6,191 matches
-
cele din urmă, conștientă de alegerea complet lipsită de originalitate. Și un fresh de portocale. Chelnerița plecă și m-am uitat involuntar la Adi și Maria, care se țineau de mână. Deveneam cu o viteză amețitoare a cincea roată la căruță. Mi-am coborât privirea În ecranul mobilului, Încercând să par interesată de ceva. Adi cuprinsese talia Mariei și acum se sărutau. Groaznic! Mi-am dres din nou glasul. Trebuia să fac puțină conversație. ― Deci, Adi, am Început cu o voce
Ștefana Paraschiv by Dansul regăsirii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/784_a_1490]
-
au plâns „pentru oamenii ce ședu prin satile pe moșiile mănăstirii... nu să supun să lucreză zilele... de boierescu, or la ce trebuință ari mănăstiri de clăci să saie fieștecarii cu ce-i va fi putere, or cu caru, cu căruță i cu topor, i cu sapă, i cu coasă...” Se mai plâng călugărițele și împotriva celor care calcă țarinile și fânețele cu vitele sau chiar cosesc iarba „di pe moșie și o aducu în târgu de o vându”. Numai că
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/548_a_763]
-
dragă, face vânzare la florărese... patru Până la poștă trebuia să ajung în oraș, drum de vreun kilometru, bun pentru picioare, întâi pe drumul nisipos de țară, abia ultimii două-trei sute de metri pe drum bun. Semiadormit, dau bineînțeles în scândurile căruței postate strategic de-a curmezișul drumului dintr-un gard în altul. Înjurând înăbușit, traversez peste lemnele umezite alunecoase, pentru a-mi continua drumul. În răscrucea cu șoseaua, cineva mă fluieră îndemânatic din spate: Mergeți în oraș, domnu’? Una dintre fetele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
obiect cu o mică valoare sentimentală pe care-l cărasem „la Mare“ în bagajul făcut în grabă. Din gândurile care mă fac să pășesc mai apăsat pe măsură ce mă îndrept spre civilizație, mă trezesc când aproape era să dea peste mine căruța șantalie cu un cal maro, cu Țârțâc cățărat sus pe capră și fie-sa cea mare, Zina, pe-o latură, cu picioarele goale spânzurând deasupra drumului prăfos. Țârțâc nu vede altă ieșire decât să-mi lase fata în grijă. Îți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
care duce fetele-n Turcia?... Tot la Ilie trebuie s-ajung, dacă s-o fi întors, oftez. Fata a și sărit în drum, cu bocceaua cât ea de mare (cum era Zina mai îndesată și scundă), Țârțâc a întors îndemânatic căruța și a făcut cale-ntoarsă într-un nor de praf... Probabil omul ajunsese la concluzia că aveam nevoie neapărat de femeie, în dimineața aceea când m-a întâlnit umblând peste câmpuri, aplecat ca un om de Cro-Magnon, aproape în patru labe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
adus aici? Ei, asta-i, ce mă tot interoghezi (Zina rostește totdeauna cuvintele „mari“, intelectuale, cu o subliniere ostentativă), parc-ai fi de la poliție! Un tir m-a adus, na! Când se sătura de casă, Țârțâc își lua câinele-n căruță și pleca două-trei zile la Jurilovca. Acolo nu dormea două nopți, cu pușca lui americană pregătită, pândind la mistreți. Naiba știe ce vânează, pufnește Zina, că acasă n-aduce niciodată nimic, dar vine vesel nevoie-mare, parcă nopțile alea ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
măsuri extreme! Mi‑a zis că îi pare foarte rău, dar a fost deja mult prea îngăduitor și... — Așa spun toți mereu, încerc ca s‑o liniștesc. Suze, nu e cazul să‑ți faci griji, crede‑mă. O să câștig o căruță de bani aici. O să fiu putred de bogată! Și o să pot plăti tot și totul o să fie bine. Urmează o tăcere și mi‑o închipui pe Suze cum stă pe jos în sufragerie, și‑și răsucește părul pe degete. Serios
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
drept spre starea sa de spirit. Lumea lui se răstoarnă. Algele cresc în cer și norii încep să înoate în ocean. Aș merge cu tine pe Cele Nouă Pâraie, Cu vântul avântându-se liber și valurile care se agită, În căruțe de apă cu coviltire de lotus... Mintea lui e acum un cal împiedicat de glezne, care aleargă împotriva vântului puternic, biciuit, lovit, șerpuind spre vârful unui munte învăluit în ceață densă. Urc pe stâncile Quen-Rung să mă uit împrejur Îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
ploaia, drumul e o suprafață alunecoasă. Pe distanța de o milă pe care trebuie să care yame, Lan Ping cade ca un clovn de circ. * Cantina e o peșteră mare, cu pereții șiroind de apă. Jumătate este folosită pentru adăpostirea căruțelor și uneltelor. Eu și tovarășele mele ne ținem castroanele cu orez și ne strângem într-o parte, acolo unde pământul e mai puțin cleios. Ploaia îmi picură în castron. Pentru a evita picăturile de ploaie, trebuie ca în același timp
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
mai pleci? ― Ba da! Acum... Vă mulțumesc, domnule! ― Ușa este puțin mai la dreapta ta. ― Da, domnule! ― Julien! ― Voi veni negreșit, domnule Julien. PAGINĂ NOUĂ 28 Ivan strângea și împacheta lucruri, lega cufere și ducea totul jos, la rădvane și căruțe, ajutat de servitorii hanului. Sus, jos, sus, jos!... Du-te, Ivane! Vino, Ivane!... În timp ce Înălțimea Sa semna o grămadă de hârtii și dădea ultimele ordine subalternilor. Și tot așa, de la patru dimineața. În sfârșit, Ivan îl văzu coborând și luând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
între aripile lui. Se ruga și peste zi, ori de câte ori întâlnea vreo troiță sau o biserică. Așa îl descoperi Dante Negro. Îngenuncheat dinaintea unei icoane, concentrat în rugăciune, cu fața îngropată în palme. PAGINĂ NOUĂ 30 Ceva mai devreme, Iancu văzuse căruța de poștă cu surugiul beat stând pe maldărul de fân, suduind tare cele patru gloabe și clătinându-se în goana lui nebună pe ulițele pustii. Chiar dacă primise ceva de acasă, știa că trebuia să mai aștepte o zi sau două
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
din stânga: - Porniț’-o-n minuta asta, că de la cioloveci tre’ s’ te-aștepți la or’ ce! Și Mătușa Domnica, baba moșului: - Mergeț’ cu Dumnedzău, luaț’ și legătura asta cu demâncare. Și preotul Dodon: - Veniți cu noi, a mai rămas loc În căruța a doua - numai să nu vă luați și mobila... Și tata: - Dă-i drumul, părinte, să nu ți se ude potcapul - și las’, că v-ajungem din urmă, doar să ne luăm și mobila... -, iar mamei: Mergem, mergem, numai o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
zicea ea, mai deunăzi, că nu se cade să văd, atunci când Îmi zicea să mă uit În sus, că nu se cade să văd jos - că, așa. În ograda lui Maxim parc-ar fi nuntă: Maxim s-a urcat În căruța deshămată În fața casei, agită pălăria, apoi o prinde Între amândoi genunchii, ca să aibe mâinile libere; se uită cu „ocheanul” (covrigii degetelor) și comunică În jur: - Aista-i român de-al nostru - strigaț’ fa, să vie! Nevasta și nurorile lui Maxim
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
iar Împușcături. Înfrigurat de somn, cu toate că afară-i cald și bine, cobor În curtea pustie: unde-or fi gazdele? Dar mama? Mama, unde-i? Străbat ograda prin troscotul gros și gras, răcorit de umbra lungită a asfințitului; trec pe lângă o căruță fără cai, cu hulubele puse pe umeri, aducând a tunurile gemene de sub sălcii de la noi, de la Mana; ocolesc un stog de fân dolofan și bineparfumirositor. Și mă opresc. Drept În fața mea: poarta larg deschisă, iar În uliță: drapelul. Nici În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
șterge (chiar dacă și el avea albastrul lângă galben...) Ciudat: n-am văzut (sau am uitat, iar mai târziu nimeni nu s-a ostenit să-mi povestească) dacă drapelul se afla pe un tanc, pe un afet de tun, Într-o căruță ori dacă-l ducea-purta un cavalerist. Mi-a rămas doar drapelul - și calul. De parcă ar fi venit singur și singur s-ar fi păstrat la oarecare Înălțime de pământ, singur. Cum anume? Anume - așa. Ca toate minunile, cumplit de reală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
fierb În ceaune. Mama se află și ea printre femeile care, de-o parte și de alta a unei mese lunge, penesc găinile opărite alături, În cuhnia de vară. Vin Într-una femei, aducând ciorchini de găini gata tăiate. Pe căruța căreia i s-au orizontalizat loitrele găinile sunt curățate, tăiate - bucățile se adună În coveți de salcie. Câteva cântă. Apoi cântă aproape toatele - oricum, multe, multe. Glasul mamei se distinge limpede, ca un mac Într-un grâu. Cânt și eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
și pe dată l-a Întrebat pe bătrân dacă se uitase În oglindă când descoperise marea-descoperire... Nora nu s-a uitat În oglindă și se preface numai și numai pentru mine, simt eu: ia o găină penită, se Îndreaptă spre căruță, unde a rămas o singură femeie la tăiat, curățat, spălat În multe ape... De acolo poate să-și rotească privirea, să mă caute. Nu mă vede, dar mă știe prin apropiere - așa-i Nora, ai zice că-i o soacră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
noi bate un vânt străin. Și rece. Și parcă nu mai suntem noi doi de pe timpuri - parc-am fi alți noi doi. Conduce ea. Și conduce ca un băiat - parcă ea ar fi eu. Alergăm la trap, de mână, printre căruțe, cai, soldați pe jos, miros de sudoare, de balegă de cal - altul decât cel cu drapel - printre tunuri care miros a tun: a fier prăjit În unsoare de-a lor, de tun - așa-mi zic eu, dar n-am văzut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
nostru, cu toate că Îl va fi văzut și pe-al lui, culcat. De aici, de sus, din calidorul satului, gardurile de nuiele, doborâte, se văd ca niște rogojini Întinse, așternute pe pământ, mai ales de-a lungul ulițelor. Civili și soldați, căruțe și soldați, tunuri și soldați și bucătării de campanie intră (un fel de a vorbi) sau ies (alt fel) În, din ogrăzi și grădini, trecând peste gardurile-rogojini. Coborâm În sat. Gardul școlii stă În picioare - nu-i de mirare: e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
cu tot cu calidor - așa-i cu felinarul la casa omului, când plouă strașnic. Primprejur, glasuri somnoroase, ațâțate: - Haida, măi, că s-o rupt! - Haidiț’ la pești, măi! - Dă tu un cal, pun și eu unu și-om merge la pești cu căruța! - Nu, că eu mă ’c călare - hai ș’ tu călare! - Ș’ un’e-l pui, călare? La oblânc? - L-oi pune lângă cel’lant - s’ nu-i fie urât... - Luaț’, măi ș’ niști lopeț’, s-astupăm aicea, la iazu nos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
drum, i-aș fi dus ciorpacul - cel cu care să luăm peștii din apă, cum i-ai lua cu lingura din strachină - acolo i-aș fi ținut felinarul, chiar coșâlca plină cu pești... Moș Iacob n-are cai, n-are căruță - am fi mers la pești cu căruța, ca alți măneni - așa-s de mulți peștii, că trebuie să te duci la ei cu căruța - când se rup iazurile. Dar și când nu se rup, tot așa. La noi nu te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
cu care să luăm peștii din apă, cum i-ai lua cu lingura din strachină - acolo i-aș fi ținut felinarul, chiar coșâlca plină cu pești... Moș Iacob n-are cai, n-are căruță - am fi mers la pești cu căruța, ca alți măneni - așa-s de mulți peștii, că trebuie să te duci la ei cu căruța - când se rup iazurile. Dar și când nu se rup, tot așa. La noi nu te poți scălda, de-atâta pește; la noi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
aș fi ținut felinarul, chiar coșâlca plină cu pești... Moș Iacob n-are cai, n-are căruță - am fi mers la pești cu căruța, ca alți măneni - așa-s de mulți peștii, că trebuie să te duci la ei cu căruța - când se rup iazurile. Dar și când nu se rup, tot așa. La noi nu te poți scălda, de-atâta pește; la noi, vrea vita să se-adape din gârlă și se-neacă cu pește - așa se zice, n-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
revărsătură. Și mă gândesc la pești: eu n-am voie decât să-i cumpăr - ți-ai găsit-o pe mama, să cumpere pește! Eh, dac-ar fi tata acasă... Dac-ar fi tata... Ar cumpăra cu coșnița, cu panerul, cu căruța nu de tot plină, Însă așa, preț de vreo trei coșuri mari. Atunci aș mânca și eu pește; am mânca pește În de noi, bărbații. Nu pricepusem mare lucru din ce spusese omul acela: vorbe de-ale Măneanului, vorbe de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
parașute ca la hram; mai degrabă: ca la pești, când se rup iazurile. Bărbații mai tineri, flăcăii, fetele băiețoase, de cum le văd, Își dau de știre și pornesc În goana-mare Într-acolo - cei mai mulți pe jos, dar unii și călare; alțiiân căruțe. Înarmați cu prăjini, căngi, funii de cățărat În copaci, ba chiar și fălci-de-rădașcă: ghearele de fier, cu dinți, folosite de telefoniștii reparatori, ca să urce pe stâlpi. Copiii n-au voie. Copiii rămân acasă. Copiii așteaptă. Uneori adorm, tot Întrebându-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]