4,335 matches
-
s'amuser 'a se amuza' sunt conceptualizate întotdeauna cu un Cauzator Ambiental, pe când s'arrêter 'a se opri' poate avea sau nu Cauzator Ambiental. Kittilä (2009: 67) concepe cauzativizarea ca fiind un proces marcat morfologic, care introduce un Agent în valența verbului și identifică trei subtipuri: cauzativizare ascunsă, agentivizare, tranzitivizare. La Kittilä (2009: 70), cauzativizarea este o primitivă lingvistică. Autorul observă că toate limbile au o anumită modalitate formală de a semnala faptul că un Agent sau un Cauzator extern este
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
internă sau externă, C este operatorul cauzativ, iar α este un predicat abstract cu un singur loc. C(α) este realizat uneori ca verb tranzitiv, alteori nu. Argumentele aduse de Chierchia (2004: 40−45) în sprijinul acestei soluții sunt: (a) valența instabilă a verbelor inacuzative − conform lui C. Rosen (c. p.), spre deosebire de inergative, inacuzativele tind să oscileze între comportamentul tranzitiv și cel intranzitiv, atât diacronic, cât și dialectal fiind înregistrare utilizări tranzitive ale verbelor morire 'a muri', ribellare 'a se răzvrăti
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
și dialectal fiind înregistrare utilizări tranzitive ale verbelor morire 'a muri', ribellare 'a se răzvrăti', suicidarsi 'a se sinucide'; dacă aceste inacuzative ar fi listate în Lexicon ca lipsindu-le argumentul intern, nu ar exista motive să suporte schimbările de valență mult mai ușor decât inergativele; (b) morfologia reflexivă, specifică unei clase largi de verbe inacuzative, sprijină ideea că inacuzativele reprezintă reflexivizări de tip special ale unor forme cauzative tranzitive; în unele situații, reflexivul este încorporat lexical în forma verbului, fără
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
numai unei perechi de roluri tematice libere, dintre care unul e extern. Reflexivele și inacuzativele pot avea aceeași morfologie pentru că sunt rezultatul aceleiași operații derivative (reducere), dar nu au aceeași structură argumentală. Reinhart și Siloni (2005) numesc operațiile care afectează valența unui predicat operații de aritate. Aceste operații sunt universale, dar nivelul la care se aplică este o alegere parametrică: (a) Lexicon: ebraică, engleză, rusă, maghiară, neerlandeză; (b) Sintaxă: limbile romanice, sârbo-croată, cehă, greacă, germană. Aceste operații sunt: reflexivizarea, expletivizarea (decauzativizarea
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
legându-l de rolul tematic extern și blocând astfel așezarea sa în poziția obiectului. Autoarele propun următorul parametru: Parametrul Lex−Syn: GU permite operațiilor de aritate să acționeze în Lexicon și în Sintaxă. Operațiile de aritate prin care se reduce valența au întotdeauna efectul de a suprima realizarea sintactică a unui rol tematic al verbului. În cazul pasivului, argumentul suprimat este încă disponibil semantic, de aceea, pasivul poate apărea cu Instrument, care, de obicei, este legitimat numai dacă Agentul este disponibil
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
în dativ este posibil numai când parametrul este setat în sintaxă: Jean s'est acheté une voiture 'Jean și-a cumpărat o mașină'123. Forma morfologică se este tipică rezultatelor (output) operațiilor de aritate (reflexivizare, reciprocizare, decauzativizare, saturare) care reduc valențele sintactice ale unui verb; când aceste operații se aplică în Lexicon, Cazul acuzativ este redus; când se aplică în Sintaxă, e nevoie de elemente morfologice pentru a reduce Cazul. (B) Operația de expletivizare din studiile mai vechi este numită decauzativizare
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
spaghetele cu bețișoare'. Chierchia arată că în această structură, si are funcția de saturare și de arbitrarizare a unui argument. Reinhart și Siloni (2005) sunt de părere că cele două funcții sunt independente, si este un reducător general al unei valențe sintactice, iar impersonalizarea rezultă în urma reducerii cazului nominativ. 5.3.3.3. Critici, alternative Koontz-Garboden (2009: 77) urmează analiza lui Chierchia (2004), aducând argumente suplimentare. Diferența de interpretare propusă de acest autor este că verbele incoative derivate din cauzative rețin
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
la apariția unor interpretări diferite, unele care încearcă să unifice analiza, altele care încearcă să separe valorile. 6.2.1. Alboiu, Barrie, Frigeni (2004: 2−4) prezintă tipurile de interpretări ale elementului se (argument sintactic vs morfem care reduce o valență) și problema statutului de argument intern vs argument extern al lui se. A. Se argument (a) În analiza tranzitivă/pronominală, susținută în studii precum D'Alessandro (2001)143, Dobrovie-Sorin (1998), Fontana, More (1992)144, Rizzi (1986), cliticul se este inserat
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
care asigură Cazul nominativ acestui DP și legitimează, prin legare, cliticul se. Diferența constă în faptul că, în analiza tranzitivă, Cazul acuzativ trebuie și el verificat în derivare, pe când în cea inacuzativă, nu. B. Se nonargument (morfem de reducere a valenței, a cărui prezență e importantă semantic, nu și sintactic). Abordarea de acest tip este lexicală. (c) În analiza inacuzativă, susținută de Bouchard (1984), Grimshaw (1990), Marantz (1984), se este un morfem care suprimă argumentul extern. DP nonclitic e argument intern
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
și iuo nu era tĕmere (Psaltirea Hurmuzachi, apud Pană Dindelegan 1968b: 267) − este o dovadă că apariția elementului se nu este corelată, în română, cu incapacitatea verbului de a atribui/verifica trăsătura de Caz acuzativ, nici cu o reducere a valenței, așa cum s-a propus (vezi Capitolul 3, 6.2.), ci este un morfem mai degrabă lexical/inerent, a cărui apariție nu are consecințe sintactice, așa cum am arătat în concluziile Capitolului 3. Testul complementului intern se poate folosi, însă cu prudență
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
cu același sens. Inițial, verbul nu denumea deci starea de a poseda un obiect, ci o acțiune exercitată de un Agent asupra unui Pacient/unei Teme. Autoarea consideră că a avea este un verb de stare care conservă cele două valențe (Nom., Ac.). Argumentul extern nu este Agent, ci Posesor/Experimentator/Beneficiar. Sensul de posesie a apărut prin mutarea accentului dinspre acțiune spre rezultatul său. Între localizare, existență și posesie (valorile semantice cele mai frecvente ale verbelor avute în vedere în
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
limba română) au rămas neatinse sau au fost numai menționate în diverse puncte ale lucrării, constituind teme pe care îmi propun să le cercetez în viitor: relația dintre verbele inacuzative și dativul posesiv; comportamentul nominalizărilor corespunzătoare verbelor inacuzative; adjectivele ergative; valența instabilă a inacuzativelor (spre deosebire de inergative), din punct de vedere diacronic și dialectal; explicația sintactică pentru variațiile de tip reflexiv/nereflexiv, sincronic și diacronic; existența, în istoria limbii române, a unor situații în care schimbarea modului de conceptualizare a unui eveniment
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
sufixelor "posesive" sau a celor "relaționale". Există un singur set de mărci de persoană, care apar cu nume, cu verbe și cu postpoziții, fiind derivate de la forme pronominale libere. Modul și timpul se exprimă sufixal. Nu există auxiliare. Schimbările de valență sunt marcate prin prefixe sau prin sufixe. Argumentele nominale și cele pronominale sunt în distribuție complementară. Cazul ergativ are aceeași flexiune cu a locativului. Partiție morfologică acuzativ/ ergativ determinată de mod și de semantica nominalelor: ergativul este opțional dacă modul
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
dizarmonicul - optică din care s-a ivit și conceptul de „păcat”, noțiune fundamentală a multor secole de credință, dar și de mentalitate -, sub pana tânărului filozof și clasicist de la Basel, „dionisiacul” devine nici mai mult, nici mai puțin decât „cealaltă valență” a omului, a omului nu numai creator și reflexiv, dar și a omului tout court. Și abia astfel, În viziunea cu adevărat revoluționară a filozofului, omul - Omul integral și anistoric - se „recompune” și prinde un „relief psihologic” remarcabil, dobândind alături de
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
trecerea timpului axiomatic, fie din comoditate, fie cu bună știința, slujind interese vădite ori cețoase. Dintre analiștii de mai sus, primele și cele mai neașteptate dovezi despre acest subiect controversat, structurate într-o manieră originală, de studiu psihologic, cu reale valențe detectiviste, le descoperă și le face publice după cincisprezece ani de cercetări arhivistice, N. Georgescu. Substanțiala lui analiză se bucură de o riguroasă documentație, în bună parte din izvoare inedite, pe care le disecă cu o minuție și o dexteritate
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
1998), înclin să consider că-și subestimează vocația de la început. Prin romanul de față, domnul Theodor Codreanu, ca într-o oglindă retrovizoare, ni se înfățișează în haina de gală a unui iscusit și interesant romancier. E un roman intelectual, cu valențe eseistice multiple, gen Thomas Mann, un roman în roman, prezentându-ne când paralel, când intersectat, drama destrămării ființei (individuale și naționale) în Varvara (Barbaria regimului politic trecut). Două drame puse pe seama a două familii: a ziaristului Dragoș Ivănescu, cel ce-
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
așadar ideea filosofică a destrămării ființei prin Duhul Tehnologiei Operative: "Marea Felină are idei extraordinare. Ea ne-a poruncit să făurim un sistem cibernetizat de conducere științifică a societății, singurul în măsură să slujească Ideea Întunecimii Tale". Roman realist cu valențe simbolice, roman de dragoste și roman eseu, eroii săi, ca și ai lui Camil Petrescu sunt ființe hipersensibile și hiperlucide: "Mă rătăceam, astfel, în hățișul presupunerilor ca într-un labirint. Iar eu aveam nevoie de certitudini", afirmă profesorul Dimitrie Cristea
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
editori. Partea bună a întâmplării este că de acele împrejurări se leagă cuvintele de apreciere ale lui Edgar Papu, așezate acum în deschiderea cărții. Distinsul protocronist conturează cu generozitate meritele lui Th. Codreanu (în ipostaza de tânăr cărturar de atunci), valențele sale de "gânditor aforistic", pentru a conclude că acesta reușea/ reușește "să ne deschidă apetitul de a gândi" ajutându-ne, în felul acesta, să evităm și să respingem invazia "primejdiilor și a lucrurilor comune" care ne pândesc la tot pasul
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
o trăim formal. Oricum, s-ar părea că tocmai critica este de vină, în viziunea lui Theodor Codreanu, de falsificarea scării valorice a literaturii române. Dar în nici un caz critica nu decide structura manualelor școlare, care au astăzi în România valențe critice și ierarhice mult mai puternice decât orice istorie literară. Românii nu-și păstrează identitatea culturală decât prin intermediul manualelor. Desigur, tot ceea ce vine la noi în literatură, ca și în orice alte arte, are caracter imitativ. Rar se întâmplă un
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
să poarte mai multe titluri: Dubla sacrificare a lui Eminescu, De ce a fost sacrificat Eminescu, Mitul Eminescu, Eminescu martor al adevărului, Eminescu și mistica nebuniei. La toate acestea, lecturând paginile opului de față, vom găsi răspunsuri pertinente în consonanță cu valențele scriitorului de fin și ingenios interpret al literaturii și istoriei ei. În fine, este un truism să mai aducem la cunoștința publicului că, așa cum menționează Theodor Codreanu, volumul "se vrea, deci, sinteza finală a unei dezbateri publice de peste cincisprezece ani
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
Planul teoretic: -------------- * de a asimilă conținutul științific, propriu disciplinelor de învătământ predate, și metodele, tehnicile de informare; * de a realiza corelații intra-, inter- si pluridisciplinare ale conținuturilor; * de a actualiza, prelucră, esențializa, ilustra, reprezenta și dezvolta conținutul; * de a surprinde valențele formative și educative ale conținutului. Planul operațional: ----------------- * de a structura asimilarea conținuturilor, astfel încât să dezvolte structuri operatorii, afective, motivaționale, volitive, atitudinale (acomodarea); * de a dirija asimilarea tehnicilor de activitate intelectuală o dată cu informațiile; * de a forma modul de gândire specific disciplinei
ORDIN nr. 3.770 din 19 mai 1998 privind aprobarea Metodologiei formării continue a personalului didactic din învăţământul preuniversitar. In: EUR-Lex () [Corola-website/Law/121298_a_122627]
-
capacității de adaptare la diferite situații de criză; - instituirea unui nou sistem de planificare a apărării și alocarea bugetară multianuala, pe bază de programe, o dată cu adoptarea Legii planificării multianuale a apărării; - dislocarea proporțională a forțelor armate în raport cu mediul geografic și valențele geostrategice ale teritoriului național; - micșorarea numărului de unități și mari unități cu grad redus de operativitate și cu capacitate de luptă incompletă, inclusiv prin reducerea cadrelor active; - definitivarea realizării unei componente pentru riposta rapidă și imediată; - sporirea capacității de mobilitate
HOTĂRÂRE nr. 6 din 15 aprilie 1998 pentru acordarea încrederii Guvernului. In: EUR-Lex () [Corola-website/Law/120030_a_121359]
-
designerului remanențe gri-petrol, la tine catalogul de cosmetice de călătoare între două municipii, țipete de manele, România bate balcanismul, nu, ne-am suit din autobuz, care ducea spre Chișinău! este o constantă de viață și sporul oamenilor nu sporește viață, valențele ei, precum limbajul, o țin, vă rog, care nu s-a achitat, băieți! surocpiat la Chișinău, ursulețul olimpiadei din 1980, fîntîna cu troiță polițistul, ai doi peste număr! televizorul pasager pe scaun, Țaribula 4 km, puii de castan se usucă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1465_a_2763]
-
XVI-lea în Anglia. Aici și acum "națiunea" a fost sinonimizată cu "poporul". Greenfeld (1992) numește acest proces "naționalizarea poporului" (p. 6), proces prin care conceptul de "popor", anterior împovărat cu semnificații periorative a fost reșapat semantic și încărcat cu valențe pozitive. De la ideea de popor înțeles ca "prostime" s-a trecut la concepția poporului ca purtător al suveranității și sursă a legitimității. Prin această conversie semantică, Greenfeld afirmă că s-a produs o "revoluție conceptuală" care a "lansat era naționalismului
Memoria națională românească. Facerea și prefacerile discursive ale trecutului național by Mihai Stelian Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
echilibra diferențialul puterii pentru români. Marii perdanți ai acestei afaceri ecleziale cu masive ramificații politice erau, neîndoielnic, "națiunile politice" consacrate de sistemul Unio Trium Nationum. Termenii contractului (căci despre așa ceva a fost vorba, în acest caz limbajul contractualist pierzându-și valențele metaforice), consfințiți imperial prin cele două diplome leopoldine ale unirii, statuau conferirea de drepturi uniților echivalente celor de care beneficiau catolicii în "Statul" cărora erau acum asimilați. Prin primirea unirii, conștiința de neam a românilor transilvăneni a fost dezghiocată din
Memoria națională românească. Facerea și prefacerile discursive ale trecutului național by Mihai Stelian Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]