4,649 matches
-
Theo la trei și jumătate. Cel mai târziu. Și-acum ce oră era? Alice s-a uitat la ceas. Se apropia de cinci și jumătate. Culoarea cerului se schimbase dintr-un albastru apos către un cenușiu-vânăt întunecat. Trunchiurile copacilor se întunecaseră, iar luminile de la toalete se aprinseseră. Două mături erau încrucișate la intrare; Alice s-a gândit că acesta era simbolul antic și universal recunoscut al celor care se apucau să curețe toaletele. Până acum, fusese o după-amiază distractivă. Theo și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
era evident. Lipsa de egoism și de ezitare a lui Hugo, atunci când se repezise după urs, îi restabilise toată încrederea în el. Era o dovadă clară de dragoste. Când Hugo a dispărut în apa de sub pod, rămânând numai un punct întunecat în râul cenușiu și înspumat, Alice și-a împreunat mâinile în agonie. —Hugo! a țipat ea. Ursulețul nu contează. Ieși din apă! Dar Hugo n-a auzit-o. Nu mai auzea nimic altceva decât tumultul râului. Se învârtea în mijlocul apei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
acestei femei, greu și strălucitor, era ridicat într-un coc la modă, cu șuvițe rebele, care îi încadrau chipul prelung și gânditor. Și fața îi arăta altfel; era bine conturată și căpătase un aer dramatic datorită machiajului iscusit. Ochii erau întunecați, gura devenise plină și roz, iar obrajii alungiți sclipeau. Hainele cu care era îmbrăcată erau infinit mai sofisticate decât garderoba obișnuită a lui Alice, care arăta de parc-ar fi fost scoasă dintr-o pubelă; o fustă mulată, de un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
pubele sau să găsească noi modalități de a refolosi șireturile de la pantofi. Și, între timp, viața trece pe lângă noi. Alice, trebuie să dăm un sens vieților noastre. Să trăim clipa. Să facem lucrurile să meargă. Chipul lui Alice s-a întunecat. —Asta mi-a spus și Jake când ne-am întâlnit prima oară. Mă tot bătea la cap pe tema curajului de a-ți asuma convingerile. —Ei... Hugo nu considera că ăsta era cel mai potrivit exemplu. Asta a fost altceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
rece și ploioasă. Era înainte de intrarea în Postul Sf. Paști, de pomenire a celor adormiți. Trecuse aproape un an de când Vasilica a trecut în ”lumea de dincolo”. Iorgu a fost de dimineață la cimitir. După ce a rătăcit singur pe străzi întunecate cu gândul la Vasilica a ajuns acasă... A răsucit cheia în ușă și se așeză în pat. Un nou val de gânduri îl luă în stăpânire, purtându-l în trecut. Sunt amintiri care nu pot muri decât odată cu noi și
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
cu zâmbet de aur pe chipul ei de lut... S-a sfârșit o luptă crâncenă dusă în tăcere mai violent grăitoare decât orice decât orice cuvânt, când tăcerea nu a mai avut puterea magică de la început... Asa deodată s-a întunecat ca seara, si, nu era decât puțin peste două ceasuri după amiază. Cerul se întunecă, ca de un fum gros... O scăpărare de amânar pe cremene fu urmată de o bubuitură tărăgănată, ascunsă, apoi, vântul stârni niste vârtejuri de praf
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
dusă în tăcere mai violent grăitoare decât orice decât orice cuvânt, când tăcerea nu a mai avut puterea magică de la început... Asa deodată s-a întunecat ca seara, si, nu era decât puțin peste două ceasuri după amiază. Cerul se întunecă, ca de un fum gros... O scăpărare de amânar pe cremene fu urmată de o bubuitură tărăgănată, ascunsă, apoi, vântul stârni niste vârtejuri de praf... lumina zilei murea înnăbusită de ceață. Nu mai stiai dacă e noapte ori ziuă. - Vine
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
înghețate sub pașii lui. Soarele strălucea palid și vântul iute și rece mușca obrajii. În genunchi pe marginea mormântului, asculta freamătul tainic al vântului printre crengile desfrunzite ale copacilor. Soarele ajunsese în dreptul amiezii... Odată cu înserarea, după ce mai rătăci pe străzile întunecate cu gândul la Vasilica, ajunse acasă... răsuci cheia în ușă și păși cu teamă în camera rece și pustie... Și, deodată, un dor nestăvilit îl prinse de Fata lui, Vasilica... un dor ca o durere de moarte îi încleștă trupul
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
anume Antonio de' Rinaldeschi îl numim un "anume", cuvânt ce se potrivește persoanelor care sunt necunoscute, si nu lui, care era nobil, pentru ca oricine ajunge să-și permită să se lase purtat de viciu și de acele pătimi capabile să întunece intelectul nu merită să fie cunoscut drept cine este părăsind taverna Smochinul, care era aproape și care și astăzi lucrează sub același nume, înfuriat de pierderea la jocuri de noroc pe care o suferise acolo, a aruncat cu o mână
Sacrilegiu și răscumpărare în Florența renascentistă by William J. Connell, Giles Constable [Corola-publishinghouse/Science/1047_a_2555]
-
trecut 15 ani. Cum s-o mai recunosc[...].” Mamei, revăzându-și fiul, nu-i vine să creadă că-i chiar Grigoriță. „Tu ești, Grigore, dragul mamei ?!? Grigoriță, mamă, tu ești? [...]. Nu se poate! Chiar ești tu Grigoriță?!? Începuse să se Întunece când, În casă a intrat bătrânul pe care Îl Întâlnisem și care mă privea lung, pe stradă. În clipa aceea am realizat că este tata. Mă aștepta de dimineață la autogară și, văzând că n-am ajuns cu nici unul dintre
Zborul unui Înger Înapoi, la cer by Mihai Stere Derdena () [Corola-publishinghouse/Imaginative/865_a_1495]
-
mai adaugă ceva. Avem un novice. Să fie de-o bere și pentru el. Bine. Poftim. Și trepiedistul a continuat: care se duce să aducă? Eu, a sărit, iute, unul. Hai, na banii, du-te și vino repede. Că se Întunecă, și ne prinde, te pomenești, noaptea, pe drumul către cine mai are pe câte cineva. Cum zici că te cheamă? Roșia Montana. Ha, ha, ha, ha?! Ce nume haios, măi fraților, are, și membrul ăsta, ultimul, până acum, al clubului
Vieți răscolite by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91621_a_92849]
-
dreptate... Acum, lasă-mi pradă, pentru Întreaga noapte, gurița și trupul și toată dragostea ta. Na-le! Primește-mile, pe toate, și, fă, cu ele, tot ce știi tu să faci! Anticrima Ploaia a Început brusc. Mai Întâi cerul s-a Întunecat, au izbucnit din toate părțile, tunete și fulgere Înfricoșătoare, apoi, din nori, a pornit prăpădul. Autoturismul Înainta de parcă ar fi fost Împins, nu tractat, de motor. Momentul Îi surprinsese, pe cei doi, fără ștergătoarele, atât de necesare, În astfel de
Vieți răscolite by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91621_a_92849]
-
da, o să fiu la 4. o să fug pînă acasă! Intru că sonia <victor50>: de ce? <maya>: că maya mă știu mai mulți <maya>: nu vreau să ne deranjeze nimeni <victor50>: ok <maya>: te sărut <victor50>: papă Îmi pregătesc mâncarea. S-a întunecat deja. Desk- ul l-am adus de-acasă, e hârbuit după a treia mutare. De la inceput l-am luat ‚second hand’, deja hârbuit. Dar se desface ușor în bucăți și se montează repede, așa că e bun la mutări. Ocupă și
Taraba cu vise by Sava Nick () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91662_a_92378]
-
rai. Exercițiul de liniște pe care Thomas se pricepea să și-l ofere din cînd În cînd. Mai degrabă, unul de exaltare; Thomas se temea, uneori, să nu-și piardă, instantaneu, În astfel de clipe, mințile: o beție care să Întunece brusc totul sau, dimpotrivă, să lumineze definitiv totul: Thomas știa nebuni mereu cu zîmbetul pe buze, Într-un nesfîrșit extaz, de ce erau socotiți nefericiți de către cei, așa-ziși, cu mintea Întreagă? Avea, deseori, impresia că Își Întinde singur o cursă
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
copil; nimic eroic, o treabă de pompier. Pompierii, socotea, nu erau eroi, pentru că erau plătiți, Îndrăzneala lor deosebită era profesională, aveau și polițe de asigurare. Unii se jertfeau, probabil că dogoarea și lipsa de oxigen - găsise Thomas o explicație - le Întunecau mințile; dacă ar fi ars el Încercînd să salveze din flăcări copilul, sacrificiul său nu ar fi avut nimic Înălțător și, cu atît mai puțin, purificator, și-a zis, totul ar fi fost doar pedeapsă; nici pentru pedeapsă nu era
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
masă am agățat de ușă tăblița pe care scrie îNCHIS, niciun intrus, deci, nu riscă să perturbe această scenă. Nu am de gînd nici să aprind lumina, sunt curios să văd cum vor reacționa spre sfîrșitul zilei cînd se va întuneca. Al tău, Bernard 18. ea mă trezește la miezul nopții și-mi spune domnule vă interzic să mă visați goală fără încuviințarea mea sunt încă adormit, nu știu cum a intrat Domnișoara ri la mine în cameră nu știu cum a intrat Domnișoara ri
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
dădeau ascunse năzuinți. Prin contrast, îi răsărea în minte figura spână a lui moș Costache, care lipea G. Călinescu mereu cu buza lui groasă țigări noduroase și arunca scrumul peste tot. Înțelegea foarte bine admirația Otiliei pentru Pascalopol, însă îl întuneca fiecare simptom al unei familiarități mai strânse între fată și moșier. - Am cunoscut pe tatăl dumitale, pe bietul Iosif! vorbiPascalopol lui Felix. Semăna puțin cu dumneata. Ce zici, domnișoară Otilia? (Otilia sărise de pe scaun și întorcea blidurile de artă pe
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
un ceas numai de când coborâse din tren, și Felix se simțea pierdut de sute de ani pe locuri în care orice urmă de civilizație fusese distrusă de mult de soare și de ierburi. Lanurile începură după câțiva kilometri să se întunece și se ivi o pustietate stearpă de colburi negre, cu o ușoară mălurire în depărtare. Caii nechezară. - Uite, colo, pe marginea pârâului, am o grădinărie, zisePascalopol, arătând cu biciușca. Nu se zărea însă nici un pârâu și nici măcar vreo salcie. Abia
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
de data asta bine tăiate, unele albicioase, cu ovăzuri, altele verzi, cu porumb. Printre ele, fâșii subțiri și lungi de un verde-închis arătau lanuri de cartofi. Pătrate mari cu miriști și altele cu trifoi geometrizau întinsul chilim. Fundul zării se întunecase și se putea ghici o pânză deasă de sălcii din care ieșea un mic fruct sclipitor. - Acolo e biserica, arătă Pascalopol cu biciușca. Cu cât se apropiau de lanuri, cu atât miriștile și fânețele se împestrițau. Toată pânza era stropită
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
e cald tare, zise el, și nu e tulbure, apoi vine lumeași se scaldă. Otilia făcu un astfel de gest, că Felix se sperie că avea de gând să se dezbrace spre a se scălda. Era însă prea târziu, se întunecase de-a binelea și trebuiră să se-ntoarcă, lăsând în urma lor corul de flaute acvatice. Masa de seară decurse într-o atmosferă apăsată, fiindcă luau parte la ea trei indivizi necunoscuți, cu care moșierul avea treburi în vederea asigurării de incendiu
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
moșierul vine numai să ocrotească dragostea dintre el și Otilia. Când însă Pascalopol sosea seara, întîmpinat de râsetele vioaie ale fetei, omagiat cu furtuni de execuții la pianoforte, mângâiat, răsplătit cu bucurii naive pentru cel mai mic dar, Felix se întuneca din nou de gelozie și-i ura moșierului o moarte repede. Într-o după-amiază, Otilia și Felix erau cufundați într-o convorbire de aceasta fără sfârșit, rezemați unul de altul, mînă-n mână, când se auzi clopoțelul. Otilia și uitase că
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
implorare, care mișcă pe Felix), sunt un om inofensiv. Ce primejdie pot reprezenta eu, om bătrân, față de tinerețea dumitale? Banii, ah, banii! Când o femeie iubește, ia banii de la cel bătrân și-i dă celui tânăr. Domnule Felix, mi-ai întunecat existența, îți spun drept, mi-ai stricat niște nevinovate tabieturi de celibatar. Am nevoie de domnișoara Otilia, ea e micul meu vițiu sentimental. Dacă nu pot fi un amant, rămân totdeauna un neprețuit prieten și părinte. Pentru voi amândoi. Așa
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
ei sau pleca în oraș. Începuse de la o vreme să vină tot mai des și mai dezinvolt în purtări Stănică. - Haide, frate, în oraș să mai luam aer, îndemna el. - Titi, nu vrei să mergem? făcea Ana numaidecât. Titi se întuneca și refuza cu o incăpățînare în care se ghicea o supărare ascunsă. - Bine, rezolva Ana chestiunea foarte simplu, dacă tu numergi, mă duc eu cu domnul Rațiu. Stănică primea cu jovialitate și plecau amândoi de braț. Titi refuza să meargă
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
ordonă să divorțeze, Stănică fu și el de aceeași părere, "de vreme ce nu vă înțelegeți", dar se jură că Ana și cu el petrecuseră în chip nevinovat, nedîndu-și seama cum a trecut vremea. Lucru curios. Când auzi de divorț, Titi se întunecă. Nu voia. - Să facă ce-o ști, zise el cu absurditate, nu mă privește.Eu n-o cunosc, și pace. N-are decât să dea divorț, eu nu mă duc pe la tribunale. - Dar nici n-ai nevoie, omule, explică Stănică
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
gură, trase lângă semnături o dungă de salivă și iscăli gros cu un creion chimic: "Isus Cristos". Stănică luă mai târziu cartea poștală, o puse în buzunar și-o aruncă la cutie fără a o mai privi. XIV Ceea ce-l întuneca pe Felix, dîndu-i oarecare doză de mizantropie, era indiferența tuturor, chiar a colegilor de universitate, pentru orice atitudine intelectuală, pentru orice înflăcărare ce n-avea un scop imediat, terestru. La Iași, în internat, discuta cu aprindere cu colegii, chiar în
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]