3,744 matches
-
dată altfel, ca un electron printr-o foaie de hârtie: 15 noiembrie, 10 noiembrie, 14 noiembrie, 23 decembrie. O narațiune contaminată, lovită de plăcile sclerozei, căreia eu să-i reconstruiesc terminațiile nervoase și, triumfător, să le semnalez posterității! Aș fi înnebunit de plăcere să mă joc de-a detectivul, păcălind pe toată lumea, încropind destine și biografii fictive, sub care aș fi ascuns pachetele de informații cerute pe piață: pulsul bolnav și neprețuit al fiecărei clipe trăite. Îmi lipseau dexteritatea și perseverența
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
denumiri, pierdut printre acte și reapărut cine știe pe unde la 16 ani (ca temerarul căpitan al lui Jules Verne), pentru a mă întoarce la același tipar mărunt, fix și repetat la infinit, ca fractalii ăia complicați cu care îi înnebuneam pe studenți la cursuri: când nepot de unchi, când nepot de bunic, când avorton fără părinți sau cu prea mulți deodată, strângând într-o singură fantă cerebrală toată seva genealogică a familiei. Dacă mai puneai și Securitatea la mijloc, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
din Republica Moldova. De-o parte și de alta a trotuarului se ridicau corturi dungate cu verde sau roșu, ca în reclamele pentru bere; acolo puteai să cumperi cruciulițe și bijuterii de plastic, învelite în celofan auriu. Studentele se înghesuiau frenetic, înnebunite de plăcere. Am dat să intru în facultate, cu cheful și determinarea celui care vine peste program la locul de muncă, dar m-am împiedicat de-un obiect ascuțit și mi-am pierdut echilibrul. Cariatidele pieptoase ce sprijineau acoperișul au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
informația biografică pe care-o căutam, dar mergea și-așa: strângeam primele detalii despre intrus. Trecuseră șase luni de la prima misivă. Omul trata acum teme grave: viața, moartea, despărțirea. O făcea chinuit, în convulsii ortoepice care trebuie să-l fi înnebunit pe securist (de-aia lipsea și nota). Printre altele, scăpa și-o informație topografică, din care se vedea limpede că nu era vorba de mine (decât dacă încasasem, la rândul meu, o sticlă în cap și nu-mi mai aminteam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
lungi, învelite în snopi de catifea înădită, spre Secolul 19 și Marii Clasici. Dacă am fi avut un scaun cu rotile, ne-am fi dat ca-n liceu, de-a dura pe scândurile lustruite cu ceară și petrosin. În „Zoia“, înnebuneai diminețile dacă nu-ți găseai ceva de făcut; controalele, purcoiul de tocilare și-arhitectura florală a lui Mincu te scoteau din minți. Când toate fetele plecau la sport, pentru săritura la groapa cu nisip sau teribila partidă de oină, rămâneam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
fuseseră atrase și înghițite aici, purtate spre Karabogaz, apoi arse și descompuse în ochiul deșertului, laolaltă cu tone de pești morți. În mijlocul ochiului, o rangă sucită, zgrunțuroasă, maro-oranj, și ochelarii unui motociclist, cu rozetele calcinate de noxe. Macedonski ar fi înnebunit de plăcere. Alături, pe latura dinspre ferestrele Facultății, al cincilea computer țesea o imagine încă mai familiară: pe-acolo chiar fusesem, și nu doar cu mintea sau în fotoliul din fața televizorului. Printre liniile de cristal ale aplicației, deslușeam limpede oceanul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
aerisire, să nu mucegăiască. Așteptau să treacă timpul, să crească treptat cererea și, după ani buni, poate chiar cincinale, să le revândă pe sume astronomice. Era ca și cum strânseseși toate Van Gogh-urile de pe piață, și-acum pândeai la televizor să înnebunească lumea. Ideea suna genial, demnă de-un creier educat. După unii, Scurtu n-ar fi fost străin de toată povestea. „Și mai e ceva.“, a intervenit Maria, „Să presupunem că ai dreptate, Pif-ul tău nu se găsește-n București, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
puțin noroc, aș fi deturnat tramvaiul, l-aș fi putut scoate de pe șine, ca o poveste care se-apropie de sfârșit. I-aș fi modificat orarul, aș fi umblat la panourile din stații, schimbând denumirile și traseele, doar ca să-i înnebunesc pe polițiști și să debusolez toți călătorii, toată Austria. L-aș fi dus în cât mai multe direcții, cotindu-l și învârtindu-l prin cotloanele minții, ale Mittel-Europei și Balcaniei de Sud, până mi s-ar fi pierdut urma, undeva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
pe negustorul de Neacșu pentru a începe literatura română? Scrisoarea aia a lui e orice, numai literatură nu. Proză la 1521? Să fim serioși, abia se dădea cu măciuca atunci pe la Câmpulung. Și ea, și cronicile alea cu care ne înnebuneau la liceu...“ „Și pe noi la facultate...“, mi-am amintit. „Peste tot, sunt semne că aparatul exista. Letopisețul de la Bistrița, Cronica Bălenilor, O samă de cuvinte; Creangă, Sadoveanu - toți vorbesc de el.“ „Și cum a ajuns fix pe mâna lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
anunță că „ocina a ars“, ieri, chiar la amiază, și că „a binevoit să ardă și soția, iar copiii au rămas întregi“. Această surpriză nici chiar Barașkov, deprins cu „vânătăile făcute de zeița Fortuna“, n-a putut-o suporta; a înnebunit și peste o lună a murit chinuit de febră. Moșia arsă, cu țăranii fugiți în lume, a fost vândută ca să se plătească datoriile; pe cele două fetițe ale lui Barașkov, una de șase și una de șapte ani, din mărinimie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
verstă de sat, îi duceau cadouri, iar unii pur și simplu veneau doar ca s-o îmbrățișeze, s-o sărute și să-i spună: „Je vous aime, Marie!“*, după care se întoarceau acasă ca din pușcă. Marie mai că nu înnebunea din pricina acestei fericiri neașteptate; nici măcar nu visase la așa ceva; îi era rușine și se bucura și - ce e mai important - copiii, mai ales fetele, voiau să se ducă în fugă la ea și să-i transmită că eu o iubesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
asupra Ninei Alexandrovna toate acestea aveau un efect dureros: tremura și părea că va leșina imediat. Dacă-i așa, atunci o sută! Chiar astăzi aduc o sută de mii! Ptițân, ajută-mă, o să te procopsești și tu cu ceva! — Ai înnebunit! șopti deodată Ptițân, apropiindu-se repede și apucându-l de mână. Ești beat, au să cheme poliția. Unde crezi că te afli? — Minte și el la beție, spuse Nastasia Filippovna, parcă întărâtându-l. — Ba nu mint, banii or să fie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
balurile sunt puține? Petea Vorhovskoi, sărmanul, se prăpădea pe-atunci de dragul Anfisei Alexeevna. Ce-i drept, nu știu dacă o fi fost ceva între ei, adică dacă el putea avea o speranță cât de cât serioasă. Bietul de el era înnebunit, bătându-și capul cum să-i facă rost Anfisei Alexeevna de camelii pentru seara balului. Contesa Soțkaia, din Petersburg, venită în vizită la soția guvernatorului, și Sofia Bespalova, după cum se aflase, aveau să-și facă apariția cu buchete de camelii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
covoarele sau, poate, vor sparge ceva... De fapt, cred că n-ar trebuie să-i primiți deloc, Nastasia Filippovna! — Rogojin în persoană! anunță Ferdâșcenko. — Ce ziceți, Afanasi Ivanovici, se grăbi generalul să-i șoptească lui Toțki, oare nu cumva a înnebunit? Adică fără alegorii, în sensul veritabil, medical al cuvântului? — Doar v-am spus că a avut întotdeauna predispoziția asta, se eschivă cu abilitate Afanasi Ivanovici. — Pe deasupra, are și febră... Ceata lui Rogojin era aproape în aceeași alcătuire ca și dimineață
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
memoria și inima lui, în fiecare minut, în fiecare clipă. Numai de dragul acestui singur gând își petrecuse tot timpul, de la cinci după-amiază până la unsprezece seara, extraordinar de trist și alarmat, bătându-și capul cu feluriți Kinderi și Biskupi, care aproape înnebuniseră, umblând ca bezmeticii ca să-i împlinească lui vrerea. Și, în pofida tuturor dificultăților, suta de mii, la care, în glumă și cât se poate de vag, făcuse aluzie Nastasia Filippovna, fusese în cele din urmă adunată, cu o dobândă despre care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
și întotdeauna îmi închipuiam că unul ca dumneata, bun la suflet, cinstit, frumos și așa de prostuț, o să vină deodată și-o să-mi spună: „Nu sunteți vinovată, Nastasia Filippovna, și vă ador!“ Da, se-ntâmpla să am asemenea visuri, să-nnebunesc nu alta... Dar venea ăstălalt; în fiecare an își petrecea la țară câte două luni, mă rușina, mă insulta, mă punea pe jar, mă pângărea și pleca... de-o mie de ori am vrut să mă arunc în iaz, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
nu mă ascultă mâinile! îi răspunse stupefiat Ferdâșcenko. — E-eh! strigă Nastasia Filippovna, înșfăcă vătraiul, răscoli două bucăți de lemn care ardeau mocnit și, de îndată ce răbufniră flăcările, aruncă pachetul în ele. Se auziră țipete; mulți chiar își făcură cruce. A înnebunit, e nebună! se auzea din toate părțile. — Oare n-ar... trebui s-o legăm? îi șopti generalul lui Ptițân. Sau să trimitem după... E clar că și-a ieșit din minți, nu-i așa? Și-a ieșit? — N-nu, poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
și i le vom da cu dobândă. Burdovski e sărac, Burdovski nu are milioane, iar la întoarcere Cebarov i-a prezentat nota de plată. Speram să câștigăm... Cine ar fi procedat altfel în locul nostru? — Cum cine? exclamă prințul Ș. — Eu înnebunesc aici! strigă Lizaveta Prokofievna. — Asta îmi aduce aminte, râse Evgheni Pavlovici, care stătea de mult în picioare și observa totul, de celebra pledoarie recentă a unui avocat. Prezentând ca pe o circumstanță atenuantă sărăcia clientului său, care ucisese șase oameni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
absolut necunoscut, care stătea la doi pași de ea și avea în mână un baston subțire din nuiele împletite; i-l smulse și îl plesni din răsputeri pe ofițer, pieziș, peste obraz. Totul se petrecu cât ai clipi din ochi... Înnebunit de furie, ofițerul se repezi la ea; Nastasia Filippovna nu mai era înconjurată de suită; domnul cel distins, de vârstă mijlocie, apucase să se retragă de tot, iar domnul cu chef stătea deoparte și se prăpădea de râs. Desigur, peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
Are cineva o monedă, una de douăzeci de copeici? sări deodată Ippolit de pe scaun, de parcă l-ar fi împuns cineva cu acul. Orice monedă, cât de mică? — Uite! îi întinse imediat Lebedev o monedă; i se năzărise că suferindul Ippolit înnebunise. — Vera Lukianovna! făcu Ippolit în grabă o invitație. Luați-o și aruncați-o pe masă: cap sau pajură? Dacă-i cap, voi citi! Vera se uită speriată la monedă, la Ippolit, apoi la tatăl ei și, cumva neîndemânatic, dându-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
el- unul care-și trăia viața cea mai deplină, cea mai spontană, care-și trăia prezentul fără să-și bată deloc capul cu «ultimele» concluzii, cifre sau orice altceva, care n-au legătură cu... cu... ei bine, cu ceea ce-l înnebunește pe el; l-aș ruga pe domnul Rogojin să-mi ierte această expresie, considerându-mă un prost literat, care nu se pricepe să-și exprime ideea. Cu toată lipsa lui de amabilitate, mi s-a părut că e un om
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
Spune! urla generalul, cuprins cu totul de frenezie. Spune, dacă nu vrei să ai parte de blestemul meu de tată... spune! — Ce să zic, m-am și speriat de blestemul dumitale! Cine-i vinovat că de opt zile parcă ai înnebunit? De opt zile. Vezi, știu și datele... Ai grijă, nu mă împinge până la ultima limită a răbdării. Altfel spun tot... De ce te-ai dus aseară la Epancini? Și mai zici că ești bătrân, ai părul alb, te crezi cap de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
bine că bătrâna era puțin supărată pentru insuccesul lui Evgheni Pavlovici, pe care chiar ea îl recomandase. S-a întors la Pavlovsk încă și mai iritată decât la plecare și de îndată toți au pățit-o cu ea pentru că „au înnebunit“, pentru că la nimeni, la absolut nimeni treburile nu mai sunt puse la cale ca la ei; „La ce bun v-a apucat graba? Ce-a ieșit? Oricât m-aș uita, nu pot nicidecum trage concluzia că într-adevăr a ieșit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
vorbit în șoaptă, a intrat în vârful picioarelor, și-a ținut poalele rochiei cu mâna ca să nu foșnească, ba încă mă mai și amenința pe scară cu degetul să nu fac zgomot. De tine se tot temea. În tren parcă înnebunise de-a binelea, tot de frică, și singură a vrut să vină aici ca să înnopteze; mă gândeam s-o duc la văduva învățătorului, dar ți-ai găsit! „Acolo, zice, m-ar găsi de cu zori, dar tu o să mă ascunzi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
dar dacă intervine ceva în zilele următoare, mai ai ceva timp la dispoziție. încă ceva - dacă de data asta predai raportul în trei zile, data viitoare îl va solicita în același termen. Ascultă-mă pe mine: dacă vrei să nu înnebunești, învață cum să gestionezi cerințele celorlalți”. Asfel, am învățat o lecție de o valoare inestimabilă. Acordă-ți întotdeauna o marjă de timp. Dacă șeful așteaptă de la tine performanțe nerealiste sau injuste, cea mai bună cale de a le evita este
Cum să faci față unui șef dificil by Shaun Belding () [Corola-publishinghouse/Science/1886_a_3211]