3,596 matches
-
de orgoliul pe care-l trezesc. Și fără multe căutări și lipsuri îl învăluie condițiile cele mai firești; el le întâmpină cu o mulțumire anticipată 195. Deși n-a avut privilegiul să rămână în spațiul natal, Mihai Eminescu l-a cufundat definitiv în sine și, astfel, au pribegit împreună, l-a invocat adesea și pretutindeni, în operă ca și în viață, fiindcă Ipoteștii au fost începutul care i-a modelat destinul. Ipoteștii lăuntrici l-au ajutat pe Eminescu să știe de ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
ajungând la propria-i superioară înstrăinare: Și când gândesc la vieața-mi, îmi pare că ea cură/ Încet repovestită de o străină gură,/ Ca și când n-ar fi vieața-mi, ca și când n-aș fi fost84. În poemul Înger și demon, interiorul se regăsește cufundat în atmosfera rugăciunii, fecioara pământeană, rugându-se cu toată puterea ființei aeriene, dobândește conturul îngerului însuși: În biserica pustie, lângă arcul în părete,/ Genunchiată stă pe trepte o copilă ca un înger (s.n.);/ Umbra ei, ce ca și dânsa stă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
lui Eminescu, granița dintre poezie și proză este greu de definit și este greu de spus dacă cele ce urmează sunt pagini de proză ori poezie: O lebădă își înălțase aripile ca pe niște pânze de argint și cu capul cufundat în apă sfâșia fața senină a lacului 190; un soi de "echilibristică" pe muchie de cuțit se desfășoară în sensurile deslușite ale fiecărui cuvânt: Și de odată văzură în urmă-le un luciu întins, limpede adânc, în a cărui oglindă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
unor previziuni inexplicabile, este surprinsă de poet în mod esențializator; este, în ultimă instanță, o concluzie personală, pe care Eminescu o transformă într-una cu valoare generalizatoare: Naturile cele tari dorm mult înainte de o catastrofă 264. Toma Nour, confruntat și cufundat în sine însuși are spre final atitudinea Hyperion-ului, de care nu se va putea despărți tot restul vieții sale tumultoase: Aș vrea să mă prefac și eu într-o stâncă de gheață, să privesc etern răsăritul stelei polare 265
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
și nu era discrețiunea ce le oprea de a-l atrage în mijlocul lor, ci refuzul cu care le-ar fi răspuns, el se uita pe fereasta care dădea în grădină. Cerul se acoperise cu nouri albi, luna învinețise și fugea cufundându-se în ei și începuse a ninge. [...] El era într-o dispozițiune leneșă și călduroasă pe care ar fi dat [mult] ca D-zeu s-o eternizeze. Îi părea că-i singur și visurile treceau c-o limpezime rară înaintea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
am un singur dor, Eminescu își exprimă dorința de a trece dincolo tot în sunetul cântului: De voi muri curând,/ În liniștea serii/ Să mă duceți cântând/ La marginea mării 175. Nimic nu este întâmplător. În Geniu pustiu, Sofia moare cufundându-și ultima suflare a vieții în sunetele pianului. Poesis, la rândul ei, va avea aceeași soartă, cu deosebirea că aceasta din urmă își va acompania moartea cu propria-i cântare. O muzică atât de rafinată se întrețese în Mortua est
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
în noapte dureros,/ Și se sting ca două stele,/ Care-n nuntă, ușurele/ Se cunun căzânde jos206. Adesea, imaginile poetice eminesciene se constituie drept comuniuni ideale între cer și pământ: piramidele-nvechite/ Urcă-n cer vârful lor mare207, iubitul se cufundă în stele/ Și în nori și-n ceruri nalte 208, ceru-i câmpie senină/ Cu râuri de lapte și flori de lumină, iar norii cei negri par sombre palate/ De luna regină pe rând vizitate 209. Imprecații dramatice, ca cele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
un sentiment mai viu al valorii lor distincte.238 În operă totul visează și se visează, iar visul omenesc nu poate fi altceva decât o parte infinitezimală a eului cosmic. Atunci când în Epigonii se referă la înaintașii săi, poetul se cufundă ca într-o mare de visări dulci și senine 239. Așadar, visul nu-i un simplu cuvânt între altele, el este o stare care face parte integrantă din structura poeziei, impunându-i viziuni de o frumusețe aparte, dureroase câteodată, așa cum
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
undele în spume,/ Peste mare, peste lume./ Și-aș vedea cum trec cu toate,/ Rânduri-rânduri arătate:/ Înnegrirea malurilor,/ Strălucirea valurilor,/ Stolul rândunelelor,/ Tremurarea stelelor 284. În Luceafărul 285, Hyperion este proiecția visului împlinit al zborului: Și s-arunca fulgerător,/ Se cufunda în mare. Metamorfozele lui Hyperion se petrec sub regimul visării: Căci o urma adânc în vis/ De suflet să se prindă/ Ea trebui de el în somn/ Aminte să-și aducă. Există în poem aceeași imagine a plutirii line: Venea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
dramatizare se străduie să pună într-o lumină complet nefavorabilă, de șarjă agresivă, intelectuali români de talia lui Eliade, Cioran, Ionescu, Noica, Lovinescu, Camil Petrescu ș.a. Nuanțările din "Jurnal" sunt constant eludate și nu numai personajele de mai sus apar cufundate în derizoriu, obtuzitate și meschinărie, ci întreg peisajul uman, alcătuit întâi de toate din români, este tratat în marginea caricaturalului. D. Crudu este convins că "istoria și ficțiunea se suprapun". Așa o fi (în textul său), numai că unde începe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
un punct, cum urma egalarea. Fiecare parte declara sus și tare că vorbește "în numele adevărului". Focul polemicii se încinge, periodic, în Cameră, unde deputații uitaseră esențialul enormele jertfe române de la Grivița, semnificațiile acelei victorii, resorturile ei adânci pentru a se cufunda în amănunte și chichițe de genul "unde-i husa drapelului turcesc?" Propriul demon avocățesc pare să-i fi jucat niscaiva feste lui Candiano, întrucât contrazicerile din depozițiile fostului său subordonat, Grigore Ioan, nu se pot datora decât strădaniilor deputatului de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
că mă învârteam și rămâneam printre ele până târziu, fie că mă urcam după cuptor și mă prefăceam că dorm, stând cu ochii închiși, dar cu urechile ciulite și ascultând eram dornic să aud destăinuirile și istorisirile lor, să mă cufund într-o lume plină de taine și de primejdii. Eram, parcă, pe un tărâm mai ademenitor și mai ușor de colindat cu inima și cu gândul, decât cel al cărților propriu-zise. Acum, într-o seară, când o astfel de clacă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
ușor luciul apei, iar sub caricatură scria: "omul care a văzut moartea!... sau G.F. luând nota 5". ... Aflându-mă, în ordine alfabetică, pe la jumătatea grupei, am intrat în sala de examen pe la orele 11, am tras biletul și m-am cufundat în lucru. Era o zi de iarnă. Ningea cu fulgi mari, pufoși. Dar în sală era cald și bine, liniște, încordare, atmosferă specifică. Un coleg își prezenta răspunsurile la întrebările de pe bilet. Profesorul îl urmărea atent; din când în când
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
de cinci ani. Așa am adunat fapte istorice, date și informații noi, pentru primul volum din istoria Bucovinei, care avea să-mi aducă premiul "Dimitrie Onciul" al Academiei Române, titlul de profesor și coordonator de doctorat. Și cu cât m-am cufundat într-un adevărat ocean de documente, mărturii, manuscrise, cărți și hărți, proclamații, diplome, patente imperiale și diverse alte informații din publicații de epocă, cu atât am uitat dar am și iertat totul despre colega mea de birou, Elvira. Între timp
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
în interior, un ușor regret pentru că acceptase propunerea acelor trepăduși suspuși, din subordinea lui Panaiotache că se cățărase și urcase încet-încet unde nici nu visase?... Ce-a fost?... N-am putut încă descâlci! Destul că, într-o zi, când eram cufundat în lectura revistei "Uricarul", a lui Teodor Codrescu, urmărind un șir de informații despre războiul ruso-turc din anii 1768-1774, un coleg de la muzeu intră în sala de lectură și, cum eram singur, spuse cu glas tare: ... S-a spânzurat astă-noapte
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
după o expresie a bucovineanului Leca Morariu drept "multe și mărunte". Însă, aceste rânduri ca și rubrica permanentă ținută într-o vreme în "Monitorul de Suceava" anunță stilul său, predilecția pentru detaliile vieții spirituale de odinioară, plăcerea de-a se cufunda într-un univers intim al celor ce-au visat și încercat a înfățișa oameni, locuri, întâmplări, preocupări și frământări ale acestora și puzderia lucrurilor ce pot deveni simple amintiri ori piese de muzeu. II. Simțindu-se cu mult mai bine
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
Universității. Nu mai știu cum am ajuns acasă și nici dacă eu i-am spus Ortansei să plece, sau ea a hotărât să se mute pentru o vreme În garsoniera din Mihai Bravu, văzând În ce stare mă aflu. Mă cufundam tot mai adânc În povestea aia căznit ortografiată, de o naivitatea sentențioasă și Înlăcrimată. Vreme de o săptămână am scris șaisprezece articole tratând aceeași temă din perspective convergente. Era un leac imemorial, pe care-l recunoșteam pe măsură ce mi-l administram
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
frontul la Iași” De deasupra, luna învăluie totul în lumina ei argintie... De jos, cântul se înalța către ea.. Și greerii trăiau clipa, cu țârâitul lor tremurat și pătrunzător, care părea că răspunde tremurului stelelor... Sătenii ascultau cu răsuflarea tăiată, cufundați într-o realitate nemărginită, uitând de zădărnicia lucrurilor și de deșertăciunile lumești, acordurile pătrunzându-le în suflet... în toată ființa lor. S-au deprins să-i asculte seară de seară, până după crucea nopții... Dar, în seara aceea era altceva
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
care tancurile și avioanele trufașe ale lui Hitler, au străbătut dintr-o parte în cealaltă aproape întreg Continentul, semănând întuneric și moarte, au luat sfârșit..!” „Liniștea a fost din nou cucerită..!” După o aprigă dezlănțuire a forțelor distrugătoare care au cufundat lumea în nedemnitate și mizerie, omul are nevoie de reculegere, de revenire în drumul civilizației, de zâmbet și mulțumire în fața micilor satisfacții pe care le oferă viața. Oamenii... încet-încet se dezmorțeau, parcă, s-ar fi trezit dintr-un somn adânc
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
ÎN ȚARA ASTA, SUNT PREA MULTE COZI DE TOPOR... În prima sâmbătă, după Bobotează... A doua zi era Duminică și, deșteptarea se prelungea cu o oră.. așa că puteam sta la povești până mai târziu.. În seara aceea, după ce dormitorul se cufundă în întuneric, un coleg, de loc din Ghindăoani Neamț, ne povesti un episod, absolut tulburător, din luptele de rezistență, duse de partizanii din munții Neamțului. Era vorba de faimosul grup al lui Baltă, care băgase spaima în autoritățile comuniste... și
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
De jur împrejur... culmi cu creste înălțate drept, rupturi de stâncă, șuvoaie repezi cu vuiet asurzitor, păduri fără sfârșit, prăpastii, poteci întortocheate... bătăi grele de aripi, ori țipătul păsării de noapte fâlfâind pe deasupra, care te înfioară... totul, absolut totul îl cufunda într-o stare de fericire deplină, de încântare până la extaz. Copil al munților, frate cu brazii și gorunii.. vorbea limba urșilor și a cerbilor, și se înțelegea, doar din ochi cu vulturii.. Chiar și frunzele, prin adierea lor, păreau să
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
nepăsător, când poporul român suferă..!” „ Hm ?!.. murmură în barbă, Baltă. E doar nepotul lui Simeon Bărnuțiu..!” Luminița stației de radio s-a stins... În ascunzătoarea de sub Toaca, se făcu tăcere.. o tăcere deasă de-și auzeau bătăile inimii.. Fiecare se cufundă în gândurile lui, prin minte trecându-le.. „I. Maniu luptă de 50 de ani pentru... și înălțarea neamului..”, „.. Regim cu rele deprinderi... Țara se duce de râpă... nulitățile și secăturile conduc.. Societatea românească se dărâmă..!”. „ Dreptatea este călcată în picioare
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
din nou.. Prin ferestrele mari.. se revărsau zorile... Poate că mulți dintre noi, cu capul sub pături, ne-am întrebat, acoperiți și de un sentiment de rușine... Dar, noi.. noi ce facem ?!”. Mi-am închis ochii strâns... strâns, până la durere, cufundându-mă cu gândul la Căpitanul Baltă... care, în închipuirea mea, apărea mare, tot mai mare... lângă el apărură încă doi.. trei.. tot mai mulți, până ajunseră un convoi de osândiți... care, creștea... creștea nesfârșit de lung.. și, în care l-
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
v-ați dat și voi cu bătrânețea.!” Și ei ca și noi, sunt bătrâni... niște relicve ale vieții..!, murmură cu tristețe în glas, un alt coleg, și, tot el continuă un șir de reflecții... ...Viața trece. Timpul și sufletul se cufundă ca un val... Anii se crestează pe scoarța copacului care îmbătrânește... Picătură cu picătură viața se scurge,.. Da, așa este !... interveni altul. Valul vieții se duce, se îndepărtează de noi, te ia cu el, ori te lasă !... Câtă dreptate au
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
atâtor intrigi, corupție, jaf, imposturi, uneltiri, până la cel mai înalt nivel... În vreme ce, în poporul flămânzit care fierbe înabușit, crește mânia să dea în clocot... Când, peste mulțimea nebăgată în seamă se duce o luptă cumplită pentru putere.. afară în stradă, cufundat în uitare și tristețe poporul dezamăgit așteaptă.. Ce așteaptă ?!.. Nimeni nu știe !.. nici chiar poporul. Dar cine îi cere poporului vreo părere... cine îl întreabă ce crede !.. Nimeni !.. a încheiat, colegul cu năduf... Când l-am privit, avea fața lividă
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]