10,960 matches
-
descrierii pe care Divicone i-o făcuse lui Ambarrus. Chipul său, pe care se distingea nasul puternic, acvilin, era încadrat de o barbă impunătoare, cârlionțată, până pe piept; părul lung și albit, îi cobora pe spate în mare dezordine, dându-i înfățișarea unui barbar. Tipice colonilor din câmpie erau, în schimb, pantalonii săi în carouri colorate și jacheta cu glugă lungă. Pe sub sprâncenele stufoase, privirea din ochii săi verzi era vie și pătrunzătoare, nu ușor de susținut. Când Divicone își opri calul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
mână, privi, la rândul ei. Pe fundalul flăcărilor înalte, care se ridicau de acum din villa, putu să numere, numai în partea de curte unde privirea sa putea să vadă din acea poziție, pe puțin cincisprezece oameni înarmați și cu înfățișare sălbatică. Unii alergau pe diagonale, poate pentru a merge să atace depozitele, de unde deja se auzea zgomotul ascuțit al vaselor sparte. Alții, venind din villa, erau încărcați cu pradă: cu mersul îngreunat de sacii de merinde plini cu argintărie, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
picioare, longilin și cu tenul deschis, cu o claie de păr des și lung, de culoarea spicului, ba chiar și trăsăturile feței îi erau pur germanice. Expresia ochilor săi azurii nu părea să trădeze o inteligență vie și, în ansamblu, înfățișarea lui s-ar fi zis că era a unui țăran puțin la minte și deosebit de primitiv, dacă nu ar fi avut brățări de argint bătute cu rubine și pandantivul de aur - cu siguranță, rodul unor precedente furtișaguri - ce îi atârna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
răspunse. Observa un grup de barbari, care, la douăzeci de pași de redută, sporovăiau între ei cu însuflețire, cu privirea fixată asupra terasei. în mijlocul lor, în șaua unui splendid murg, de distingea un bătrân războinic, deosebit de înalt, uscățiv, dar cu înfățișare energică, îmbrăcat în haine închise la culoare. Omul părea să dea ordine celorlalți, care erau cu toții fără cai, cu siguranță ca să se poată mișca în voie în interiorul viila-ei și să poată lua parte la jaf. Acela de jos trebuie să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
îi vrea pe toți liberi. Din mulțimea burgunzilor se ridică un cor de proteste. Un războinic, care de puțină vreme venise alături de Taciturn pe un magnific armăsar alb, părea să discute cu el cu o deosebită încăpățânare. înalt, impunător ca înfățișare, cu fața împodobită cu mustăți lungi și blonde, era cu bustul gol și gesticula înflăcărat, făcând semne cu mâna, în care ținea o secure, în direcția redutei. — Ai idee cine ar putea fi exaltatul acela? întrebă Hippolita. — Să-l întrebăm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
ar putea fi mai mult decât ne-a rămas până ce turma mea o să fie sfâșiată de lupii aceia păgâni. Prin canatul întredeschis veni încă o dată ecoul bufniturii berbecului. Sebastianus fusese adânc impresionat de dezinvoltura pe care episcopul - în a cărui înfățișare, deși hotărâtă, ar fi fost imposibil de găsit semne ale unei înclinații către îndeletnicirile războiului - o demonstra, vorbind despre probleme militare. Din tot ce auzise până acum, îndoielile episcopului cu privire la alani erau lucrul cel mai alarmant. — Soldații lui Sangiban, observă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
atragă atenția și primi în schimb priviri mustrătoare și exclamații de nemulțumire; în final, însă, un bărbat cu fizic impunător, care, sprijinit cu ambele mâini de zid, scruta atent câmpia, le îngădui să se apropie. Bărbatul acela era Sangiban. 15 înfățișarea căpeteniei alanilor îl descumpăni pe Sebastianus. Se afla în fața unui bărbat de statură mai înaltă decât media, cu semne clare de obezitate, dar care părea mai tânăr decât vârsta pe care o avea - după toate aparențele, în jur de patruzeci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
și Maliban îl săltară de pe o bancă pe un vagabond beat, cu două degete lipsă, pierdute într-o încăierare; pe o uliță îl imobilizară, după o scurtă luptă corp la corp, pe un sărman tată de familie, îngrozit, a cărui înfățișare îi amintise lui Dubritius de trăsăturile lui Eudoxiu; în sfârșit, într-un post de gardă, găsiră trei bărbați - un soldat ce nu era chiar în apele lui și doi milițieni - care, la obișnuita întrebare, râzând nu fără un soi de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
prima cotitură, însă, se izbiră de un grup de soldați și milițieni ce alergau în direcția opusă, având înaintea lor un bărbat uriaș, cu tenul bronzat și cu părul negru, lung și răvășit, care îi conferea, împreună cu barba neîngrijită, o înfățișare sălbatică și neliniștitoare. Purta cămașa de zale a soldaților auxiliari și pantaloni militari, dar singura sa armă era un soi de suliță scurtă, cu o lamă lată și puțin încovoiată, luată probabil de la un războinic hun. Omul se întorcea către
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
principi, fiecare însoțit de suita sa. Hunul și gepidul erau de rase diferite și totuși, în anumite puncte, se asemănau mult. Amândoi, deși erau trecuți de cincizeci de ani, erau de statură modestă, pe care însă o compensau printr-o înfățișare și o ținută autoritare. în privirile amândurora se citeau viclenie și o cumplită cruzime. Ardarich era uscățiv, cu un profil ascuțit, de vulpe, cu păr blondiu, mustăți lungi și ochi azurii, cu o expresie incredibil de pătrunzătoare. Onegesius era îndesat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
așadar, se grăbea să coboare pe câmpul de luptă, gândind în mod clar că bătălia intrase într-o fază hotărâtoare. în timp ce îl îmbrăcau, continuau să scruteze cu privirea atentă câmpia. Balamber, cuprins de o vie emoție, fu parcă orbit de înfățișarea sa. Atila era de statură modestă, dar foarte robust. Mai mult decât mădularele sale, încă pline de forță, cei cincizeci de ani ai săi i se citeau pe chipul larg, cu pomeții pronunțați încadrat de o barbă scurtă și albită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Isai cu fiii lui, și i-a poftit la jertfă. 6. Cînd au intrat ei, Samuel, văzînd pe Eliab, și-a zis: "Negreșit, unsul Domnului este aici înaintea Lui." 7. Și Domnul a zis lui Samuel: "Nu te uita la înfățișarea și înălțimea staturii lui, căci l-am lepădat. Domnul nu se uită la ce se uită omul; omul se uită la ceea ce izbește ochii, dar Domnul se uită la inimă." 8. Isai a chemat pe Abinadab, și l-a trecut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85041_a_85828]
-
exclusiv feminină, Craig era mânat pieziș către o ușă situată pe partea cealaltă a coridorului strălucitor. Camera era mare și plăcută, mobilată luxos. La capătul ei opus, pe o sofa verde, cu spatele la o fereastră enormă, ședea un om cărunt, cu înfățișare plăcută. În dreapta lui, la un birou, stătea o tânără. Craig nici nu o băgă în seamă. Cu ochii mari, el privi cum tânăra conducătoare a gărzii sale se apropie de bărbatul cărunt și spune: - Așa cum ați cerut, domnule președinte Dayles
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
ar fi fost cele mai puțin capabile să-i contracareze intențiile. Alte trei femei, îmbrăcate tot în pantaloni largi, erau întinse la trei metri în stânga lui și, cumva, în spate. Erau prea aproape pentru a le ignora și aveau o înfățișare vioaie și atletică. O săritură sincronizată și ele i-ar sări în spate. Nu era deloc dispus să le subestimeze. Nu se îndoia că îi fuseseră repartizate gardiene suficient de puternice pentru a se descurca cu bărbați de calibrul lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
și zbătea pânza cortului, ca și cum uriașa pajură ar fi încercat în van să-și ia zborul. În fața cortului se improvizase un pod de scânduri, pe care ambulanții dezvăluiau o parte din ce știau pentru a ademeni mulțimea. Gogeamite pehlivanul cu înfățișare de gâde, cu capul ras și trupul uns cu ulei de castane, îndoia drugi și rupea lanțuri de oțel, cu pieptul și brațele sale tatuate, în timp ce somptuos și solemn, un fachir cu turban și șalvari de mătase îngrozea gospodarii arătându
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
și sângerândă a unei oi masacrate și le dădea drumul slobozi să turbeze și apoi să crape de foame sau sfâșiați de lupi. Nimeni n-a știut bine cum arăta, căci întotdeauna când tâlhărea se deghiza, luând cu ușurință orice înfățișare, chiar și de fătucă tânără sau de bătrân decrepit. Se spune că uneori se făcea chiar nevăzut, purtând la subsuoara stângă un medalion conținând o inimă de liliac, un ochi de găină neagră și un creier de broască râioasă. Umbla
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
toată viața oglinda, ferindu-se din calea ochilor ei hulpavi, ceea ce nu l-a împiedicat să care cu el peste tot o veche oglindă de familie, acoperită în permanență cu o bucată de pânză albă. Destul de repede și-a uitat înfățișarea și chiar a uitat că are vreuna. Acum, când se hotărî să o înfrunte și cuteză să o privească, desluși un bărbat bătrân care îi imita mișcările și gesturile, dar nu mai putea fi sigur că ceea ce vede în oglindă
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
arhiva subterană a orașului, izolat de lume. "Acceptase instinctiv arhiva ca spațiu extrasocial, în care tot sistemul de valori e spulberat și înlocuit, în care etichetele nu au noimă decât pe dosare, un spațiu unde chiar și numele, ținuta sau înfățișarea sunt ridicol de fără rost". Acum, ieșit la pensie, se hotărăște să colecționeze obiecte stranii. Diferitele capitole ale povestirii relatează expedițiile lui întru achiziționarea acestor obiecte stranii. Pretext epic foarte lax, întărit numai prin finalul care închide simetric cercul, lăsându
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
toate forțele și tensiunile se anulează, el acceptase instinctiv arhiva ca spațiu extrasocial, în care tot sistemul de valori e spulberat și înlocuit, în care etichetele nu au noimă decât pe dosare, un spațiu unde chiar și numele, ținuta sau înfățișarea sunt ridicol de fără rost". Călătorii făcute prin podurile caselor după lucruri abandonate, pe la iarmaroace pestrițe scrumuindu-se la puțin timp după ce le întorci spatele, la castele ascunzând genealogii auguste alimentate din "puterea și eternitatea soarelui", la schituri dosite în creierii
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
toleranței. Libertatea de gândire, accesul celor mici în viața de stat, îndreptățirea femeilor, principiul naționalităților, totul se întemeiază în fond pe progresul toleranței, pe tot mai multă toleranță. Omul tolerant ține fruntea sus, are privirea senină. E echilibrat. Netolerantul are înfățișarea animalului rău, care vrea să împungă. Omul tolerant e obiectiv, are concepția evolutivă a istoriei. Netolerantul e eternul judecător mâniat și mărginit. 9. Numai naturile tari sunt în elementul lor în natura forte. 10. Din punctul de vedere al perceperii
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
cu intermitențe mari, serviciile lui fiind cerute rar de cele vreo sută de ornice câte a socotit el în Bălțătești. Haim Duvid e un gânditor. Poate filozoful târgului său. (Fiecare târg din Moldova are un filozof evreu.) Îl arată și înfățișarea: mic, slab, palid, cu barba neagră mătăsoasă, chel până la jumătatea capului, cu fruntea înaltă, acoperită de o piele galbenă subțire, brăzdată de încrețituri fine. De altfel, toți ceasornicarii sunt mai mult sau mai puțin filozofi. (Își aleg meseria din cauza firii
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
prima casă din Bălțătești rupse farmecul. Case, maghernițe... De unde răsăriseră toate acestea? La lumina felinarului de peste drum de poarta ei, am văzut-o. N-o mai văzusem de mult, din restaurantul de la Târgu-Neamțului. Acum era obosită. Îi era somn, avea înfățișarea dezarmată, ca orice om când îi e somn... Când îi sărutam mâna, mi-a spus, cu glasul ei șoptitor: - Pe mâine. "Pe mîine..." Cum dezmiardă ea totul cu glasul, cu mișcările, cu existența ei! Și înfățișarea pasivă de adinioarea, când
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
Îi era somn, avea înfățișarea dezarmată, ca orice om când îi e somn... Când îi sărutam mâna, mi-a spus, cu glasul ei șoptitor: - Pe mâine. "Pe mîine..." Cum dezmiardă ea totul cu glasul, cu mișcările, cu existența ei! Și înfățișarea pasivă de adinioarea, când îi era somn... Părea că-i expiră voința... Acum doarme în căldura propriului ei corp tânăr, cu umerii largi, cu sânul delicat... I-am scris să-mi răspundă dacă n-a răcit. (Aseară, când am ajuns
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
că am pierdut-o. Odată cu bucuria imensă că va trăi, izbucni, mai arzătoare decât oricând, durerea pasionată, comprimată un moment de compătimire și de spaimă și pe care acum o înăsprea insomnia, odaia ei de culcare, toaleta ei de intimitate, înfățișarea ei pasivă și senzația, abia acum conștientă, a corpului ei palpat în ziua trecută. Senzațiile, care ieri erau simple semne informative pentru medic, astăzi, rememorate, erau percepute de omul înnebunit de ființa ei. Pielea ei - de mătase când era fierbinte
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
anulare de sine. Prin componenta sa organică, iubirea pare de aceea că se opune privirii, dominată de artificial și mecanic, încercînd să anuleze spațiul despărțitor. Problema este veche, "de când lumea", dovadă atenția particulară pe care i-o acordă diferitele mitologii, înfățișarea ei parabolică: fie că pământul este "mama" tuturor celor vii, dublată de un "tată" ceresc, fie că alții sunt protagoniștii, indiferent deci de identitatea participanților la actul creator, dimorfismul sexual mitologic este foarte frecvent în tratarea "facerii" lumii. Dominanta socială
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]