30,387 matches
-
boala pe măsură ce sunt consumați de ea. Theodor Enescu găsește o filiație între un tablou precum Durerea (1905-1906) "care și prin alegerea imaginii amintește într-o măsură de simbolism, mai ales de cel nordic, dat fiind interesul pentru lumea maladiei și suferinței"298 și tabloul Copil bolnav (1896) al lui Munch. Pentru a releva sensul unei posibile analogii, autoportretele lui Luchian din perioada accentuării maladiei sale fac loc unei anxietăți și trăiri nevrotice decelabile în tablourile lui Munch. Spre deosebire de acesta, intensitatea se
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
are un aer contondent, marțial, decisiv, autentic, fără morga mateină contrafăcută. Din compoziția acestui chip răzbate și o notă de sfidare, dar și fermitatea deciziei privind asumarea artei sale; avem un portret eroizant al asumării vocației, nu ca pe o suferință dizolvantă, ca la Luchian, care martirizează corpul pentru a elibera spiritul, ci ca o provocare întoarsă împotriva oricărei contestări, a lumii întregi. Nu există nici cea mai mică urmă de modestie în acest portret, ci dimpotrivă, un orgoliu aristocratic, pictorul
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
de început, Cornel Medrea (1888-1964) cu Sărutul și Christ, Floarea de zăpadă (1923), Păcatul (1926), proiectul din 1925 pentru Monumentul aviatorilor din Bucuresti care a fost câștigat de sculptorița Lydia de Kotzebue -, Alexandru Călinescu cu Tinerețe, George Dimitriu cu Meditație, Suferința, Cel din urmă glas al durerii, Supliciul 303, Gheorghe Leonida (1892- 1942) cu Prometeu (bronz, 37 x 28 x 17 cm), Somnul, Diavolul, pentru a nu vorbi de contribuția la monumentul din Rio de Janiero, celebra statuie, Isus Mântuitor, al
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
-l Storck"311. Sub raport tematic, influența rodiniană este recuperabilă din obstinația cu care acești artiști revin la tema gândirii, a gânditorului și cea a sărutului, ca variațiuni tematice ale sculpturilor rodiniene, cât și la exprimarea unor états d'âme, suferința, melancolia, disperarea, meditația, visarea, sau cu termenii Adrianei Șotropa, prin "Importanța acordată sugestiei, Ideii, sentimentelor, rolul activ al spectatorului (...)"312. Într-un alt registru, cel al disocierii de această dată dintre sculptură și pictură, S. Maur sesiza deopotrivă la Teodor
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
la Paris figura în Salonul Societății Artiștilor Francezi cu numeroase premii, Severin apărea ca un artist consacrat din timpul vieții, a cărui sensibilitate simbolistă era reprezentată plenar în opere precum Vers l'infini (Spre infinit), Spre necunoscut (1915), Visări păgâne, Suferința etc. Referindu-se la Vers l'Infini și portretul lui Macedonski, Marin Simionescu-Râmniceanu revenea asupra unei obiecții fondatoare privitoare la sculptura simbolistă, aplicarea unei viziuni picturale volumelor, operație care se constituie și în modalitate de lectură simbolistă. "Dacă Severin modelează
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
tumult afectiv. Tot o dimensiune extatică este prezentă în lucrarea Spre necunoscut (1915), unde două figuri cu un aspect androgin, la limită feminine, îngemănate destinal în blocul de piatră, par extrase unui vis. Transa în care se află topește deopotrivă suferința, visarea, pasiunea, sentimentul disoluției într-un melanj de sensibilitate decadentă. Aceste chipuri cu pleoapele pe jumătate închise, fapt corespunzător unui rapel către abisul propriei interiorități, semicecitate a unei somnolențe magnetice, stau sub semnul agoniei și al declinului. Cu titlul Suferința
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
suferința, visarea, pasiunea, sentimentul disoluției într-un melanj de sensibilitate decadentă. Aceste chipuri cu pleoapele pe jumătate închise, fapt corespunzător unui rapel către abisul propriei interiorități, semicecitate a unei somnolențe magnetice, stau sub semnul agoniei și al declinului. Cu titlul Suferința (1928), sculptorul va realiza și un monument funerar aflat la cimitirul Bellu din București, monument dedicat Sofiei Alexandrescu, decedată prematur. Bustul de bronz înfățișează o tânără cu un chip emaciat care, cu ochii închiși, semn al unei interiorizări profunde, încearcă
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
Așa cum remarca avenit Adriana Șotropa, copilăria este o temă predilectă la Brâncuși, fiind abandonată de Paciurea, care adoptă o direcție mai pronunțat simbolistă, deși un punct de intersecție există acolo unde ambii sculptori compun o expresivitate generată mai degrabă de suferință, în Supliciul (1907) la Brâncuși sau Christ încoronat cu spini (1907-1908) la Paciurea. Jean Jacquet remarca în cazul lui Paciurea că "în opera lui e mai multă literatură"328, cum am văzut, literaturitatea constituind și un mod de a revendica
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
erotică pe care o comportă acesta. În același timp, podoaba capilară susține sugestia unei fluidizări a compoziției și relația cu Secession-ul și ale sale reprezentări feminine cu părul prins în turbionul febricitat al pasiunii 339. Semnificativ pentru sensibilitatea simbolistă, suferința este ambiguizată erotic cu sugestia unui masochism latent, străbătută de o caldă animalitate senzuală. Invocând pe linia deschisă de Alexandru Bogdan- Pitești o comparație dintre Storck și Rops, ușor exagerată din punctul nostru de vedere, Adriana Șotropa remarcă avenit diferența
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
reflectă și opul lui Marsilio Ficino. Filip al II-lea al Spaniei, Rudolf al II-lea de Praga, Ludovic al II-lea al Bavariei, prietenul și admiratorul lui Wagner, se află printre marii prinți melancolici. Melancolia este plasată sub semnul suferinței ca metaforă a creației. În Evul Mediu i se atribuia melancoliei o valoare negativă, ca acedia. Era maladia anahoreților, eremiților supuși ordaliei tentațiilor, dar și exigențelor unui timp al contemplării, al monotoniei, al claustrării, în acord cu regulamentul monastic. Figura
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
hieratic. Alexandre Séon, elevul lui Puvis de Chavannes, ne înfățișează un Orfeu la marginea unei stânci, neconsolat de pierderea iubitei sale. Pictorii simboliști-decadenți găsesc în Orfeu emblema unei melancolii fără leac, cât și posibilitatea de a sublima în artă întreaga suferință a celui care a pierdut orice rațiune de a exista. Totodată, Orfeu apare ca un efeb, frumusețea fizică, cât și extraordinara sa înzestrare artistică Orfeu reprezintă artistul prin excelență -, devin complementul nefericirii și chiar al damnării. Pictorul revine cu un
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
de data aceasta, lira și capul lui Orfeu apar suspendate într-un decor montan, dar de factură onirică. Augustin Rodin oferă un Orpheus (1892) remarcabil pentru modelajul său, care transcrie tensiunea tulburătoare a unei creații care originează într-o imensă suferință. De la Orfeu și Euridice (1910) al lui Maurice Denis la Orfeu și Euridice (1922) al lui Charles Ricketts, tratarea în cheie simbolistă a temei, de la aspectele accentuat decorativiste la cele accentuat tragice, seducția pe care o exercită personajul depășește cu
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
un peisaj straniu, văzut prin fanta unei mici liziere, luminat artificial asemeni unei scene pe fundalul mov-lila a ceea ce pare un imens perete stâncos. Personajul deschide o perspectivă poetică asupra peisajului fantast, mirific, oniric. Asistăm la o epifanie a poeziei, suferința poetului-cântăreț realizează această deschidere inițiatică către ceea ce pare a fi un copleșitor peisaj-viziune. Există un centru auratic al tabloului, lumina apare de undeva, fără a putea fi detectată sursa și rămâne suspendată globular, creând impresia unei alte dimensiuni. Mitul lui
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
nuanță de atenuare, de liniștire. O altă femeie ține într-o mână un pahar cu apă, iar femeia din primul plan îi mângâie fața, iar cealaltă mână a ei este dusă în dreptul inimii pentru a sublinia intensitatea afectului. Este evidentă suferința celei către care se îndreaptă solicitudinea celorlalte. În termenii lui Hans Hofstätter, este vorba despre un "simbolism pantomimic" în care atitudinile, postúrile și mișcările personajelor, sunt investite cu valoare simbolică. Acest "simbolism pantomimic", criticul de artă îl descoperă cu precădere
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
brațul și-și reazămă capul de umărul ei, iar ultima se sprijină de spatele celei de-a doua într-o atitudine meditativă, cu o mână dusă la frunte. Avem, prin intermediul acestor trei femei îmbrăcate aproape la fel, trei atitudini: rugăciunea, suferința sau priveghiul și meditația. Pentru a accentua tensiunea gesturilor, pictorul a plasat acest grup într-un peisaj arid, stâncos, unde în fundalul cel mai îndepărtat se poate vedea marea, contribuind astfel la izolarea în atemporal a acestor gesturi-atitudini a căror
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
Ceciliei Cuțescu- Storck pe această temă într-un tragic omenesc din care dispare senzualitatea morbidă și crudă. În prima perioadă a activității sale artistice, Cecilia Cuțescu- Storck se arată interesată de redarea unei sensibilități pe care umanitatea o relevă prin suferință, sensibilitate care dobândește la artistă conotații maternale, ocultând uneori chiar un sens mariologic. Feminitatea nu face obiectul revendicării unei sexualități virtual punitive, a unui erotism pervers, a unei senzualități rafinate în registru decadent, ci dimpotrivă, se dorește spiritualizată în căutarea
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
femeia falică, malefică, și nu mai are nici senzualitatea Salomeei lui Franz von Stück (Salomè și Dansul Salomeei, 1906) sau a lui Gustave Moreau, care contemplă fascinată capul tranșat al sfântului. Salomeea Ceciliei Cuțescu- Storck a fost intens spiritualizată prin suferință, astfel încât chipul ei nu mai realizează acel contrast semnificativ, de tensiune erotică, cu chipul emaciat al sfântului. Chipul ei, văzut în profil, se delimitează printr-o linie de masa neagră a părului, gâtul apare ca imposibil de lung, asemeni lujerului
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
longiline pe care se înalță chipurile de mască cu expresii extatice ale Himerelor lui Paciurea. Tratarea are ceva similar hieratismului obținut printr-o intenționată elongație la un El Greco. Expresia ei nu evocă în niciun fel dorința nerealizată sau frustrarea, ci suferința, o suferință atât de puternică, ce a trecut de la cutumiara manifestare feminină a suferinței prin bocet, la tăcere. Capul Sfântului Ioan este înconjurat de o dublă mângâiere, cea a mâinii care-i atinge fața și cea a obrazului Salomeei, acolade
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
care se înalță chipurile de mască cu expresii extatice ale Himerelor lui Paciurea. Tratarea are ceva similar hieratismului obținut printr-o intenționată elongație la un El Greco. Expresia ei nu evocă în niciun fel dorința nerealizată sau frustrarea, ci suferința, o suferință atât de puternică, ce a trecut de la cutumiara manifestare feminină a suferinței prin bocet, la tăcere. Capul Sfântului Ioan este înconjurat de o dublă mângâiere, cea a mâinii care-i atinge fața și cea a obrazului Salomeei, acolade pioase care
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
Paciurea. Tratarea are ceva similar hieratismului obținut printr-o intenționată elongație la un El Greco. Expresia ei nu evocă în niciun fel dorința nerealizată sau frustrarea, ci suferința, o suferință atât de puternică, ce a trecut de la cutumiara manifestare feminină a suferinței prin bocet, la tăcere. Capul Sfântului Ioan este înconjurat de o dublă mângâiere, cea a mâinii care-i atinge fața și cea a obrazului Salomeei, acolade pioase care configurează o circularitate maternală. Nu mai aveam acea confruntare de efect hipnotic
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
are ceva dintr-o consolare aproape maternă, acest cap este îmbrățișat cu delicatețe. Salomeea apare ca o soră care-și plânge fratele ucis, sau ca o femeie care-și jelește soțul sau iubitul mort. Chipul Salomeei a fost înnobilat prin suferință, s-a spiritualizat prin ecou cu hieratismul pe care-l degajă chipul cețos al sfântului. Surprinde gingășia gestului care nu contrariază, nu generează tensiunea specifică esteticii decadente, ci mai degrabă un sens unional, redempționist, cathartic, al unei reconcilieri în suferință
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
suferință, s-a spiritualizat prin ecou cu hieratismul pe care-l degajă chipul cețos al sfântului. Surprinde gingășia gestului care nu contrariază, nu generează tensiunea specifică esteticii decadente, ci mai degrabă un sens unional, redempționist, cathartic, al unei reconcilieri în suferință a călăului cu victima. Îmbrățișarea capului are ceva suroral sau chiar marial, apropiată de tratarea unei teme complementare la Fernand Khnopff. Salomeea poartă o brățară pe mână și un inel pe degetul mijlociu, fără ca aceste podoabe să aibă caracterul pletoric
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
și de estetizarea actului crud. Figura sfântului posedă frumusețea melancolic renascentistă a reprezentărilor cristice, o frumusețe nobilă a durerii resemnate. Servitorul îi închină ofranda, talgerul pe care se află capul martirului, într-un gest care poate fi tradus prin ecoul suferinței pe care-o provoacă Salomeei vederea acestuia. Aici apare acel personaj pe care l-am intitulat confidentul și care are un dublu rol: structural, el realizează o separare între planuri a cuplului Salomeea-Sfântul Ioan, iar în plan simbolic oferă un
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
atelierul. În acest caz, nuditatea chiar și parțială a Salomeei indică contrariul aparenței, "amorul sacru", un reflex pios care întoarce pe dos termenii consacrați ai ecuației decadente. Dragostea autentică a Salomeei generează un act crud, iar păcatul este expiat prin suferința celei culpabile, transfigurată pietist. Confidentul nu este singurul care împiedică apropierea de talgerul pe care se află capul tăiat, una din mâinile Salomeei rămâne liberă și cu toate acestea, gestul palmei deschise ca într-o mângâiere denotă sfiala, retractilitatea. Pusă
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
într-o mângâiere denotă sfiala, retractilitatea. Pusă în fața faptului împlinit, Salomeea apare umanizată, conștientă de gravitatea actului său, ceea ce deschide nu vechiul contencios decadent al femeii fatale și al războiului sexelor, ci o posibilitate de expiere a păcatului, prin propria suferință. Personajul care duce lira se face ecou al acestei suferințe, pe chipul femeii se poate descifra tristețea. Celelalte personaje alcătuiesc un grup al curioșilor, un zid uman care dublează zidurile propriu-zise ale cetății și care închide perspectiva pentru o mai
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]