4,713 matches
-
și vremea lor. Amintindu-și acum de această fantomă, zâmbi și se consolă cu cuvintele funcționarului concediat din restaurantul doamnei Scheinfeld, omul pe care Dumnezeu Îl uitase: Nu-i nimic. Cu toții vom muri. Urcând pe strada Strauss, se opri În fața vitrinei țipătoare a unei agenții de voiaj ultrareligioase, numită Aripile Vulturilor. Rămase multă vreme și privi reclama colorată a turnului Eiffel, fixată Între Big Ben și Empire State Building. De ele se sprijinea turnul din Pisa, iar lângă acesta era o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
un gust desăvârșit. Puține piese selectate anume: o garnitură formată dintr-o canapea îmbrăcată în goblen, două fotolii cu spetează ovală și brațe masive, un șifonier din lemn cu furnir întunecat, tablourile - o natură statică și un peisaj din Baden-Baden -, vitrina și biblioteca și, mai ales, un covor antic de Fachralo, cu un medalion de culoare roșu închis, care își punea amprenta pe întreaga încăpere. În spațiul acela curbat exista o măsuță pentru fumat, ferestrele dădeau înspre terasă și deschideau perspectiva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
vedea aparatul negru în mâinile lui; datorită acestui aparat, viața căpăta o strălucire nouă. Și tata nu mai putea să treacă prin fața unui magazin foto fără să se oprească să studieze exponatele și să cerceteze cu atenție noile modele din vitrină. Îi trebuia un „aparat potrivit“, adică nu cel pe care îl avea deja, deși Rollyflex era o cameră excelentă. Dar formatul i se părea demodat, era prea mare, prea greu și nici nu reușea performanța unei camere foto mici de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
prea greu și nici nu reușea performanța unei camere foto mici de buzunar: să transforme cotidianul banal în poze de o strălucire neverosimilă. A durat săptămâni de zile în care am așteptat răbdători până ce tata s-a săturat să privească vitrinele magazinelor foto. Atunci, în caruselul amețitor de sentimente, centrul acela negru a căpătat, în sfârșit, un nume: HASSELBLATT. Și mama a trebuit să se așeze pe canapea când acest nume scoase la iveală, într-o sâmbătă după-amiază, etui-uri din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
pus o inscripție, care anunța că expoziția era deschisă atunci când ardea becul electric. Și Armin voia să-și expună vestigiile, mai ales că el avea o întreagă pivniță la dispoziție, de aceea se interesă la Muzeul de Științe Naturale de vitrine vechi și dulapuri cu geam. Ne-au dat voie să scotocim și am găsit acolo, la ora amurgului, un talmeș-balmeș de animale împăiate, măști din Africa și Asia de Sud-Est, lănci și scuturi. Se afla acolo și un sarcofag în roșu și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
din imaginile care treceau nesupravegheate de nimeni pe lângă noi. Nu puteam să împărtășesc entuziasmul lui Onkel Ralph pentru motocicletă. Am coborât înțepenit de pe nenorocitul ăla de tandem. În casa lui Armin a trebuit să ne instalăm în pivnița dotată cu vitrinele Muzeului de Științe Naturale. Reporterul ne puse să ne comportăm ca și când am cerceta fiecare vestigiu arheologic în parte, poate n-ar fi fost rău să fi deschis și o vitrină, să scoatem la vedere o piesă deosebit de atractivă și să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
Armin a trebuit să ne instalăm în pivnița dotată cu vitrinele Muzeului de Științe Naturale. Reporterul ne puse să ne comportăm ca și când am cerceta fiecare vestigiu arheologic în parte, poate n-ar fi fost rău să fi deschis și o vitrină, să scoatem la vedere o piesă deosebit de atractivă și să facem o mină de parcă n-am mai fi văzut niciodată ceea ce ținuserăm în mână de sute de ori. După aceea am fost poftiți sus, în odaie, a trebuit să ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
fotografii fixate pe hârtie, și până și originalele înșirate pe cearceafurile cu care acopeream pupitrele, ca să le expun, își pierduseră mult din fascinație. Deveneau tot mai mult doar piatră și lut. Tata stătea în fața magazinelor de optică, se uita la vitrine și noi așteptam până se sătura de privit. Voia să cumpere un ochean, evident, nu un model de duzină - și, firește, nu un binoclu de câmp -, ci, pur și simplu, un binoclu cu o capacitate apreciabilă de mărire a obiectelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
era dispus să se încarce cu atâtea angarale. Avea nevoie de ceva potrivit rutinei zilnice, un lucru pe care să-l poată purta mereu la el - și după ce se făcuseră deja câteva săptămâni de când tata zăbovea din nou în fața unei vitrine, alături de Leica a apărut, pe bancheta din spate a noului Studebaker, un ochean compus din doi cilindri uriași și un repertoar ornitologic de Peterson, Păsările Europei, iar tata făcea sub fiecare specie pe care o cercetase o cruciuliță în index
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
avusese un accident de mașină. Puterea lui de a vedea cu ochiul stâng se stinsese aproape cu totul, la dreptul îi mai rămăsese în proporție de o treime și poate că atunci când se oprea în fața magazinelor de optică și studia vitrinele, până când a găsit binoclul corespunzător, începuse deja acel lucru pe care nu putea să-l accepte, și anume, că îi scădea claritatea vederii. Negreala îl amenința din nou, doar că acum o mai putea ține sub control cu ajutorul celor doi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
ar fi fost, mai povestea, ce-i drept, din când în când, despre România și făcea cafea turcească, dar la fel de firesc cum își privea ceștile de mocca sau paharul bunicului din sticlă de Boemia, care-și aveau locul lor în vitrină. Încăperile mirosind a vopsea și solvenți, cu „osatura“ lor încă despuiată la început, își însușiră nuanțele de culoare calde și moi din lumea mamei, emanau o noblețe discretă care ocupa pe lista priorităților ei intime cel mai înalt rang și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
Sufletul meu coborî atunci ușor ca un fulg pe lada calapoadelor, de unde am privit nepăsător către mamă și copii. Pe vremea aceea cunoșteam la răstimpuri numai durerea de măsele. Copilăria fără griji se încheie totdeauna în ziua când, oprit la vitrina unui magazin cu jucării, m-am surprins privind cu nepăsare trenul, calul, biciul și maimuța, fără să mai simt dorința să pun mâna pe ele. Mai târziu începui să-mi cercetez chipul în oglindă. Crescusem cât tata. Fata din casă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
s-a oprit uimit în fața mea. Stăteam în pragul cafenelei. - Nu știu dacă-ți mai aduci aminte de mine, deși acum ne întâlnim pentru a treia oară, zise el, descoperindu-se. Întâia dată urmase dânsul surâzând, ne-am cunoscut la vitrina fotografului de lângă Dom. Priveam amândoi poza mărită a femeii grase, în costum de baie. Dacă-ți amintești, avea brațele scurte și groase, cu palmele împreunate ca pentru o săritură de pe o stâncă fictivă în valurile mării. Ținea însă capul prea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
petrecut lucruri îngrozitoare: cu aproape un an înainte de începutul războiului. Violență luminată din plin de lumina zilei. Când, la scurt timp după cea de-a unsprezecea zi de naștere a mea, la Danzig și în alte locuri sinagogile ardeau și vitrinele erau făcute țăndări am fost, ce-i drept, inactiv, dar prezent în chip de spectator curios atunci când, pe Michaelisweg, la mică distanță de școala mea, Conradinum, mica sinagogă de pe Langfuhr a fost prădată, devastată, aproape incendiată de o haită de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
afla numai prin sugestii discrete. Prăvălia de coloniale a cărei ușă laterală dădea în holul îngust ce ducea la ușa locuinței noastre și de care se ocupa singură mama mea Helene Graß - tatăl, Wilhelm, căruia i se spunea Willy, decora vitrinele, se ocupa de aprovizionare la angrosiști și scria prețurile pe etichete -, nu mergea prea bine. Pe vremea guldenului, constrângerile fisclae afectau comerțul. Concurență la fiecare colț de stradă. Pentru a primi aprobarea pentru vânzarea suplimentară de lapte, smântână, unt și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
februarie, de ziua ei de naștere, ori de Ziua Mamei? În orice caz, încă înainte de al Doilea Război Mondial îmi închipuiam că sunt în stare să-i dăruiesc mamei mele ceva deosebit, un articol de import. Stăteam multă vreme în fața vitrinelor, savuram chinurile alegerii, ezitam între un platou de cristal din magazinul Sternfeld și un fier de călcat electric. Până la urmă a fost obiectul de la Siemens, foarte frumos și ca formă, al cărui preț enorm mama l-a aflat în urma unui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
scăzută despre bărbați căzuți, fii sau frați. Orașul vechi arăta părăginit, de parcă își aștepta declinul, dacă nu brusc, atunci treptat. În bezna impusă pe timpul nopții, străzile deveneau neliniștitoare pentru locuitorii lor. Pretutindeni erau afișe cu „Dușmanul ascultă!“ și „Economisiți cărbuni“. Vitrinele împodobite sărăcăcios cu mărfuri greu vandabile. În prăvălia mamei, un înlocuitor de frișcă pe nume Sekosan se comercializa la liber. De la gara principală, pe podul Mottlau și pe insula Speicher, în preajma șantierului naval Schichau și de-a lungul lui Hindenburgallee
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
tunar de la Luftwaffe Romanța în tonalitate minoră, care umpluse săptămâni întregi Palatul Tobias din Danzig, îl ajutase să-și formuleze dorințele. Întotdeauna atunci când melodia O oră între zi și vise, o aducea în cadru pe ea, pe Hoppe... Ea în fața vitrinei... Ea în ispită... Ea, singură cu durerea ei... Chipul ei luminos, fără umbre... Podoaba de la gâtul ei... Surâsul ei ce se stinge atât de repede... O frumusețe atât de puțin supusă ofilirii... Acum trei sau patru ani a murit, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
cu ghișee de la Dresdner Bank, la fel ca, simultan, în alte peste o mie de locuri, foarte curând avea să fie plătitviitorul, care de atunci înainte urma să-și aibă prețul lui? Dintr-odată, puteai să ai totul, aproape totul. Vitrine încă mai ieri sărăcăcioase se lăudau cu mărfuri dosite până atunci. Cine avea ceva pus deoparte, dădea repede de bani noi. În aparență, ai fi zis că nevoia era doar mimată, o relicvă înșelătoare a trecutului. Și, pentru că tot ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
Greene. Îmi ieșeam fără încetare de sub condei poezii erau influențate când de Trakl, când de Ringelnatz, când de amânoi la un loc. Strictul necesar îl mâncam la căminul Caritas. Iar bani, exact cât aveam nevoie, câștigam ocazional ca decorator de vitrine sau ca cioplitor în piatră pe șantier. Și mai desenam, la serbările cu trageri la țintă pe malul Rinului, portretele grașilor băutori de bere și ale nevestelor lor atât de fericite să se legene: două mărci bucata. Asta îmi ajungea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
au, ce-i drept, cursul lor și se prezintă drept fapte acumulate, care se acoperă reciproc, dar vor să fie totuși întotdeauna prezente simultan, și să se bage în față. Cam la vremea aceea - când, în apropiere de Roseneck, în vitrina unui negustor de aparate de radio, Anna și cu mine am văzut pentru prima oară ceva licărind alb-negru la televiziune, și în timp ce polemica artistică dintre Karl Hofer și Will Grohmann încă mai zgâlțâia Academia de Artă până jos, în atelierul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
spatele destrăbălatului și murdarului „burtăverde“ din Rosario. Însă de pe această paletă metropolitană lipsesc două note, pe care Îndrăznesc să le pretind cu toată tăria viitoarelor tomuri: suava și feminina noastră stradă Florida, În suprema sa defilare prin fața privirilor lacome ale vitrinelor, și melancolica mahala La Boca, ce dormitează lângă docks, când ultima cafenea micuță și-a plecat pleoapele de fier În beznă, iar un acordeon, neînfrânt În tenebre, salută constelațiile care au pălit deja. Să subliniem și caracteristica totodată cea mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
noi să fi observat; În confuzia noastră, am ajuns să ne imaginăm că revista scotea numere ezoterice, inaccesibile abonaților obișnuiți sau mulțimii care infestează, avidă de cunoaștere, bibliotecele, tejghelele și chioșcurile. Totul s-a lămurit În toamna anului 1911, când vitrinele de la Moën au făcut cunoscut ceea ce mai târziu s-a numit Opus I. De ce să nu menționăm chiar acum titlul oportun și clar pe care autorul l-a Încredințat tiparului? Ursul. La Început, mulți nu au apreciat caratele istovitoarei munci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
ie tare țanțoș, nu ș-a precupețit atențiile și, când baronu În personal mi-a dat cu mâna lui garafa cu oțet, de iera goală, io aș fi angajat fotografu, să dau instantaneu la cofetăria Molino. Îl și văz la vitrină. Pă Jacqueline am tentat-o cu râsu, că i-am zis bancu ăla cu călugărița și papagalu. Pă loc, cu lipsa dă gust a cârlanului care i se termină subiectele, am zis ce mi s-a năzărit mai Întâi: „Jacqueline
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
mine că d-acu iera sătulă dă șozuri d-astea minciunoase care tre puse În apă și că mâine dimineață să nu mă Îndrăznesc să mai vin fără o ofertă solidă, un ghiul dă aur cu zmarald, d-ălea ca-n vitrină la Magazinu dă Bijuterii Guermantes. După-amiază, Baulito s-a ambiționat În persoană să facă negoțu, care m-a lipsit dă comision. Daru a fost dă mare succes, care io i l-am sucit pă inelaru cu unghia ruptă. Nainte să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]