6,661 matches
-
și al lui Ilie Mureșan, țărani. Urmează școala primară în Vultureni, apoi Liceul „George Coșbuc” din Cluj. Se afirmă în cenaclurile și la concursurile naționale de creație literară ale elevilor și debutează la vârsta de paisprezece ani, cu poemul Gândurile amiezii, publicat în revista „Cutezătorii” (1969). Student la Facultatea de Istorie-Filosofie a Universității din Cluj-Napoca (1977-1981), face parte din redacțiile revistelor „Napoca universitară” (1977-1978) și „Echinox” (1979-1980). Frecventează cenaclurile literare Echinox și Napoca, Cenaclul Asociației Scriitorilor din Cluj, cenaclul Saeculum ș.a.
MURESAN-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288306_a_289635]
-
fără-lume, reavănă”, în care străjuiește, emblematic, „șarpele-n-cerc”: „drumuri pe care nimeni nu răspunde”, „poveri migratoare”, de care „începi să te miri”, cu soarele - halucinant, într-un „tablou votiv” - „duios mâncat de furnici”. Este ordinea unei percepții de vârstă interioară, a „amiezii”, când sufletul „cu frig încercuindu-se, ca de piatră, tăcut/ pe trunchi așteaptă decapitarea/ la un semn nevăzut”. Semnele timpului apar proliferante, ca într-un irepresibil asediu: ,,Cosași și greieri/ fac salturi de-a dreptul în moarte”. Un perisabil resimțit
MUSAT. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288324_a_289653]
-
în lirica lui G. Coșbuc și a lui Al. Vlahuță, pentru a se sustrage eminescianismului, vizibil încă în poeme ca Scrisori, Praf și vreme, Ruină, Vin-cu mine. Tablouri de natură senină ori agitată (Spre Vârful cu Dor, Pe Marea Neagră, Amiază de vară), scene de șăgălnicie juvenilă (Stăpâni, Prin livadă, Dor, La coasă-n zori) ori desfășurări epice în cadru rustic (Drică, Muan) lasă loc uneori accentelor de amărăciune și revoltă în fața nedreptății sociale (La prașilă, Pomenire). Pretutindeni apare în cele
NAUM-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288371_a_289700]
-
Varietatea prozodică și tematică a operei acestui poet sumbru și luminos, tensionat și calm, nocturn și solar, contemplativ și „activ” e cumpănită de omniprezența unificatoare a unei stări de nostalgie domolită, fără accente acute, preponderent melancolică. SCRIERI: Pridvoare, București, 1929; Amiezi târzii, București, 1940; Stema din vâltoare, București, 1943; Amurguri vechi, București, 1947. Repere bibliografice: Perpessicius, Opere, III, 301-303, IX, 100-102, X, 213-215; Ion Șiugariu, „Stema din vâltoare”, RFR, 1943, 8; Bejenaru, Dicț. botoșănenilor, 182; Dicț. scriit. rom., III, 512-513. N.Br
OJOG. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288516_a_289845]
-
alegorii (Vulcanul, Icar, Două ape, Din fundul mării), fie prin focalizarea asupra peisajului, afină cu modul propriu lui G. Bacovia (Groază, Toamnă, Deznădejde), apoi într-altul, emancipat întrucâtva, în care se mizează pe verbalizarea cât mai exactă a impresiei vizuale (Amiază, Dimineață, Pe Bărăgan, Stanțe nocturne). Bunei stăpâniri a unei sintaxe destul de simple și a unui lexic nu foarte bogat, precum și unei anume dexterități în versificație li se datorează câteva reușite. Procedeul verbalizării elementului de percepție vizuală va fi ameliorat în
NICHITA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288431_a_289760]
-
București. Ca prozator, debutează în 1954, la „Tânărul scriitor”, cu povestirea Dușman cu lumea, iar prima carte, culegerea de povestiri Ningea în Bărăgan, îi apare în 1959. Textele de aici și alte schițe, povestiri și nuvele strânse în Somnul de la amiază (1960) și Dincolo de nisipuri (1962) sunt reluate în volumul Cantonul părăsit (1964; Premiul Uniunii Scriitorilor). Li se adaugă proza scurtă din Vară buimacă (1967) și, împreună cu mai multe povestiri inedite, vor fi din nou tipărite în culegerile În văpaia lunii
NEAGU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288387_a_289716]
-
de metafore în sărbătoare, un simț neobișnuit al miraculosului și un instinct sigur al limbii, o proză, pe scurt, artistă, pe care noile promoții de scriitori n-o mai cultivă. EUGEN SIMION SCRIERI: Ningea în Bărăgan, București, 1959; Somnul de la amiază, București, 1960; Dincolo de nisipuri, București, 1962; Cantonul părăsit, București, 1964; Apostolii (în colaborare cu Vintilă Ornaru), București, 1966; Caii albi din orașul București, București, 1967; Vară buimacă, București, 1967; Îngerul a strigat, București, 1968; Echipa de zgomote, București, 1970; Casa
NEAGU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288387_a_289716]
-
spațiul nespațial” unde dorește să se regăsească este eternitatea, neființa, „timpul oprit” în care cer și pământ se contopesc într-o supraînțelegere fulgurantă, năucitoare și atotcuprinzătoare. Această înțelegere prilejuiește versuri de un lirism intens, cu o concentrare de tip barbian: „Amiază pură, clară amăgire! / Sloi de-ntuneric fosforos, mințit / De frageda luminii fulguire / Promisă-n zori, ucisă-n asfințit, // Salut! La gândul trist, robit în țeastă, / Mărunte roiuri dau ocol: / Ce grai nespus va dezlega această / Pătrată minte oarbă de sobol
NICULESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288456_a_289785]
-
las în valea acestei scurte plângeri,- / Orice sfârșit vestește-un început,-/ Mă duc eu primul - sunt mai priceput, / Să pun din vreme șeile pe îngeri. Zvântați cu zâmbet aripile plânse, / V-aștept la grajdurile de smarald,- / Nu vă grăbiți, d-abia-i amiază și cald / Și eu v-aștept și chingile sunt strânse. // Când veți veni-n amurg sub înserare / Vom călări frumoși prin elizeu, / În cavalcadă, pân-la Dumnezeu, / Descălecând la tronu-i, la picioare. // Ne-om prosterna cu frunțile alese / Pe lespedea de
PACA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288599_a_289928]
-
N. Țimiraș, Al. Anestin, Sergiu Cujbă, Claudia Millian, Alceu Urechia (Un sfat pe zi), P. Botzan, Ioan Adam (Gărgăuni). Natalia Iosif traduce din Samain, Andrei Naum din Lenau, Al. Anestin din Victor Hugo (Și cosmosul surâde) și Leconte de Lisle (Amiaza). „Cronici vesele” dă Al. G. Doinaru, care semnează și Ivan Turbincă. Criticul oficial este Ioan Scurtu, care consacră întinse cronici de întâmpinare unor scrieri precum Criticele dlui Titu Maiorescu, Spice de N. Gane, Carmen Saeculare de A. Mirea, Oameni și
MINERVA-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288157_a_289486]
-
totalitate pe utilaje, despre devastarea fostului CAP sau despre lipsa subvenționării agriculturii. Caseta SEQ Caseta \* ARABIC 2. Câteva exemple de costuri și de profituri obținute în și din agricultură „Plata muncii la sapă? 200-250.000 pe zi, plus mâncarea la amiază, țigările” (sătean). „Dacă raportezi prețurile cerealelor la prețul motorinei, benzinei, sămânței, erbicidelor - foarte mare diferență... Motorina e 32.000 litrul” (sătean). „Lucrările te costă 1.680.000 pentru un hectar de porumb, iar porumbul se vinde cu 30.000 pe
[Corola-publishinghouse/Science/2221_a_3546]
-
franțuzești vrednice de luare aminte, aparținînd unui artist care semnează H. Durand. Una dintre ele, deși nu are vreo legătură directă cu subiectul nostru, merită să fie pomenită, pe alte temeiuri. Ea înfățișează o priveliște din insulele Pacificului, într-o amiază liniștită; o balenieră franceză ancorată lîngă țărm își face, cu încetineală, plinul de apă dulce; pînzele destinse ale vasului și frunzele lungi ale palmierilor din fund atîrnă leneșe în văzduhul neclintit. Efectul este superb, dacă ne gîndim că tabloul îi
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
partea de jos a arborelui trinchet, ale cărui vergi încordate se profilau ca niște macarale peste valuri - acel cap însîngerat atîrna acolo, la brîul corabiei noastre, așa cum capul uriașului Holofern atîrna la brîul Iuditei. Această ultimă operațiune luă sfîrșit pe la amiază, cînd marinarii coborîră la teuga, ca să prînzească. Pe puntea, pînă atunci plină de forfotă, dar acum pustie, domnea o tăcere desăvîrșită. Peste apă, o liniște încordată își desfășura, ca un nesfîrșit lotus galben, de aramă, tainicile aripi. Trecură cîteva minute
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
constata că nu puteți cuprinde în cîmpul vostru vizual decît un unghi de circa treizeci de grade în fața acelei linii laterale și cam tot atîtea grade înapoia ei. Și dacă un pericol de moarte ar veni din față, ziua în amiaza mare, ca un pumnal ridicat, nu l-ați putea vedea, după cum nu l-ați observa nici dac-ar veni din spate. într-un cuvînt, ați avea două dosuri, ca să zic așa, dar în același timp și două fețe îlaterale, bineînțeles
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
balene a echivalat-o cu greutatea a douăzeci de vase de război, încărcate cu tunuri, cu provizii și cu echipajul complet la bord. Toate cele trei ambarcațiuni adăstau astfel pe marea ce se legăna lin, iar oamenii priveau în adîncul amiezii ei veșnic albastre, din care nu răzbătea nici un geamăt, nici un strigăt și nici măcar vreo bășică de aer. Care om al uscatului și-ar fi închipuit că, sub întinderea asta placidă și tăcută, se zbuciuma și se zvîrcolea în agonie cel
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
atîrna peste bord, începu s-o frece de zor, ca și cum ar fi vrut să asigure chilei pleșuve o recoltă bogată de păr. Părea să muncească îndemnat de o anume presimțire, pe care evenimentele aveau s-o îndreptățească în curînd. Către amiază, au fost semnalate balene; dar, de îndată ce vasul porni în direcția lor, ele făcură cale întoarsă, fugind precipitat și în neorînduială, ca bărcile Cleopatrei la Actium. Totuși, ambarcațiunile noastre, în frunte cu cea a lui Stubb, le urmăriră mai departe. Cu
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
că stropii aceștia nu sînt, de fapt, niște vapori condensați sau chiar picăturile de apă rămase la suprafața răsuflătorii, care e situată, precum am mai spus, în creștetul capului balenei? Căci chiar cînd înoată liniștită pe o mare calmă, la amiază, uscîndu-și la soare cocoașa, aidoma unui dromader în deșert, chiar și atunci, balena poartă întotdeauna un mic bazin cu apă pe capul ei, așa cum vezi uneori cîte o stîncă expunîndu-și la soare vreo adîncitură plină cu apă de ploaie. Nu
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
neașteptate, de mii și mii de jeturi dintr-o dată. De ambele părți ale corabiei, la o distanță de două-trei mile, am zărit un lanț neîntrerupt de jeturi scînteietoare, îmbrățișînd o jumătate de orizont; dispuse în semicerc, se înălțau în văzduhul amiezii. Spre deosebire de jeturile gemene, perpendiculare ale balenei normale, care se bifurcă în vîrf, căzînd în două șuvoaie, ca ramurile spintecate ale unei sălcii, jetul unic al cașalotului se înfățișează ca un stîlp gros și pieziș, de ceață alburie, care se înalță
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
pîntecele acestui leviatan în căutarea chihlimbarului: duhoarea-i insuportabilă nu te lasă să cauți. Sir TH. BROWNE, V. E. O săptămînă sau două după scena de vînătoare evocată mai înainte, în vreme ce lunecam încet pe o mare parcă adormită în plină amiază și învăluită în aburi, multe nasuri de pe puntea vasului Pequod se dovediră mai vigilente decît cele trei perechi de ochi“ din vîrfurile catargelor. Adulmecaseră, pasămite, o mireasmă stranie și nu prea plăcută. Ă Pun rămășag că, undeva pe aproape, se
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
încețoșați de o spumă neagră, prin care întrezăream coada monstrului, ridicată drept în văzduh, ca un turn de marmoră! N-avea nici un rost să încerc să fac cale întoarsă. Dar, pe cînd bîjbîiarn acolo, în beznă, deși era în plină amiază, iar soarele strălucea ca bijuteriile coroanei - pe cînd căutam pe bîjbîite un al doilea harpon ca să-l azvîrl peste bord, coada aia s-a prăvălit ca un turn din Lima peste ambarcațiune, tăind-o în două și sfărîmînd ambele jumătăți
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
din cimitir și vino-vino-ncoace, să te cununi cu noi!“ Ascultînd asemnea glasuri în zori și în amurg, la răsărit și la apus, sufletul fierarului răspundea: „Da, vin acuș!“ Și astfel, Perth porni la vînătoarea de balene. Capitolul CXII FORJA Pe la amiază, Perth, cu barba-i încîlcită și cu trupul încins cu un șorț din piele de rechin, stătea între forjă și nicovala așezată pe o buturugă masivă, ținînd într-o mînă un vîrf de lance răsucit pe jăratic și apăsînd cu
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
să spui, de ștreang!... Așadar sînt nemuritor, pe mare ca și pe uscat! exclamă Ahab rîzînd batjocoritor. Nemuritor pe mare ca și pe uscat! Amîndoi amuțiră apoi. Zorile cenușii răsăriră iar oamenii adormiți se sculară din fundul ambarcațiunii. Pînă la amiază, balena moartă fu adusă lîngă corabie. Capitolul CXVII SEXTANTUL Sezonul de vînătoare de la Ecuator se apropia de sfîrșit. Ori de cîte ori Ahab ieșea din cabină și-și ridica privirea spre cer, vigilentul timonier mînuia cu dîrzenie echea, iar marinarii
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
iar marinarii nerăbdători dădeau buzna la brațele de vergi și rămîneau acolo, cu ochii ațintiți asupra dublonului de aur abia așteptînd să primească ordinul de a întoarce spre Ecuator prova corabiei. Ordinul acesta fu dat peste multă vreme: era aproape de amiază și Ahab își făcea obișnuitele măsurători, ale poziției soarelui, pentru a stabili latitudinea vasului; făcea asta, așezat la prova ambarcațiunii sale suspendate deasupra punții. în Marea Japoniei, zilele de vară sînt ca niște puhoaie de lumină. Puternicul soare japonez pare
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
tu oare altceva decît să indici punctul jalnic în care se nimerește să te afli tu însuți pe această planetă întinsă, împreună cu mîna care te ține? Nimic altceva! Nu ești în stare să spui unde anume va fi mîine la amiază stropul de apă sau firul de nisip și totuși, în ciuda neputinței tale, cutezi să scuipi în obraz soarele! Știință! Te blestem, jucărie zadarnică! Blestemate fie și toate lucrurile ce-l fac pe om să-și ridice privirea spre acele ceruri
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
Mi se pare că și acolo sînt zile frumoase și senine ca asta! Ă Sînt, sînt... Le-am trăit și eu - unele zile de vară, mai ales dimineața. Cam pe vremea asta - da, băiețașul se trezește, vioi, din somnul de la amiază, iar maică-sa îi vorbește de mine, de bătrînul canibal, îi spune că-s plecat pe mări, dar că mă voi întoarce ca să mă joc cu el. Ă Așa-i și Maria, Maria mea! Mi-a făgăduit că-l va
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]