31,572 matches
-
pe acolo în Berlinul de Est. Gara S-Bahn Bornholmer Straße a fost singura stație fantomă care nu se găsea într-un tunel. Era situată aproape de Zidul Berlinului, lângă punctul de trecere a frontierei din Bornholmer Straße. Garniturile din Berlinul de Vest treceau prin această gară fără să oprească. Trenurile S-Bahn treceau prin aceeași gară, dar pe șine diferite. Liniile folosite de vest și est-berlinezi erau despărțite unele de altele printr-un gard înalt. Alt caz particular a fost Gara Wollankstraße. Precum
Stație fantomă () [Corola-website/Science/335521_a_336850]
-
tunel. Era situată aproape de Zidul Berlinului, lângă punctul de trecere a frontierei din Bornholmer Straße. Garniturile din Berlinul de Vest treceau prin această gară fără să oprească. Trenurile S-Bahn treceau prin aceeași gară, dar pe șine diferite. Liniile folosite de vest și est-berlinezi erau despărțite unele de altele printr-un gard înalt. Alt caz particular a fost Gara Wollankstraße. Precum Bornholmer Straße, era o stație S-Bahn deservită de trenurile vest-berlineze, dar situată în Berlinul de Est, imediat după graniță. Totuși, Wollankstraße
Stație fantomă () [Corola-website/Science/335521_a_336850]
-
Straße, era o stație S-Bahn deservită de trenurile vest-berlineze, dar situată în Berlinul de Est, imediat după graniță. Totuși, Wollankstraße era în uz și accesibilă călătorilor vest-germani, deoarece una din ieșirile din gară dădea într-o stradă din Berlinul de Vest. Această ieșire se afla exact pe linia de demarcație, iar un indicator de avertizare din apropiere informa pasagerii despre situație. Celelalte ieșiri din gară, care comunicau cu Berlinul de Est, au fost blocate. Primii oameni care au intrat în stațiile
Stație fantomă () [Corola-website/Science/335521_a_336850]
-
provizoriu similar. Pe 12 aprilie 1990 a fost deschisă a treia stație, Bernauer Straße (U8). Deoarece ieșirea ei nordică se afla direct pe graniță, stația a putut fi deschisă fără un punct de control, având acces direct spre Berlinul de Vest. Ieșirea ei sudică din Berlinul de Est a fost redeschisă abia pe 1 iulie 1990. Pregătirile pentru redeschiderea tuturor stațiilor de pe magistralele U6 și U8, inclusiv a stațiilor S-Bahn Oranienburger Straße, Unter den Linden și Nordbahnhof, au început pe 13
Stație fantomă () [Corola-website/Science/335521_a_336850]
-
deși mai există încă secțiuni nefolosite ale liniilor închise după ridicarea Zidului. Deciziile privind o eventuală redeschidere a acestora urmează încă să fie luate. Această listă include doar acele stații din Berlinul de Est prin care trenurile din Berlinul de Vest treceau fără să oprească. Au existat și alte stații de o parte și de alta a Zidului Berlinului care erau închise în perioada divizării orașului deoarece porțiunile de linii care le deserveau nu erau în uz. Puncte de control temporare
Stație fantomă () [Corola-website/Science/335521_a_336850]
-
stațiile cu acces în Berlinul de Est care au fost redeschise înainte de 1 iulie 1990. Punctele de control nu au mai fost necesare după această dată și au fost desființate odată cu constituirea uniunii monetare între Germania de Est și de Vest. În contrast cu lista de mai sus, mai multe stații berlineze extrem de necesare în timpul Războiului Rece și-au pierdut importanța și pasagerii după Reunificare, unele devenind chiar stații fantomă. Cele mai notabile exemple sunt: Metroul din Buenos Aires are patru stații fantomă. Cele
Stație fantomă () [Corola-website/Science/335521_a_336850]
-
Mustafa Kemal Atatürk a implementat un nou cod vestimentar în 1934 prin care a introdus portul hainelor moderne și a modei din vest, în locul valurilor și al turbanelor, considerând vesmintele tradiționale că pe niște simboluri ale unei societăți degenerate și învechite. Încurajarea adoptării modei vestimentare occidentale este unul dintre semnele laicității republicii kemaliste. În Turcia laicitatea reprezintă un fundament al Republicii kemaliste, fiind
Codul vestimentar în reformele lui Mustafa Kemal Atatürk () [Corola-website/Science/331943_a_333272]
-
purtând un fes care este total opusul unui aspect modern. Lumea civilizată va râde de noi, dacă vom continua să purtăm aceste haine necivilizate”. Legea privind Hainele Interzise apare în 1934 și introduce portul hainelor moderne, a costumelor modei din vest, în locul anticelor valuri sau turbane. Atatürk consideră aceste vesminte tradiționale că pe niște simboluri ale unei societăți degenerate și învechite, de aceea a încurajat adoptarea modei vestimentare occidentale. Atatürk însuși, după cum îi era obiceiul, a oferit propriul exemplu, purtând o
Codul vestimentar în reformele lui Mustafa Kemal Atatürk () [Corola-website/Science/331943_a_333272]
-
aer liber care s-a desfășurat la intrarea în Parcul Herastrău dinspre piața Charles de Gaulle. Imediat după acest eveniment, are loc ruptura dintre trupa și Vali Căciunescu. Deși inițial acordeonistul a declarat că părăsește trupa pentru a emigra în Vest, în cele din urmă, acesta a decis să înceapă o carieră solistică. Cu un an mai târziu, printr-un concurs de împrejurari, Spitalul de Urgență se reîntoarce (ce-i drept, într-o altă formulă) la Cat Music. Cu scopul declarat
Spitalul de Urgență (formație) () [Corola-website/Science/331949_a_333278]
-
după un cot strâns - "Întorsura" - își continuă curgerea spre spre sud-est pentru a traversa Munții Buzăului. Accesul intradepresionar se face prin câteva trecători: la nord pasurile Barcani (Zagon) (DN13E) și Hămaș (Hagău) (DJ121A) fac legătura cu Depresiunea Târgu Secuiesc, la vest pasurile Zizin (Dălghiu) (DJ 103A) și Predeluș (DN10) fac legătura cu Depresiunea Sfântu Gheorghe, iar la sud pasurile Tabla Buții și Boncuța fac legătura cu Muntenia. Spre est Pasul Buzău (DN10) asigură trecerea prin Carpații Orientali. Spre sud nu există
Depresiunea Întorsura Buzăului () [Corola-website/Science/331974_a_333303]
-
palatului, adăugându-l la complexul Golestan. Prima modificare a fost adăugarea unui muzeu de arme regale, situat pe partea de est a edificiului Qasr-e Golestan. La momentul respectiv, conglomeratul alcătuit din Qasr-e Golestan, noul muzeu și alte câteva clădiri la vest, a fost cunoscut sub numele de „Imarat-e Khorouji”. În aceeași perioadă, reconstrucții majore au fost efectuate pentru „Imarat-e Badgir” (1853). În a doua fază, orașul Teheran a fost extins și reconstruit de Naser al-Din Shah. El a făcut un nou
Palatul Golestan () [Corola-website/Science/331925_a_333254]
-
cinci etaje, cu două turnuri de flancare a fost finalizată în 1867. La scurt timp după, „Andarun” (zona femeilor) a fost construită pe partea de nord a „Imarat-e Takht-e Marmar”, și clădirea „Talar-e Aaj” a fost construită pe partea de vest a „Imarat-e Bolour”. „Tekie-e Dowlat”, o cladire desemnată spectacolelor religioase și ceremoniilor, a fost construită la sud de „Talar-e Almas” între 1868 și 1873. A fost cea mai mare clădire construită de către Naser al-Din Shah în cadrul complexului Golestan. Unele modificări
Palatul Golestan () [Corola-website/Science/331925_a_333254]
-
al-Din Shah a fost foarte mult influențat de neoclasicismul secolului al XIX-lea. În 1873, el a inițiat construirea unei serii de clădiri cu o continuă fațadă cu două etaje de pe partea de nord a grădinii Golestan și partea de vest a „Talar-e Aaj”. Aceste construcții au dus la demolarea unei părți semnificative a „Khalvat-e Karim Khani”. Acest nou complex a inclus o sală principala de audiențe - „Talar-e Ayeneh”, o cladire muzeu și alte săli adiacente mai mici. „Talar-e Mouze”, mai
Palatul Golestan () [Corola-website/Science/331925_a_333254]
-
În 1878, „Imarat-e Khorouji”, inclusiv „Qasr-e Golestan” construită sub Fath Ali Shah, au fost demolate și înlocuite cu piscine, terenuri de iarbă, flori și copaci. „Imarat-e Khabgah” a fost ridicat în 1885 pe partea de nord a complexului Golestan la vest de „Andarun”. În 1886, „Imarat-e Bolour” a fost demolată, cu excepția subsolului. În locul său a fost ridicată actuala „Imarat-e Brelian”. Ultima clădire adăugată la Golestan a fost „Kakh-e Ab'yaz” în 1891. Spre deosebire de celelalte clădiri din complex, această clădire dreptunghiulara cu
Palatul Golestan () [Corola-website/Science/331925_a_333254]
-
în timpul domniilor lui Fath Ali Shah și Nassereddin Shah. Încoronarea regilor Qajari, precum și diverse alte ceremonii oficiale au fost efectuate de la acest Iwan. Ultima dintre aceste ceremonii a fost încoronarea lui Reza Khan în 1925. Sală Oglinzilor este situată la vest de Sală de recepție. Este una dintre cele mai renumite Săli ale Palatului Golestan. A fost construită în același timp cu „Sala de recepție” între 1874 și 1877 Această sală a fost dedicată tronului Păunului („Takht-e Tavous”) și Coroanei Kianid
Palatul Golestan () [Corola-website/Science/331925_a_333254]
-
noul muzeu. Sală datorează o mare parte din faima să ornamentației sale și chiar portretizării ei într-un tablou creat de Mirza Mohammad Khan Kamalolmolk în 1891 care poate fi vizionat în interiorului Palatului. Sala de Fildeș este situată la vest de Sală de diamante strălucitoare, dincolo de Sală Oglinzilor. A fost construită sub porunca lui Nassereddin Shah în perioada Qajară. În timpul domniei lui Nassereddin Shah a fost folosită pentru păstrarea cadourilor primite de la țările străine. În perioada Pahlavi, a fost locul
Palatul Golestan () [Corola-website/Science/331925_a_333254]
-
Mohammad Reza din 1966 s-a ajuns la forma actual a acestei Săli. Cameră de vară de la subsol a fost împărțită în două părți. Partea de est, numit Sală Specială (Muzeul Special) este dedicată artelor din perioada Qajară. Partea de vest, cunoscută sub numele de Galeria de Artă, este un muzeu dedicat picturilor din epoca Qajară. Sală Diamantelor se află pe aripa de sud a Palatului Golestan, pe lângă Sală Turnurilor de Vânt. Această a fost construită în timpul domniei lui Fath Ali
Palatul Golestan () [Corola-website/Science/331925_a_333254]
-
secolul al XVIII-lea în stil european, a fost numită astfel datorită culorii stucului și a pietrele din marmură albă care au acoperit holul și scară acestuia. De la bun început clădirea a deservit cabinetului Primului Ministru. În 1965, aripa de vest și parterul au fost modificate cu ocazia încoronării lui Mohammad Reza Pahlavi. Din 1968, clădirea a devenit „Muzeul de Antropologie” și afișează unele dintre cele mai vechi artefacte din Iran. Această clădire este una dintre cele mai remarcabile din cadrul complexului
Palatul Golestan () [Corola-website/Science/331925_a_333254]
-
Această clădire destinată teatrului cu trei etaje a avut un plan circular și măsură 60 de metri în diametru și 24 de metri în înălțime. Au fost trei intrări în clădire: intrarea principala în est pentru bărbați, intrarea femeilor în vest și intrarea privată a Șahului în nord, care a fost conectată la grădina Golestan. Tavanul în formă de două jumătăți de sfera a fost susținut de opt grinzi, care putea fi drapat cu o membrana pentru a oferi umbră. Fiecare
Palatul Golestan () [Corola-website/Science/331925_a_333254]
-
înființării unui stat federal, după 2003, guvernarea Irakului a fost delegată către trei autorități regionale - cea sudică, a cărei conducere era asigurată de șiiții majoritari (55%), cea nordică, sub "leadership" kurd (21%) și cea arabă sunnită (18.5%), localizată în vestul țării. Acest plan includea edificarea unei provincii creștine în zona platoului Ninive (Mosul). Divizarea bazată pe criterii sectare și etnice a determinat, în consecință, emergența tensiunilor între musulmanii sunniți și cei șiiți, precum și între arabi și kurzi, care, ulterior, s-
Creștinii în Irak () [Corola-website/Science/331954_a_333283]
-
dinastia marinidă în 1215. Ultimul descendent al dinastiei, Idris al-Wathiq, și-a exersat puterea asupra orașului Marrakesh, acolo unde va fi și omorât de către un sclav în anul 1269; dinastia marinidă va ocupa Marrakesh-ul, punând astfel capăt dominației almohade din vestul Magrebului. Mișcarea almohadă a început o dată cu Ibn Tumart, un membru al unei confederații tribale berbere a munților Atlas din sudul Marocului, cunoscută sub numele de Masmuda. În acel timp, Marocul și majoritatea Magrebului și Spaniei (Andaluzia) se aflau sub dominația
Dinastia Almohadă () [Corola-website/Science/331939_a_333268]
-
săi sunt cunoscuți drept almohazi (al-Muwahhidun), însemnând cei ce afirmă unitatea lui Dumnezeu. După ce s-a întors în Magreb în jurul anului 1117, Ibn Tumart a petrecut ceva timp în diferite orașe Ifriqiyan, o zonă care cuprinde regiunile de coastă din vestul Libiei moderne, Tunisia șiestul Algeriei, predicând și începând revolte împotriva magazinelor de băuturi alcoolice și a altor manifestări de lipsă de disciplină. El a dat vina pe dinastia almoravidă, pe care a acuzat-o de obscurantism și impietate. S-a
Dinastia Almohadă () [Corola-website/Science/331939_a_333268]
-
diplomații turci acreditați în Prusia în secolul al XVIII-lea. Până după jumătatea secolului al XX-lea în Germania nu au trăit comunități musulmane numeroase. Începând cu anii 1960 un număr din ce în ce mai mare de emigranți musulmani sosește în Germania de Vest pentru a obține un loc de muncă mai bine plătit. Datorită sistemului totalitar din Republica Democrată Germană în est nu au existat imigranți până la începutul anilor 1990, comunitățile musulmane făcându-și apariția după reunificarea Germaniei. În contextul unei dezvoltări economice
Turcii din Germania () [Corola-website/Science/331981_a_333310]
-
totalitar din Republica Democrată Germană în est nu au existat imigranți până la începutul anilor 1990, comunitățile musulmane făcându-și apariția după reunificarea Germaniei. În contextul unei dezvoltări economice accelerate după încheierea celui de-al doilea Război Mondial în statele din vestul Europei, acestea și-au îndreptat atenția, din cauza deficitului de forță de muncă, către muncitorii din orient. Germania a fost una dintre primele țări care au mizat pe muncitorii turci. Guvernul Germaniei Federale și cel turc au semnat în anul 1961
Turcii din Germania () [Corola-website/Science/331981_a_333310]
-
numită, de către istoricii bizantini, arabi și sirieni = Al-Maradah . Din anul 700 până în anul 1350 - statul național maronit avea granița aprope de împrejurimile Saidei, la sud până la Akkar și Nahr el Kabir la nord, de la Beqqa la est până la Mediterana la vest având ca și punct central Muntele Liban. Relațiile dintre statul maronit și dinastia Omayade 661-750 AD, s-au aflat sub influlența tratatelor semnate între maroniții maradah și fondatorul dinastiei Moaouiah (661-680) și succesorii acestuia. Statul național maronit, între sec. VIII
Maroniți () [Corola-website/Science/331970_a_333299]