3,311 matches
-
Ba nu. N-am publicat nimic. - Nu fi ridicol, bebé. Numai imbecilii publică, poeții scriu. I am recitat un catren mai vechi. - Tu nu știi să tai? făcu el sever. Îmi scutură mîna cu efuziune și țocăi de plăcere din botul său de știucă. Ovidiu își agită cu dispreț tufele ascuțite în jurul cheliei ca niște urechi de lup. - Acest imberb refuză să scrie versuri publicabile. Face parte din soiul de poeți care nu merită să trăiască decît după ceau murit. - Bravo
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
or fi hrănit cu brînză, cu ceapă și cu hrișcă. Îmi place primăvara să mă las cu coasta pe pămînt. Nici răveneala lutului, nici adierea vîntului nu-mi dă dureri de oase. Aud cucul și cîinii sau ronțăitul ierbii sub botul unui miel. Curată sănătate. Iarna bag în mine tochitură de porc cu vin care sfîrîie în ulcică. Dacă aș mînca banane ori ciuperci de China, cred că toate mi s-ar întoarce împotrivă. În acest arbore s-a rătăcit un
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
să se răzbune. ...Am încercat să parcurg de-a îndăratelea drumul pe care animalul l-a bătătorit spre om. Vreau să zic că m-am strecurat în pielea unui prădător. Mi-aduc aminte că totul mă îngrozea. Mi se lungise botul, îmi clănțăneau dinții iar pe spinare mi s-au zbîrlit peri aspri. Ca să scap de spaimă, am scos din gîtlej un urlet. Simțeam cum îmi cresc colții și-n măruntaie mă scociorăște foamea. Năzuind la lărgime, am început să sar
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
altă vocație: lipea afișe pentru utece. Mai cînta din fluier seara la căminul cultural iar la urmă a încropit o formație de fluierași. A luat și premii la raion.” Glasul lui sonor și îndrăzneț, fruntea teșită, nasul ca o cizmă, botul de cimpanzeu și chipul vioi cu ochi mici, verzi și mobili, îi dădeau lui Fărocoastă un aer vesel. Deși semănau cu el la îndrăzneală, frații lui rămăseseră țărani. Cu vocea cultivată, deosebită de a lor care nazaliza și înghițea vocabulele
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
de lămurire pentru GAC”. Într-o dimineață m-am încrucișat prin burniță cu domnișoara Cornelia care era însoțită de un bărbat sprințar și subțiratic, cu figura șoltică. Domnișoara făcu prezentările: în sfîrșit îl cunoșteam pe Costică. Cu trăsături de maimuțică, bot ieșit și ochii înfundați, capabili de o expresie concentrată, la secretar nici o trăsătură nu era animată de inteligență. Toate păreau doar șăgalnice și fugoase. Fulgerîndu-mă cu o privire care știa să cîntărească, Fărocoastă zîmbi simpatic. I-am surîs. Ipocriți, amîndoi
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
generală n‑a fost nici ea respectată, oh, Doamne! Și nici nu‑i cine știe ce consolare că ucigașul meu o să cadă pe front în ’40 și atunci o să fie și el mort ca mine. Acum vin la rând pantofii aceia cu botul ascuțit, ascuțit; strălucesc atât de tare, că te poți oglindi în ei dacă vrei - iar Hans vrea. Pantofii ăștia lucioși ca oglinda o strepezesc pe maică‑sa până‑n vintrele de unde a ieșit cândva Hans, iar el nici măcar nu‑și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
s‑ar auzi nici un sunet dacă ar și sufla. E de‑ajuns însă că toți cei care‑l văd cred că știe să cânte la saxofon. Când se întorc muzicienii, lasă repede saxofonul din mână, ca să nu ia una peste bot pe motiv că deteriorează instrumentele muzicale. Apoi își comandă un sifon cu sirop de zmeură, care‑i cel mai ieftin, (n‑a prădat încă nici un portofel) și scrie începutul (mâine sfârșitul) unui poem de la care nimic din ceea ce‑l înconjoară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
spună cum îl enervează bătrâna cu plicurile ei idioate și activitatea la grupul de tineret din partid, ăsta e motivul pentru care vreau, pe cât posibil, să mă distanțez muzical de chestiile astea. Rainer spune că‑i arde acuși una peste bot. Sophie vorbește încet și tărăgănat, lasă‑l în pace. Anna: Până și statuia lui Goethe de pe Ring s‑ar plictisi ascultându‑te, Hans. Sophie: Nu fi așa arogantă. Hans: Observi, Anna? Când o femeie iubește un bărbat și nu poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
Rainer vrea să asculte numai cele mai noi discuri cu muzică de jazz și nu e nici cumpătat, nici modest. Credeți că s‑ar încălța cu niște pantofi obișnuiți? Nu, nici vorbă, nu vrea să încalțe decât pantofi ultramoderni, cu botul ascuțit, care‑ți strică piciorul. Și nu mai vrea să poarte pantalonii pe care i‑a avut la prima comuniune, se îmbracă doar în blugi. Pentru că banii de buzunar trebuie economisiți (dacă‑i pe‑așa, părinții ar putea să nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
luna mai sau în timpul posturilor, pun niște bani deoparte, din care le mai scapă câte ceva printre degete și pentru băiețel, ca răsplată pentru evlavia cu care slujește la altar; ca să‑și cumpere și el cândva o pereche de pantofi cu botul ascuțit, cum sunt la modă, sau un pulover. Din păcate, astea sunt lucrurile care‑l interesează cel mai mult pe băiatul ăsta superficial, însă mai are timp să învețe să se uite și în interior. În sine însuși. Pe deasupra, mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
nimic n‑are importanță. Dar mai întâi trebuie să afle și ei ce este nimicul ăsta, care nu‑i nimic. Aici trebuie să‑i dau dreptate Sophiei întru totul, spune Hans, iar ție, Rainer, îți dau în sfârșit una peste bot. Dar Sophie îl reține. Rainer observă că Hans e un element străin și perturbator în viața Sophiei, ceea ce nu trebuie confundat cu un subiect străin. În realitate, Hans este pentru Sophie doar un obiect și nimic mai mult. La naiba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
rog, amândoi. Scăldați în ură, frații se îndreaptă spre ieșire, târșâind picioarele pe gazonul englezesc și strivind intenționat mai mulți boboci scumpi, frunze și fire de iarbă sub tălpile pantofilor, subțiate ca o coală de hârtie; un pantof modern cu bot ascuțit își pierde considerabil din forma inițială dacă i se aplică o talpă nouă. Apoi o iau spre stație, în timp ce Rainer ține un monolog în care explică de ce a plecat el de bunăvoie. Din acest motiv este mai tare decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
din nou. Nu știa că, poate chiar În acel moment, era deja cazul să plângem unul pe umărul celuilalt. Cum ar fi putut măcar bănui? - Și cu serviciul? Ai clienți, merge treaba? Îmi venea să-mi trag o palmă peste bot: cum merge treaba, auzi tu, cum merge treaba? Întrebarea asta o auzeam și eu de câteva ori pe săptămână, erau În jurul meu o grămadă de curioși, voiau să știe cum merge treaba la Joy’s. Ca dracu’, cum să meargă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
buburuze brânzoase. Guralivi glumeți, învârtind în jurul cântarelor mari mâini noduroase. O găsiră greu : pipăia morcovii, țelina, contempla îndelung, fără să vadă, ca și cum s-ar fi rugat unor sfinți, chipurile țăranilor. Bulbi bolovănoși de corali, ca niște creiere astrale : conopidele. Printre boturile bocancilor, saci prăfoși de cartofi. Un obraz albicios deasupra cercului de pere mate, învelite într-o culoare tăcută, pământie. Lumina vag înverzită, apoasă, din luminatorul cu plăci verzi, așezate acoperiș peste fiecare dreptunghi de mese. Chipul se apleca peste globul
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
la timp și vor rămâne așa, lipite, toată viața. Ușa abia se desprinde : nimeni nu face vreun pas. Rabd, numărând cu încăpățânare clipele, să ghicesc după fracțiunile mișcării și viteza cu care se întredeschide ușa sau după forma și culoarea botului de pantof, un bărbat, o femeie. Poate Neagu, estetul, care își îneacă cinismul și lașitățile în alcool. Poate Balaurul, nesătul de bani și putere, slujind lozincile mincinoase și casieria poliției. Poate Crist, artistul, gata să evadeze departe de aceste locuri
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
darnică, îngăduise orele fiecărei zile și adunase zilele, una câte una. Seară, iar dimineață, o zi. Intensitatea clipei. Somnambulul privi iar luna alburie, violetă, auzi în spate un tropot mărunt, n-avea curaj să se întoarcă spre ciocănitul greoi, pietros. Botul brun al jivinei se bălăbănea de-acum, în stânga, lipit de umărul său. Bizar animal marin aruncat pământenilor ? Respirația caldă îi atinse brațul, măgărușul se lipise de rătăcitul care îi mângâia acum, cu palma jilavă, coastele ascuțite, grumazul păros, urechile. — Și
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
tot mai puțin... Sprâncene stufoase, frânte într-un unghi. Urechea cuminte, păgână, ca un fetiș al canibalilor. Ochi obosiți, încă albaștri, cenușii, ca de fum, dar sticloși, pleoapele roșii, riduri sub pleoape. Nas mare, de delfin, cu nările oblice, retrase. Botul mic, mofluz. Început de gușă, sub bărbia cândva dreaptă. Înfățișare oarecare, simplu înveliș, una din ipotezele disimulării ? Nu se vedeau rănile, vinovăția, egoismul, renunțările, șiretenia adaptabi lității, resemnarea. Nu era încă desfigurat, cum s-ar fi cuvenit ? Acest cap putea
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
a tot rotit, dar acum e treaz, stăpân pe gânduri, da, da, totul e clar, foarte clar, totul pare normal, colegii noștri nu s-au trezit cu un corn de rinocer în frunte, nici nu arată ca niște gândaci, nici bot de crocodil n-au căpătat, nici gheare de liliac. Nu, nu, totul e normal și asta-i culmea ! Mănâncă, glumesc, se roagă, dorm, mint, fac amor, luni, marți, miercuri, o săptămână, două, malaxorul lent, ceață, roți și rotițe, amânări, așteptare
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
rochia și peruca și să apară, cu chipul blând și ramolit al coanei mari, să rupă blestemul. Chiriașul a înghețat în scaun, ghemuit, cu privirea în pământ... ochii întâlnesc doar picioarele groase ale mesei, arabescurile galbene verzi roșii ale covorului, botul ridicat al pantofilor negri, prăfuiți. Și, dintr-odată, articulațiile excesiv tensionate cedează... un sunet scurt și încă unul, încă unul, sec, rapid, cum se frâng oasele sau se fisurează simultan cablurile. Ortansa și-a pocnit degetele ! O dată, de două ori
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
chioșcul de răcoritoare, vrea un pahar de apă rece, moneda lunecă din palmă, primește un petec de hârtie tipărit. Se întoarce, un pas înapoi, întinde iar biletul prin gaura ghișeului, magnetică atingere, bonul dispare din palmă, vede capul de mops, botul împins înainte ; dinții lungi și lați, mica privire coclită. Valiza, apa minerală, coletul, caietul, caietul cu scoarțele verzi pe care nu-l poate ține în palmă, lunecă pe genunchi. Tresare, trezit, se apleacă : apucă marginea caietului care căzuse de pe genunchi
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
spre zăpăcitul pieton. Străzi jilave, lunecoase din cauza ninsorii și noroiului... Soarele răzbise printre nori. O îngustă fâșie de lumină. Pentru o clipă, totul se învioră. Razele atinseră umărul pietonului care se întoarce brusc, să vadă soarele. Lunecă, neatent : firma galbenă, botul mașinii, parbrizul, ghiozdanul școlarului, cerul dintr-odată trezit și viu se rotesc în privirea lui mare. Scrâșnetul frânei, țipete, Salvarea. Nor alburiu, suspect, grăbite bătăi de aripă, gata să se înalțe : explozia clipei confuze. În jur, nerăbdarea bărbaților la ora
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
Clipa asta potrivită aducea Într-un fel cu vânătoarea. Pândeai capra care se adăpa. Capra bea apă cu guri mici. Între două guri, totdeauna ciulea urechile după cel mai mărunt zgomot. Dacă te grăbeai și azvârleai sulița Înainte să bage botul În apă, te auzea, o lua la fugă și rămâneai cu burta goală. Dacă azvârleai sulița după ce scotea botul din apă, te auzea, o lua la fugă și iar rămâneai nemâncat. Azvârli sulița În capră doar În acea scurtă clipă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
mici. Între două guri, totdeauna ciulea urechile după cel mai mărunt zgomot. Dacă te grăbeai și azvârleai sulița Înainte să bage botul În apă, te auzea, o lua la fugă și rămâneai cu burta goală. Dacă azvârleai sulița după ce scotea botul din apă, te auzea, o lua la fugă și iar rămâneai nemâncat. Azvârli sulița În capră doar În acea scurtă clipă În care Își cufundă botul În apă. Doar atunci nu te aude și te lasă să-ți umpli burta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
o lua la fugă și rămâneai cu burta goală. Dacă azvârleai sulița după ce scotea botul din apă, te auzea, o lua la fugă și iar rămâneai nemâncat. Azvârli sulița În capră doar În acea scurtă clipă În care Își cufundă botul În apă. Doar atunci nu te aude și te lasă să-ți umpli burta tu și ai tăi. - Așa de scurtă să fie clipa plecării? - m-am mirat. Uscățivul m-a privit lung. - Ești doar toiagul lui Moru, dar tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
mai răsuflat. Doar m-am uitat cu luare aminte, ca să văd dacă eram Într-atât de aproape Încât să lovesc cu sulița scurtă a Runei. Apoi am amorțit și mai și, iar piepții mi se Încinseră. Când ciutele Își cufundară boturile În apă, n-am mai așteptat: am ridicat capul numai puțin și am azvârlit sulița În cel mai mic ciutan. În clipa următoare, ciutele țâșniră prin baltă spre adâncul pădurii - puiul se prăvălise Însă cu capul În apă, nemișcat, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]