5,591 matches
-
care nu deranjează pe nimeni; era respectat de toți pentru imparțialitatea purtării lui politicoase (de data acesta era vorba de structura firii lui îndatoritoare, iar nu de convenționalitate), la care se adăuga un abia perceptibil aer de demnitate ce-i învăluia, ca o pelerină străvezie, ființa. Un asemenea funcționar nu putea supăra pe nimeni, fusese un funcționar model, fără istorie, fără timp, uitat sau conservat în stereotipii birocrate și mânecuțe negre până deasupra coatelor. Acum era pensionar, intrat deci în altă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
adică tu și eu, spre deosebire de tot, formăm substanța, unitatea indestructibilă, mereu separată și reluată până la contopirea din urmă. Atunci va fi întâlnirea definitivă.” Îi simții capul rezemat la pieptul meu, apoi pe umărul drept, mă sărută, părul ei negru mă învălui, se uita în ochii mei cu privirea dilatată. „- Te iubesc”, îmi repeta întruna, și umerii i se dezveliră în lumina zilei de primăvară, și-i sărutai pielea albă ca din altă lume, cu capul îngropat în arcuirea molatică a gâtului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
ea rosti foarte încet: „Ce tânăr sunteți... Vă iubesc! Se neliniști câteva clipe, nu de cuvintele rostite, ci de efluviile ce le mânară la suprafață. Nu auzi nici un răspuns, ochii îi deveniră mari, el stătea nemișcat, părea de data asta învăluit în ceață. Era totuși real căci îi simțea răsuflarea emoționată, nu putea să fie închipuire, „Vă iubesc! Acum am curajul să vă spun pentru că nu e nimeni. Se trezi vorbind deodată la singular: „Te iubesc!” I se păru că lumea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
ceață. Era totuși real căci îi simțea răsuflarea emoționată, nu putea să fie închipuire, „Vă iubesc! Acum am curajul să vă spun pentru că nu e nimeni. Se trezi vorbind deodată la singular: „Te iubesc!” I se păru că lumea se învăluie în apoteoză. „Cum nu ți-ai dat seama până acum?” îl întrebă. El continuă să stea nemișcat, privirea lui venea din încremenirile timpului, acele secvențe uitate, ce rămân în memorie din marea mișcare a materiei. Părea din altă lume. Era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
nici unul cu presimțirea a ceea ce avea să urmeze, că ne vom cunoaște mai târziu, ciudate întâmplări ale vieții, în chiar casa mătușii ei, al cărei chiriaș aveam să fiu. Dar acestea-s căile sorții, întotdeauna necunoscute. Trufia în care se învăluise nu mai exista. Nu mai semăna cu cea de atunci, purta o ciudată umilință dincolo de înfrângere sau victorie, ce părea în același timp dominație protectoare, căreia încercam să mă sustrag, dar pe care nu îndrăzneam s-o îndepărtez. Eram descumpănit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
dacă greșesc sau nu. - Nu, pentru că ești de bună credință, răspunse, apoi își puse mâinile pe umerii mei și dispăru - timp în care Keti se ivi în odaie, așa cum o știam: palidă, tânără, slabă. Nu înțelegeam. Vocea ei ușoară mă învălui - Am venit. - Dar mi-ai spus ultima dată, întrebai contrariat, când te-am văzut în vis că nu mi te mai poți ivi decât în somn, că ești din nou pe pământ, că ești măritată și trăiești în Marina di
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
a Comisiei Economice O.N.U. pentru Europa (C.E.E./O.N.U., Geneva). În acea perioadă, mă ocupam în minister de relațiile României cu această Comisie. La Chișinău, am ajuns noaptea și am plecat noaptea. Îmi amintesc culoarea cenușie care învăluia clădirea gării, militarii ruși care păzeau scările vagoanelor trenului internațional, pentru ca noi, călătorii din tren, să nu putem stabili vreo legătură cu localnicii. Trist, foarte trist! Un amănunt semnificativ pentru mine: în februarie 1992, prin decret prezidențial, am primit gradul
[Corola-publishinghouse/Administrative/1541_a_2839]
-
pușca și am pornit-o razna, peste câmpuri, prin beldii, prin mlaștini, pe miriști... Era tot toamnă, așa, pe vremea asta. Era chiar ca astăzi. O tăcere mare era împrăștiată pretutindeni, pe șesuri și văi, și o pâclă de toamnă învăluia totul. Soarele nu se vedea, dar o lumină dulce sta în pâcla nemișcată. Pe șesuri goale, în văi goale, prin lumina aceasta dulce, care se strecura parcă prin geamuri fumurii, în pâclele tăcute, în singurătăți, plutea o melancolie sfâșietoare. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
urmă? Mai bine hai să bem și paharul acesta și pe cai, că întârziem! Am ieșit afară, am încălecat și am pornit spre Topila. O tăcere mare era împrăștiată pretutindeni pe șesuri și pe văi, și o pâclă de toamnă învăluia totul. Soarele nu se vedea, dar o lumină dulce sta în ceața nemișcată. Lumina se strecura parcă prin geamuri fumurii în pâcla tăcută și în singurătățile adânci. Potcoavele cailor vuiau înăbușit pe șosea. La dreapta și la stânga, pe muchii, copaci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Din urmă veneau mânioși și cuconul Gheorghieș Horga, și grefierul Gavrilescu, și Mărculescu, și Lascarache, și toți locuitorii și slugile străzii, învârtind arme ucigașe. Cuconul Vasile se opri o țâră, ridică pușca, ochi și, o dată cu bubuitura asurzitoare, un fum des învălui grămada. Cânele o porni în fugă spăriată și urmăritorii se răsfirară răcnind și chiuind. Din strada Prefecturii cotiră în ulița Ștefan cel Mare. Acolo oamenii, înspăimântați de atâta larmă, săriseră în păr și se băteau cap în cap. Ce-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
mă trezeam când soarele roș, ca de sânge, înflăcăra geamurile. Ieșeam repede afară, după ce mă îmbrăcam. Calul mă aștepta la scară, lângă pâlcul de salcâmi care străjuia casa, palatul nostru, cum îi zicea tata, Dumnezeu să-l ierte. Depărtările erau învăluite de aburi; ciocârlii cântau deasupra lanurilor noastre. Porneam cu logofătul, un om mărunt, cu ochi mici, sfredelitori, cu mustățile lungi. Vorbeam puțin cu el, nu-mi era drag deloc. Caii mergeau la trap înăbușit pe drumul de țârână, în cântecele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
căptușea zidul, se arăta un cap de femeie gătită ca de sărbătoare; funcționarii se mișcau încet, schimbau saluturi cu cunoscuții; mașina pufăia, pleca; gara rămânea mică și singuratică în pacea amurgului. Plecam în trap țăcănit, pe gânduri; tăcerea pustiului mă învăluia de pretutindeni, umbra cucerea lanurile năvălind ca valuri de la răsărit, și, din când în când, un canton suna trist, plângând parcă, în imensitate: lang-ling! Soarele, scufundat de mult în asfințitul vânăt, trimetea încă luciri trandafirii nourilor nemișcați deasupra, în înălțimi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
raze apoase. Mâna stângă, neagră, noduroasă, se ridicase spre mine. Voia să mai zică ceva, dar deodată ochii, sticlind, i se înălțară și mânile cuprinseră pușca. Un vâjâit ca de vânt trecea pe sus. Un stol mare de rațe se învălui deasupra noastră. Puștile trăsniră, umplând de tunete adânci pădurile bătrâne de sălcii. Țipete ascuțite și mirate de găinuși răspunseră din trestii, câteva rațe căzură greu în stropi roșii, pe apă, pe când stolul, ca izbit de furtună, se întorcea brusc, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
și lumina umplu încăperea scundă, descoperind vatra pe care mureau flăcările câtorva găteje, și păreții curați, și lada din fund, cu zestrea ridicată până sus în grindă. Și dragostea, fiorii fierbinți, pe care tinereța mea îi aștepta de mult, mă învăluiră ca flăcările unui rug. Era de vină și ploaia, și noaptea, și necunoscutul fioros al locului, și lumina care descoperise ochi așa de mari și de negri... Fata, în rochia-i de stambă albastră, în cămașa-i albă cu altițe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
pentru că ți-a fost milă de mine, să știi că am să-ți cumpăr o păreche de cercei... Ea tăcu, apoi zâmbi. Urmă un răstimp de tăcere. Un cucoș trâmbiță înăbușit, afară. Întunericul din ferestruică slăbea. O căldură ciudată mă învăluise; sângele îmi năvălise în obraji. Nu mai puteam spune nici o vorbă; nici nu aveam ce spune. Făcui un pas; fata tresări. Întinsei brațul drept, o apucai de mijlocul strâns tare cu brâul. O simții că se trage îndărăt, încordată din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
stânse. Iar în răsărit, prin îngrămădirile de nouri zdrențuiți, curgeau izvoarele de foc ale zorilor trandafirii, peste apa și peste munții de neguri din baltă. Ploaia tot cădea, dar din ce în ce mai rărită, glasul aspru din lunci contenise - și în liniștea care învăluia singurătatea, prin ceața nelămurită a zorilor, încălecai și pornii ca alungat de ceva spre Sărățeni. IVtc "IV" Dragostea înflăcărată, cea dintâi dragoste, mă ardea! Tremuram ca scuturat de friguri în odaia mea, singur, pe când afară ploaia tot cădea. Și mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
cu cizmele-i grele, privindu-mă iscoditor cu ochii lui verzi și rotunzi. Zise cu vocea-i joasă, ostenită: — Atuncea n-am așteptat... Era vremea urâtă... Știam că n-ai să vii... Și cum mă privea, o neliniște ciudată mă învălui ca o negură, dintrodată. Îmi întorsei privirile în altă parte, spre calul pe care-l ducea Sandu la grajd. Figura amărâtă și aspră a vânătorului, însă, iar mi se arătă: îmi întorsei ochii, cercetându-l. Nu bănuiește nimic? N-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
mă privi lung: — Ce ai dumneata, boierule Niculiță? Nu te simți bine? Parcă ești tras la obraz... Ești ostenit? — Da, am umblat mult pe câmp... Ostenit însă nu eram, și nu înțelegeam ce puteam avea - deși greutatea, negura care mă învăluise, mă apăsa încă. Fără voie, ținteam cu ochii mânile uriașe și pline de noduri ale pușcașului. Și dintrodată simții frica mânilor acelora mari, care m-ar fi putut strivi într-o clipă; frică de ele și de mânia multă vreme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
când în când țipă prelung, cu glas de trâmbiță. Și luntrea se strecoară prin marginile luncilor, intră iar în trestii, care foșnesc cu șoapte vii, înclinându-se, atingându-se. Ceața ușoară, ca răsuflarea caldă a unei ființi, a Iezerului, ne învăluie încet-încet, și lumina scade; parcă aș privi printre gene împrejurimile. Neică Marine, unde ne oprim? Ar fi bine aici, la dreapta, sub sălcii... Vânătorul parcă a tresărit, dar nu s-a întors. Pipa nu-i mai fumegă. Opăcinile bat apa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Găsești zahar, găsești ce-ți trebuie... Ea s-a tras încet din odaie, nici n-am văzut-o când s-a întors, a deschis ușa și s-a dus. Îmi era cald, perdelele erau lăsate și stăteam tolănit pe pat, învăluit de umbră ușoară, prin care răzbăteau firele de argint ale soarelui. Așa stăteam, nici nu mă gândeam la nimic. Ațipisem fără dorinți, fără cugetări, copleșit de somnul plăcut de după masă. Cât am stat așa nu știu. Deodată am deschis ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Iar acuma deodată intrase în împărăția visului. Ascultase cu sufletul plin, în tăcerea căsuței ei, vorbele încet strecurate, care-i pipăiau parcă urechile și intrau în mintea ei ca ademenitori, vorbele care-i pipăiau și urechile și gura, și-i învăluiau mintea. Mult n-avem să așteptăm... zicea Bucșan, privind-o stăruitor cu ochii lui mari. Mi-a făgăduit domnul grefier că are să vorbească cu judecătorul... Are să-l roage, are să-i spuie... Grefierul ține la mine. Și de la april viitor mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
un iaz; pe-o culme ușoară, înnegrea un pâlc de mărăcini. Nicăieri păduri, livezi, sate. Deasupra, se boltea un cer alburiu de singurătate. - Mergeau încet pe un drum de țărână; pașii lor stârneau o pulbere neagră, pe care vântul o învăluia și o trimetea pe miriști și pe buruienile nalte de pe haturile păpușoiștilor. Un stol de stănci și de grauri se ridică din dosul coșerelor, pluti alene pe vânt, apoi se lăsă într-o vălcea. —Hm! curtea-i la doi pași
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
și te scoli... De dragoste zaci și mori... — Nu te uita la ce spun eu... zise el cătră flăcău... Aista-i un cântec din tinerețele mele... Amândoi râdeau uitându-se unul la altul; apoi își întoarseră ochii spre întinderile triste, învăluite în ceață. Fata humelnicului nu era ca toate fetele - după știința lui Niță Lepădatu. Era aprigă în dragostea ei, și parcă i se ascuțise mintea. Noaptea uneori, când se ducea la dânsa și moșneagul nu era acasă - el sta amețit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
încruntate. —De ce zici tu vorba asta, Sandule? —Hei, Iano, hulubița asta-i pasere de târguri - ș-are să desfacă pe boier de pustietățile noastre... Iana nu răspunse; își aținti ochii arzători asupra săniei care venea domol acuma; privi lung obrazul trandafiriu învăluit în blănuri al cucoanei celei tinere; după aceea se trase în dosul lui Faliboga și se învăli mai bine în cojocu-i de berbec. Om vedea și noi ce drac a mai ieși de-aici, șopti ea încet. Sania trase la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
qu-est ce que c’est que ça?“ șopti ea cu glas dulce. Și privind cu ochii frumoși spre Avrămeanu, urmă tot franțuzește: — A! sunt locuinți!... Cât sunt de ciudate!... În adevăr, aici suntem departe de civilizație! zise și cuconu Ionașcu, învăluindu-și fața în fum albăstriu de tutun. —O, e foarte ciudat! foarte ciudat! șopti domnița. Și parcă i se puse un abur pe ochii albaștri. Bordeiele acestea îmi aduc aminte de poveștile cu cărbunarii pe care le ceteam la pension
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]