3,653 matches
-
n-a murit socră-tu acu’ cinci ani după votare, de ziseși tu că a fost vorba despre infarct electoral și politic? Nu merserăm noi la Înmormântare, nu gustarăm o măslină și-o colivă la pomană? La șase săptămâni te-ai Îmbătat, ziceai că tare mult l-ai iubit, mai ales după ce tea decorat Într-o noapte cu Steaua Republicii. Sandu Șpriț trântește ceașca pe masă, aproape că sar floricelele de pe ea. Bă, vă spun eu că s-a țicnit, socră-miu s-
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
duce altă țigară la gură și o aprinde de la aceeași brichetă. Gore și Gicu se ridică amândoi de la masă și se mută la alta. Sandule, nu te supăra pe noi, da’ dacă e să fim beți măcar vrem să ne Îmbătăm cum făceam Înainte, nu datorită flăcării violet! Hai, pa, rămâi cu energia ta negativă până la terminarea mandatului lui Băse, fă-i declarații de dragoste, dacă vrei, pe noi nu ne mai prinzi! 26.01.2010 Igăls, Smochi, Șachira și Uitnei
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
ta. Că de muncit ai muncit, ca noi toți, da` cu munca cinstită nu ajungi la milioanele de dolari. De ce te doare pe tine adevărul rostit de tovarășa de viață? Ce, vrei să insinuezi că nu bei? Nu te-ai Îmbătat tu alaltăieri - Îl Împunge pe Gore cu degetul În piept de a trebuit să te susținem În drum spre bloc, noi fiind aproape la fel de beți? Îți dai seama la ce chinuri ne-ai supus? Nu ai strigat tu bau, bau
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
fac cu ochiul, zice fraieră sunt eu că te-am luat de bărbat. Dar zâmbește. Bă, când zâmbește nevasta așa e clar că ai trecut momentul critic. La tine cum e, Gicule? Cum să fie? Habar nu am, când mă-mbăt adorm Și uit tot, a zis Sofica În felul următor, adică În felul ei, Gicule, pot să te Și bat Într-o seară, tu nu Știi nimic, Îți zic că ai căzut pe stradă Și te-ai făcut de râs
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
Îi reneg și mă-mpac cu propria conștiință. Băutura ne-a rămas singurul prieten de suflet. Dacă ne-o taie și pe-asta, dăm ochii peste cap. Bă, ascultați la mine, ies din pedele pe ușa din față și mă-mbăt. Eu fac cinste, că Încă n-am ajuns În registrul cu datorii. Da` dacă ajung acolo se cheamă că mai avem puțin și așteptăm să introducă ăștia și cartelele. Hai, Gore, dă un șpriț, că ai deja cont! Măcar aici
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
la această muncă istovitoare îl lăsa aproape fără visuri și fără puteri. Vorbea puțin de evadarea lui apropiată. Un singur fapt de reținut: la capătul unei săptămâni, el i-a mărturisit doctorului că, pentru întâia oară, în noaptea precedentă, se îmbătase. Ieșind din bar avusese deodată impresia că ganglionii lui se îngroșaseră și că brațele i se mișcau greu la subsuori. Se gândise că l-a lovit ciuma. Și singura reacție pe care a avut-o atunci, și despre care a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
vedea rar. Îl vizita la cîteva luni o dată, nu vroia să Îl tulbure pe artist. Se Întîlneau În oraș, Thomas Îl invita Într-un bistrou, o cină Îndestulată era pentru Pigmalion totdeauna binevenită; și multă bere, pe urmă; nu se Îmbătau, se țineau tari, băuseră ei tone de-a lungul timpului; vorbeau ceasuri Întregi. E drept, erau cuprinși de o anume euforie, tocmai asta căutau, Dumnezeu lăsase alcoolul să mai Înveselească lumea; cei doi vorbeau de cîte și mai cîte. Thomas
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
Ei vorbesc În somn. Și: Vorbesc și treji, dar nu-i auzim noi, sîntem pe frecvențe diferite. Poate pentru a nu-și consuma fără rost zestrea de cuvinte, Lars era taciturn, cu greu scoteai o vorbă de la el. CÎnd se Îmbăta, des și tare, risipea tot ceea ce economisise pînă atunci, se Întorcea printre muritorii de rînd, indiferenți la suma de cuvinte lăsate de Dumnezeu, de vreme ce, se pare, primeau din iad altele, calpe. Omenirea se omora cu zile. CÎnd zisese, În cîteva
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
ar fi numit, poate, povestea. Antonia stătea mai departe singură, așteptînd răbdătoare vizita săptămînală a lui Thomas. Îl ospăta cu bucate gătite de mîna ei, era pricepută. Beau amîndoi bere, apoi vin, Thomas ceva mai mult, nu cît să se Îmbete, avea grijă, dar destul Încît să devină, spre nespusa plăcere a bunicii, copilul de odinioară, doritor de povești. El vroia să mai asculte una, Rusoaica i-o spunea, nu mai aveau vîrste; poate se prosteau, aveau nevoie și de așa ceva
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
la alte date, Lars s-ar fi descurcat, Însă Thomas nu avea de gînd să-i dea acestuia amănunte. Nu vroia complicații. Se putea aștepta la un șantaj. Nu din partea lui Lars, dar pornind de la el: trăncănea mult, cînd se Îmbăta. Thomas era convins că unii dintre clienții barurilor erau polițiști În civil, nu avea dovezi, Însă un loc precum Christiania nu avea cum să scape de tot vigilenței autorităților, iar Lars acolo o făcea, uneori, lată. Thomas Îl și auzea
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
urcase pe motocicletă băut; de fapt, atunci, Începea un alt fel de beție: vuietul motoarelor forțate la maxim, mitraliera țevilor de eșapament, claxoanele, urletele trupei, strigătele admiratorilor, amestecate cu huiduielile unor trecători ostili, vîntul din față, care devenea aproape uragan, Îmbătau mai ceva decît alcoolul, diferit, ucigător, uneori. Thomas, norocos, se alesese doar cu bandaje, cu vreo două ghipsuri, cu cîțiva dinți zdrobiți, pe care Îi Înlocuise repede; cînd se răcea vremea, Îl durea piciorul drept, semn, probabil, al unui reumatism
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
care plecaseși. Și care, după cum tot amenința Antonia, avea să devină tot iad, nu mai exista loc ferit nicăieri. Nu ar mai fi scăpat, de data aceasta, cum se Întîmplase după Sodoma, nici măcar Lot, iar fiicele sale nici atît, Își Îmbătaseră tatăl pentru a se culca apoi cu el. Păcatul originar, al Evei, nu fusese destul. și Gomora, nimeni nu Învățase nimic, era convinsă Antonia, și o nouă șansă dată omului, după un alt pîrjol, ar fi fost prima greșeală a
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
Ν În dimineața următoare m-am întâlnit cu Julie la salonul Portofino de pe West Broadway pentru o rumeneală falsă. Crede că bronzul o vindecă de depresie, așa că merge acolo aproape în fiecare săptămână. În ziua aceea trebuie să fi fost îmbătată de dragoste, pentru că am observat că s-a dat cu FPS 8 înainte să se întindă. (Salonul e dotat cu niște camere private, unde te poți bronza cu o prietenă.) Julie avea o mască de ochi din satin roșu pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1879_a_3204]
-
nimeni, dar știu. — Atunci... — Adevărul este însă, Eugenia, că eu nu pretind nimic, nu caut nimic, nu cer nimic; mă mulțumesc să mă lași să vin din când în când ca să-mi scald spiritul în privirea ochilor dumitale, să mă îmbăt în aburul respirației dumitale... — Bine, don Augusto; astea sunt lucruri pe care le citim în cărți; să lăsăm asta. Nu mă opun să vii ori de câte ori ți se năzare, să mă vezi și să mă răsvezi, să stai de vorbă cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
de toate celelalte percepții. De exemplu, de percepția ta sosit în satul unde fuserăm după Paște. Prima zi ai cam zăcut. Căscai câte o geană și ne ziceai lui Tiberică și mie : „Măi, am fost cu udatu’ și ne-am îmbătat ca porcii. Umblam toată gașca prin Cluj și chiuiam în stradă în ploaie. Sunt mort măi, sunt mort! Rupt!”. Dacă trăiai în Occident, te îmbătai frumos în beci, în mod organizat, să nu te vadă lumea sobră, academică. După aceea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
și ne ziceai lui Tiberică și mie : „Măi, am fost cu udatu’ și ne-am îmbătat ca porcii. Umblam toată gașca prin Cluj și chiuiam în stradă în ploaie. Sunt mort măi, sunt mort! Rupt!”. Dacă trăiai în Occident, te îmbătai frumos în beci, în mod organizat, să nu te vadă lumea sobră, academică. După aceea te duceai la councellerul tău să-i spui la ureche că ai făcut-o lată. La noi tout est pris à la legere. Iar noi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
se sfâșie, să se Înăbușe, să se spulbere. Mâinile se smintesc, veșmintele se Împrăștie. Nu există noapte de dragoste care să se poată asemui aceleia a două trupuri aprinse de lacrimi arzătoare. Focul se Întinde, Îi Învăluie, Îi Înfășoară, Îi Îmbată, Îi Înflăcărează, Îi contopește, piele lipită de piele, până la capătul plăcerii. Pe masă, se scurge o clepsidră, bob cu bob, focul se domolește, pâlpâie, se stinge, un zâmbet Întretăiat Întârzie. Își trag sufletul Îndelung. Omar murmură, către ea sau către
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
citească: „Manuscrisul ți-a luat-o Înainte pe calea Alamutului”. XXIV Omar Khayyam și-a plâns ucenicul, așa cum Își plânsese alți prieteni, cu aceeași demnitate, cu aceeași resemnare, cu aceeași durere cuviincioasă. „Băuserăm același vin, numai că ei s-au Îmbătat cu două-trei rânduri Înainte de mine.” Cu toate acestea, de ce să tăgăduiască, pierderea manuscrisului l-a mâhnit cel mai profund. Ar fi putut, desigur, să-l refacă; și-ar fi amintit cea mai măruntă inflexiune. Se pare că, n-a dorit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
era singura persoană sub nouăzeci de ani. Și cumva... arăta complet altfel! Avea pe el puloverul ăsta foarte drăguț Paul Smith, părul îi stătea foarte ca lumea și nu‑mi venea să cred, ăsta e Tarquin? Și m‑am cam îmbătat și știi că nu prea țin la bătură. Iar el era... Clatină din cap neajutorată. Nu știu. Era... alt om. Dumnezeu știe cum de s‑a întâmplat! Se lasă tăcerea. Acum e rândul meu să simt că mă înroșesc. — Știi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
adevărată. Nevoia de mituri e, poate, și această nostalgie. În ea se limpezește imaginea copilăriei noastre, alergînd nepăsătoare și neștiutoare spre poalele Olimpului, grăbită să-și sacrifice puritatea În schimbul descoperirii că nu există nimic definitiv și că trebuie să ne Îmbătăm ca Dionysos de lucruri cîtă vreme sînt În jurul nostru neatinse Încă de remușcarea paradisului pierdut. Ar trebui să vorbesc acum despre munți, să Închid ochii În fața mării. Aș putea evoca aici o grădină sălbăticită de țipetele cocoșilor În amiază și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
o subtilă observație a lui Jean Grenier: divinul nu este totuna cu Dumnezeu. Muntele Înseamnă o nevoie de transparență. Memoria Își pierde din greutate, fără să dispară, și aripile pline de pămînt nu mai doi. Iubim În cîmpie și ne Îmbătăm de puritate pe Munte. Acolo se află Parthenonul, ruinele de marmură, singurătatea În care Înflorește o Înțelepciune plină de soare, Prometeu legat de coloanele albe, Sisif urcîndu-și stînca spre vîrful Acropolei și Oedip lovind cu bastonul pe cărarea pietroasă ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
comite. Cei care văd În orice fel de moarte un eșec, vor evita să se declare În favoarea lui Icar. Dintre el și Dedal, Icar a fost totuși singurul care a iubit zborul (chiar pînă la sacrificiu); singurul care s-a Îmbătat de zbor și l-a transformat În artă. De data aceasta, Dedal nu ne oferă În schimbul prudenței decît propria sa viață, În timp ce Icar, prin moartea sa, salvează zborul de o sărbătoare superficială și face din el un lucru profund grav
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
SÎnt născut pentru zbor și nu vreau să mă tem să-mi trăiesc destinul. Dimpotrivă, zbor spre destinul meu. Sufletul meu freamătă tot În această greșeală care mă va costa viața; lumina e ca vinul zeilor; și simt cum mă Îmbată, apropiindu-mă de soare. Și-mi dau seama că din viața mea va rămîne numai această greșeală; vor rămîne aceste aripi arse după ce mă vor prăbuși. În afară de asta, ce se va mai ști despre mine? Oamenii vor spune: Icar, cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
ce-și agită lîngă mine florile violete. CÎnd vîntul lovește scaeții, În aer se ridică o ușoară ceață prăfoasă amestecîndu-se cu lumina. Nimic, aici, nu iese din ceea ce se cheamă un peisaj obișnuit. Dar iarba plină de mirosurile verii mă Îmbată ca un alcool tare și mă umple de amintiri. Există În această senzație ceva care mă face fericit și trist În același timp. Poate faptul că n-am stat de multă vreme, ca acum, negrăbit, sub un arbore ce-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
cîntă sau strigă de bucurie, suferă și dansează. În privirea lui se zăresc și muntele și cîmpia. El ne-a Învățat că eternitatea nu poate fi smulsă zeilor decît clipă cu clipă. Pierzînd aceste clipe, nu ne vom mai putea Îmbăta de veșnicie. Nu ne putem umple sufletul cu surîsul zeilor. Ne trebuie chiotul și patima zeului nostru. Calmului Iui Apolo el Îi opune inima lui fierbinte și patima cu care stoarce totul din fiecare clipă ca mustul din struguri. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]