3,772 matches
-
se întâlnesc râset de copil - crengile salcâmilor gâdilă norii orfan premiant - dintre crăpături de stânci o floare de colț adolescență - prea curând din mielul blând în oaia neagră pădure și-n lac - doi ochi privesc din apă la puiul de cerb umbrele nopții - un țipăt de cucuvea și toate-s mai mari ploaie măruntă - în mâna orfanului câțiva bănuți drum lung în noapte - un tren se-ndreaptă încet spre luna plină colțul de pâine - un porumbel coboară la tristul orfan morți
?n ritmul trecerii by Cristina Oprea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83683_a_85008]
-
Fusta i se zbătu înfiorată-n vânt, izbucnire zburătăcită de aripi. Un luceafăr îi înflori în ochi, altul îi crestă gura mușcată de vânt, ca o rană vie. Un zgomot de crengi rupte și bolovani rostogoliți vesti de departe trecerea Cerbului. Boncăluitul lui răscoli pădurea. Cerboaica tresări, cu inima sărindu-i din piept: "Așa nu se mai poate! Trebuie făcut ceva", își spuse și deveni femeie în toată firea care știe că nu are bărbat. Ascultă cu toate simțurile încordate. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
mai poate! Trebuie făcut ceva", își spuse și deveni femeie în toată firea care știe că nu are bărbat. Ascultă cu toate simțurile încordate. În toată întinderea pâcloasă și mișcătoare pe dedesubt nu se zărea nimic, nici o umbră omenească. Boncăluitul Cerbului se pierdu în hățișuri. Cerboaica-femeie se resemnă cuminte și o porni spre casă. Mai întorcea capul din când în când, nu vedea pe nimeni, totuși se simțea, ca și la venire, urmărită. Pândită de la distanță. Cerbul nu putea fi, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
nici o umbră omenească. Boncăluitul Cerbului se pierdu în hățișuri. Cerboaica-femeie se resemnă cuminte și o porni spre casă. Mai întorcea capul din când în când, nu vedea pe nimeni, totuși se simțea, ca și la venire, urmărită. Pândită de la distanță. Cerbul nu putea fi, dar bătrâna, da. Bătrâna avea calitatea sau urâciosul obicei, și nefasta putere pentru ceilalți, ca o iscoadă a Iadului, de-a se face nevăzută și nesimțită, pășind atât de ușor că nu se auzea și lăsând să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
își recăpăta vigoarea, învia frumos, o lua la fugă. Se simțea fericită și veșnică. Noaptea-i dădea totul. I-am văzut gura, se lăuda. Și cum e? Ce mai întrebi? Ca o gură de bărbat. Gură de bărbat, gură de cerb, seamănă. Ochii lui, spunea, seamănă cu ochii cerbului pe care l-am văzut cu Tom când am fost la mare. Cerbul care mi-a mâncat din palmă. Când ai fost la mare!? Tu n-ai fost niciodată la mare. Minți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
fugă. Se simțea fericită și veșnică. Noaptea-i dădea totul. I-am văzut gura, se lăuda. Și cum e? Ce mai întrebi? Ca o gură de bărbat. Gură de bărbat, gură de cerb, seamănă. Ochii lui, spunea, seamănă cu ochii cerbului pe care l-am văzut cu Tom când am fost la mare. Cerbul care mi-a mâncat din palmă. Când ai fost la mare!? Tu n-ai fost niciodată la mare. Minți. Ba nu. Dumneata nu știi nimic. Era un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
gura, se lăuda. Și cum e? Ce mai întrebi? Ca o gură de bărbat. Gură de bărbat, gură de cerb, seamănă. Ochii lui, spunea, seamănă cu ochii cerbului pe care l-am văzut cu Tom când am fost la mare. Cerbul care mi-a mâncat din palmă. Când ai fost la mare!? Tu n-ai fost niciodată la mare. Minți. Ba nu. Dumneata nu știi nimic. Era un cerb blând. venea de departe, de la Vama Veche și răscolea nisipul pe plajă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
pe care l-am văzut cu Tom când am fost la mare. Cerbul care mi-a mâncat din palmă. Când ai fost la mare!? Tu n-ai fost niciodată la mare. Minți. Ba nu. Dumneata nu știi nimic. Era un cerb blând. venea de departe, de la Vama Veche și răscolea nisipul pe plajă. Mânca zahăr și biscuiți din palma oamenilor, apoi intra în mare să se scalde, să înoate. Frumos ce spui, dar nu te cred. Dimineață, în zori, înainte de răsăritul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
de la Vama Veche și răscolea nisipul pe plajă. Mânca zahăr și biscuiți din palma oamenilor, apoi intra în mare să se scalde, să înoate. Frumos ce spui, dar nu te cred. Dimineață, în zori, înainte de răsăritul soarelui., încălecam pe spinarea cerbului și mă plimbam călare cât era plaja de lungă. Închidea ochii când spunea asta și vedea fuga cerbului și fuga valurilor pe linia orizontului, pescărușii țipând, și-n povârnișul adâncurilor cuibarul de foc al soarelui, ca un cap de cerb
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
mare să se scalde, să înoate. Frumos ce spui, dar nu te cred. Dimineață, în zori, înainte de răsăritul soarelui., încălecam pe spinarea cerbului și mă plimbam călare cât era plaja de lungă. Închidea ochii când spunea asta și vedea fuga cerbului și fuga valurilor pe linia orizontului, pescărușii țipând, și-n povârnișul adâncurilor cuibarul de foc al soarelui, ca un cap de cerb, înaintând și rispindu-se fragmentat în unde orbitoare spre picioarele ei. La urma urmelor, e singura mea bucurie. Îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
cerbului și mă plimbam călare cât era plaja de lungă. Închidea ochii când spunea asta și vedea fuga cerbului și fuga valurilor pe linia orizontului, pescărușii țipând, și-n povârnișul adâncurilor cuibarul de foc al soarelui, ca un cap de cerb, înaintând și rispindu-se fragmentat în unde orbitoare spre picioarele ei. La urma urmelor, e singura mea bucurie. Îmi alungă urâtul, șoptea deschizând larg ochii. De ce mă privești așa? Cum te privesc? Nu știu cum. Mereu mă privești așa. Parcă mă împungi. Ți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
lipicios și amărui, ca sucul țâșnit din carnea albă a mestecenilor. Am să mă duc, îi spuse bătrânei, hotărâtă. Mă duc la bunica în pădure. Sigur, o aprobă soacra. Du-te, du-te. Poate dai de bucluc. Poate găsești un cerb cu stea-n frunte sau o vidmă năzdrăvană. Ești tânără. Trăiește-ți viața. Du-te. Chiar nu te superi? Ce ți-ai pus în gând du-te să faci. E mai mare păcat să păcătuiești cu gândul. Dar eu nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
gonea de lângă ea? De ce-o hăituia? Ce voia adică? Să scape de ea? S-o înstrăineze de tot, s-o facă să-și piardă mințile și să nu mai asculte decât iureșul nopții care trecea prin ea ca un cerb printr-o pădure aprinsă? Orice s-ar întâmpla, de prins n-o va prinde. Viața în război e vitregă pe fronturi, pe toate câmpurile, străzile și orașele unde fierul mușcă din frageda carne de om, unde om cu om se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
trece, dacă ai și mai mult curaj, îi dai una în spate și-așa se sperie, c-o rupe la fugă. Nu-i fantastic? Cum să te sperii! Vorbindu-i lui Tudor de visurile ei cu păduri, străbătute de boncăluitul cerbilor și de grohăitul mistreților sălbateci, Cerboaica se gândea la nopțile singurătății ei. La toate nopțile intrate în sânge, rămase în simțuri ca o drojdie amară și-nmiresmată, atât de asemănătoare până-ntr-un punct, și-atât de unice, care o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
ore diferite, după toane. Uneori îl auzea în puterea nopții, alteori îi ieșea în cale-n pădure sau o pândea mirosindu-i pântecul gol la bulboana frământată mărunt de vâna izvoarelor din adânc. Bulboana lui Tudor, cum îi spunea și cerbului, cum o botezase ea în dorul bărbatului plecat. Avea, în crucea amiezii când se dezbrăca pe malul înalt și se arunca în apele reci, limpezi și sifonate ce-i lăsau bășicuțe mici pe piele, ca o spuză de diamante, cuibarul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
diamante, cuibarul soarelui deasupra și-un cuibar de foc țâșnit din adâncuri. Adâncurile spre care cobora ca o vidră cu capu-n jos să muște din șuvoiul de gheață și să urce la suprafață să respire sub ochii frumoși ai cerbului. Acasă venea numai când n-o găsea în pădure și-avea poftă s-o adulmece de-aproape sau îl mânca fruntea, și pomii de care se scărpina nu-l mulțumeau cu asprimea lor mirositoare a rășină și sânge de iarbă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
simtă moliciunea degetelor scurmându-i între coarne, s-o ia cu el undeva, să-i arate ceva sau să-i anunțe o veste. Tudor îi spunea, se-nțelege, și lui. Multiplicat în arbori și vietăți, Tudor era prezent peste tot. Cerbul care-și arunca umbra tremurată împreunată cu aroma amară întinsă până pe malul scăldătoarei ei și-a lui Tudor celălalt, calul huțul care-o purta kilometri întregi prin pădure. Calul se numea tot Tudor. Tudor stejarul. Tudor piatra din fața ușii, Tudor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
și numai cu cine avea să simtă că se potrivește la putere să fugă-n pădure, până sub stejarul de lângă bulboană în poaiana de lângă stejar și cedru, și să facă dragoste jumătate de zi sau jumătate de noapte, sub ochii cerbului, prietenul ei din celălalt neam. După cum venea în dimineața asta, când Tudora provoca și-ncerca vânoșenia cavalerilro ei admirată de ciobani și de berbecul bătrân și-nțelept care-nțelegea limba lupilor și a câinilor, ca și a oamenilor, avea o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
Se ridică și-i deschise. Stătea în prag cu ramurile coarnelor ajungându-i până la umeri, nările umflate și botul negru plin de mustul zăpezii. Cerboaica îl scărpină în steaua frunții. Ce vrei să-mi spui, Tudore? Ce veste-mi aduci? Cerbul mugi, tremurându-și buzele, și-i adulmecă pieptul izbind-o cu botul. Nu mă păcăli! Mi-ai mai spus o dată c-a venit, și nu era el. Se sumeți mândru, scuturându-și greabănul puternic, și-o mireasmă caldă de fân
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
adulmecă pieptul izbind-o cu botul. Nu mă păcăli! Mi-ai mai spus o dată c-a venit, și nu era el. Se sumeți mândru, scuturându-și greabănul puternic, și-o mireasmă caldă de fân se răspândi în aer. Era un cerb, cu fruntea-ngustă și botul prelung, cu tăietură nobilă, frumos cizelat în ochii puțin bulbucați și-n despicătura nărilor, în plină forță a bărbăției lui, cu șolduri musculoase, pieptul puternic, arcuit ca o platoșă, fumuriu pe spinare și roșcat-alburiu în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
contopeau. Pomii păreau că urcă spre cer și cerul cobora neîncetat, împrăștiindu-se în fierberea alburie a norilor ce se prăvăleau moale prin aerul de vată transformându-se în omizi de argint. Cerboaica se întoarse-n casă lăsând ușa deschisă. Cerbul n-o urmă. N-ar fi putut intra de coarne. Rămase-n prag bătând cu copita, nerăbdător. Cerboaica încălță pâslarii din piele de lup (cu al cărei miros trebui să treacă două ierni să se învețe și să obișnuiască animalele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
de anul trecut, atârnau mănușile din pielea aceluiași Seco răpus de Tudora, dar nu le luă. Nu era cazul. Doar când cobora gerul sub zece grade sau trebuia să lucreze cu mâinile-n omăt le lua. În trecere, îmbrăcată, cu cerbul așteptând-o în prag, lipăi pe stomacul gol o lingură de miere din găvănosul burduhănos, smălțuit cu flori, în care aromitorul soare topit era amestecat cu-un degetar din celălalt soare, dătător de viață: cu-un degetar de lăptișor de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
ce-i putea lua când bogăția ei era toată afară-n pădure! Pădurea însăși și viața care-o ducea, în sfârșit, desprinsă din toate rădăcinile trecutului, după gustul și pofta inimii sale. Trăia pe deplin împăcată viața arborilor și viața cerbilor, viața Tudorei și viața vântului care n-avea odihnă din zori. Viața ploilor. Viața ninsorilor și viața pământului bun ce se hrănea cu frunze, cu mustul zăpezii, cu soare și umbră jilavă îngrășată de arome tari și izuri înțepătoare. Cerbul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
cerbilor, viața Tudorei și viața vântului care n-avea odihnă din zori. Viața ploilor. Viața ninsorilor și viața pământului bun ce se hrănea cu frunze, cu mustul zăpezii, cu soare și umbră jilavă îngrășată de arome tari și izuri înțepătoare. Cerbul o scăldă în limpezimea ochilor lui catifelați și umezi, îi aruncă din gât un muget, declarația lui de iubire, și, scuturându-și grumazul de chiciură năruită din bradul avântat cu brațele pline de nea, ațintindu-i cărarea, o luă la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
troian. Zvâcni scurt, cu capul pe spate, ținându-și răsuflarea, orbită de soarele ghețos și de albeața strălucitoare ce schimba totul. Pârtia înzăpezită, cu făgașele subțiri și-adânci ca niște cuie, două câte două, înfipte-n nămeți, fulgerând albastru urmele cerbului șerpuia printre cușmele albe, ireale, clădite din zahăr zgrunțuros, cu oglinzi negre în loc de ramuri, pe covoarele pomilor; plutind între cer și pământ atârnate de barba ceții; îngropându-se sub umbrele albastre înscorțoșate de chiciură. Privind, uimită, împrejur, cu grijă să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]