5,610 matches
-
decât moartea ori o săritură de cel puțin treizeci de picioare. Dar el nu accepta să moară - oricum, nu acolo, în locul acela pierdut de lume, unde nu avea nimic al lui. își dorea să își ia zborul departe de acel coșmar, să uite, să șteargă totul cu un gest definitiv; după asta s-ar fi întors la viața sa din totdeauna și totul ar fi fost ca la început. Atât de mult își dorea să se întâmple așa, încât își învinse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
noaptea punea să mă lege de gât de țărușii cortului lui. „Iapa tristă“, îmi spunea - fiindcă, după tot ce îmi făcuseră, eu trebuia să râd, înțelegi? Pe urmă, noaptea strigă și lovește din picioare în somn pradă cine știe căror coșmaruri. Or fi remușcări pentru păcatele lui, zic eu. Oricum, cu el am rămas numai două zile, pe urmă m-a aruncat în cortul lui Mandzuk. — Faci rău că te plângi, îi spuse fata pe un ton obosit. Ai avut chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
de cal mai în spate și nu îndrăznea să se apropie de ea. încă nu-i venea să creadă că era adevărat ce văzuse, însă urletele hunului îl urmară prea multă vreme ca să se poată preface că totul fusese un coșmar, o halucinație. Tânăra femeie ce călărea în fața lui îi inspira acum doar un sentiment de groază și de repulsie. 39 Ajunși în tabără la apusul soarelui, se despărțiră fără să-și mai spună nimic. închis într-o tăcere sumbră, Sebastianus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
lucrurile, mișcă-te! Ajunsă pe terasă, se găsi în aer liber. Simți imediat în nări mirosul de fum, iar pe față, în locul aerului rece de noapte, vâlvătaia fierbinte a incendiului ce devora villa. Sprijinită de balustradă, contemplă îngrozită peisajul de coșmar ce i se oferea ochilor. Aripa edificiului rezervată servilor era toată un rug: așa cum o anunțase Clemantius, acoperișul, cel puțin latura lui cea mai apropiată, se prăbușise în interiorul zidurilor înconjurătoare, iar bârne incandescente se legănau și cădeau într-o masă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
râului, cu greu se mai puteau ridica, fiindcă erau prăvăliți la loc și, călcați în copitele cailor în continuă mișcare, se înecau, deși apa nu era prea adâncă. Lumina zilei se stinsese; lupta continua în confuzie, într-un peisaj de coșmar, în care fulgerele pe care cerul le descărca asupra combatanților luminau, din când în când, cu o lumină albăstrie mulțimea care, biciuită de furtună, se agita în apa clocotitoare. Ploaia se făcu grindină, fără ca din această cauză războinicii celor două
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
oprească, trebuia să-și salveze regele. — Pregătiți arcurile! ordonă. Vizigoții erau numeroși și se apropiau cu iuțeală. Nu strigau, probabil fiindcă erau obosiți, iar înaintarea aceea tăcută într-un nor de praf, călare pe cai epuizați, părea o imagine de coșmar. în spatele său, Balamber auzi apropiindu-se și apoi crescând tot mai mult ecoul galopului unei mulțimi de cavaleri. Se întoarse și văzu trecând în viteză peste câmpie mingan-ul lui Atila, care cobora panta și gonea către tabără. Recunoscu, între sutele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
linie, pe toți călăreți care până în momentul acela merseseră pe lângă trupele hiung-nu. Strângeau în brațe scuturile, aveau în mâini săbii și javeline și era limpede că veneau să ucidă. Siluete aproape nedefinite în pulberea ce-i împresura, implacabile, ca un coșmar, înaintau printr-un lan mare de orz, dând pinteni cailor și întinzând înainte armele, dar într-o liniște absolută. Se auzea doar vuietul crescând, din ce în ce mai apropiat, al galopului lor amenințător. îi văzură și ceilalți hiung-nu. Răsunară mai întâi exclamații de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
să se facă mecanic. Nu existase nici un motiv special pentru ca Peters să se alăture bandei care atacase femeile care defilau. Craig citea cu ușurință în mintea omului. Scena în sine a atacului era ștearsă, iar procesul care urmase era un coșmar de gânduri cu forme atât de încâlcite, dominate de spaime groaznice, încât nu se cristaliza în nici o imagine clară. Spaima lui se transformase într-o speranță încordată în timpul evadării, astfel că exista o amintire suficient de amănunțită a felului exact
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
mică și albă, la vreo douăzeci de metri mai încolo; Craig deschise ușa și-l întrebă pe bărbatul asudat aflat în cameră: - Cât este temperatura acum? Omul rotofei, cu ochelari, se târî la birou. - Sunt 120°4, gemu el. Ce coșmar... Birourile din Denver și Los Angeles trântesc telefoanele și mă întreabă dacă sunt beat. Dar - se strâmbă el - mai bine și-ar trasa din nou izobarele și-ar avertiza populația. Până la noapte, vântul și furtuna or să le dea poalele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
o singură coasă... Are mai multe, le-am văzut eu! "Astăzi se împlinește un an de stranie conviețuire cu Carol și lucrurile nu par să se fi schimbat într-un mod esențial" notă Filip în jurnalul său. "Un an de coșmar pentru amândoi. Care l-o fi suportat mai greu? Douăsprezece luni...! De douăsprezece luni dorm când îmi permite Carol, pe sărăcia asta de ladă de lemn, cutie de rezonanță, care amplifică sunetele ciudatelor evenimente interioare". Te-am întrebat, când abia
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
ținuse mult timp ascunse sub saltea și pe care le luase pe neobservate între două sclipiri ale farului. A ajuns ca libertatea să fie condiționată de singurătate. Abia acum, fiind singur, mă simt liber. După atâta amar de vreme... Ce coșmar!... Urmărit... Păzit... Supravegheat... Spionat... Vânat. Nu ni s a dat șansa de a decide asupra nașterii noastre. Nimeni nu ne întreabă dacă vrem sau nu să ne naștem... Și dacă da, când și unde anume. Nici asupra morții nu putem
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
de vise ale unor peisaje sau de peisaje ale unor vise, cu pilaștri, cascade, coloane ce se vădesc a fi trunchiuri de arbori înfrunzind în vaste bolți de catedrale. Plăcerea de a nara a autorului este enormă, emisia, licitarea, insațiabile, coșmare agonice admit instantanee paradisiace, în perenul sentiment al unei iremediabile rătăciri. Poate fi la mijloc intenția auctorială de a fascina, poate fi un pur joc de provocări decadentiste, de exhibare calofilică, sub mistificatoare măști inițiatice, risipă de virtuozitate de tipul
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
copioasă și susținută. I-am arătat Văraticul, răzlețit sub soare, faldul munților în care se ascunde Agapia, Ciungii, cu runcurile ca niște sâni formidabili, misteriosul Pleș, exilat în marginea zării. În fața noastră, Cetatea Neamțului, molar sfărmat al unui leviatan de coșmar, strălucea ivoriu în soarele arzător al amiezii și creștea cu cât ne apropiam de târg. Prin valea ei largă, Ozana își mișca strălucirea în curbele grațioase ca niște șolduri de femei adormite ale meandrelor ei. În fund, cu aspect de
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
de fotografii lucioase, opt pe zece. Doamna Silsburn s-a așezat, ineluctabil, în singurul fotoliu în care îi plăcea răposatului meu buldog să doarmă; brațele fotoliului, îmbrăcate în pluș murdar, fuseseră supte și năclăite de bale de-a lungul multor coșmaruri canine. Unchiul tatălui miresei - marele meu prieten - părea să se fi evaporat. Și doamna de onoare era de nevăzut. — Într-o secundă vă aduc ceva de băut, le-am spus stingherit, tot străduindu-mă să forțez butonul aparatului de aer
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
-n odaia ei, Mașa Îl așeza cât mai departe de canapea. Totuși, mirosul iute ce emana de-acolo Îi determina pe rarii ei vizitatori să tragă cu ochiul spre respectivul loc intim, sortit odihnei trupului și desfătării. Poate că Înseși coșmarurile ce-o bântuiau la fiecare sfârșit de lună Își aveau izvorul În grămada de boarfe mucegăite și pline de păianjeni ce putrezea sub pat... Noaptea demonii căutau murdăria. Unde vedeau un pic de apă sau un loc umed sau un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
Înfățișarea sa nu trădau nimic demonic. Extraterestrul stătea cu bărbia sprijinită În pumn și o privea cu atenție. Asemănarea cu răposatul Onisei probabil că era Întâmplătoare. Sau poate că Mașa, din pricina suspiciunii ce i se cuibărise În suflet și a coșmarurilor În care Îi apărea mereu fostul ei soț, percepea realitatea deformat, călăuzindu-se după vechile șabloane sedimentate În memorie. La drept vorbind, uneori toți bărbații i se păreau asemănători, indiferent dacă erau grași sau slabi, Înalți sau scunzi, indiferent dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
noastră nu se poate muri oricum. Ca să mori, trebuie să treci printr-o adevărată aventură. Printr-un adevărat infern. Dezlegarea nu-i chiar așa de simplu de obținut. Îți trebuie mii și mii de semnături. O Întreagă birocrație. Un adevărat coșmar. Și pentru fiecare semnătură trebuie să explici de ce și cum... Adică: de ce ții neapărat să dispari!? De ce nu vrei să trăiești etern? Într-un cuvânt, moartea nu-ți mai aparține la un mod intrinsec, ci extrinsec... Înțelegi? Mașa nu auzise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
credință... - Așa, făcu Mașa. - Orgoliul... Minciuna... Sperjurul... Lauda de sine și alte păcate ce-ți Încarcă conștiința... - Așa, făcu Mașa. - Așa, repetă Extraterestrul. Uneori ni se face greață de atâta adevăr... Și mai apelăm și la minciună. - Și atunci aveți coșmaruri. Și visați fel de fel de bazaconii... - Trăim, În general, Într-o lume a formelor pure, spuse cu tristețe Extraterestrul. Și tot ce e materie ne repugnă... Uneori Însă ne mai facem și noi de cap... - Adică o luați pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
viziunea pe care a avut-o În timp ce-o mulgea pe Evlampia. Fusese oare doar o halucinație sau trăise totul aievea? Unde dispăruseră celelalte două Mașe? Cum era posibil ca de la sine putere să se nască un astfel de coșmar În capul său? Învârtind păhărelul Între degete, Extraterestrul Își coborî privirea pentru prima dată asupra ei și spuse cu oareșicare Însuflețire În glas: - Poate că n-a fost chiar o halucinație. Dar mai bine să ne Întoarcem la povestea noastră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
simple marionete. „E clar, Își spuse el, nevastă n-are cum să fie. Înseamnă că Royal-ul Îmi joacă feste...“ Apoi Ippolit Își aduse aminte de visul cu spălatul picioarelor pe care-l avusese noaptea. Avea În fața lui acum un alt coșmar. Brigadierul nostru nu se lăsă Însă bătut cu una cu două. „Dacă-i vorba de halucinație, halucinație să fie“, Își spuse el și se duse direct la găleata de apă dosită Într-un colț și fără să mai ia polonicul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
Altfel cum s-ar explica faptul că oamenii și vitele nu au mâncat și nu au băut nimic vreme de trei zile, ci acoperindu-se cu saci s-au tăvălit prin cenușă!? Oare Ippolit nu avusese, la rându-i, un coșmar, În care Îi apăruse consoarta cu un lighean plin cu cenușă caldă, spălând picioarele celor doisprezece tovarăși de beție ai săi și pe ale lui Însuși!? Și iată că acum cenușa din visul său luase Înfățișarea unui șobolan de dimensiuni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
Întrebă zâmbind brigadierul. În sinea lui Însă Ippolit fierbea. Nu era vorba la mijloc numai despre bani, șeful salahorilor se pare că se atașase de vedenie. „În fond, ar trebui să-mi fii recunoscător pentru ce-am făcut. De acum coșmarul tău a luat sfârșit“, spuse cu limba Împleticită de beție tovarășul de afaceri al lui Ippolit... „Nu zic că n-ai pierdut nimic, dar ai și câștigat ceva, adăugă el. Banii aceia trebuie să recunoști că nu erau curați...“ Atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
mîinile la spate!! Privind-o, puțin a lipsit ca Tony Pavone să nu dezlănțuie o criză de nervi. Fata apăru cu părul vâlvoi, urme de sânge Închegat În jurul bărbiei, cearcăne evidente În jurul ochilor, hainele mototolite o dovadă În plus a coșmarului pe care-l trăise! Când Îl văzu, se aruncă de gâtul lui scoțând un strigăt de bucurie cu lacrimi curgându-i șiroaie, rostind. “Iartă-mă...!” IV VULPE TRANVESTITĂ ÎN BLANĂ DE MIEL Cele două săptămâni petrecute la munte avură menirea
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
posibile și uneori chiar imposibile. În această situație bine stabilită, locuitorii acestei planete s-a adaptat făcând parte din Însăși condiția existenței noastre. În ce mă privește, nu am ce comenta. Dar...mai am ceva pe suflet care Îmi provoacă coșmaruri - Înfruntările armate dintre unele stupide țări În care oameni nevinovați sunt trimeși la moarte...” „Inginerule să-ți spun drept, m-ai impresionat...” i-o reteză Șeful Șantierului, mai turnăndu-și o cană de ceai. „La drept vorbind, ce ne pasă nouă
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
suporta jignirea. Tony Pavone tremura de indignare, lăcrimând. Dragostea lui de muncă, zecile de milioane lei producție În condițiile crizei majore de materiale, jongleriile care era nevoit să le facă În vederea depistării de noi lucrări, riscând libertatea, de nopțile cu coșmaruri și somn chinuit, nu valorau nimic În fața acelui „Porc Îngrășat”, care făcea pe deșteptul judecând cu picioarele! „Un necioplit...! - se adresă el Șefului de Șantier care la rândul lui era destul de abătut. Bine Șefule, cum Își permite să țipe la
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]