KorAP: Find »[drukola/base=bicicletă & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...120 121 122 ...300 >

7,476 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598

mers șortul prăzuliu pe fundul ei obraznic. O pornesc și eu, potrivindu-mi pasul după ea, și mai privind în urmă după bicicleta abandonată în șanț. Cine să mi-o fure, o aud pe fata de lângă mine, aici toți au bicicleta lor. - Și ce ziceai, că mergeți în sat la băieți?... Eu te văd numai pe tine. - Vin și fetele ălelalte. Nopțile de vară n-au de ce să mă sperie, doar se știe că iarna am pățit experiențele mai urâte ale

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
pierdut o vreme urma, acum văd că a renăscut, pe terenul de pe care casele au fost rase ca să facă loc unor construcții noi. Pescarii cu fețe bătrânicioase (efectul trezitului în zori, al renunțării la bărbierit) își sprijină de zidul stricat bicicletele și încep să întindă sus pe platformă plase, scule, cutii cu momeli, mai ales râme și viermuși vivace. Pe mine râmele mă sperie din copilărie, când am experimentat o proprietate a lor, într-o după-amiază de vară târzie. Tata ne

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322

ce număr de identificare personală îți alegeai? — Ooo! zice Suze. Îhm... aș alege... îhm... 1234? — Vă rugăm să tastați numărul de identificare personală, spune vocea, de data asta ceva mai puțin calmă. Dumnezeule, e foarte stresant. — Încearcă cifrul meu de la bicicletă, propune Suze. 435. — Suze... am nevoie de numărul meu. Nu al tău. Poate l‑ai ales tot pe ăla. Nu se știe niciodată! — Vă rugăm tastați... — Bine, bine, țip și tastez 435. — Îmi pare rău, intonează vocea. Parola este incorectă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
îmbrățișez. Cum te simți? — Foarte bine, draga mea, spune și‑și trage nasul. Puțin emoționată... Știi cum e. Nu‑mi vine să cred că Tom al meu se însoară! Știu, zic înțelegătoare. Ca ieri eram copii și ne plimbam cu bicicletele amândoi! — Mai ia un sherry, Janice, spune Maureen cu căldură și‑i toarnă un lichid maro închis în pahar. O să te ajute să te liniștești. — Of, Becky, zice Janice și îmi strânge mâna. Cred că și pentru tine e o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246

îndepărtându-se alergând. Ea o ia la goană. Se află față în față. El are moartea întipărită pe chip. Da, asta e expresia din ochii lui. Ca și cum moartea l-ar privi în față. Ea îl scututră. El nu răspunde. Autobuze, biciclete, oameni trec pe lângă ei. Scena pare ireală. Oameni și obiecte se mișcă, se apropie și se depărtează. Sufocarea. Încet, totul începe să stea locului. Așa cum moartea înțepenește. Ea își aude țipătul inimii. O să stăm de vorbă, îi zice ea. Coboară

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
că această călătorie... călătoria care a înghițit lacom focul tinereții noastre, nu... nu merita efortul de a fi făcută. Mâna lui dreaptă vine să-i acopere gura. Trupul lui o lovește ritmic. Brusc, el se răsucește în jos, ca o bicicletă stricată. Se simțea trăind în interiorul unui ceas, privindu-și propriul corp într-o mișcare stranie. Încercă să-și blocheze gândurile să țâșnească spre viitor. Lumina după-amiezii târzii tăie în continuare peretele Camerei Bujorului în patrulatere și triunghiuri. Covorul vișiniu mirosea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656

atâtea emoții de ce? Nu te poți Întoarce Într-un loc, sperând că te Întorci În timp, crede-mă, dragul meu! Ceea ce vrei tu să regăsești nu mai există nicăieri altundeva decât În mintea ta... Rozul, verdele, albul fulgeră În goana bicicletei, corole roz-albe, vișini japonezi, magnolii, cireși Înfloriți În grădini, și ea pedalează fără nici o grabă, pentru că e prea frumos afară ca să se grăbească. De pe pod vede Rinul verde, până departe, spuma albă, ridicată peste ecluze, copacii albi, Înfloriți pe dealurile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
chiar și fereastra camerei mele de altădată. Nu-mi mai aduc aminte dacă ți-am povestit și cum, la vreo șapte ani după ce ne mutaserăm de acolo și locuiam la periferie, În Bergstrasse, am plecat, după ore, de la școală pe bicicletă, ca o somnambulă, la fosta noastră locuință de pe Hauptstrasse... Și ea, de ce mai Întinde mâna spre soneria smulsă din zid de ani de zile și spărtura astupată și tencuită și ușa, pe care, cândva, intrau ei toți, Încuiată și descuiată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
curte, cu cretă colorată, popouri din care ieșeau excremente, ce rău s-a supărat mama când a văzut! Dar mâine o să se facă În toată casa foc, pentru că e sâmbătă și e seară de muzică... — Când am venit atunci, pe bicicletă, la fosta noastră casă, tata era pe front, depresia mamei se agravase. Poate am vrut să mă Întorc cu ani În urmă, pe vremea când singura noastră problemă erau lipsurile și sărăcia. Sau poate nu mă obișnuisem să locuiesc În

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
să mă Întorc cu ani În urmă, pe vremea când singura noastră problemă erau lipsurile și sărăcia. Sau poate nu mă obișnuisem să locuiesc În Bergstrasse și mă simțeam prost față de colegele care știau că vin de la marginea orașului, pe bicicletă. Oricum, atunci când m-am trezit acolo, cu mâna Întinsă spre soneria care nu mai exista de ani de zile, mi-a fost greu să-mi explic, chiar și mie, de ce venisem. De ce stă În stradă și privește nedumerită geamul până la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
cu mama și Klara. Aici s-au spart doar geamurile și ușa a fost smulsă de suflul bombei. A rămas până azi cofetărie, chiar dacă proprietarii s-au tot schimbat... Ce altceva mai poți să faci decât să tragi spre tine bicicleta rezemată de zidul străin și să cobori Încet, ca În somn, pe Hauptstrasse, să nu te uiți nici În dreapta, nici În stânga, să te uiți doar Înainte. Ce vezi acolo? Nimic, doar un ou de ciocolată imens, acoperit de o glazură

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
nu seamănă deloc cu lumea noastră. Iar eu sunt gata să accept multe lucruri de dragul tău, dar asta nu. Eu așa am crescut, În șușoteala părinților, cine, dintre cei care ne calcă pragul azi, ne denunță mâine? Du-ți liniștită bicicleta, n-ai nimic altceva de văzut decâtumbra acelorași uniforme SS În aceleași bine știute vitrine, mergi fără teamă, n-ai să auzi nimic altceva decât cadența cizmelor, pocnetul tocurilor lipite, strigătul scurt, automobilul cu difuzor a dat colțul, o mănușă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
uniforme SS În aceleași bine știute vitrine, mergi fără teamă, n-ai să auzi nimic altceva decât cadența cizmelor, pocnetul tocurilor lipite, strigătul scurt, automobilul cu difuzor a dat colțul, o mănușă albă dirijează Învălmășeala trotuarului spre care Îți târăști bicicleta, fă-te că nu-l observi pe civilul postat lângă vitrina cofetăriei cu mâinile la spate, Împinge-ți mai repede bicicleta spre locul arătat, grăbește-te, grăbește... La vremea aceea, foarte puțini credeau că războiul este o aventură care se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
lipite, strigătul scurt, automobilul cu difuzor a dat colțul, o mănușă albă dirijează Învălmășeala trotuarului spre care Îți târăști bicicleta, fă-te că nu-l observi pe civilul postat lângă vitrina cofetăriei cu mâinile la spate, Împinge-ți mai repede bicicleta spre locul arătat, grăbește-te, grăbește... La vremea aceea, foarte puțini credeau că războiul este o aventură care se va sfârși prost pentru noi. Iar eu fusesem Învățată de mică să nu intru În asemenea discuții. Dar după procesul doctorului

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
coborau atunci În adăpost. Poate, dacă se duceau În adăpost, mureau asfixiate, pentru că dărâmăturile au astupat intrarea. Întoarce capul, nu te uita! Ce vezi acolo? Pe mine mă văd rătăcind, istovită, picioarele Îmi tremură, mâinile Însângerate Împing o roată de bicicletă strivită, cu spițele strâmbe. Mă văd cum cad În genunchi, icnesc, vomit, gustul metalic acru, din nări, mirosul de ars, de carne arsă, de putred, aerul prăfos care se tot Înnegrește, dealurile roșii care se fac tot mai negre, cerul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
mult nu mai are nici un chef să explice nimănui ceea ce, de atâtea zeci de ani, se străduiește să uite. Lumina galbenă, roșie, care se Întețește deasupra Rinului plumburiu, până atinge dealurile roșii, până atinge cerul roșu-prăfos, În timp ce ea aleargă pe bicicletă, aleargă, cine a spus că pe Bergstrassse, acolo, a căzut bomba? Gâtul Îi e Înfundat cu praful cenușiu, gustul de ars, de funingine, pe limbă, icnește, bicicleta s-a poticnit de un corp moale și a aruncat-o Între mormanele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
plumburiu, până atinge dealurile roșii, până atinge cerul roșu-prăfos, În timp ce ea aleargă pe bicicletă, aleargă, cine a spus că pe Bergstrassse, acolo, a căzut bomba? Gâtul Îi e Înfundat cu praful cenușiu, gustul de ars, de funingine, pe limbă, icnește, bicicleta s-a poticnit de un corp moale și a aruncat-o Între mormanele de moloz care fumegă, imense, pe cerul roșu, se ridică În patru labe, e desigur un vis că merge Împiedicându-se În sârmele negre, fierbinți, care ies

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
să Îl convingă să asculte o violonistă de excepție și să se dezmorțească Într-o scurtă plimbare prin parcul plin de animale și opere de artă, Înainte să pornească pe drumul lung spre casă. Rozul, verdele, albul fulgeră În goana bicicletei, corole roz-albe, vișini japonezi, magnolii, cireși Înfloriți deasupra imenselor geamuri limpezi. Iar tu pedalezi fără nici o grabă pentru că e prea frumos afară ca să te grăbești, de pe podul pe care treci acum, vezi Rinul verde până departe, vezi spuma albă, ridicată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
ieșim mai repede, la tine, care trebuie să conduci atâtea ore, m-am gândit, ți-am și spus. Poate că n-ar fi trebuit să ne Încărcăm și cu acest concert, pentru că arăți deja obosită... parcă Încă dormi... Du-ți bicicleta pe mijlocul străzii și nu te gândi de ce mergi ca În somn, cine poate să-ți spună care e viața ta adevărată, care e casa ta adevărată? Cine Îți garantează că nu visezi și acum? Poate doar visezi că traversezi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249

de greu...» «Bine, duceți-vă, la Întoarcere, dați iar pe la mine - dacă-i prea târziu pentru birou, veniți la mine, știți unde stau»... Așa că stau și eu - În calidor. Din calidor, văd cum se apropie, pe șosea, dinspre Orhei, o bicicletă: tata la pedale, mama pe cadru, pe o perniță brodată: De acord: tata n-a chiar furat-o pe mama, cum se fură fetele (bunicii de la Chiștelnița nu se opuneau căsătoriei, Însă Îi dădeau dreptate fetei, când ea spunea că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
mai urma urmelor, când noaptea-de-vară miroase a fân uscat (și umezit de rouă) și a calapăr și a regina-nopții, fata „fugită” poate ea face deosebirea dintre scuturăturile de pe spinarea unui cal (bălan, cu șaua verde) și cele pricinuite de cadrul bicicletei (cu șa cu arcuri - dar tot pentru flăcău, nu și pentru fată)? Cu atât mai puțin, cu cât bocceaua aceea nu conținea altceva decât o perniță brodată, specială de pus pe spinarea cadrului bicicletic - ca să n-o curme pe mireasă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
anume se petrece pe lumea asta, În casa și-n ograda ei (ca orice proaspătă soacră) - așa că-i dăduse un ghiont omului ei, fumând alături, În pumn: - Da’ rău au ajuns bietele fete din ziua de azi: să fugă pe bicicletă!Tu ce zici Toad’re? - Ce să zic, zice Toader. Zic să aibă noroc pe drum, să nu-i intre v’un schin În gumă la-a lu’ Goma, de să trebuiască s-o ieie de la capăt cu furatu-n

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
te-ntreb eu, te-ntreb de noi... - D-apăi noi am făcut-o cum se făcea pe vremea noastră: pe cal. - Când a’ să mai deie băietu-cela pe la noi, am să-l pun să mă tragă oleacă și pe mine cu bicicleta, să văd: pe ce-i mai bine de fugit de-acas’, zice bunica. Pe vremea mea cel mai bine de fugit de-acas’ e cu tractorul. - ... venisem la Orhei de la Chiștelnița pe bicicletă, continuă tata.Patruzeci de kilometri, ce mai contau cei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
pun să mă tragă oleacă și pe mine cu bicicleta, să văd: pe ce-i mai bine de fugit de-acas’, zice bunica. Pe vremea mea cel mai bine de fugit de-acas’ e cu tractorul. - ... venisem la Orhei de la Chiștelnița pe bicicletă, continuă tata.Patruzeci de kilometri, ce mai contau cei zece pân-la Mana: șoseaua bună, pietruită... Ne apropiam de sat, când maică-ta Îmi cere să opresc. Cică să vedem ceva - când te opintești În pedale, cu cineva pe cadru, chiar dacă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
a spus minciuni, cu satul-greu, ai să vezi: ne face cadou de nuntă... ». Zic: «După prepeleacuri, Mana nu poate fi sat-greu». «Prepeleacuri? Dar astea-s turnuri de pază!», face maică-ta. «Turnuri de pază?», fac eu, «opere de artă!» Iau bicicleta de coarne, trec șanțul... Nu apucăm să facem zece pași pe o cărare, că auzim răcnind: «Te văd-te văăăăd! Hoții-la-furaaaat! Hoții-la-harbuuuuuj’!» - strigau la noi oamenii de prin prepeleacuri - multe, ca În pădure copacii... Dăm să facem cale-ntoarsă, Însă, din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]