3,710 matches
-
necesită o mișcare lentă înapoi; atunci, sunetul seamănă cu o sfâșiere sufocată, cu note mai triste. Marginea foilor se destramă, dezvăluind țesutul filamentos; se desprind fâșii subțiri, numite „bucle“, plăcute la vedere, ca spuma unui val pe plajă. A-ți croi drum prin bariera filelor implică gândul la ceea ce cuvântul închide și ascunde în sine: îți deschizi drumul spre lectură, ca printr-un codru des. Romanul pe care-l citești ar dori să-ți prezinte o lume consistentă, densă, minuțioasă. Cufundat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
e suficient să întrebi pe cineva. Ai înțeles, în fine, că Ludmilei, cu tot aerul ei delicat, îi place să fie stăpână pe situație, să decidă ea totul: nu-ți rămâne decât să te conformezi. Sosești, punctual, la Universitate, îți croiești drum printre fetele și băieții așezați pe scările monumentale; te învârți, pierdut, între zidurile austere, pe care studenții le-au ilustrat cu scrieri enorme în majuscule și cu desene minuțioase - la fel cum oamenii cavernelor simțeau nevoia s-o facă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
în mijlocul confuziei, pentru a acționa nederanjați împotriva legii, vechi și noi, cum o fi fost. Fiecare simțea că supraviețuirea sa individuală era în joc; acolo unde părea cel mai nepotrivit să vorbești despre solidaritate, pentru că ce conta era să-ți croiești drum cu unghiile și dinții, se stabilea totuși un fel de comuniune și înțelegere, prin care, în fața obstacolelor, eforturile se uneau și oamenii se înțelegeau fără prea multe cuvinte. Asta să fi fost cauza, sau faptul că în haosul general
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
aceasta este un pod peste gol, care avansează răspândind vești, senzații și emoții, pentru a crea un fundal de schimbări fie colective, fie individuale, în mijlocul cărora se poate deschide o cale; neclare rămân, însă, multe circumstanțe istorice și geografice. Îmi croiesc drum în mulțimea de detalii ce acoperă golul pe care nu vreau să-l bag în seamă și avansez plin de elan, în timp ce personajul feminin se blochează pe marginea unei trepte, în mulțimea care împinge, până ce eu reușesc s-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
când ai precizat că ceea ce te interesează e urmarea romanelor întrerupte: - Atunci, a fost concluzia lor, e mai bine să vorbiți cu doctor Cavedagna. Luați loc în anticameră; mai sunt și alții care așteaptă; va veni și rândul dumneavoastră. Astfel, croindu-ți drum printre ceilalți vizitatori, l-ai auzit pe doctor Cavedagna reluând de mai multe ori discuția despre manuscrisul de negăsit, adresându-se de fiecare dată unor persoane diferite, inclusiv ție, de fiecare dată întrerupt înainte de a-și da seama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
palmele. Tâmplele lui Emmy pulsau de durere și simțea că îi ia pielea foc. Reveniți-vă, oameni buni. Trebuie să plecăm de aici. Problemele au început când fetele au debarcat în Curaçao ușor amețite, dar perfect conștiente, și și-au croit drum spre ghișeul pentru feribot. Emmy a cerut politicoasă trei bilete. — Nu, a anunțat cu evidentă bucurie o negresă corpolentă care purta mumu și sandale. Anulat. — Anulat? Cum adică anulat? Emmy se străduia s-o privească aspru, dar faptul că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
loc. Mai rău decât să ne urcăm în avionul ăla este să dormim aici la noapte. Asta păru să mobilizeze pe toată lumea. Împreună se îndreptară cu greu în direcția corectă. — Uau, ce securitate beton au ăștia, mormăi Leigh în timp ce își croiau drum spre o tablă pe care scria DIVI DIVI 6:00 PM. Ador aeroporturile care nu te inoportunează cu filtre cu raze X și detectoare de metale. S-au îmbarcat fără prea mare tam-tam în avionul cu șase locuri, doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
spun, deoarece n-aș vrea ca Patrick să afle vreodată, că-i mult mai relaxant să ai o cameră separată decât s-o împarți cu un bărbat pe care de-abia îl cunoști și care încearcă, toată noaptea, să-și croiască drum spre propria ta plajă Ipanema. M-am trezit la unsprezece dimineața, simțind din plin diferența de fus orar. Amețită, am deschis obloanele. Ah! am exclamat uimită. De-asta vin toți aici, mi-am zis. Kilometri de peluză impecabilă, verde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1879_a_3204]
-
că Anglia rurală ar fi mai încântătoare decât du Cap-ul. Nu e. Nu voiam să mai pun vreodată piciorul aici. În vârful colinei, am dat peste o poartă de lemn, unde poteca se bifurca. Sub mine, un râu își croia drum printr-o mică vale presărată cu tufișuri și pâlcuri mițoase de oi. Departe, la dreapta, distingeam hambarele și clădirile-anexă ale fermei. La stânga, o casă mare se ițea la capătul unui teren plantat cu iarbă și pomi. Castelul Swyre, mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1879_a_3204]
-
sanctuar. Știi ce-nseamnă să faci un pas decisiv? Vânturile sorții ne împing și toți pașii noștri sunt decisivi. Ai noștri? Oare pașii aceia sunt ai noștri? Mergem printr-o pădure încâlcită și sălbatică, Orfeule, fără poteci. Poteca ne-o croim noi cu picioarele, pășind la noroc. Unii cred că merg după o stea; eu cred că merg după o stea dublă, geamănă. Și steaua aceea nu e decât proiecția cărării din cer, proiecția hazardului. Un pas decisiv! Și ia spune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
explodat o mânie ucigătoare împotriva mea, care eram o țărancă complexată, a lui, cam sec la minte, dar care știa că acea cutie „drăcească” era o telecomandă, a Elveției, că e prea civilizată, a țării de origine, că m-a croit ignorantă și m-a făcut să frec concepte în loc de butoane. L-am lăsat dracu’ pe șwițerian gol sub prosop, pe un stand-by inutil, cu remotul în mână. Am fugit pe pajiștea de lângă hotel și am sporovăit îndelung cu Petrit albanezul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
alte cuvinte, alte vârste, alte discipline. Inserție, septembrie 2004. După îndelungi cugetări americane (vezi jurnalul bloomingtonian de mult mai la vale), m-am prins eu, Mircică dragă, de ce unii ca noi sunt condamnați la inadecvare. Pe vremea comunismului, lumea era croită pentru proști și mediocri. Toți ceilalți se simțeau alienați. Tranziția este minunat construită să nu aibă nici o criză identitară escrocii și șmecherii. E vremea lor. O lume nealienată, pentru profesioniști competitivi care trăiesc după reguli nu a existat încă în jurul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
locurile din lume, în gara Paddington. Ca teleghidată, mă întorc spre intrare și intru. E zgomot și locul e ticsit de călători. Luminile fluorescente și aerul condiționat și toate anunțurile de la megafon mă fac să tresar. În timp ce-mi croiesc drum spre un chioșc care vinde apă plată, mobilul îmi vibrează din nou. Îl scot și mă uit să văd cine mă sună. Am cincisprezece apeluri nepreluate și alt mesaj de la Guy. Mi l-a lăsat cam acum douăzeci de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
impozantă, din piatră de culoarea mierii, cu frontoane ascuțite și două Porsche pe alee. Ridic o mână și trag de mâner. Nu se aude nimic. Rămân acolo câteva clipe, dar întreaga casă pare pustie. Tocmai vreau să renunț și îmi croiesc drum cu greu pe alee, când, brusc, ușa se deschide larg. În fața mea se află o femeie cu păr blond lăcuit până la umeri și cercei lungi, care i se bălăngăne. E foarte fardată, are pantaloni lungi de mătase într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
ochi ageri. Poate că am să ies în curte. Să mă bucur de grădină, de vietățile sălbatice și de roua dimineții. E o idee foarte bună. Doar că problema cu roua dimineții e că te cam udă la picioare. Îmi croiesc stresată drum prin iarba umedă, dorindu-mi să nu-mi fi luat sandalele deschise în față. Sau să-mi fi amânat plimbarea pentru mai târziu. Grădina e mult mai mare decât mi se păruse. Pornesc pe peluză spre un gard
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
să mergi mai încet. Pornește pe stradă și eu mă iau după el, încercând să pășesc la fel de relaxată ca el. Dar nu sunt obișnuită cu un ritm atât de lejer. Sunt obișnuită să merg cu pași mari pe trotuare aglomerate, croindu-mi loc cu cotul și împingând. — Ești din satul ăsta ? îl întreb, încercând să merg mai agale. — Îhâm. O cotește spre stânga, pe o uliță pietruită. M-am întors când s-a îmbolnăvit tata. După care a murit, și a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
Apuc tava mai bine, las capul în jos - și avansez încet în camera aglomerată. Nu pot să merg firesc. Parcă am picioarele de lemn. Mi s-a zburlit tot părul de la ceafă ; îmi simt sângele pulsându-mi în urechi. Îmi croiesc drum printre costumele scumpe, fără să îndrăznesc să ridic privirea ; fără să îndrăznesc să mă opresc, pentru a nu atrage atenția. Nu-mi vine să cred că se întâmplă una ca asta. Sunt îmbrăcată într-o uniformă verde cu alb
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
vreau. Nu știu ce ar trebui să fac. În viața mea nu m-am simțit așa confuză. Hai odată ! Asprimea din tonul ei mă face să tresar. Mă simt de parcă aș fi pe o bandă rulantă. Cu un singur sens, înainte. Îmi croiesc drum cu picioarele ca plastilina spre mijlocul peluzei, unde a fost aranjată o tribună cu microfon. Soarele glisează în toate lentilele aparatelor de filmat sau de fotografiat și sunt parțial orbită. Îl caut pe Nathaniel din priviri în mulțime, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
subiect al Isaurei Estudiosa. Prea târziu, traversăm acum Centura Agricolă, sau Verde, cum este insistent numită de oamenii cărora le place să ascundă sub cuvinte aspra realitate, culoarea de gheață murdară care acoperă solul, interminabila mare de plastic unde serele, croite după aceeași măsură, seamănă cu iceberguri împietrite, cu gigantice pietre de domino fără puncte. Înăuntrul lor nu e frig, dimpotrivă, oamenii care lucrează acolo se asfixiază de căldură, fierb în propria lor sudoare, leșină, sunt ca niște cârpe muiate și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
și e mai rău, și să nu dea Domnul să am copii să mă pedepsească pentru neomenia cu care mi-am tratat azi părinții, Asta a fost fraza finală, Nu știu dacă a fost fraza finală, am uitat probabil câteva, croite după același tipar, Trebuia să le explici că n-are rost să-și facă griji, știi bine că tata nu vrea să meargă să locuiască în Centru, Da, dar am preferat să n-o fac, De ce, Le dădeam un motiv
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
și de uscățiv, cu trăsături atât de colțuroase. Barba sa de șapte zile, turbanul negru Înfășurat strâns și ochii ieșiți din orbite Îi stârnesc mirarea. Studentul Îl sâcâie, cu surâsul pe buze: Când te numești Omar, nu e să-ți croești drum prin părțile Kashanului. Khayyam Își ascunde surpriza. A Înțeles, totuși, aluzia prea bine. Prenumele său este acela al celui de-al doilea succesor al Profetului, Califul Omar, urât de șiiți pentru faptul de a fi fost un rival aprig
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
a comite mișelia, dar vizirul său, educat, totuși, În Europa, Îl convinse că Djamaledin n-avea dreptul la imunitatea sanctuarului pentru că nu era decât un filozof, un necredincios notoriu. Soldații pătrunseră, așadar, cu armele În acel loc de cult, Își croiră drum printre numeroșii vizitatori și puseră mâna pe Djamaledin, pe care-l despuiară de tot ce poseda, Înainte de a-l târî, pe jumătate gol, până la frontieră. În acea zi, În sanctuar, Manuscrisul de la Samarkand dispăru sub cizmele soldaților șahului. Fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
ar fi pomenit de New York. Mă las abătută pe marginea patului. Nu‑mi spune fiindcă vrea să‑mi dea papucii. — Nu‑i adevărat! răspunde Suze. Așa sunt bărbații, Bex, omit mereu să‑ți spună diverse. Așa sunt ei făcuți. Își croiește drum pe lângă un maldăr de CD‑uri și se așază cu picioarele încrucișate pe pat, lângă mine. Frate‑meu n‑a zis nimănui când s‑a lăsat de droguri. A trebuit să aflăm din ziare! Și tata a cumpărat o dată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
fost niciodată eu, nu‑i așa? Rămânem aici ore întregi. Dansăm pe muzică de jazz, mâncăm înghețată din fructele pasiunii și vorbim despre orice, în afară de muncă. Ne întoarcem la hotel râzând și împleticindu‑ne ușor, iar mâna lui Luke își croiește cu îndemânare loc sub rochia mea. — Domnișoară Bloomwood, zice recepționerul când trecem de tejghea. Aveți un mesaj, să o sunați pe Susan Cleath‑Stuart la Londra. La orice oră vă întoarceți. Se pare că e foarte urgent. — O, Doamne, zic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
să aberezi tot felul de idei despre sezonul viitor. Poate vor să fiu consultant pe formate. Sau să mă școlească pentru a deveni producător. — Becky, tuturor ne‑a părut groaznic de rău de ce s‑a întâmplat, zice Zelda în timp ce ne croim drum spre o măsuță de lemn, ținându‑ne bine tăvile cu șandvișuri și băuturi. Cum îți merge? Ți‑ai găsit o slujbă la New York? — Ăă... nu chiar, spun și iau o gură de apă minerală. Deocamdată... mai am puțin de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]