30,283 matches
-
mod normal decât printr-un a fi reprezentativ, trebuie totuși să ne amintim că există realitate chiar și în lucrurile reprezentate. În mod real actorii sunt văzuți și auziți; versurile sunt în mod real pronunțate, și încercăm în mod real plăcere sau suferință asistând la aceste reprezentații, se consumă acolo un timp veritabil care menține mintea auditorilor atentă în cursul desfășurării anumitor momente, adică de când se deschide teatrul, până ce se închide. Or, acest timp este ceea ce eu numesc durata veritabilă a
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
nici de părerea, nici de obiceiurile lor, dacă nu sunt obligat să o fac dintr-un motiv clar și pertinent. Este de crezut după toate aparențele, că ei au stabilit această regulă în favoarea imaginației auditoriului, care gustă incomparabil mai multă plăcere (și experiența ne-o arată) la reprezentarea unui subiect dispus astfel, decât la a altuia care nu este la fel; cu atât mai mult cu cât fără niciun efort sau neatenție, el vede lucrurile aici ca și cum s-ar întâmpla de-
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
niciun efort sau neatenție, el vede lucrurile aici ca și cum s-ar întâmpla de-adevăratelea în fața lui, și că în ceea ce privește durata timpului, care poate fi uneori de zece sau doisprezece ani, trebuie în mod necesar ca imaginația să fie amuzată de plăcerea acestui spectacol pe care ea îl consideră ca fiind prezent, și încearcă să înțeleagă cum se face că același actor care odinioară vorbea la Roma în ultima scenă a primului act, în cea dintâi din al doilea se află în
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
că se consumă un timp notabil între sfârșitul uneia și începutul celeilalte, ceea ce nu se întâmplă când ele sunt legate împreună, legătura aceasta fiind cauza că una începe obligatoriu în aceeași clipă în care se termină cealaltă." Corneille știe că plăcerea teatrală, chiar trecând prin satisfacerea verosimilului, introduce mai întâi în joc imaginația spectatorului. Este preferabil deci, după părerea lui, să nu fie precizată durata acțiunii și să se mențină un flou propice iluziei. "Mai ales, aș vrea să las această
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
prin pasiunile ambiției; astfel încât viața lor are multe raporturi cu reprezentațiile teatrului tragic. Însă populația, crescută în noroi și hrănită cu sentimente și discursuri necinstite, este foarte dispusă să ia drept bune urâcioasele bufonerii ale farselor noastre, și simte totdeauna plăcere să vadă acolo imagini din ceea ce obișnuiește ea să spună sau să facă." (Cartea II, cap. I "Despre subiect") O asemenea judecată, care face din tragedie un gen de curte, din farsă un gen popular, trebuie nuanțată. Dacă într-adevăr
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Racine 52), că teatrul grec a figurat totdeauna printre lecturile sale de predilecție. Această dragoste îi este transmisă, încă din adolescența la Port-Royal des Champs, unde îi are ca maeștri pe cei mai străluciți eleniști ai timpului. "Cea mai mare plăcere a sa era să meargă în străfundurile pădurilor abației cu Sofocle și Euripide, pe care-i știa aproape pe de rost." Emoția lui în fața acestor opere antice era atât de puternică, încât le-o comunica tuturor celor ce-l ascultau
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
tragedie, scrie el în Prefața la Bérénice, în 1670; este suficient ca acțiunea ei să fie importantă, ca actorii să fie eroici, ca pasiunile să fie stârnite, și ca totul să se resimtă din această tristețe maiestuoasă care formează întreaga plăcere a tragediei." Clasicismul preferă să recurgă la un patetic epurat prin discurs. Decât să fie arătat actul de violență, mai bine să fie povestit. Din cauza acestei schimbări a gustului din epoca clasică, ceea ce era funest în deznodământ nu mai apare
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
cu Cinna, în 1640, noțiunea de "tragedie cu final fericit". Spectatorul, după ce a tremurat pe tot parcursul piesei pentru Augustus care riscă să fie asasinat, pentru Cinna și pentru Emilie care, în calitatea lor de conspiratori, riscă pedepsirea, asistă cu plăcere la reoncilierea generală, datorită clemenței lui Augustus. Prin crearea uni nou tip de deznodământ, Corneille dă întâietate unei configurații tragice pe care Aristotel o exclude categoric, pe cea a eroului care, cunoscând identitatea victimei sale, decide să o omoare, apoi
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
cea care este dictată de relațiile de dragoste sau de prietenie. Aceasta este forma pe care o îmbracă la el dilema. "Opozițiile între sentimentele firești și iureșul pasiunii sau severitatea datoriei formează puternice acțiuni, care sunt primite de auditoriu cu plăcere, și el se simte îndemnat cu ușurință să-l deplângă pe un nefericit oprimat sau urmărit de o persoană care ar trebui să se intereseze de integritatea lui, și care uneori nu-i urmărește distrugerea decât cu neplăcere, sau cel
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
este o incitare la păcat, reprezentând "pasiunile vicioase" drept plăcute și exacerbându-le. Nu numai că trebuie să existe pasiuni în Comedii, dar trebuie ca ele să fie puternice și violente, căci afecțiunile obișnuite nu sunt potrivite pentru a oferi plăcerea căutată, și nu ar exista nimic mai rece decât o căsătorie creștinească lipsită de pasiune de o parte și de cealaltă. Trebuie să existe totdeauna patimă, să pătrundă gelozia, voința părinților să se opună, și să fie folosite intrigi pentru
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
instincte nu sunt firești, și că numai prejudecata ne face să ni le imaginăm: dar să-i lăsăm să demonstreze ce-o să le placă; noi să ne îndreptăm către scopul nostru și să profităm de prejudecățile publicului pentru propria-i plăcere. Ceea ce crede el ca firesc are asupra lui drepturile firescului și va face aceleași impresii... Majoritatea pieselor noastre nu sunt decât dialoguri și povestiri și ceea ce este surprinzător, însăși acțiunea care l-a frapat pe autor și l-a determinat
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
mărinimie; în sfârșit, oameni care au niște slăbiciuni atât de respectabile, care se omoară uneori într-un mod atât de admirabil și de august, că nu i-ai putea vedea fără să ți se înmoaie sufletul și să plângi de plăcere. Nu-mi spui nimic. Blectrue (surprins, îl examinează cu seriozitate) Iată că s-au lămurit lucrurile, nu mai aștept nimic; specia aceasta a dumitale devine mai problematică ca niciodată. Ce amestecătură de crime admirabile, de virtuți vinovate și de slăbiciuni
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
și pentru a le șlefui.... Într-adevăr nimic nu-i face pe oameni mai sociabili și nu le îndulcește mai mult moravurile și nu le perfecționează mai mult rațiunea decât a-i face să se adune pentru a gusta împreună plăcerile pure ale spiritului." Pentru toți Enciclopediștii, care au încredere în natura umană, este posibil să faci omul mai bun, căci el nu este rău la origine. De aceea ei concep scena ca pe o tribună unde spectatorul va primi lecții
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
simțului moral al unui om prin reacțiile sale în cursul unui spectacol. Cu excepția nelegiuitului, nimeni, după părerea lui, nu rămâne insensibil la spectacolul nefericirii. În felul acesta, Scriitorul Dramatic ne îmblânzește moravurile și nu ne întristează decât pentru interesul și plăcerea noastră; ne smulge lacrimi, dar acest fel de lacrimi delicioase, care sunt atributul cel mai dulce și exprimarea firească a sensibilității noastre: nostri pars optima sensus. Juvenal, Satira XV. De câte ori nu a fost admirat felul în care strigătele, gemetele, suspinele
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
nevoie de multe. Ele s-au născut în Republici, în sânul lor sunt văzute strălucind cu un adevărat aer de sărbătoare. Căror popoare li se potrivește mai bine să se adune deseori și să formeze între ele dulcile legături ale plăcerii și ale bucuriei, decât celor care au atât de multe motive să se iubească și să rămână unite pe vecie? Avem deja mai multe dintre aceste sărbători publice; de-am avea și mai multe, acest lucru nu poate decât să
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
decât pereți, ghimpi de fier, soldați, întristătoare imagini ale servituții și inegalității. Nu, popoare fericite, nu acestea vă sunt sărbătorile! În aer liber, sub lumina soarelui trebuie să vă adunați și să dați frâu liber dulcelui sentiment al fericirii voastre. Plăcerile voastre să nu fie nici efeminate, nici mercenare, nimic din ceea ce miroase a constrângere și interes să nu le otrăvească, să fie libere și generoase ca și voi, soarele să vă lumineze nevinovatele spectacole; veți forma voi înșivă unul, cel
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
păstrează acțiunii unitatea unitate pe care Mercier o numește "unitate de interes" , chiar dacă unitatea de acțiune nu este totdeauna realistă, căci ei sunt convinși că atenția spectatorului nu ar putea rezista trecerilor succesive de la o acțiune la alta, și că plăcerea lui ar fi alterată din această cauză. "Acțiunea teatrală nu face pauză; și amestecarea a două intrigi înseamnă oprirea alternativă a uneia și a alteia", scrie, în Prima Convorbire despre Fiul nelegitim, Diderot, care-l acuză pe Marivaux, al cărui
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
asista într-o zi la acest spectacol, de la care severitatea caracterului său îl îndepărtase mereu, spunea: Quali spectaculo me philosophiae verecundia privavit!36 Timocrates se rușina din motive greșite; și rușinea aceasta l-a lipsit pe filosof de o mare plăcere. Cinicul Demetrius atribuia întregul efect instrumentelor, vocilor, decorului, în fața unui mim care îi răspunse: Privește-mă jucând de unul singur; și spune, după aceea, ce vei vrea despre arta mea. Flautele tac. Mimul joacă, și filosoful, uluit, exclamă: Nu numai
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
satisfacă curiozitatea. Nu mai poți, sufletul îți este epuizat, nu-ți mai rămâne nici sensibilitate, nici căldură, nici lacrimi. De ce actorul nu resimte aceeași prăbușire? Pentru că există o diferență între interesul pe care îl ai față de o povestire făcută din plăcere și interesul pe care ți-l inspiră nefericirea vecinului. Ești în postura lui Cinna? Ai fost vreodată Cleopatra, Meropa, Agripina? Ce-ți pasă dumitale de oamenii ăștia?"43 Pentru că urmărește scopuri foarte diferite în cele două lucrări ale sale, Diderot
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
care îi reproșează o asemenea iregularitate. În ceea ce mă privește, adaugă el puțin mai încolo, negăsind în Poetica lui Aristotel, nici în cea a lui Horațiu preceptul clar, absolut și rațional al viguroasei unități de loc, mi-am făcut o plăcere să mă comformez lui ori de câte ori am crezut subiectul meu susceptibil; dar nu am sacrificat niciodată o comedie care putea fi bună unei prejudecăți care ar fi putut-o face proastă." 4.3.1. Cronica moravurilor Goldoni, al cărui scop era
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
fost încântați să se vadă jucați și am devenit prietenul lor. Piesa aceasta a avut tot succesul pe care îl puteam dori; încheierea nu putea fi mai strălucită, mai bine realizată; iată-mi reforma bine avansată deja; ce fericire! Ce plăcere pentru mine!" Pescarii din Chioggia au fost fără îndoială și mai uimiți decât gondolierii din Veneția că au fost promovați la rangul de personaje de teatru. Oamenii din Chioggia, oraș destinat de Veneția prizonierilor care regăseau acolo un pic de
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
și Shakespeare, intitulat " Ce este romantismul", ca pe o literatură ce răspunde gustului zilei. "Romanticismul este arta de a reprezenta mulțimilor operele literare care, în starea actuală a obiceiurilor și credințelor lor, sunt susceptibile să le ofere cea mai mare plăcere posibilă. Clasicismul, dimpotrivă, le prezintă literatura care le oferea cea mai mare plăcere străbunilor lor. Sofocle și Euripide au fost eminamente romantici; ei au dat grecilor adunați în teatrul din Atena tragediile care, după obiceiurile morale ale acestui popor, religia
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
zilei. "Romanticismul este arta de a reprezenta mulțimilor operele literare care, în starea actuală a obiceiurilor și credințelor lor, sunt susceptibile să le ofere cea mai mare plăcere posibilă. Clasicismul, dimpotrivă, le prezintă literatura care le oferea cea mai mare plăcere străbunilor lor. Sofocle și Euripide au fost eminamente romantici; ei au dat grecilor adunați în teatrul din Atena tragediile care, după obiceiurile morale ale acestui popor, religia, prejudecățile sale asupra a ceea ce dă naștere demnității omului, trebuiau să-i procure
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
și Euripide au fost eminamente romantici; ei au dat grecilor adunați în teatrul din Atena tragediile care, după obiceiurile morale ale acestui popor, religia, prejudecățile sale asupra a ceea ce dă naștere demnității omului, trebuiau să-i procure cea mai mare plăcere posibilă. A-i imita astăzi pe Sofocle și Euripide și a pretinde că aceste imitații nu l-ar face să caște pe francezul secolului al XIX-lea, înseamnă clasicism." Baudelaire (1821-1867), cu o generație mai târziu, va regăsi aceleași accente
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Stendhal definește "tragedia romantică"83 astfel: "Este tragedia în proză care durează mai multe luni și se petrece în locuri diverse." El atrage atenția că regulile unității de loc și unității de timp, strict franceze, nu contribuie cu nimic la plăcerea spectatorului. "Spun că respectarea celor două unități de loc și de timp este o obișnuință franceză, obișnuință profund înrădăcinată, obișnuință de care ne vom desprinde cu greu, pentru că Parisul este salonul Europei și îi dă tonul; dar spun că aceste
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]