semăna cu scrâșnetul de frână. „Ți s-a părut, Petrică. Da’ mai știi?” Tocmai atunci a ajuns la noi zgomot clar de locomotivă, care pleacă de pe loc cu greutate În spate. Zgomotul a venit de
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
gheață? Iar cinstita gazdă, „fimeia me’”, cum ar spune tata Toader, a pregătit niște plăcinte poale-n brâu de să te lingi pe degete? - a Întrebat cu har actoricesc Petrică. ― De unde să știm, cinstită gazdă dacă ne-ai dus ca valul prin atâtea Întâmplări? Sufletul și gândul nostru se aflau acolo, cu voi. Acolo, unde cea mai mică greșeală costa nimic altceva decât viața - a apreciat Nicu, cu același ton folosit de Petrică. ― Asta mă bucură, iubite al meu coleg de
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
văzut pe cei doi defilând prin fața lui... După ce s-au depărtat bine, am pornit spre Toader. „Ei? Ai văzut? Această șosea e foarte importantă pentru inamic” -am comentat eu situația. „Asta Înseamnă că trebuie să ne mai așteptăm la un val de mașini. Și, cine știe, poate prindem și peștele cel mare!” „Poate nu vor aștepta să se facă ziuă, fiindcă atunci nu mai putem sta aici” - mi-am spus eu părerea. „Dacă-i să treacă <comandiriiă, atunci musai vor trece
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]