3,329 matches
-
dea actele, și i-am făcut cinste. Apoi am mîncat și pe urmă a apărut Frankie: — Un tip dat asta pentru tine, mi-a spus și mi-a dat un fel de tub Împachetat În hîrtie și legat cu o ață roșie. CÎnd l-am desfăcut părea să fie o fotografie și, În timp ce-o Întindeam, mă gîndeam că-i probabil o fotografie pe care o făcuse careva de pe lîngă docuri vasului. Da, bine. În prim-plan era capul și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
meargă totul strună”. Cu alte cuvinte, bați șaua să priceapă iapa. După umila mea părere, însă o vizită la renumitul han se cuvine a fi făcută când suntem odihniți și nu acum când sufletele noastre se mai țin în două ațe. Drept să-ți spun, dragă ieșene, parcă ai dreptate. Da’ de unde până unde crezi tu că mi-ar fi atât de foame încât să cad pe brazdă? Dacă n-am fi fost împreună toată ziulica asta, treacă-meargă, dar așa... Și
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
se întâmplă când tu, muritor de rând, te afli în fața celui care are pâinea și cuțitul în mână... Ei, da’ să nu dăm bucuria pe scârbă, ci să vedem cum pe „rugătorii noștri” de la mănăstirea Zlataust nu-i prea trăgea ața la treabă. Asta se vede dintr-un zapis întocmit la 11 februarie 1777, prin care Costa Papafil primește patru pogoane de vie cu livadă la Miroslava în schimbul unei pivnițe din piatră „în două părți” din Târgul Făinii și încă „puțin
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
fuguța fundul acela de lemn, să răstorn mămăliga asta, că m-o îndoit de șale - a strigat crâșmarul. Fiecare a întins cât a putut mai repede strachina. Când mămăliga aurie se răsfăța pe fundul de lemn, moș Dumitru a luat ața legată de piciorul mesei și a tăiat-o în dărăburi potrivite. Ca la un semn, s-au ridicat cu toții și s-au întors cu fața spre răsărit. Si-au făcut câte o cruce adâncă, așezându-se apoi în liniște... Poftă
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1619_a_3008]
-
După o vreme, moș Dumitru l-a zgândărât pe Pâcu, care înota în fumul scos de luleaua lui. Pâcule, ce mai ai tu prin desaga ta cu minciuni? Dumitre, degeaba mă întrebi, că în seara asta nu prea mă trage ața la vorbă. Să-l ascultăm pe Hliboceanu. Tot s-o lăudat el că știe o mulțime de povești. Chiar știu, moș Pâcule, dar nu am harul matale în a le spune - a răspuns Hliboceanu provocării. Hlibocene, ai-nu ai har, în
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1619_a_3008]
-
lucruri din timpuri diferite și de a înfășura cum știam eu desfășurările zilnice, cu zecile lor de detalii. Jucam fără pauze, în mintea mea, un fel de „Sforile“ (jocul din copilărie în care faci „forme“ dintr-un singur fir de ață). Păstrasem și continuam să hrănesc în fel și chip acel mod de a percepe lumea, de a fi în ea atât de prezentă. Literatura e doar o cale. Se putea transmuta totul și pe foaie ? Se putea, dar nu simțeam
Poveşti cu scriitoare şi copii by Simona Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1778]
-
nevoit să se descurce singur. Mama-l mângâia, încercând să-i ostoiască plânsul și... minune! Văzuse stele verzi, aproape că-și tocise dinții strângând maxilarele, însă meritase, mâna era ca înainte! - Va trebui să-ți porți mâna legată c-o ață de gât o vreme, până se va vindeca încheietura. Dar, o sfătui nașul pe mamă, poate ar fi mai bine să mergem la Piasa. Femeia se lovi ușor cu palma peste frunte. Cum de uitase, crâșmărița era meșteră la oase
Regăsirea înstrăinării by Ştirbu Mihai () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91672_a_92367]
-
Sau - a ridicat tonul profesorul Hliboceanu. Ca unul lovit În moalele capului, doctorul Cuc s-a Întors și, Împleticindu-se, a ieșit... Peste un timp cam lung, a apărut cu un brancardier, care - după cum se vedea - nu-l prea trăgea ața spre treaba la care era solicitat... Lipsa de tragere de inimă a brancardierului s-a văzut mai bine În momentul când doctorul Cuc a vrut să-l apuce pe securist de picioare. În acea clipă, brancardierul i-a făcut semn
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
de voi.. Vă aștept poimâine În zori... ― Să trăiți, domnule căpitan - am răspuns noi, cu pornire din inimă să-l Îmbrățișăm. Dar n-am Îndrăznit. A făcut-o el... privindu-ne cu geană umedă. Am pornit Înșirați ca mărgelele pe ață. Toader mergea În față. Eu Îl urmam la câțiva pași buni. Așa era regula. În caz că cel din avangardă simțea vreo mișcare, ridica brațul și ne opream stană de piatră, cu mâna pe automat... După ce ne asiguram că nu e niciun
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
cât am putut de ei. Mergeau cu pasul melcului și vorba coțofenei. Din cele auzite - În limba rusască - mi-am dat seama că erau trimiși să dibuie cam ce face și ce gânduri are inamicul. Numai că nu-i trăgea ața la așa o treabă. Tot din vorbele lor mi-am dat seama că locul pe unde călcau ei este un drumeag paralel cu șoseaua. Și, de tare ce le păsa de ordinul primit la plecarea În misiune, și-au făcut
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
Jenica-Daiana Suciu, clasa a VII-a Școala Gimnazială Ibănești, structura Ibănești Pădure, județul Mureș, profesor coordonator Someșan Mariana Se zice că fiecare anotimp deține câte o magie unică, fiecare anotimp, înfiripându-se pe un fir de ață aurie, formează câte un basm de neînchipuit. Se mai zice că toate anotimpurile au farmecul lor, dar Primăvara e o excepție - este anotimpul Învierii. Asta am aflat într-o zi... Într-o zi minunată din începutul lunii martie, când pământul
ANTOLOGIE:poezie by Jenica-Daiana Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_691]
-
decât un biet copil de zece ani și m-a cuprins spaima, mai ales când am văzut-o pe femeia aceea. Avea cam la patruzeci de ani. Purta o fustă lungă și demodată iar buzele i se făcuseră subțiri ca ața, de mânioasă ce era. În mână avea un băț. În timp ce eu abia mă ridicam, încă nesigur pe picioare, ea începu să vorbească: - Joe Maynard, de câte ori ți-am spus să nu te apropii de ceasul ăsta? Când am auzit-o că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85131_a_85918]
-
născocit prin amestecarea diferitelor senzații în creuzetul fricii), la păianjen se referea, v-ați dat seama, poate e sătul, s-au mai văzut cazuri. Se iluziona cu ideea că până și dintr-o pânză de păianjen poți scăpa dacă ai ață pe mosor (iată geniala filozofie de viață practicată la colț de stradă, cu o doză de bere în mână, așezat în cur pe bordură), însă nu-și amintea, totuși, unde citise asta sau dacă citise așa ceva vreodată... Pentru prima oară
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
stătu așa câteva clipe, apoi alungă nedumeririle care o încercară și continuă să citească scrisoarea abia începută. De ce or fi ținând totuși oamenii atât de mult la viață, când ea e legată de pământ doar cu un fir subțire de ață, gata în orice clipă să cedeze, fiind supusă atâtor și atâtor vicisitudini!? N-am înțeles acest lucru și probabil nu-l voi înțelege niciodată. E posibil ca îngrijorarea să vină și din faptul că, în timp ce aici, pe pământ, viețuim o
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3122]
-
Louis Vuitton (pentru că ambelor mele bunici le plăcea să poarte pe genți faimoasa semnătură, fără a realiza Însă cât sunt astfel de șică și poate chiar de Gucci (cine nu auzise de Gucci?ă. Dar nu dețineam nici un fir de ață din asemenea vestimentație și, chiar dacă Întregul conținutul al lanțurilor de magazine aparținând celor trei firme ar fi fost Îndesat În minusculul meu dulap, tot n-aș fi știut ce să fac cu el. M-am Întors În camera mea sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
care dormise și și‑a prins buclele ciufulite cu o bentiță. Cu părul tras de pe față, dungile roșii, furioase, care marcau locul În care fruntea ei se izbise de cioburile mari din parbriz, erau mai vizibile, dar Îi scoseseră deja ațele, iar doctorul promisese că cicatricile vor fi foarte discrete. Haide, a zis ea și a Înhățat cârjele care se sprijineau de perete peste tot unde se ducea. Pleacă toți astăzi, așa că poate o să dormim ca lumea diseară. — Mama nu o să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
și lumea trece tot pe de lături, ca și aici. Valea Câinelui însă, cu toate că e mai mică, e mai mânioasă, face mai multe stricăciuni, aproape în fiecare an, și nici nu seacă niciodată! Trecură valea. Drumul continua drept ca o ață și în puține minute intrară în Babaroaga, un sat amărât, două ulițe încrucișate, niște căscioare murdare, prin ogrăzi mulți copii și orătănii, ici-colo vreun țăran pipernicit, iar pe un dâmbuleț, mai afară, o bisericuță de lemn ca o jucărie stricată
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
ieftini, își pregăti câteva țigări și se așternu pe muncă. În odăiță făcuse călduț. În soba de tuci duduia focul. Acoperi mai multe file cu o lesniciune de parcă i-ar fi dictat cineva. Gândurile i se înșirau ca mărgelele pe ață. Fumul de tutun îi învăluia capul ca un nouraș de vată, iar pe dușumele mucurile aruncate la întîmplare punctau pauzele inspirației lui ziaristice. Pe la cinci, când începea să se întunece, nu-i mai lipsea decât o încheiere de efect. Ca să
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
se întoarse speriat, de parcă cineva îl căutase și în sfârșit îl găsise. Femeia îi întinse, în chip de explicație, un mănunchi de violete. Se scutură și porni înainte. Dar îi păru rău și se întoarse. Alese câteva flori legate cu ață, în schimbul a ceva mărunțiș, apoi puse buchețelul în buzunarul de la piept. Nu mai întâlni pe nimeni până când mirosul de ulei ars și aburii îl vestiră că ajunsese în zona industrială. Era un alt fel de zid, mai înalt de un
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
amintiri vagi le avea de pe când era doar un ochi cu irisul verde. Apoi cearcănul s-a îngroșat în jurul ochiului, a căpătat o pieliță solzoasă și într-o margine s-a prelungit cu un fel de coadă subțire, ca o ață. În jur, lumea, o odaie largă, cu pereți umezi, îl privea cu ochi asemănători, care însă nu mai creșteau. Se simțea ca fiind și înăuntrul, și în afara sa, ochiul care creștea în el avea un fel de a vorbi cu
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
se scărpină Pârnaie, e unde te duci. E cum ar fi o direcție, nu un loc. — Aicea e răsăritul... repetă Isaia, mulțumit că-și regăsise echilibrul. — De unde știi ? întrebă Bunelu, care urmărise nedumerit toată cusătura privirilor lui fără nod la ață. — Da’ voi de unde știți că nu ? replică Isaia. — Păi, nu știm... mărturisi Bunelu. — Atuncea aici e ! hotărî Isaia. De aicea plecăm, de la altar. Ne trebuie prapuri. Puțică se înființară, obișnuiți cu corvoadele de orice fel. Aduseră prăjini și cârpe, care
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
convins deja. Deasupra, o inscripție scrisă cu litere de-o șchioapă anunța : „Azi, ultima zi“, ceea ce, într-o ambianță prietenoasă, ar fi putut sugera clientelei că e ziua ultimei șanse înaintea tragerii loto, dar într-un loc ca acela, unde ațele de păianjen curgeau ca borangicul, îndemnul avea ceva de sfârșit de lume, menit, mai degrabă, să te pună pe fugă. Iar dacă adăugăm ochii întredeschiși, resemnat vizionari, și straiele cenușii ale acestui Sfânt Ioan căruia prietenii îi spuneau Jenică, avem
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
are bani să își dea hainele la curățat. În timpul sezonului păduchilor, mă roagă pe mine să-i adun păduchii din jurul gâtului. Se scarpină până la sânge la subsuoară. Când prinde creaturile, le zdrobește între dinți. În atelierul ei lucrez cu ace, ață ceruită, sfredele, clești și ciocane. Mai întâi decorez pantoful cu șiraguri de perle, îl incrustez cu pietre, iar apoi ridic talpa pe o pană centrală, ca la un sabot, ceea ce adaugă înălțime doamnei care va purta pantoful. Pe când vine vremea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
aceste temple. Când intru, văd că pardoseala e acoperită cu siluete care se roagă. Fumul de tămâie e gros. Credincioasele se ridică și se lasă în genunchi precum valurile oceanului. Psalmodiază fără voce, cu mâinile ocupate de mătăniile înșirate pe ață cerată. Îmi dau seama că An-te-hai nu e cu mine. Am uitat că eunucii nu au voie în anumite zone religioase. Sunetul psalmodierii devine din ce în ce mai puternic. Uriașul Buddha din mijlocul sălii zâmbește ambiguu. Pentru o clipă, simțul realității mă părăsește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
realitate. Se lasă în genunchi și execută o plecăciune: fruntea lui rămâne multă vreme lipită de pământ. Când se ridică, un eunuc merge și desface cu grijă buzele doamnei Jin, îi pune în gură o perlă mare, prinsă pe o ață roșie. Apoi îi închide gura, lăsând capătul aței să atârne pe bărbie. Perla e simbolul esenței vieții, și reprezintă puritatea și noblețea. Ața roșie, care va fi legată de către fiul ei, simbolizează dorința lui de a nu se despărți de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]