4,413 matches
-
cit. . Obrazul de cretă, în vol. Act de prezență, ed. cit., pp. 133-134. . Op. cit., p. 172. . v. și Adrian Marino, Dicționar..., ed. cit., pp. 211-212. 2 Ibidem, p. 177. 3 În Avangardă și experimentalism (1963), A. Guglielmi distinge între o „avangardă istorică”, definită sub semnul polemicii, negației și rupturii, la care „interesul pentru formă” ar fi „secundar”, și un „experimentalism” post-avangardist, depășind „înțelesul contenutistic” al revoltei spre „căutarea unor noi structuri expresive”; demers hotărît, însă și prudent, al unei munci de
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
spre „căutarea unor noi structuri expresive”; demers hotărît, însă și prudent, al unei munci de „laborator” (Cf. Cornel Mihai Ionescu, Generația lui Neptun (Grupul 63), București, E.P.L.U., 1967, pp. 160-168). Ideea a fost preluată și de cercetătorii români ai avangardei, printre care, mai recent, Marin Mincu (v. Introducere... la Avangarda literară românească, antologie, București, Ed. Minerva, 1983). 4 I. Voronca, „Pentru poezie”, în Adevărul, nr. 15.745, 16 mai 1935, p. 1. . M. Blanchot, Op. cit., p. 93. . Între mine și
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
prudent, al unei munci de „laborator” (Cf. Cornel Mihai Ionescu, Generația lui Neptun (Grupul 63), București, E.P.L.U., 1967, pp. 160-168). Ideea a fost preluată și de cercetătorii români ai avangardei, printre care, mai recent, Marin Mincu (v. Introducere... la Avangarda literară românească, antologie, București, Ed. Minerva, 1983). 4 I. Voronca, „Pentru poezie”, în Adevărul, nr. 15.745, 16 mai 1935, p. 1. . M. Blanchot, Op. cit., p. 93. . Între mine și mine, în unu, 1929, nr. 19. . Ibidem. . Semnat „unu”, în
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
coerent, ce poate fi decodat apoi în semnificația lui globală care nu depinde de cutare sau cutare «sens» dat cuvintelor luate separat. În cadrul textului poetic, «sensurile» parțiale se metamorfozează într-un hipersemantism instituit de autonomia limbajului poetic”. (v. Introducere la Avangarda literară românească, București, Ed. Minerva, 1983, p. 38). . v. Stephan Bann, Constructivisme, în Les avant-gardes littéraires au XXe siècle, II, Budapest, 1984, pp. 1015-1018. . Cf. Jean Cassou, Panorama artelor plastice contemporane, II, București, Ed. Meridiane, 1971, p. 102. . G.C. Argan
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
1931, nr. 14.691, p. 1. . E. Gulian, Ilarie Voronca, „Incantații”, în România literară, 1932, nr. 7. . G. Călinescu, Ilarie Voronca, „Brățara nopților” în Viața literară, IV, 1929, nr. 114. . G. Călinescu, Ilarie Voronca, „Petre Schlemihl”, loc. cit. . Marin Mincu, Avangarda literară românească, Ed. Minerva, București, 1983, p. 38. . Ș. Cioculescu, Ilarie Voronca, „Plante și animale” și „Brățara nopților”, în Adevărul, 1929, nr. 14.096, pp. 1-2. . Idem, Ilarie Voronca, „Petre Schlemihl”, în Adevărul, 1932, nr. 14.997, pp. 1-2. . Al.
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
nr. 114. . L. Aragon, Op. cit., p. 83. . A. Breton, Les vases communicants, Paris, Gallimard, 1970, p. 129. . M. Riffaterre, La production du texte, Paris, Seuil, 1979, pp. 217-218. . R. Bréchon, Le surréalisme, Paris, A. Colin, 1972, pp. 172-173. . Marin Mincu, Avangarda literară românească, ed. cit., p. 15. . Gh. Grigurcu, Poezia lui Ilarie Voronca, în Steaua, 1978, nr. 4, p. 32. FILENAME \p D:\microsoft\docuri nefacute\Ion Pop, A scrie si a fi.doc PAGE 132
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
fost "depășit" de Babiță. Cert e că la Urmuz avem de a face cu o falsă dilemă, fiindcă nimic nu garantează că Pelicanul și Babița sunt alternative, încât alegerea să aibă sens. Din acest punct de vedere, Urmuz, în plină avangardă, era mai "postmodernist" decât contemporanii noștri, căci el avea conștiința absurdului, deci și a unui absurd al alegerii. Și dacă avangardistul Urmuz poate avea amestec în postmodernismul de azi, Daniel Corbu ne invită, de fapt, să alegem deopotrivă între avangarde
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
avangardă, era mai "postmodernist" decât contemporanii noștri, căci el avea conștiința absurdului, deci și a unui absurd al alegerii. Și dacă avangardistul Urmuz poate avea amestec în postmodernismul de azi, Daniel Corbu ne invită, de fapt, să alegem deopotrivă între avangarde, modernism și postmodernism, Pelicanul și Babița fiind aglutinabile în aceeași paradigmă culturală, căreia un Alexandru Mușina 2, de exemplu, ia zis modernism, tocmai spre a evita disjungeri precare. Așa sar legitima și curiozitatea că, pe teren românesc, postmodernismul optzecist și
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
curiozitatea că, pe teren românesc, postmodernismul optzecist și nouăzecist s-a manifestat, în realitate, ca o neoavangardă de o factură aparte. Totuși, apariția postmodernismului este cotată de cei mai mulți doctrinari ca fiind o nouă paradigmă culturală, delimitabilă net nu numai de avangarde, dar și de modernism. "Experierea" neoavangardistă a postmodernismului românesc pare cu atât mai contrariantă, cu cât postmodernismul a fost perceput de către teoreticienii occidentali ca un abandon al tuturor avangardelor. Jean François Lyotard, citat, de altfel, și de Daniel Corbu, o
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
ca fiind o nouă paradigmă culturală, delimitabilă net nu numai de avangarde, dar și de modernism. "Experierea" neoavangardistă a postmodernismului românesc pare cu atât mai contrariantă, cu cât postmodernismul a fost perceput de către teoreticienii occidentali ca un abandon al tuturor avangardelor. Jean François Lyotard, citat, de altfel, și de Daniel Corbu, o spune pe șleau: Se știe că în domeniul artelor, de exemplu, și mai precis în cel al artelor vizuale sau plastice, ideea dominantă este că astăzi s-a sfârșit
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
de altfel, și de Daniel Corbu, o spune pe șleau: Se știe că în domeniul artelor, de exemplu, și mai precis în cel al artelor vizuale sau plastice, ideea dominantă este că astăzi s-a sfârșit cu marea mișcare a avangardelor. S-a convenit, ca să spunem așa, să se surâdă sau să se râdă de avangarde, ce sunt considerate drept expresii ale unei modernități perimate"3. Dubla lepădare de avangarde (prima s-a produs cu modernismul) s-a extins și la
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
artelor, de exemplu, și mai precis în cel al artelor vizuale sau plastice, ideea dominantă este că astăzi s-a sfârșit cu marea mișcare a avangardelor. S-a convenit, ca să spunem așa, să se surâdă sau să se râdă de avangarde, ce sunt considerate drept expresii ale unei modernități perimate"3. Dubla lepădare de avangarde (prima s-a produs cu modernismul) s-a extins și la postmodernismul literar, ca extremă a modernismului, deci mai "perimată" decât modernismul însuși. Or, dacă Liviu
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
dominantă este că astăzi s-a sfârșit cu marea mișcare a avangardelor. S-a convenit, ca să spunem așa, să se surâdă sau să se râdă de avangarde, ce sunt considerate drept expresii ale unei modernități perimate"3. Dubla lepădare de avangarde (prima s-a produs cu modernismul) s-a extins și la postmodernismul literar, ca extremă a modernismului, deci mai "perimată" decât modernismul însuși. Or, dacă Liviu Petrescu are dreptate că postmodernismul generației 80 nu este un fenomen de imitație, deci
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
arată, în realitate, că textualismul a apărut, la noi, dacă nu ca modă, cel puțin ca neoavangardă pe lângă neomodernismul generației lui Nichita Stănescu. Așa se explică de ce textualiștii s-au închis în grupul lor cu un exclusivism demn de radicalismul avangardelor de la începutul secolului al XX-lea9. De altfel, ei au apărut în literatură ca "desantiști", iar desantismul ține de spiritul avangardei, nicicum de toleranța și detașarea pluralismului cultural, pe care, în schimb, le propovăduiesc în teorie. Iată de ce, împreună cu Lyotard, putem
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
lui Nichita Stănescu. Așa se explică de ce textualiștii s-au închis în grupul lor cu un exclusivism demn de radicalismul avangardelor de la începutul secolului al XX-lea9. De altfel, ei au apărut în literatură ca "desantiști", iar desantismul ține de spiritul avangardei, nicicum de toleranța și detașarea pluralismului cultural, pe care, în schimb, le propovăduiesc în teorie. Iată de ce, împreună cu Lyotard, putem fi îndreptățiți să surâdem și să râdem și de postmodernism, dacă ne-o îngăduim cu avangarda clasică. Cel puțin de
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
desantismul ține de spiritul avangardei, nicicum de toleranța și detașarea pluralismului cultural, pe care, în schimb, le propovăduiesc în teorie. Iată de ce, împreună cu Lyotard, putem fi îndreptățiți să surâdem și să râdem și de postmodernism, dacă ne-o îngăduim cu avangarda clasică. Cel puțin de cel românesc, fiindcă cel occidental a intrat deja în adormire, recunoscându-și, indirect, vagi apucături neoavangardiste. Iar dacă e să revin la îndemnul lui Daniel Corbu privitor la alegerea între Pelican sau Babiță, aș zice că
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
asta constă moartea celei tradiționale și moderne, abandonându-se credința că arta poate sluji adevărul și că poate mântui, acceptându-se, de acum încolo, că este doar joc, multiplicare nesfârșită de simulacre. Astfel, arta înseamnă negarea, în primul rând, a avangardelor, care rămâneau elitare, înseamnă intrarea ei modestă, dar triumfală, în ceea ce se numește cultură de masă. Un ideal pe care-l visase, cu mult înainte, comunismul. Postmodernismul respinge formula hegeliană a sfârșitului artei și admite o alta: spre a putea
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
cultură de masă. Un ideal pe care-l visase, cu mult înainte, comunismul. Postmodernismul respinge formula hegeliană a sfârșitului artei și admite o alta: spre a putea fi "recuperată", arta tradițională și modernă trebuie ucisă cu arma râsului. La fel avangarda, în măsura în care a devenit o "tradiție". De aceea, observă cu subtilitate, Vattimo, moartea artei este mereu anunțată și mereu amânată, manifestându-se doar ca amurg. Moare, în primul rând, opera exemplară, cea a geniului, care pretindea că pune în pagină adevărul
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
a avut loc doar la nivel teoretic"196. Dar dacă postmdernismul a fost, în România pre-decembristă, "un avangardism de refugiu", înseamnă că a constituit, implicit, orice altceva, numai nu postmodernism, dat fiind că, în Occident, postmodernismul a pus capătă tuturor avangardelor. Mai mult, pretinzând că acest "avangardism de refugiu" a însemnat o armă de rezistență și de luptă contra ideologiei totalitare, Daniel Corbu recunoaște că textualismul a fost o ideologie, ceea ce presupune alt argument asupra inexistenței unui postmodernism optzecist, dat fiind
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
ludică și amenință să fie "o adevărată catastrofă", căci deformează, în primul rând, generațiile tinere 199, ceea ce confirmă constatările lui Alain Finkielkraut produse ceva mai devreme. Dacă acestea sunt simptome de postmodernitate, România se poate lăuda că se găsește în avangarda curentului, devenind încă de pe acum oglinda lumii viitoare. Există, altminteri, un contrast izbitor între spectacolele-parodii distractive din televiziuni și starea națiunii. Mai mult, postmodernismul românesc a creat un nou tip uman teleintelectualul, ipostaziat în analist politic, economic, cultural. "Sunt oare
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
debarasat relativ repede de cuvânt și l-a înlocuit cu altceva de genul rescrierea modernității. La noi, printre cei dintâi care au recurs la o revizuire a fost Alexandru Mușina, care a găsit că e mai realist să înglobezi simbolismul, avangardele, expresionismul, modernismul, neomodernismul și postmodernismul sub zodia aceleiași paradigme modernismul. Alții, ca Eugen Simion, spirit echilibrat și transmodernist, au preferat o retragere discretă dintr-o perspectivă detașată, dar clar delimitatoare față de excesele culturii postmoderniste de tip coca-cola, neaderând nici o clipă
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
și-au epuizat energiile și alte "modernisme", nu doar cel numit postmodernism. Totuși, cea mai remarcabilă și mai fecundă tendință a secolului al XX-lea a fost și va rămâne modernismul, care nu a rupt legătura cu tradiția precum diversele avangarde. Înainte, însă, de a trece la "biografia" abia înfiripată a transmodernismului, se cuvine a le inventaria și pe celelalte modernisme, măcar pentru curiozitatea cititorului. 2. Hipermodernismul. Stricta etimologie savantă ne trimite la o radicalizare a modernismului, o exacerbare a tendințelor
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
trece la "biografia" abia înfiripată a transmodernismului, se cuvine a le inventaria și pe celelalte modernisme, măcar pentru curiozitatea cititorului. 2. Hipermodernismul. Stricta etimologie savantă ne trimite la o radicalizare a modernismului, o exacerbare a tendințelor accentuate, oscilând între radicalismul avangardelor și cel al postmodernismului, el însuși manifestându-se adeseori, după cum am văzut, ca neoavangardă, cel puțin în cultura românească, dar și pe alte meleaguri. Albert Borgmann (Crassing the Postmodern Divide) îl surprinde, altminteri, ca pe o formă de divizare în
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
spre moderație și toleranță. Hipermodernismul, spune Borgmann, vrea să dea postmodernismului omogenizant, prin masificare culturală, o strălucire care-i lipsește, acel "farmec" în superficialitate care-l apropie, aparent, de oniricul suprarealist. Nu întâmplător postmodernismul românesc, dacă nu a fost o avangardă, atunci, cu siguranță, a cunoscut apetitul hipermodernismului, revendicându-se chiar din onirismul "școlii" lui Leonid Dimov, precursoare a optzecismului. Totodată, hipermodernismul se vrea și o reacție la globalismul coercitiv și alienant în mijlocul raționalismului modern și al hiperraționalismului corporațiilor globale. Asemenea
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
este o proiecție paramodernistă radicală, pe care tot el o combate la modul hipercriticist. Căderea în reprezentare este căderea în limbaj, în simbol. Contestând limbajul, Zerzan comite cea mai stranie negare a omului, în ultimă instanță, negare până la care nici o avangardă n-a reușit să ajungă. Deosebirea e și în aceea că avangardele nu căutau soluții mântuitoare, rezumându-se la deconstrucție violentă a tradiției, pe când Zerzan caută în preistorie o tradiție mai mult decât utopică, din perspectiva unui rousseauism sans rivages
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]