93,376 matches
-
este profund și mă îndepărtez apropiindu-mă. cel ce... doar cel ce accepta pierderea uitând de sine și de lucruri dobândește cel ce se înalță prea mult pierde echilibrul cel ce aleargă prea repede nu poate ajunge nicăieri. simplu că adevărul înveliș de lumină peste înveliș de lumină în interior mister întuneric învăluit de întuneric întindere nedeslușita totul este simplu... că adevărul sau totul e complicat precum căutarea lui nimeni nu e prea bătrân nimeni nu a venit prea târziu nimeni
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/89_a_362]
-
cel ce se înalță prea mult pierde echilibrul cel ce aleargă prea repede nu poate ajunge nicăieri. simplu că adevărul înveliș de lumină peste înveliș de lumină în interior mister întuneric învăluit de întuneric întindere nedeslușita totul este simplu... că adevărul sau totul e complicat precum căutarea lui nimeni nu e prea bătrân nimeni nu a venit prea târziu nimeni nu a venit prea devreme. rezultatul gândurilor tot ceea ce mi se-ntâmplă este rezultatul gândurilor mele durata vieții este calculată astfel încât
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/89_a_362]
-
cu adevarat spre perfectarea formei discursive și aprofundarea filosofica a înțelesurilor, ele nefiind interesate cu adevarat de acel efect imediat și superficial asupra receptorului pe care il întâlnim la multe din operele recente. M-a convins din nou de acest adevăr recentă lucrare a unuia dintre adevărații enciclopediști români, George Popa1. Recentă lucrare de eminescologie a Profesorului George Popa, Luceafărul. Treptele spiritului hype rionic 2, are meritul de a readuce în discuție una dintre neprețuitele sale problematici, asupra căreia a stăruit
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/89_a_362]
-
i-a închinat romanța cu același nume, în restaurantul Caru’ cu Bere din spatele Postei Centrale, astăzi Muzeul Național de Istorie al României (Marin Voican-Ghioroiu). Cărtărescu îl acuză pe Zavaidoc că a pus la cale uciderea Zarazei. Folclor urban. Defăimare a adevărului. Fiica sa Constantă spunea într-un interviu acordat în 2006 ziaristului Jean Dumitrașcu: „Tatăl meu avea dușmani din invidie. Văd că și acum are. Au inventat tot felul de minciuni.” Semnificative sunt cuvintele celebrului sau cântec:„Sânge rău de ce mi-
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/89_a_362]
-
chiu cu vai am ajuns în clasa 8. Cred ca daca as fi fost în locul profesorilor, nu as fi promovat în clasele următoare un elev așa de superficial pregătit ca mine Poate de aceia eu insumi ajungând cadru universitar într-adevăr în domeniul artistic am căutat să fiu înțelegător cu studenții mei. Și a venit bacalaureatul în 1946. Nu mai aveam șansă (vai de șansă lor, căci cei mai multi aveau să moară pe front) pe care au avut-o candidații la bacalaureat
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/89_a_362]
-
stăteau la curent și reveneala. Când venea acasă, mama lor vedea că e umblat la sobă și întreba: Care ati umblat la gavanoasele cu dulceața? Gaița din colivie, cu glas pițigăiat și repezit strigă; Gica-Rica! Gica-Rica! Gică Rica! Și într-adevăr că ele, ca mai mari, umblaseră. Bineînțeles că își luau papara, după care fetele-copii de câțiva anișori-băteau gaița ca să se răzbune care începea să țipe că în gură de șarpe până când apărea mama lor. Gaița prompt: -Gică -Rica, tuuuuut, Gica-Rica
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/89_a_362]
-
După o clipă lungă de tăcere, Alec i-a răspuns că tata a murit pe 27 noiembrie. Noi nu voiam că Stanley să știe de tată înainte de a sosi acasă, însă, daca ne-a întrebat, nu i-am putut ascunde adevărul. Deși Stanley nu era copilul lui, nu era un Sarry, tata îl iubea foarte mult. După sosirea din Anglia, în 1927, îl trimisese pe Stanley la Colegiul Roberts din Istanbul, Turcia, ca sași termine studiile. Stanley la rândul lui îl
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/89_a_362]
-
de mai multe necunoscute X, Y, Z. Cam așa stau lucrurile: Secretul Genezei (X) Misterul Elementelor (Y) Misterul Energiilor (Z) Femeia (Y) Fericirea (X) Dragostea (Z) Omul (X) Viața (Y) Creația (Z) XYZ XYZ XYZ Nimic mai simplu decât aceste „Adevăruri simple!” Parabole și alegorii, informații esoterice și istorii reale, trecut și viitor, intratereștri și extratereștri, Pământul și Omul, Omul și Dumnezeu, Energie! Antagonice, vizibile și invizibile, Densități și Vibrații, împletite în trei - că părul femeii - ca să țină, si apoi, împletite
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/89_a_362]
-
celor văzute și nevăzute, cine sunt adevărații Conducători ai Lumii - văzuți și nevăzuți. Nimic din toate astea nu se învață în școala! Fiecare trebuie să se descurce cum poate! Să devii din nou Copil este singura soluție de evadare spre Adevăr, singura soluție de supraviețuire în matricea sistemului social. Să privești viața cu înțelepciunea și veselia ochilor de copil, să dai și să primești iubire cu patimă unui copil este, poate, TAINĂ de început și RĂSPUNSUL FINAL. Iubirea! Dora Groza DOR
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/89_a_362]
-
după care dă la iveală cărticica, Problemele filosofiei (1912), ce va însemna cu adevarat prima piatră a filosofiei analitice. Deși aceasta își are rădăcini și ramificații europene (de la Kant, si nu numai, la Frege, ori Carnap, care muta distincția dintre adevăruri analitice și sintetice că granița între științele formale și științele factuale, empirice, sau „Școală de la Viena”), fructele ei s-au împlinit și se savurează peste ocean. Se găsesc în empirismul logic, în semiotica și, chiar, în poezie. Ele au apărut
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/89_a_362]
-
Școală de la Viena”), fructele ei s-au împlinit și se savurează peste ocean. Se găsesc în empirismul logic, în semiotica și, chiar, în poezie. Ele au apărut ca reacție la indeciziile metafizice și că nevoie a spiritului de căutare a adevărurilor necesare în lumea empirica. La o privire atentă, nu cu acest context rezonează cuvintele poetei Sylvia Plath: „Cred că poezia mea izvoraște direct din experiența senzorială și emoțională; trebuie însă să spun că nu pot să accept aceste strigate ale
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/89_a_362]
-
de Dâmbovița, respectiv cu secvențe de la parada executată prin centrul Bucureștiului de homosexualii exuberanți, însoțită de parada-protest a celor din organizația " Noua dreaptă creștină" - dacă i-am reținut bine numele... Nu toți, dar o parte dintre homo-și sunt, într-adevăr, delicioși (nu "libidinoși", cum a silabisit cu intoleranță și măgăreață lipsă de respect Haralampy prin aburii de trăscău), desfătându-ne cu un spectacol irezistibil de inedit - vorba prietenului, totuși -, atât prin vorbe cât și prin înfățișare - guri zugrăvite cu rujuri
Ce mai parade! by Dumitru Hurubă () [Corola-journal/Journalistic/10565_a_11890]
-
Mai târziu, începând cu anii '80, a fi român a devenit mai puțin prestigios... Așa funcționează Occidentul. "După McLuhan, televizorul a transformat lumea întreagă într un sat. Altcineva exprima o idee apropiată: lumea este azi o colecție de periferii. Într-adevăr, mulți oameni de cultură ar trebui să poată pleca la Paris, Berlin, Roma și alte mari orașe pentru a vedea manifestări de provincialism. Căci provincia este înainte de toate un sentiment. Să fi venit, de exemplu, în 1968 la un concert
80 de ani de la nașterea lui Anatol Vieru - Tatăl meu by Andrei Vieru () [Corola-journal/Journalistic/10546_a_11871]
-
cu scriitorul în carne, oase, vanități, megalomanii și susceptibilități. O asemenea "cunoștință din scris" îi e și timișoreanul Marcel Tolcea, poet și publicist ale cărui volume de poeme (două: Ochiul inimii și Bicicleta Van Gogh), dar și rubricile din "Orizont", "Adevărul", "Plai cu boi" ne-au încîntat prin inteligență, vioiciune jucăușă, umor, dublate de o civilitate ce împiedică alunecarea în exces și vulgaritate. Calități evidente și în interviul cu Robert Șerban din ORIZONT nr. 5, din care aflăm că Marcel Tolcea
Ochiul Magic by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/10566_a_11891]
-
tot ce l-a precedat, ar fi o dovadă că el e deasupra, mare și deștept, cînd, în fond este o dovadă doar de (complex de) inferioritate. În stilul său care combină suficiența, metaforele disprețuitoare (,miorlăiala trubadurilor") și își proclamă adevărurile îndoielnice fără argumente (,Nimic mai misogin decît conceptul de etern feminin șchiar așa? n. Cronicarț), Iovănel crede că rezolvă problema personajului feminin din istoria romanului românesc pe o jumătate de pagină distrugătoare. Adaugă și cîteva citate scoase din context, metodă
Ochiul Magic by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/10566_a_11891]
-
Baltasar Graián. Într-o vreme în care de la tribuna Parlamentului și în talk-show-uri se spun vrute și nevrute, cînd stridența vocii ține loc de argumente, o idee precum aceasta ar trebui să dea de gîndit: Nimic nu cere mai mult tact decît adevărul (...)". Comentează, în continuare, autorul, "politicianul prudent știe cînd să vorbească și cînd să tacă, știe cînd să acționeze cu emfază și cînd să se retragă discret. Din acest punct de vedere, afirmă Gracián, a ști și a ști să o
Fascinația terțului inclus by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/10569_a_11894]
-
și, de aceea, promotorii moderației nu au fost printre rasfățații istoriei. "C'est mieux d'avoir tort avec Sartre que d'avoir raison avec Aron" era o butadă la modă în anii '60 care, dincolo de teribilismul formulării, ascundea un mare adevăr. O întreagă generație de tineri eminenți (generația mai '68) s-a lăsat orbită de falimentarele idei politice ale mao-istului Sartre, în detrimentul analizei lucide, exacte, reci, lipsite de patimă a lui Raymond Aron. Machiavelli însuși și-a cîștigat renumele în istorie
Fascinația terțului inclus by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/10569_a_11894]
-
de unde și stilul expresiv, străin de expunerea seacă. în text se simte un fior, o vibrație pe care n-o regăsim (cu excepția romanticilor, v. N. Bălcescu, N. Iorga), la istoricul obiectiv. Și nu i-o reproșăm, pentru că el urmărește stabilirea adevărului, cu detașarea, cu răceala omului de știință, cercetează, trage concluzii și nu se emoționează. Mă întorc acum la jurnalul lui Pericle Martinescu și anume, la volumul Uraganul istoriei. Anul 1940, pe care l-am comentat cam în fugă într-un
Un martor al anului 1940 by Al. Săndulescu () [Corola-journal/Journalistic/10601_a_11926]
-
asemenea, n-am încetat să alternez o speranță cu o decepție. Peter Brook m-a întrebat într-o zi pe un ton de regret: "de ce te împrăștii și nu cauți o cale?" Pentru că nu izbutesc să mă conving îndelung că adevărul se afla acolo unde mă găsesc. Captat o clipă, îl bănui a fi apoi altundeva... aceasta mă "întristează" căci, până la urmă, nu aparțin niciodată până la capăt unui grup, nu mă recunosc într-o singură alegere... definitiv nu găsesc nimic și
George Banu - Doctor Honoris Causa - Un Prospero al teatrului () [Corola-journal/Journalistic/10544_a_11869]
-
de trădare. Însă în realitate n-am trădat nicicând pe nimeni. Doar pe mine, poate. Aș spune că am fost apropiat de mulți maeștri, dar n-am avut un Maestru. Așteptarea mă definește și fata morgana mă atrage mereu altundeva. Adevărurile găsite sunt totale, dar mereu temporare, ele n-au aroganța răspunsurilor ultime. De aceea din totdeauna mi-a plăcut fraza lui Kafka: "o destinație există, dar nu un drum. Ceea ce noi numim drum sunt însăși ezitările noastre". Pentru toate aceste
George Banu - Doctor Honoris Causa - Un Prospero al teatrului () [Corola-journal/Journalistic/10544_a_11869]
-
cu claritate. Deci criticul e ochiul limpede, ochiul care știe să vadă și e în același timp memoria teatrului. George Banu a fost martorul luminat a treizeci de ani de viață teatrală (efemeră) și a devenit memoria acestor momente de adevăr efemer. O memorie delicată, precisă, structurată, plină de sevă și expresivitate. Dacă mai vreau să aflu ceva despre Strehler sau Brook sau Grotowski, dacă vreau să confrunt ceea ce știu, ceea ce nu știu încă, mă duc la cărțile lui Banu (sau
George Banu - Doctor Honoris Causa - Un Prospero al teatrului () [Corola-journal/Journalistic/10544_a_11869]
-
trecutului unui personaj (autorul, posibil) înseamnă eradicarea trecutului altuia. Cel din urmă pătrunde într-o poveste doar excluzînd alta. Ironic că un astfel de film postmodern prin construcție să îți arate cu degetul că, pentru a avea acces la un adevăr, e obligatoriu să renunți la altul...
Culmea reconstrucției piscinei by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/10581_a_11906]
-
însuși. Pe care Andrei Pleșu îl mânuiește și modelează cu strălucire, la un nivel de expresivitate ieșit din comun. Atât de bine scrie autorul, încât ideile susținute de el devin mai pregnante și mai autentice decât ale multor altora; iar adevărurile personale ori personalizate - mai importante decât adevărul strict. Lectura cărții îi provoacă cititorului un fel de vertij, stilistica amuțind spiritul critic sau făcându-l, în orice caz, somnolent, abulic, benevolent. Suntem în plină magie discursivă a unui sofist (Andrei Pleșu
Colecționarul by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/10573_a_11898]
-
și modelează cu strălucire, la un nivel de expresivitate ieșit din comun. Atât de bine scrie autorul, încât ideile susținute de el devin mai pregnante și mai autentice decât ale multor altora; iar adevărurile personale ori personalizate - mai importante decât adevărul strict. Lectura cărții îi provoacă cititorului un fel de vertij, stilistica amuțind spiritul critic sau făcându-l, în orice caz, somnolent, abulic, benevolent. Suntem în plină magie discursivă a unui sofist (Andrei Pleșu e mai degrabă un discipol al lui
Colecționarul by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/10573_a_11898]
-
lui Shakespeare ori poemele lui John Donne, printre foarte mulți alții). Este deci o lege de bază a autorilor din toate timpurile că publicul dorește "circ și pâine" - spectacol, convenție, adică poveste. Ar mai fi ceva de adăugat la acest adevăr vechi de când lumea: povestea era un bun comunitar, ea se adresa unui grup mare de consumatori, și prin urmare trebuia să le fie la îndemâna tuturor, să le respecte convenția esențială de comunicare, care era limbajul - moneda unică pe care toți
Trans-romanul by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/10563_a_11888]